Ghiduri pentru înțelegerea mai în profunzime a Marii Resetări
„Papa de la Roma poartă o cruce la gât” nu e o știre, cum nu e nici „un câine a mușcat un om”. Că doar n-o să poarte o talangă. Imaginea de mai jos e fotografia oficială de pe site-ul Wikipedia.
Ce m-a intrigat e imaginea încrustată pe ea, diferită decât ce mă așteptam. Iată, mai jos, un detaliu cu imaginea, de pe site-ul catholicfaithstore.com, de unde se pot și cumpăra astfel de bijuterii. Oficial, se numește „cruce pectorală”.
Pe același site catolic suntem informați că Papa a refuzat din modestie crucea de aur, care revenea suveranului pontif. Și a preferat să păstreze tot timpul la gât o cruce din argint, pe care a primit-o cadou de la cineva, când a devenit arhiepiscop și cardinal în Argentina natală.
La o privire mai atentă, nu mi-a fost greu să disting simbolurile înscrise pe această bijuterie papală. Sus de tot, e un porumbel, care plonjează cu capul în jos – desigur un simbol al Duhului Sfânt (conform apariției de la Botezul în Iordan). M-a neliniștit mereu această reprezentare cu capul în jos, dar nu e deloc o premieră în arta sacră – l-am mai văzut reprezentat astfel pe vitralii și în picturi, preponderent în lumea catolică, dar uneori și în cea ortodoxă – poate sub influența artei renascentiste.
O temă la fel de răspândită e și cea a „bunului păstor” – care e o temă foarte veche, inspirată din Evanghelii, acolo unde Iisus Se prezintă în această formă alegorică, a Păstorului, care a venit pentru „oaia rătăcită a lui Israel”.
Desigur, „Păstorul cel Bun” e un simbol pentru Mântuitorul, pe care creștinii îl foloseau în catacombe, pe vremea persecuțiilor, când adeziunea la creștinism se putea pedepsi cu moartea. În același fel, și peștele (care în limba greacă era „ihtios” – relua prescurtat numelui Domnului) era tot o codificare folosită în era persecuțiilor. Tot simbol e și Mielul din Cartea Apocalipsei Sfântului Ioan – parte dintr-o reprezentare alegorică amplă și dificilă, cu referire la jertfa euharistică. Creștinii americani încă își pun simbolul peștelui pe mașină. Dar de ce să folosești un simbol, în locul reprezentării directe, pe ceva atât de evident, ca un crucifix?
Am văzut personal câteva reprezentări vechi ale motivului artistic al „Bunului Păstor”. Iată, de pildă, această reprezentare sculpturală din Muzeul de Artă Bizantină din Salonic:
Sau, și mai clară, această imagine din Muzeul Barracco, de la Roma
Sigur, sunt artefacte vechi de aproape 2000 de ani și în registru statuar. Dar ați observat diferența? În niciuna din aceste reprezentări, Păstorul nu are brațele încrucișate pe piept. Ar fi și nefiresc, pentru că nimeni nu poartă ceva pe umăr încrucișându-și brațele.
În schimb, postura aceasta îmi amintește de religiile orientale. Iată, de pildă, cum a fost pus în sarcofag faraonul Tutankamon (foto: pharaohsandpyramids.blogspot.com)
Nici nu trebuie să fii mare ocultist, ca să înțelegi că încrucișarea brațelor pe piept e asociată cu moartea – la urma urmei, și românii își îngroapă morții cu mâinile încrucișate pe piept (chiar dacă puțin diferit). (foto: dreamstime.com)
Încă mai neliniștitoare sunt imaginile, care circulă pe internet, din cadrul unor ritualuri masonice, inspirate, se speculează din mitul egiptean al lui Isis și Osiris:
Sau această imagine, din timpul unei înmormântări masonice.
În decembrie 2019, a avut loc la Vatican un fastuos concert anual de Crăciun. Pe timpul celor două ore și jumătate s-au perindat pe scenă vedete de talie mondială ca Lionel Richie sau Bonnie Taylor. Iar între cântece au fost secvențe video cu mesaje ale Papei Francisc. Puteți vedea întreg concertul aici. (Actualizare: filmarea întreagă a fost ștearsă între timp.)
Reprezentația a fost înțesată cu teme globaliste – apeluri la înțelegerea interetnică și pentru ecologie. Programul s-a și terminat cu intonarea unor cântece ale lui John Lennon ca „So this is Christmas” și „We Are The World” („Noi suntem lumea”).
În mijlocul concertului, a fost invitată să urce pe scenă o tânără din America Latină. Un fel de versiune sud-americană a Gretei Thunberg. Tânără și-a început intervenția, cerând tuturor participanților să își încrucișeze mâinile pe piept (fără să le spună de ce) – lucru pe care înalții cardinali de la Vatican l-au făcut imediat, ca și cum ar fi fost pregătiți pentru moment.
Preotul catolic, care era pe post de amfitrion, a început cu o întrebare stranie pentru un preot: „Care e relația ta cu Mama Pământ?” Iar tânăra a continuat cu un discurs bizar pentru o întrunire creștină:
„Vă rog să țineți mâinile cum le țin eu, încrucișate pe piept. Veți simți o vibrație puternică. E inima voastră, dar și inima Mamei Pământ. Și când stați în tăcere, simțiți spiritele, care ne permit să înțelegem mesajul Mamei. Pentru noi, poporul indigen, pământul e Icha Gaia. Pământul e totul, ne dă de mâncare, ne dă „apa sacră”, plantele medicinale. Și noi îi aducem o ofrandă. Pentru noi Terra e fundamentală și vitală.”
Despre caracterul materialist al viziunii unui pământ care „e totul” și despre caracterul panteist al ședinței de spiritism de la Vatican, nu e nevoie să mai insistăm. Gaia sau Geea era, la vechii greci personificarea maternă a Pământului, soția lui Uranus – personificarea cerului, cea din care se născuseră toți zeii – cei din generația a doua (a lui Oceanos și Hiperion) – apoi cei din generația a treia (a lui Cronos – zeul-timp), în fine, generația a patra, a lui Zeus.
Preotul catolic, care prezenta concertul n-a rămas insensibil cu brațele încrucișate, ci a adăugat un pasaj din Vechiul Testament, când Moise urcă pe Muntele Sinai, să primească Poruncile. Atunci o voce îi spune să se descalțe, pentru că pășește pe un pământ sfânt. Evident, referința e scoasă din context – sacralitatea acelui loc era dată de prezența lui Dumnezeu, nu de materia în sine a țărânei. A urmat o discuție despre salvarea pădurilor amazoniene, după care concertul și-a urmat cursul.
Victor Grigore
