Am ajuns pe lista neagră a dușmanilor poporului!

Primesc un mesaj pe pagina de Facebook, de la cineva care a avut amabilitatea să mă anunțe să mă pregătesc de Canal, că sunt pe listă. Pe listă, e puțin spus, sunt în cărți. Bine, deocamdată o singură carte, dar e groasă! (740 de pagini!) Se intitulează: „Războiul din Ucraina – Un conflict regional cu […]

19. Postmodernismul. Implicațiile politice ale deconstrucției lui Jacques Derrida

Am promis că seria dedicată neo-marxismului va avea un episod bonus. De fapt vor fi două, pentru a trata separat doi din cei mai faimoși exponenți ai postmodernismului. Deseori, ei sunt aruncați în aceeași ladă, ba chiar sunt preferați ca exemple de „neomarxiști” – pentru că sunt mai stridenți și cumva mai ușor de criticat. Spre […]

18. Statul cosmopolit post-național și federalismul european, teoretizate de Habermas

Jurgen Habermas și-a dedicat cel puțin ultimele trei decenii de activitate regândirii conceptului de stat național în contextul globalizării. De fapt, o mare parte din programul său politic curge în această direcție. El a încercat mai întâi să reformeze la nivel teoretic statul federal german, prin ideea patriotismului constituțional – o formă artificială de identitate. […]

17. Jurgen Habermas: ingineria socială strecurată în legislație și prin manipularea discuției

Acesta e ultimul autor din seria dedicată neo-marxismului. Jurgen Habermas face parte din al treilea val al Școlii de la Frankfurt, lansându-se ca asistent al lui Theodor Adorno și Max Horkheimer, uneori cu nuanțări polemice mai ales față de acesta din urmă. Cel puțin la data scrierii, e și primul din serie care e încă […]

16. Principiul toleranței selective

Și totuși, cum s-a ajuns de la utopia unei lumi fără opreliști, visată de generația flower – power, la terorismul ideologic al corectitudinii politice din prezent? A fost o trecere de la nonconformism, individualism libertin, aproape de anarhie, către nenumărate instituții rigide ale statului, care monitorizează și pedepsesc gândirea și vorbirea neadaptată noilor standarde. Cheia […]

15. Revoltatul bine temperat. Pe muzica unei jumătăți de veac

(oarecum parte din serialului Cele trei idei noi ale globalismului) A trecut o jumătate de secol de la revoltele din 1968. Muzica lor mai răsună uneori din radio, ca un ecou nostalgic și visător. Noi, cinicii de azi, îi privim ironic pe pletoșii care-au vrut să schimbe lumea, cu hainele lor înflorate, între timp, demodate. […]

14. Omul unidimensional al lui Marcuse. Revolta marginalilor în societatea abundenței

În 1964, când publică „Omul unidimensional”, pesimismul punea stăpânire pe Herbert Marcuse. La două decenii de la război, societatea abundenței devenise o realitate în America și Europa de Vest. În nou apărutele supermarketuri și mall-uri, capitalismul părea că și-a rezolvat „contradicțiile interne”, care îl făcuseră pe Marx să-i prezică sfârșitul. Muncitorii nu dădeau semne că […]

13. Herbert Marcuse, securistul vedetă al generației Woodstock

În anii ’60, lucrurile dădeau în clocot. Pastila contraceptivă permitea revoluția sexuală, muzica rock dădea aripi unei întregi generații. Protestele împotriva războiului din Vietnam scoteau milioane de oameni în stradă. În marile universități, din California până la Sorbona, studenții făceau greve și chiar preluau temporar controlul instituțiilor. Pe ziduri, apăreau citate din cei 3M: Marx, […]

12. Adorno și „Personalitatea autoritară”. Cu popoarele la psiholog

În 1950, apărea o lucrare considerată cea mai importantă bornă pentru marxismul cultural al Școlii de la Frankfurt. O cărămidă de peste 1.000 de pagini, intitulată „Personalitatea autoritară”. Atât grosimea, cât și conținutul aminteau izbitor de volumul (de 900 de pagini) scos de același Institut pentru Cercetări Sociale în 1936, intitulat „Autoritatea și familia”.  Diferența […]

11. Individualismul neo-marxist. Critica industriei culturale

În zilele noastre, neo-marxiștii sunt criticați dintr-o perspectivă neo-liberală. Astfel ajung să fie etichetați ca „socialiști” sau „etatiști”. Iar bătălia să fie simplificată ca una între „colectiviști” și „individualism”. Lucru care nu e tocmai adevărat. Autorii de căpătâi ai mișcării sunt mult mai aproape de profilul unor anarhiști de stânga, cultivă spiritul de rebeliune, sunt […]

1 2 3 8
Război

De când ar trebui să numărăm victimele?
Partea cenzurată de presa oficială

Argumentele rușilor
mi se par firave

Dați afară de la serviciu
că nu au vorbit de Putin

Rusia în Ucraina
o replică lui Adrian Severin

Politrucii trădători
ne transformă în carne de tun

Dedesubturile economice ale războiului
și păcăleala SWIFT

Alunecarea în irlevanță a UE

Batalionul hashtag pleacă la război
Mergeți voi primii, că venim și noi

Discursul aberant al lui Putin
ne obligă să îi fim împotrivă

Rusia câștigă pe termen scurt
China câștigă pe termen lung

UE continuă războiul
împotriva propriilor cetățeni

Imagini din satelit
care arată încercuirea Kievului de către armata rusă

Vladimir Putin
nu e aliatul ideologic al naționaliștilor

Vom fi Pakistanul Europei
Americanii ne-au hotărât soarta

Senatori americani
propun ca SUA să nu mai plătească datoria Chinei

China, inclusă pe Axa Răului
Ce urmăresc SUA prin noul război imagologic

Pandemie

Graficul care arată
că nu e niciun val și nici n-a fost

Dezvăluirea umflării din pix a deceselor
n-a mirat pe nimeni

Cercetătorii, care îi contrazic pe alarmiști
Ce susțin ei și care e reputația lor în lumea științei

Descoperirile profesorului de la Stanford
spulberă isteria coronavirus

Falsa epidemie
descrisă de New York Times în 2007

Rechizitoriul
Cele 21 de motive de protest față de carantină

Cât e un coronavirus
pe lângă un spermatozoid. Ar fi eficient prezervativul textil?

Vaccinul e bun și după data de expirare

Singurul test
pe care nu-l vor Gheorghiță și Arafat. Măsurarea anticorpilor

Pfizer a modificat
compoziția vaccinului pentru copii

Economie

Banii și pandemia
Cele două săptămâni când fiecare „caz” a costat 12 milioane de dolari

Opțiunea Omarova
Banii digitali înseamnă fuziunea dintre comunism și capitalism în Registrul Poporului

Jaful mileniului
Pandemia e diversiunea, nu cauza crizei. Foileton economic explicativ: ce e Imperiul Offshore, cum a apărut. De la bani la noua normalitate

Idolatria pieței
Bogdan Glăvan, despre prețurile la utilități

Criza alimentară
o nouă amenințare manufacturată

Capturarea economiei Japoniei
cu ajutorul crizelor

FMI anunță un nou sistem monetar
cum ar putea spulbera banii digitali economiile din bănci

Logica distrugerii economice
Explicația implicării celor bogați și puternici în demolarea controlată a sistemului care i-a făcut așa

Bogații lumii
mai bogați cu 10 trilioane de $ de la începutul crizei

Omul transformat în marfă
chiar și săracii pot fi sursă de bani în societatea controlului

Cărțile globaliștilor

Sursele globalismului
cărțile și personalitățile, care au contribuit la proiectul noii ordini mondiale. Serie de articole despre ideologia noi lumi.

Declinul Occidentului
O recenzie foileton a capodoperei lui Oswald Spengler

Unabomber
Ideile unui geniu ucigaș

Ce ideologie avea Ceaușescu
Etapele dictaturilor dintre 1944 și 1989. Cine sunt continuatorii de azi ai comunismului

Acum 2400 de ani
orchestrarea unei crize alimentare

Rolul alternanței frică relaxare
în controlul populației

Jean Jacques Rousseau
ideolog al tiraniei

Vaccin

Directorul Pfizer
Două doze oferă puțină protecție sau deloc. Nici 3 nu imunizează

Șeful Pfizer recunoaște
tehnologica m-ARN poate modifica ADN-ul uman

Testele pe animale
și ce ne spun despre efectele vaccinului pe termen lung, pentru fertilitate și femei gravide.

Ce protecție oferă vaccinul
acestea sunt cifrele, care au convins oamenii să se vaccineze

Sinteza pandemiei
Ce știm potrivit științei și nu se spune la televizor

Poezia cu Arafat

Proteina Spike
intră în nucelul celulelor și împiedică refacerea ADN-ului

Graficele pentru 41 de țări
Ce s-a întâmplat la 10 luni după vaccinare. Corelația cu rata deceselor și valurile de infectări

Ne pregătim de tulpina omega

Pandemia semidocților
după deschiderea școlilor

Spiritualitate

Un sentiment metafizic
De ce nu toți resimt pierderea libertății în același fel

Antidot pentru frica de moarte
Mircea Eliade și moartea ca inițiere

Fundătura ateismului
și a relativismului moral

Societatea controlului
operațiunea corona, răscoalele rasiale, piese într-o tranziție postmodernă

Școala de acasă
interzisă de Macron pentru a apăra laicitatea

Bătălia demografică
a Europei

Rezistența spirituală anticomunistă
Pentru CNSAS, martirii închisorilor comuniste sunt încă „dușmani ai poporului”.

Despre Bartolomeu Anania și alegerea nefericită a unui preafericit
Un elogiu adus celui mai mare predicator din Biserica Ortodoxă în acest moment, care, nu întâmplător, este și cel mai virulent atacat de presa din România

Mistica iconicului la Ghelasie
o viziune speculativă în isihasmul românesc

Surse antice
Ce au scris necreștinii la apariția creștinismului

În apărarea cămătăriei
talantul îngropat al pieței libere

Ce este un român
identitatea, între cultură, rasă, cetățenie

Discurs fulminant
al arhiepiscopului Vigano împotriva papei Bergoglio

Cântecele nevaccinaților

Două viziuni
Felul în care percepem lumea ne-a determinat reacțiile la epidemie

Media

Dezumanizare
Înmormântare cu distanțare

Intelectualii elitiști
de partea greșită a istoriei

Îndobitocirea prin „fake news”
Dresajul corectitudinii politice

Tirania ecranului
Audiobook despre eliberarea de dependența electronică

Bărbăție, femei și copii în propaganda de război
Cine atacă demografic Europa: Lukașenko sau programele UE?

Moment antologic
BBC prezice prăbușirea unei clădiri

Isprăvile Big Pharma
Fentanilul a omorât 100.000 de americani în primul an de pandemie

Tratatul de la Trianon
de ce merită sărbătorit

Presa sistemului
Pleacă coloneleasa, vine generăleasa

Lumea nouă

Identitatea biometrică
va fi necesară repornirii economiei, spune Tony Blair

Albert Bourla despre cipul pe care îl înghiți
și transmite dacă ți-ai luat tratamentul

Ce e sionismul?

Era nevoie de o femeie frumoasă
Să învețe omul contemporan să fie bărbat

Jacques Attali, în 2009:
o pandemie ar permite instaurarea unui guvern mondial

Papa Francisc
a scos efigia lui Hristos de pe crucea de la gât

Coronavirus

Asimptomaticii nu transmit boala
susține doctorul Fauci, Arafat al americanilor

Vaccinurile m-ARN
Dovezi că sunt altceva decât minte versiunea oficială

8% din ADN-ul uman
provine din viruși. Cum a ajuns acolo

Depopularea planetei
și repopularea Europei

Contractele cu producătorii
de vaccinuri. Propaganda UE își minte cetățenii în față

Imunizarea naturală

Estimarea lui Rafila
Ce mortalitate are până la urmă boala și unde se plasează față de alte pandemii istorice

Cazurile cele mai suspecte
centralizarea primelor 800 de decese

Diferența dintre marxism și socialism

Eugenismul apartheidului medical

Județele mai vaccinate, fruntașe la infectare

Politică

Cele două valori
ce ideologie se opune dictaturii medicale și noii normalități

Uniunea anti-europeană

Ministrul Muncii
și înlocuirii sociale

Argumentele împotriva imigrației
„De ce vă opuneți imigrației, dacă atât de mulți români au plecat?”

Corupția ucide
la fosta firmă a lui Andrei Caramitru

Scamatoria
negării identității

Educația sexuală în școli
proiectul de inginerie socială din spatele bunelor intenții

Cadoul de la UE
ne crește datoria de stat cu o treime

Cum funcționează imperiile
Ghici cum plătești bunăstarea altora

Cele 4 opțiuni de lideri
pentru partidul AUR

Incidentul cu Șoșoacă
Criticată pentru motive greșite

Țara ca proprietate moștenită

Legea certificatelor verzi
așa cum a fost votată de Senat

Mentalitatea liberală
e chiar explicația tiraniei

Judecătorii CEDO
băgați în buzunar de rețeaua Soroș

Statul de drept în Germania
Judecătorul care a dat sentința împotriva măștii e percheziționat

Libertarianismul
Hibele unei ideologii adolescentine, care ține planeta captivă

Democrația organică

Ficțiunea diasporei
a luat sfârșit

Piața Universității
o părere la 30 de ani după

Teoria dreptului
De unde avem drepturile fundamentale? Pot fi confiscate sau extinse? Dictatura medicală e de stânga sau de dreapta?

Foto

America frumoasă
avea nostalgia Europei

Beatrice Mahler

Emilian Imbri

Masca defectă

Dacian Cioloș

Graficele care dovedesc
masca e un chin inutil

Hărțile
unei pandemii geo-politice