Ghiduri pentru înțelegerea mai în profunzime a Marii Resetări
În Est, războiul evocă multe amintiri istorice și un risc existențial. Dar în Vest e abordat ca o partidă în deplasare a bătăliei ideologice de acasă. Presa dominantă și clasa politică vede în Putin dușmanul democrației liberale și al ordinii de drept internaționale. Iar în Ucraina, un bastion al democrației și progresului, gata să se smulgă din gheara dictatorului vecin pentru integrarea în absolutul lumii libere.
Există însă și optica minorității rebele occidentale – criticii ordinii existente și ai globalismului. Aceștia tind să vadă lucrurile exact pe dos. Văd în Putin un eliberator împotriva noii ordini mondiale sau măcar un aliat util împotriva instaurării acesteia pe toată planeta. Ei consideră o farsă pretinsa democrație, care îi reprimă pentru opiniile nealiniate. Iar Ucraina o consideră o victimă a imperiului American, vândută de un regim corupt pentru a fi digerată de noul leviatan planetar.
Consider situația mai încâlcită. În anii 60, hippie francezi îl admirau pe Mao. Chit că n-ar fi putut trăi în regimul lui. Nici nu încape comparație, Mao s-a dovedit cel mai sângeros din toată istoria lumii. Și totuși occidentalii aveau atunci libertatea să îi poarte șapca și tunica. Între timp, libertatea de exprimare s-a îngustat mult. Acum oricine iese din rând e denunțat ca „plătit de ruși”. Curată teorie a conspirației. Rebelii văd, pe bună dreptate că și cele mai banale opinii tradiționaliste au ajuns să fie clasate ca extremiste. Văd ideologia dominantă a Vestului ca opresivă și bun pe oricine i s-ar opune.
Războiul lui Putin în Ucraina e geopolitic, nu ideologic. A fost explicit: a avut justificări de natură istorică și referiri la pericolul potențial pentru Rusia reprezentat de extinderea NATO și de plasarea de armament balistic în preajma granițelor Rusiei, foarte aproape de Moscova. Putem să le apreciem ca valide sau să le respingem (cum am făcut-o eu). Dar deși propaganda Vestului a apelat la „reductio ad Hitlerum”, să notăm că lipsesc argumentele ideologice. Spre deosebire de liderii revizioniști ai celui de-al doilea război mondial, Vladimir Putin nu e un purtător de drapel al unei ideologii universale.
Putin se prezintă ca un lider pragmatic, flexibil în convingeri, care nu are o problemă în a jongla după caz între părți pe care le admiră la Uniunea Sovietică, ba chiar la Stalin însuși, și economia liberală de piață. E un lider autoritar, care joacă dur, uneori murdar în bătălia politică, dar nu dă semne că respinge total jocul electoral și că nu ar putea fi îndepărtat prin alegeri dacă poporul ar fi convins să o facă. Guvernează un stat federal, cu multe popoare componente, moștenirea unui vechi imperiu. Insistă pentru păstrarea identității slave și ortodoxe tot din considerente de realism, nu de misticism sau sentimentalism. A purtat războaie cu musulmani, dar și i-a făcut și aliați.
Cândva a șocat invitând un ziarist să-și facă circumcizie la un spital din Moscova, dacă e așa solidar cu cecenii. Ironic, presa care l-a făcut atunci „islamofob” a dezgropat zilele astea imagini cu cecenii bărboși, care se pregătesc să intre în Ucraina creștină cu strigăte de „Allahu akbar!”. Presa află că în Rusia sunt musulmani cu aceeași candoare cu care aflau românii că în America sunt negri. Da, spun totuși susținătorii săi vestici: nu va fi eliberatorul creștinismului, dar poate să reprezinte fondul tradițional comun al celor două religii, care se opune revoluției culturale sexo-marxiste.
Și aici ajungem la miezul problemei fără ieșire în care se află omul modern. Problema ne privește și pe noi, căci aici „reacționarii” Occidentului sunt doar cei care simt primii suflul dezastrului.
Împotriva europeanului de vatră, creștin, s-au inventat toate cuvintele încărcate ideologic: intoleranță, rasism, misoginism, islamofobie, antisemitism, discriminare, homofobie. Toate sunt arme polemice menite a-l reduce la tăcere prin intimidare cu represalii penale sau linșaj simbolic din partea semenilor. Ele se aplică exclusiv împotriva lui. Minoritarul de culoare sau evreul nu pot fi acuzați de rasism când își afirmă preferința de grup, mândria identitară, solidaritatea și interesele. Musulmanul nu poate fi acuzat de misoginism sau homofobie cât își exercită prejudecățile religioase sub protecția diversității culturale.
Doar popoarele fondatoarea ale națiunilor moderne din Europa, America de Nord, Australia și alte zone similare sunt victimele acestei ostilități. Nealiniații au toate motivele să constate că regimurile lor politice zise democratice le sunt ostile fără ocol și pregătite să îi stârpească. Ei văd din acest motiv o fățărnicie în exportul de „democrație” cu ajutorul presei, al rețelelor de ONG-uri sau, și mai rău, prin bombardamente în lumea subdezvoltată. Ei îi consideră naivi pe cei care intră de bună voie în acest malaxor al popoarelor și al umanului, care s-au dovedit imperiile de nuanță comunistă sau liberală. Unul a dezumanizat prin violență, sărăcire și lipsire de libertate, iar altul prin stimularea viciilor, materialism și corupție iremediabilă.
Totuși, nemulțumiții apuseni au încă și beneficii din situarea în centrul imperiului liberal. Ei încă absorb resurse ale periferiei și trăiesc bine din privilegiul monedei cu credit superior pentru care primesc bunuri tangibile. Esticii cooptați la spartul târgului sunt dublu perdanți, pentru că se văd și la capătul păgubos al raportului colonial, și erodați galopant de toate tarele centrului, și depopulați. Ei au ca alternativă moartea lentă în presa de stors lămâia a capitalismului, ori o nouă ocupație din partea vecinului răsăritean, de la care n-au niciun fel de amintiri plăcute.
Dă semne Putin că va restaura statutul demn al teritoriilor cucerite, ca să fie tratat ca eliberator? Nici pomeneală. Sunt absolut puerile așteptările unora că ne va împărți provinciile istorice după ce va termina de ocupat Ucraina cu prețul sângelui unor tineri recruți ruși. Așa ceva e o fantasmagorie. Cum e și că va lăsa în loc o Ucraină neutră ca Elveția, eliberată de lăcustele corupte pe care Vestul le folosește acum și le prezintă lumii pe post de eroi de mucava.
Vestea proastă e că nu există un regim, care să susțină naționalismul acum. Așa că ideologic n-ai cu cine te alia. Dar normal ar fi să ai libertatea de a simpatiza cu cine poftești, fără să fii amenințat cu ostracizarea; dacă tot ne facem că suntem democrați.
A existat un singur veac când țările mici au beneficiat de protecție pentru a-și construi națiunile: secolul XIX. Într-un fel, demolatorii au dreptate când vorbesc de naționalism ca despre o invenție trecătoare a acelui secol. Atunci și doar atunci masoneria lupta pentru demolarea marilor entități existente: papalitatea, adică imperiul transfrontalier al creștinătății apusene, si imperiile creștine reacționare. Atunci și numai atunci imperiul englez avea alături nucleul viitorului imperiu de sine stătător al bancherilor, împreună cu care lucra la spargerea imperiilor anacronice rivale în granițele visate de popoarele stăpânite de ele. A fost contextul luminos în care a apărut pe hartă și România modernă.
Între timp, s-a schimbat lumea și noi am pierdut mult din intervalul acesta scurt în care ne puteam consolida ca națiune. Țările Vestului au depășit demult acel moment. Marea finanță a devenit o putere de sine stătătoare, dominantă clar nu doar economic ci și ideologic asupra „lumii libere” și nu numai. Ea are ideologia sa globalistă, care vede ca inamic principal coagularea națiunilor de tradiție europeană. Lor li se interzice cu desăvârșire să își cunoască istoria, că își cultive valorile, să își afirme identitatea. Simpla rememorare a uriașei culturi, fără egal, creată de civilizația creștină îți poate atrage eticheta de „suprematist”.
Globalismul e forma actualizată de comunism de tip troțkist și vede în distrugerea națiunilor europene și creștine o prioritate pentru viitoarea nivelare, în același tip în care vechiul comunism a practicat distrugerea metodică a elitelor naționale. Autohtonii sunt țintă vie pentru establishmentul țărilor „libere”, după cum poate constata orice observator atent.
Problema e că acest program nu e neconvenabil altor imperii, care nu aplică aceeași rețetă toxică pe teren propriu. Nici China nu va susține naționalismul ori salvarea europenilor și un grad sporit de libertate și autonomie națională. Ce poți spera e să câștigi timp pe linia de falie dintre imperii și să îți negociezi mai bine unele avantaje. Cu o conducere trădătoare, dispusă să ne arunce într-un război, care nu e al nostru pentru principii fantasmagorice, suntem actualmente între un Est belicos și un Vest dispus să lupte pe terenul nostru și cu sacrificiile noastre.
Coșmarul deplin îl constituie o alianță subterană între puterea ocultă globalistă, deținătoare a puterii în Vest, și un regim de tip chinez, îmbiat să preia statutul de hegemon. Astfel puterea din umbră ar dinamita din interior statele existente în schimbul unei poziții privilegiate sub un nou protectorat sau cu un nou vehicul controlat din spate. (Depinde cum privești.) Deocamdată nu avem dovada că se întâmplă asta, dar a părut un scenariu plauzibil în inexplicabila plandemie.
Dincolo de această speculație, putem vedea că războiul declanșat de Putin oferă o gură de oxigen clasei politice globaliste, care altminteri era total compromisă de spectacolul tiranic dat în pandemie. Deocamdată macină statul ucrainean și împinge vasalii americani din Europa Centrală la și mai obedientă supunere față de centru.
Situația din teren îl obligă pe Putin să continue un model multi-etnic și multi-confesional, mai omogen și mai strict decât Uniunea Europeană. Gabaritul Rusiei față de vecini o face să nu poată avea parteneriate, ci doar relații strivitoare. Doar cu Germania sau UE în ansamblu ar putea lucra eventual într-un tandem, dar pentru America o asemenea împăcare e socotită pericol strategic inacceptabil.
Mulți români patrioți nu iartă Ucrainei tratamentul intolerant față de românii din provinciile istorice. Și unii vestici spun că această inflexibilitate a favorizat războiul. Ei bine, eu aș fi gata să accept acest gen de naționalism pur și dur, care merge chiar în direcția asimilării graduale sau parțiale a minorităților. E nedrept că am pierdut acele provincii cum le-am pierdut, locuitorii lor n-au nicio vină că au nimerit dincolo de graniță. Și, da, e foarte trist să îi vezi slavizați sau maghiarizați, cum s-a întâmplat cu toți românii rămași dincolo de hotare. Dar e în logica statului național să țintești spre o națiune omogenă. Da, aș prefera o lume în care țările sunt diferite între ele, au o singură limbă pentru viața publică și cui nu-i place se poate muta în țara-mamă.
Dar așa ceva nu mai e cu putință, cel puțin nu în Europa. Și nu doar în UE. Avem dovada că Putin a intervenit în Ucraina tocmai pretextând pericolul asimilării culturale a minorității ruse. Deci nu are de oferit alt model țărilor din sfera de influență.
Iar între țările Vestului nu mai e niciuna suficient de omogenă să mai susțină altceva decât mantra diversității. Pentru Occident e mult prea târziu să se mai întoarcă la naționalism. Nu mai există acel tip uman necesar. Ideea luptei până la sacrificiu pentru țară e incompatibilă cu mentalitatea actuală de consumator. Nici dacă ar avea un Putin la conducere, Vestul nu se mai poate întoarce la acel tip de naționalism, pentru că ar însemna război civil.
Victor Grigore
