18. Statul cosmopolit post-național și federalismul european, teoretizate de Habermas

Jurgen Habermas și-a dedicat cel puțin ultimele trei decenii de activitate regândirii conceptului de stat național în contextul globalizării. De fapt, o mare parte din programul său politic curge în această direcție. El a încercat mai întâi să reformeze la nivel teoretic statul federal german, prin ideea patriotismului constituțional – o formă artificială de identitate. […]

17. Jurgen Habermas: ingineria socială strecurată în legislație și prin manipularea discuției

Acesta e ultimul autor din seria dedicată neo-marxismului. Jurgen Habermas face parte din al treilea val al Școlii de la Frankfurt, lansându-se ca asistent al lui Theodor Adorno și Max Horkheimer, uneori cu nuanțări polemice mai ales față de acesta din urmă. Cel puțin la data scrierii, e și primul din serie care e încă […]

14. Omul unidimensional al lui Marcuse. Revolta marginalilor în societatea abundenței

În 1964, când publică „Omul unidimensional”, pesimismul punea stăpânire pe Herbert Marcuse. La două decenii de la război, societatea abundenței devenise o realitate în America și Europa de Vest. În nou apărutele supermarketuri și mall-uri, capitalismul părea că și-a rezolvat „contradicțiile interne”, care îl făcuseră pe Marx să-i prezică sfârșitul. Muncitorii nu dădeau semne că […]

13. Herbert Marcuse, securistul vedetă al generației Woodstock

În anii ’60, lucrurile dădeau în clocot. Pastila contraceptivă permitea revoluția sexuală, muzica rock dădea aripi unei întregi generații. Protestele împotriva războiului din Vietnam scoteau milioane de oameni în stradă. În marile universități, din California până la Sorbona, studenții făceau greve și chiar preluau temporar controlul instituțiilor. Pe ziduri, apăreau citate din cei 3M: Marx, […]

12. Adorno și „Personalitatea autoritară”. Cu popoarele la psiholog

În 1950, apărea o lucrare considerată cea mai importantă bornă pentru marxismul cultural al Școlii de la Frankfurt. O cărămidă de peste 1.000 de pagini, intitulată „Personalitatea autoritară”. Atât grosimea, cât și conținutul aminteau izbitor de volumul (de 900 de pagini) scos de același Institut pentru Cercetări Sociale în 1936, intitulat „Autoritatea și familia”.  Diferența […]

11. Individualismul neo-marxist. Critica industriei culturale

În zilele noastre, neo-marxiștii sunt criticați dintr-o perspectivă neo-liberală. Astfel ajung să fie etichetați ca „socialiști” sau „etatiști”. Iar bătălia să fie simplificată ca una între „colectiviști” și „individualism”. Lucru care nu e tocmai adevărat. Autorii de căpătâi ai mișcării sunt mult mai aproape de profilul unor anarhiști de stânga, cultivă spiritul de rebeliune, sunt […]

10. Bazele civilizației, sub lupa teoriei critice

În episodul anterior am prezentat în ce constă teoria critică. Iar în cel de dinaintea lui, punctul de cotitură marcat de apariția cărții lui Max Horkheimer, „Eclipsa rațiunii” , în 1941. Prin ea, se trecea la un marxism nou, de tip cultural, nu economic. Conta mai puțin cine deține mijloacele de producție, cât cine controlează mental […]

9. Cum a apărut teoria critică, arma unui război cultural

„Filosofii au interpretat lumea în moduri diferite. Totuși, ideea e (cum) să o schimbi.”. Acest citat e bătut în marmură pe mormântul lui Karl Marx de la Londra. Deasupra lui stă, cu litere și mai mari, ultima propoziție din Manifestul comunist, faimosul îndemn: „Muncitori din toate țările, uniți-vă!”. (Articolul de față face parte din serialul […]

8. De la rațiunea ca ideal, la rațiunea ca instrument

Neo-marxiștii nu erau primii care să critice modernitatea, dar până atunci obiecțiile veniseră dinspre dreapta și de la „reacționari”, nu dinspre stânga progresistă. Iluminismul fusese criticat dinspre creștinism, pentru promovarea secularizării. Revoluțiile liberale au fost contestate chiar de contemporani, dinspre catolicism (Joseph de Maistre) și conservatorismul britanic (Edmund Burke). Sentimentul că s-a pierdut ceva din […]

7. Apariția neo-marxismului și surprinzătoarea luptă contra iluminismului

În 1923, un grup de intelectuali evrei înființase la Frankfurt Institutul de Cercetări Sociale, dedicat în principal operei lui Karl Marx. Zece ani mai târziu, în 1933, grupul lor era forțat să emigreze din Germania. Și după o scurtă oprire în Elveția, se stabilea în America, de unde își vor propaga ideile de atunci încolo. […]

1 2 Next »