Viața în București peste 5 ani, cu 1 din 4 locuitori veniți din străinătate
Peste o jumătate de milion de străini instalați doar în București până în 2030. Adică în mai puțin de 5 ani. E estimarea oficială și moderată, făcută de șeful Direcției pentru Imigrări a Municipiului București. „Mai oficial” de atât nici nu se poate. De ce moderată? Pentru că ia în calcul doar o evoluție liniară, dacă actualul flux se menține. Dar, în ultimele decenii, peste tot în Europa, America, Australia, Canada, Noua Zeelandă, acumulările nu au fost line, ci s-au accelerat mult după instalarea primilor deschizători de drumuri.
Deja sunt aproape 7% din populația Capitalei, ne anunță nonșalant Radio România Actualități.
„Anul trecut, autorităţile din Capitală au avut în evidență peste 144 de mii de persoane, dintre care peste 100 de mii din state precum Nepal, Turcia sau Sri Lanka.
Celelalte 42 de mii de persoane au venit, în special, din Italia, Suedia şi Franţa.”
Am mai multe comentarii de făcut chiar referitor la acest prim paragraf. Dar întrucât implică multe cifre, am să revin la final. Remarc absența refugiaților din Ucraina din bilanț, pentru care am observat și cu altă ocazie întocmirea unor evidențe separate. Și o pondere neverosimilă pentru cele trei țări UE, sub pavilionul cărora se ascund, mai mult ca sigur migranți de pe alte continente. Hai, italiană, mai treacă meargă, mai auzi sporadic… dar câte suedeze și franțuzoaice întâlnești în București!? Mai multe decât ucrainence? De necrezut! Din zecile de mii, dacă întâlneam măcar o suedeză prin Balta Albă, aș fi ținut minte.
Comisarul-șef de Poliție Ionuț Cârdei, șeful Direcției pentru Imigrări a Municipiului București, notează creșterea din ultimii ani. (Exact ce spusesem în primul paragraf, nicăieri, evoluția nu a fost o linie dreaptă, deci nici la noi.):
„Începând cu anul 2016 și până în prezent, creșterea a fost substanțială, astfel că, raportându-ne la numărul complet, numai pe raza municipiului București, creșterea este de cinci ori, iar dacă ne raportăm la ultimii 5 ani, creșterea este de aproape 3 ori. De asemenea, la populația municipiului București, aproximativ 7%, sunt cetățeni străini. (…) Anul trecut, creșterea este de aproape 30%”
Creștere de 5 ori înseamnă o creștere de 500% în mai puțin de un deceniu. Dar pentru a estima viitorul apropiat, oficialul folosește o rată de creștere cu mult mai moderată (acel 30% din ultimul an) pentru a ajunge la următorul rezultant terifiant:
„Potrivit Radio România Actualități, dacă acest trend se va menține, până în 2030, aproximativ un sfert din populația Bucureștiului va fi formată din străini.”
După datele Primăriei, la 1 ianuarie 2025, Bucureștiul are 2.123.457 de locuitori. Un sfert din ei înseamnă 530.864 de persoane. Asta înseamnă în cifre seci contingentul străinilor din Capitală până în 2030. Cât toți locuitorii din sectoarele 1 și 4 împreună.
Vă puteți imagina viața într-un oraș de acest tip? Ca idee, Sectorul 5, care include vestitele cartiere Ferentari, Rahova, Ghencea, dar și luxosul Cotroceni, are doar 271 de mii de locuitori în prezent. Ceva peste jumătatea contingentului care va fi dat de Nepal, India, Sri Lanka, Turcia, Bangladesh peste cinci ani.
Cine ne va asigura protecția într-un astfel de oraș, în care criminalitatea va exploda, ca în capitalele multiculturale ale Vestului? Cum cine? Cristina. Prima polițistă cu origini asiatice din București, care pretinde că e româncă. Și știm deja din ideologia woke importată de la stăpânirea din SUA și UE, că nu poți contrazice niciodată pe cineva care afirmă că e femeie sau orice altceva.
Te și miri de ce s-a referit comisarul la acel sfert din populație ca fiind „străini”. Pentru că în 5 ani, cei mai mulți ar putea avea deja cetățenie română după noua legislație, care reduce la minim 3 ani șederea în țara noastră înainte de a fi eligibil pentru un buletin românesc. După „noua normalitate”, și ei vor afirma că sunt români. Dimpotrivă, cei care i-ar contrazice riscă să fie băgați la pușcărie pentru crime de gândire. Numai cei romantici, care credeau că legile cenzurii s-au dat în ultimii 20 de ani doar pentru a-i ciunti din operă lui Eminescu și altor uriașe personalități din trecut. Nu, nu. S-au dat pentru aceste noi realități.
Presa și profesorii ne vor spune nu doar că sunt „noii români”, dar că „ei au construit această țară”, au muncit și au plătit taxe, livrând un hamburger de la ușa restaurantului la ușa biroului. Sau punând polistiren și tencuială decorativă pe blocurile construite pe timpul lui Ceaușescu. Munci respectabile, nimic de zis. Contribuția lor devine egală cu a celor cu nesfârșite generații îngropate în acest pământ, care și-au vărsat sângele să îl apere sau sudoarea să îl facă să rodească.
Cu niște ani în urmă, Poliția din București se lăuda că a predat la niște companii de livrări cursuri de educație rutieră pentru bicicliștii și scuteriștii neobișnuiți cu circulația în Europa. Trecem peste detaliul că era un serviciu gratuit prestat unor corporații private profitabile, în a le instrui salariații. M-am întrebat atunci care e diferența între uniforma dată de Glovo și uniforma dată de statul român sau de primării, pentru clonele de la „poliția locală”? Un banal act, o ștampilă.
Dacă românul e ceva ce poate fi înlocuit fără regrete cu oricare altul, atunci când prestează munci necalificate, de ce nu ar urma și restul ocupațiilor la rând, pentru „creșterea eficienței”. Așa cum primesc ghiozdanul și jacheta reflectorizantă, pot primi și uniforma, mașina cu girofar, să dirijeze circulația, să dea amenzi. Doar nu aveți prejudecăți? Iată că realitatea mi-a devansat imaginația.
(sursa foto: AASR via Hotnews)
Remarcați implicarea tot mai activă a instituțiilor militarizate în proiectul marii înlocuiri, care devine tot mai evident singurul proiect de țară al României. (Războiul din Ucraina ar fi pe locul 2 ca prioritate, alt proiect de viitor. Și deloc ieftin, dacă e să-l credem pe Viktor Orban, care refuză să participe la ambele, în numele țării lui. Premierul ungar susține că Uniunii Europene i se cer 1,5 trilioane de euro în două pachete de ajutor pentru Ucraina.)
Am reflectat acest fenomen în câteva articole esențiale. Cum ar fi dezvăluirea în premieră a existenței unei structuri conduse de un comisar șef, care coordonează reprezentanți din SRI, SIE, MAI și alte patru ministere din postura de consilier al primului ministru. În articolul despre:
Notabilă e și implicarea altor instituții esențiale ale statului, precum Consiliul Consultativ. Care a elaborat o strategie privind importul de persoane din afara Europei, completată cu sugestii de combatere a opoziției populației autohtone, prin furnizarea de „contra-narațiuni”. Tot o dezvăluire în premieră despre:
În fine, în acest monolit format din politicieni, instituții militare, servicii secrete și pseudo-elitele sistemului nu lipsește contribuția majoră a presei în convingerea populației să nu se revolte și să accepte fenomenul ca o fatalitate. Foarte educativ e în această privință articolul de documentare:
viața în noua normalitate
Dar să revenim la distopia viitorului București din 2030, de care ne despart deja mai puțin de cinci ani. Însă poate fi oricare oraș mai mare al țării, căci deja Timișoara sau Cluj nu sunt mai puțin diversificate. Viața în aceste orașe va fi atât de dramatic diferită, încât orice discuție despre cine să fie primar, certurile între partide sau orice mai ocupă știrile devine irelevant, în comparație.
Și-a pus cineva problema cât de mult ar crește chiriile cu un sfert din populație veniți din afară!? Cei mai loviți vor fi românii din clasa săracă și medie, care vor fi nevoiți să „liciteze” pentru un adăpost la nivelurile exorbitante din Europa de Vest de acum. Sau să preia de acolo practica de a închiria o singură cameră într-un apartament comun cu alți străini. Sau să rămână să locuiască în casa părinților, amânând spre niciodată perspectiva întemeierii unei familii proprii, cu urmași.
În prezent, ne lăudăm cu procentul mare de proprietari față de europeni. Acest procent e mare la persoanele care nu mai sunt tinere. Dar ei vor fi înlocuiți în ritm galopant de cei nou instalați, care foarte rar vor fi direct proprietari.
În clipa de față, sunt în București peste 286 de mii de locuitori peste 70 de ani. (Aproape o sută de mii din ei au peste 80.) Ei vor mai fi sau nu printre noi în 2030. Dacă îi adunăm și pe bucureștenii peste 60 de ani, ne rezultă un contingent actual de peste 422 mii. Observați că acești seniori, părinții și bunicii noștri, „încap” lejer în jumătatea de milion, reprezentată de străinii din Capitală peste 5 ani.
Chiar și când îi adunăm și pe cei care au acum de la 50 de ani în sus, ne rezultă un număr actual de bucureșteni de 580 de mii peste această vârstă. O parte din ei sunt încă în câmpul muncii. Da, depășesc acel contingent așteptat de o jumătate de milion. Dar cum imigrația nu se va opri brusc după 5 ani, putem conchide că toți cei peste 50 de ani vor fi înlocuiți prin migrație în următoarele decenii. Aceasta este migrația de înlocuire, o evidență pe care presa ticăloșită se încăpățânează să o persifleze ca „teorie a conspirației”.
Doar că noii veniți nu vor înlocui pensionari. Vor produce copii și vor înlocui populația școlară lipsă. O parte din cei din clasa de mijloc, care lucrează în București ca salariați, liber-profesioniști, funcționari sau antreprenori cu oarece succes, și-au luat case în „zonele rezidențiale” și satele limitrofe. Dar își aduc copiii zilnic, cu mașina, la școlile mai cu pretenții din Capitală, fugind de compania copiilor de țărani ai „consătenilor”. Deseori, se plâng de corvoada acestei navete, care le înghite câte 2-3 ore pe zi lor și odraslelor.
Cu un sfert din populație de prin Bangladesh și Nepal, casele în afara orașului și cartierele cu barieră la intrare ar putea deveni zone de refugiu. Iar locuitorii lor progresiști vor realiza brusc că vor să-i dea pe copii la școlile din apropiere, nu în cele unde ai lor să fie prezențe exotice. Calitatea învățământului scade inevitabil când profesorii au de predat unei clase în care o parte din elevi au altă limbă maternă.
Hărnicia lăudată a migrantului abia sosit undeva nu se menține decât rar și la a doua sau a treia. Peste tot în Vest, problemele au început de la a doua generație încolo, când a survenit alienarea, sentimentul că nu se regăsesc deplin în noul mediu. Nici adolescenții imigranților nu sunt imuni la tentațiile actuale, ca flagelul drogurilor, șomajul cronic, aderarea la găști de cartier. În unele orașe vestice, au adus și fenomene insolite ca fundamentalismul islamic și zonele în care e periculos să intri.
Dacă ne uităm la cum se prezintă metropole ca Dhaka, Mumbay, Karachi, s-ar putea să realizăm că până și rău famatele Zăbrăuți și Zețarilor de azi nu-s chiar atât de periculoase, au făcut pași în materie de curățenie și aspect. Iar traficul în Bucureștiul de azi e o relaxare.
Dar, cum spuneam, migrația nu e un fenomen temporar, care se oprește în cinci ani, când îi putem spune stop și să-l declarăm un experiment nefericit. E o schimbare ireversibilă, pentru totdeauna, manifestată pe toate planurile vieții, de la religie, la civilizație, stil de vială, muzică, nivel de coeziune și comunicare între semeni. Armonia forțată e impusă doar prin măsuri polițienești de cenzură, amenințare și o propagandă constantă, care să nege realitatea.
e fapt împlinit la alții
La vest de Budapesta, nu știu dacă se mai poate găsi vreo capitală în care poporul care dă numele țării să mai constituie majoritatea. E un fenomen incontestabil, vizibil cu ochiul liber, petrecut într-o secvență de timp mică la scara istoriei, de doar câteva decenii. Ceva ce la noi se încearcă a fi comprimat în și mai puțin, printr-o coordonare la vârful statului, a corporațiilor și vectorilor de influențare a opiniei publice. Nicăieri, creșterea nu a fost lină.
Londra avea o populație albă de 98% în 1961. Un deceniu mai târziu, scăzuse la 93%, când apărea o subdiviziune a ei în statistică, „britanicii albi”, care reprezentau 87% din totalul urbei. Peste două decenii, în 2001, albii scăzuseră la 71% și britanicii la 60%. Peste încă două decenii, în 2021, albii erau 54%, iar britanicii deveniseră deja o minoritate sub 37%. Ei sunt depășiți de cei născuți în afara țării, care constituie 40%. Datele probabil au evoluat deja dramatic în ultimii cinci ani, de când nu mai există informații actualizate.
Și creștinii au devenit o minoritate în capitala Regatului Unit, unde constituie doar 41%, mai ales cu aportul celor instalați din alte părți ale Europei, Africii și Americii de Sud. Secularizarea joacă și ea un rol dramatic, al doilea grup fiind cel fără o religie, de 27%. Musulmanii reprezentau 15%, iar hindușii 5%. (Dar au cartiere unde predomină.) După cum nota un editorialist de la The Telegraph, schimbarea demografică a Londrei e fără precedent în istorie, pe timp de pace; pentru ceva similar trebuind să mergi la exemple precum Constantinopol, după cucerirea otomană. Însă situația nu e mult diferită de ce s-a petrecut în alte capitale europene în deceniile recente.
Infracționalitatea a cunoscut o recrudescență în acest timp: 2024 a fost anul celor mai multe atacuri cu cuțitul în Londra (peste 16.344, o medie de 45 de incidente raportate pe zi). Poliția metropolitană se mândrește, însă, că a reușit să împuțineze atacurile cu acid (de la câteva sute pe an, la câteva zeci) și altă categorie, jafurile și atacurile de pe scutere, care atinseseră un vârf de aproape 24.000 de incidente în 2017 (reduse miraculos sub 4.000 pe an).
Siguranța femeilor nu s-a îmbunătățit în capitala Marii Britanii. BBC nota că în Londra sunt anunțate 8.800 de violuri, o medie de unul pe oră, în 2023. Țări altă dată pașnice au ajuns în topul acestor agresiuni sexuale în ultimele decenii. De exemplu, Suedia, cu 87 de violuri la suta de mii de locuitori sau Franța, cu 64.
Între timp, UE răspunde cu propagandă și verificatoare de adevăr, care contestă aceste schimbări dramatice. De exemplu, acest articol al oficiosului EuroNews, care combate niște afirmații ale lui Donald Trump și o emisiune de pe Fox News despre creștere criminalității în Irlanda. Sunt nevoiți să admită, cu mici amendamente, creșteri de 18% pentru tâlhării, furturi auto și extorcări, respectiv de 10% pentru infracțiuni cu mână armată. Dar trântesc fără date concrete concluzia unui oficial irlandez, care dă verdictul:
„Nu știm să existe date, care să arate o legătură cauzală între imigrație și rata criminalității în Irlanda. În ultimii 10 ani, a existat o creștere mare a numărului de persoane angajate din afara Irlandei. Ei aduc experiență și aptitudini foarte necesare pe piața muncii. Nu s-a raportat o creștere corespondentă a criminalității în acest interval.”
Cum ar zice englezul: nu-mi spune că plouă, când faci pipi pe mine….
evoluția nu e liniară
Așa cum s-a văzut în exemplul londonez, evoluția migrației nu e constantă. De aceea am considerat de la bun început estimarea cu 1 din 4 bucureșteni din afară în 5 ani, ca moderată. Ea e obținută presupunând menținerea ritmului de anul trecut, de 30%. Dar există argumente empirice să te gândești la mai mult. Am menționat deja eforturile active ale autorităților, care se implică la vedere să impulsioneze fenomenul.
Privit dinspre continentele de origine, migrația e un salt în necunoscut și un risc. Mulți din cei veniți în ultimii ani pur și simplu nu auziseră de România sau doar foarte vag. Ei sunt printre cei mai curajoși și mai predispuși la risc. Dar informația transmisă de ei (deseori înfrumusețată din motive de mândrie personală) circulă ca un fulger în familiile, satele și orașele de origine. Familiile lor extinse de acasă primesc sume de bani, iar prietenii poze, filmări și relatări despre noul Eldorado de pe Dâmbovița. Un oraș, care nouă ni se pare la coada Europei, lor li se pare un miraj ca Las Vegas, dacă vin din sate fără asfalt, unde și semaforul e o noutate.
Cei care vin în al doilea val, vin în număr mult mai mare, pentru că au deja un drum bătătorit. Au rude și amici la care să tragă, cu care să închirieze locuințe împreună, sau de la care află de angajatori, care oferă masă și cazare incluse. Pot veni și cei care nu știu nici bruma de engleză, pentru că vor fi ghidați în limba maternă în echipe omogene. Noile facilități oferite de statul român garantează că vor putea veni mai mulți, inclusiv cei care n-aveau investiția inițială. Agențiile de plasare au acum un bulevard deschis prin condiții mai favorabile, iar autoritățile au insistat pe ideea ca imigranții să nu mai plătească taxe agențiilor, ci angajatorii.
Acest deceniu de început al migrației în masă în România a fost o excepție, prin prezența unui contingent preponderent masculin. Dar lucrurile se schimbă dramatic prin aducerea familiilor din țările de origine. Ele vor perpetua comportamente demografice diferite de ale populației locale. De exemplu, România are o rată a fertilității sub cota de menținere a unei populații constante, de 1,7 copii per femeie. (Statistica nu face nicio distincție între etniile deja existente în România la data consemnării, 2023.)
Spre comparație, același indicator e: 2 în Nepal, Sri Lanka, India 2,2 în Bangladesh, 3,6 în Pakistan. Dar sunt și țări mai prolifice de atât, ca Somalia și Niger (în medie, 6 copii pentru fiecare femeie adultă). Diferența dintre 1,7 și 2 sau 3,6 poate părea mică, dar înseamnă un spor de 18%, respectiv 112%. Ritmuri de creștere diferite, care se adună și multiplică în timp.
Familiile orientale diferă simțitor de cele occidentale, moderne, nucleare, cu 1-2 copii. Țările din Asia de Vest, lumea arabă și Africa au deseori o organizare tribală, de clan, cu legături strânse între rude, pe care noi abia dacă le întâlnim de câteva ori în viață, la evenimente majore. Femeile au deseori un rol tradițional, casnic, dedicat de timpuriu nașterii și creșterii de urmași.
Un fenomen puțin cunoscut la noi al lumii musulmane sunt înrudirile între veri. Căsătoriile între veri primari sunt permise, iar cele între veri de-al doilea foarte comune, în unele țări, chiar majoritare. Pe lângă unele probleme medicale, obiceiul produce clanuri extinse, cu un grad mare de solidaritate și într-ajutorare, care pot migra împreună și constitui afaceri sau mici comunități prin alianțe cu alte clanuri.
În Pakistan, peste 60% dintre căsătorii sunt între un bărbat și o femeie care sunt veri primari sau secundari. Nici Egipt nu e departe, alături de alte țări arabe. Obișnuința culturală nu se schimbă mult prin mutarea pe alt continent sau la obținerea unui pașaport nou. În acest caz intervine și limitarea opțiunilor. În Marea Britanie, 55% dintre căsătoriile încheiate de pakistanezi sunt între veri primari.
sub-raportarea migrației la noi
Spuneam la început că aș avea mai multe comentarii chiar la acel paragraf inițial, care ne informa că acum sunt în București 144.000 de străini, dintre care 100.000 cu cetățenie din afara Europei, ca Nepal, Turcia și Sri Lanka. Iar restul de 44.000 din țări UE.
În primul rând e, în sfârșit, una din estimările cât de cât realiste, față de ce vedem pe stradă. Am semnalat în repetate rânduri că presa și autoritățile sub-raportează fenomenul migrator, pentru a menține ațipeala românilor. De exemplu, acum un an, Hotnews titra minciuna că: „101.599 de cetățeni non-UE aveau drept de ședere în România la sfârșitul anului 2024”. După cum vedem, scăzându-i pe cei din țări UE, cifra e atinsă doar cu cei aflați în București.
Nu e o scăpare. Dacă veți deschide orice știre pe subiect, orice raport de la vreo instituție a statului, veți avea surpriza să găsiți mereu alte și alte cifre. Nu mici variații, dublări ale estimărilor. Uneori, sursele oficiale se încurcă în propriile raportări. În documentul elaborat de Consiliul Consultativ apar la pagini diferite două estimări pentru situația existentă în 2024: una de 130.000 și alt tabel cu un total de 201.000 existenți în țară. Acesta din urmă pare mai detaliat, pentru că dă și o defalcare pe ramuri și constatarea că străinii din afara UE sunt deja 4% din masa salarială a țării.
Având în vedere că situația din București se regăsește și în alte orașe, ca Timișoara sau Cluj, pare puțin probabil ca jumătate din totalul pe țară să se afle în Capitală. Deci e mult mai probabil că totalul național e mai mare de atât. Dar să revenim la știrea inițială, estimarea făcută pentru Radio România Actualități de Ionuț Cârdei, șeful Direcție Generale de Imigrări București.
Din enumerarea făcută, îmi atrage atenția lipsa ucrainenilor. Alt aspect, pe care l-am mai semnalat e că refugiații din Ucraina par a figura într-o evidență separată decât cei aduși pe filiera permiselor de muncă, într-un ritm de o sută de mii pe an. Oficialul arată că majoritatea vin din Nepal, Turcia și Sri Lanka. Unde-s ucrainenii!? E imposibil să mergi în orice mall, parc, loc mai aglomerat să nu întâlneși femei cu copii, deseori familii întregi vorbind ceva ce sună a ucraineană sau rusă.
Alt aspect e prezența pe locul 2 a turcilor, care vin pe alte filiere decât a salariaților ieftini din Asia de Vest. (Vasta majoritate a Turciei, cu o populație de 90 de milioane, se află în Asia.) În cazul lor, sunt alte scheme, ca „investitori” sau căsătorie. Am aflat și dezvăluit acest aspect prima dată într-un articol din 2023, în care sunt tabelele oferite de Ministerul de Interne cu noile acte de rezidențe, defalcate pe fiecare an din 2013 în 2022. Acolo mi-a sărit în ochi că Turcia se afla pe locul doi timp de 9 ani ca țară de origine, până în 2022, când a depășit Moldova și a trecut pe primul loc. (Perioada cu venirea moldovenilor a trecut, acum suntem demult în programul Kalergi.)
