Ghiduri pentru înțelegerea mai în profunzime a Marii Resetări

Cariera de ONG-ist și politician a lui Călin Georgescu

Călin Georgescu e un personaj cu mai multe straturi. Sub cel de politician, care vrea să conducă și promite să facă lucruri, se presupune că ar avea încă un strat, al specialistului, care știe și cum să facă acele lucruri, bazat pe expertiza lui. E ceea ce se cheamă un tehnocrat. Spre deosebire de politicienii care au doar păreri, el vine și cu un plan, formulat în cărțile lui, faimosul „Apă, hrană, energie”.

Se naște întrebarea: „expert în ce?”. După pregătire, ar fi agronom, calificat în problemele solului (pedologie). Dar e un domeniu, în care n-a mai profesat de vreo 40 de ani, din care, eventual, își mai aduce aminte câte ceva din studenție. E la fel cu a spune despre Crin Antonescu că „e istoric” sau de Klaus Iohannis că e fizician.

De trei decenii, Călin Georgescu se recomandă ca „expert în dezvoltare durabilă”. Asta nu e o știință, e o sintagmă din limbajul de lemn al politrucilor occidentali globaliști, care se folosesc de grija pentru mediu ca pretext pentru a impune măsuri de guvernare cu impact în viețile oamenilor. Trebuie să înțelegem diferența dintre ecologie (știință a mediului înconjurător, izvorâtă dintr-o decentă preocupare pentru natură) și ecologism, care e o ideologie, o atitudine politică. E la fel ca diferența dintre sociologie și socialism. Una studiază fenomene sociale, cealaltă propune căi de schimbare politică a societății.

ecologia politică

Ecologismul, cu dezvoltarea lui durabilă, e văzut în vest ca parte din paleta de preocupări ale stângii, alături de „egalitatea de șanse”, feminismul, grija pentru minoritățile rasiale sau sexuale, cu care ne-a pricopsit neo-marxismul. E o treabă pentru politruci, care nu se limitează la plantat copaci și îngrijit plante, ci trasează căi de gestionare „rațională” a resurselor întregii planete. La fel cum și comuniștii se pretindeau oameni de știință, planificatori ai economiei.

Cum atmosfera nu are granițe, ecologismul e natural globalist, vine cu strategii pentru întreaga planetă, pe care o organizează tehnocratic, deși promotorii săi n-au fost aleși de locuitorii globului să o facă. Fie că vor, fie că nu vor oamenii, eco-planificatorii îi salvează de la diverse pericole ca: încălzirea globală, găurirea stratului de ozon, concentrația de dioxid de carbon în atmosferă, poluare sau plastic.

Complementar acestei griji, alți tehnocrați „de bine”, își propuneau să îi salveze pe oameni și de la supra-populare, cum a fost cazul celor grupați în Clubul de la Roma, care a produs faimosul raport „Limitele creșterii”, din 1973. Ideea de bază a activiștilor de mediu e că, lăsată de capul ei, planeta s-ar auto-distruge, așa că trebuie să se organizeze în platforme, cum e și cea de la Davos, care să pledeze pentru măsurile pe care să le ia politicienii și corporațiile.

Activiștii de mediu au produs o cantitate uriașă de maculatură și de sloganuri, pentru că activitatea lor nu e atât acțiune sau cercetare, cât vorbărie, simpozioane și proclamații. După mai bine de o jumătate de secol de ecologism frenetic, rezultatele sunt mixte. Unele măsuri au adus îmbunătățiri în reducerea poluării, a fost conștientizată necesitatea economiei de energie, a reciclării. Nu poți să negi efectele benefice ale acestei preocupări, atunci când compari țările unde s-au impus măsuri ecologice, față de cele care neglijează acest aspect, în privința aerului din orașe, apei râurilor, spațiilor din rezervațiile naturale.

Dar aceleași politici au produs multe restricții, până la pericolul dezindustrializării Vestului, riscă să pună pe butuci industria auto, sufocată de tehnologiile aferente normelor de poluare și de subvenții pentru mașinile electrice încă în stadiu incipient. Au adus scumpiri ale energiei cu escrocherii ca schema creditelor de carbon, sau pur și simplu tâmpenii ca dopul legat de sticlă și punga, care ți se dezintegrează pe drum.

Așa se face că „dezvoltarea durabilă” a început să fie detestată de votanții dreptei occidentale. Iar un populist ca Trump a candidat cu sloganul „drill, baby, drill!”, care vrea să spună că va sfida normele de mediu și va promova extracția petrolului, inclusiv prin foraje cu fracturare hidraulică, să poată texanul să-și conducă SUV-ul sau camioneta, care consumă și 20 de litri la sută.

societatea „civilă”

De fapt, trebuia să facem o diferență: între activiștii de mediu și planificatorii de mediu. În prima categorie pot intra și cei care fac mitinguri prin care cer măsuri – cum ar fi Greta Thunberg, cu greva școlară, și britanicii de la Extinction Rebellion, care opreau traficul ca să atragă atenția asupra iminentei catastrofe climatice, sau cei de la noi cu „uniți salvăm”. Ei pot fi bine intenționați, utopici, idealiști, agasanți, dar rareori ajung să conducă. Planificatorii de mediu nu sunt pe străzi, ci în birouri, și concep „politicile de mediu”, livrate politicienilor spre a fi aplicate. Călin Georgescu făcea parte din această a doua categorie și a fost un pioner al ei la noi în țară.

Ca alte sinecuri și activități pentru politruci, și aceasta a fost rapid capturară de securiști sau foști activiști PCR, care se reprofilau și se promovau unii pe alții. Așa se face că parcursul post-revoluționar al lui Călin Georgescu e marcat aproape trei decenii de legături cu tot felul de securiști, masoni declarați, funcționari de prin ministere și politicieni de la toate partidele. În primele două decenii, apare mai mult în siajul puterii fesenist-pesediste, a lui Ion Iliescu.

A devenit nu un diplomat, cum greșit se crede, cât un ONG-ist. Iar cum acele fundații, de promovare a globalizării erau finanțate de Occident și aveau ca agendă intermediară integrarea europeană, a început să fie vehiculat de aceleași rețele din presă ca tehnocrat bun pentru guvernare. Nu ca să ecologizeze țara, care după demantelarea industriei și întoarcerea agriculturii la plugul tras de cai, era mai eco și bio decât cerea Europa. Ci tocmai în ideea că ar fi aplicat genul de „reforme”, care să ne integreze mai adânc în UE. Mai clar spus, era vehiculat ca premier apolitic, ca să facă mai temeinic ce făcuseră prea lent politicienii. La fel cum au fost scoși din jobenul sistemului și alți tehnocrați deseori legați de Securitate, ca Teodor Stolojan, Mugur Isărescu sau Dacian Cioloș.

Tot apărând în presă ca posibil ministru, prim-ministru sau candidat prezidențial, Georgescu a început treptat să fie perceput ca un personaj politic, mult înainte să își lanseze oficial candidatura. Lucru remarcabil: opinia publică a tratat în mare cu indiferență propunerea, care n-a stârnit înainte de 2024 vreun val de entuziasm. Explicația e foarte simplă: nu era nimic atractiv la propunerea unor reforme pentru „dezvoltarea durabilă”. Lumea nu era interesată și nici nu era ceva memorabil, față de alte discursuri cu bune intenții. Aș fi curios dacă adepții lui numeroși de azi au reținut o idee originală, pe care să i-o atribuie.

rebranduirea

Momentul în care Călin Georgescu face trecerea de la preocupările globaliste, specifice unui ONG de mediu, la discursul vibrant patriotic și mistic, e foarte greu de precizat cu exactitate, deși ar fi foarte interesant. N-a fost o ruptură violentă, radicală, cum s-ar crede. Într-un interviu recent de promovare, Alex Jones îl prezenta fanilor lui „conspiraționiști” ca pe unul care a fost în interiorul sistemului globalist, s-a întors contra aceluia, și a făcut dezvăluiri din interior. Ceea ce este un fals evident. Tocmai că nimeni nu l-a auzit pe Călin Georgescu deconspirând ceva din interior, ce n-am fi putut afla noi, cei care am fost în afară.

Am remarcat acest aspect și cu altă ocazie. Călin Georgescu „a lăsat loc de bună ziua”. Nu s-a certat cu niciunul din foștii colegi. Nu a produs vreo lucrare de dezvăluiri ca „Orizonturi roșii” a generalului Pacepa, după fuga în America. (Nu discutăm calitatea cărții sau a personajului, vorbim de ruptură.) Sau ca faimoasa „Confesiunile unui asasin economic”, scrisă de un colaborator al FMI și Băncii Mondiale. Intențiile malefice ale globaliștilor sunt o temă în literatura disidentă de un secol. „Dezvăluiri” puerile de genul Klaus Schwab „nu părea din specia om”, sunt figuri de stil, nu informații relevante pentru a-i combate linia.

Cel mai îndepărtat punct în timp, când putea să se producă acea convertire, era 2016, când se desparte de ONU. În 2017, încă acuza Biserica de a fi un mijloc perfid de înrobire a minții omului și cocheta cu teoriile New Age. Cert e că undeva între acel an și 2020 începe să își afirme tot mai mult convingerile suveraniste și să critice noua ordine mondială, pentru care lucrase anterior. Astfel se naște oficial politicianul „anti-sistem” Călin Georgescu, afirmându-se mai ales în pandemie, prin mesaje video și interviuri, deși nu participă la mitingurile de protest împotriva restricțiilor. (Corecție: mi s-a semnalat că a fost cel puțin o dată, secvența mai jos.)

Ce e absolut fascinant la Călin Georgescu e că opțiunile sale politice s-au schimbat la 180 de grade, dar proiectul de tehnocrat, pentru aplicarea lor a rămas același. Cartea lui din 2016, când a lucrat ultima dată pentru ONU, are aparența unui manifest electoral. Se intitulează: „Cumpăna României. Proiectul meu de țară este: Hrană, apă, energie, gândit pe baza conceptului de dezvoltare durabilă”. Deci rețeta care era bună pentru aplicarea globalismului a rămas neschimbată și va produce efecte suveraniste în 2025.

Abia după trecerea la anti-globalism, presa mare începe să îl mediatizeze negativ pe Călin Georgescu. S-a întâmplat cu el ce s-a întâmplat și cu Greta Thunberg, care din răsfățata presei mondiale, pentru conștiința și militantismul ei, a devenit persona non grata, după ce a protestat și pentru oprirea genocidului din Gaza. „Eroare” pe care Călin Georgescu a avut mare grijă să n-o facă, pentru că nu veți găsi vreo declarație a lui pe acel subiect, nici de revoltă, nici de compasiune.

controversa

Trecerea la mesaje patriotice și religioase nu i-a adus imediat popularitatea. Alegătorii au continuat să îi ignore oferta, pentru că, din nou, nu spunea nimic nou. În 2020, Georgescu face faimoasele declarații laudative despre Corneliu Zelea Codreanu și Ion Antonescu, scoase la suprafață în 2022, ca subiect de presă. Ocazie cu care AUR și Simion se dezic de el și îl abandonează temporar ca propunere de prim-ministru. Se alege și cu un proces pentru delict de opinie, stins discret cu achitare, fără tam tam în presă.

La data respectivă, am interpretat ieșirea ca pe un falset din partea unui băiat de sistem, care încearcă să intre în pielea unui personaj și supra-licitează. Dar i-am apreciat curajul de a aborda o temă tabu, în condițiile în care restricțiile de gândire și exprimare sunt anormale și nu ar trebui să existe. Ulterior, am ajuns să înclin spre o altă explicație, care în limbajul serviciilor secrete se cheamă „legendare”. Adică practica de a-i crea unui agent o poveste de viață, un profil și o identitate, în baza căreia să se poată infiltra undeva. Cu astfel de „picanterii”, presa îl putea ataca în premieră ca „extremist” pe fostul tehnocrat, pe care îl prezentase favorabil atâta timp, contribuind la credibilizarea noii imagini, de politician „anti-sistem”.

(Adăugire: Un cititor atent mi-a trimis această secvență video, ca dovadă că Georgescu a fost și la un miting în pandemie. În ea, pare că plagiază un îndemn dintr-un discurs al lui Ion Antonescu. Știam de alte locuri în care a calchiat discursuri din filme, dar nu le-am luat foarte în serios. Am presupus că are scribi pentru unele discursuri, care din comoditate s-au mai inspirat din alte locuri. Dar sincer, secvența asta nu știu cum să o interpretez, pentru că pare a se strădui conștient să imite nu doar mesajul ci chiar ritmul incantației. Să fie efortul de a intra în rol sau o fantezie personală? În tot cazul, era tot în 2020.)

Din acest punct, să-i spunem 2020, dar furibund după primul tur din 2024, Călin Georgescu începe să fie atacat de majoritatea televiziunilor și vedetelor pro-sistem pentru concepțiile suveraniste, pentru un extremism imaginar și pentru legături nedovedite cu Rusia. De fapt, nimic din cariera lui nu fusese legată de Rusia, ci de Occident. Nedreptatea flagrantă a anulării alegerilor și lipsa de fundament a acestor atacuri, din partea unei prese cu credibilitate pierdută, stârnesc reacția adversă – de simpatie și apărare. E ceea ce eu consider că e un psy-op de mare amploare, peste capacitatea serviciilor românești de concepere și punere în operă. Pentru mai multă autenticitate, acestea n-au fost nici măcar prevenite, televiziuni și case de sondare fiind lăsate în offside.

alegerile

Încă am serioase dubii că scorul ambilor candidați ajunși în primul tur n-a fost trucat. Dar, evident, n-am nici dovezi, ca să am certitudini. Categoric, teoria oficială privind influențarea opiniei publice prin TikTok nu stă în picioare, întrucât nici măcar acolo Georgescu nu era cel mai prezent politician înainte de turul 1, și nu putea compensa restul dezavantajelor, date de absența de pe televizor, a reclamei stradale, notorietății și mașinăriei de partid. Cu atât mai mult nu stă în picioare teza intervenției rusești.

După primul abuz al CCR, legat de excluderea Dianei Șoșoacă, Georgescu nu a reacționat public, destul de mulțumit să se numere între cei tolerați de noul sistem nedemocratic. Și chiar după, face tot posibilul să șteargă episodul din memoria colectivă, bătându-se exclusiv pentru dreptul propriu la turul doi, nu pentru principiul unor alegeri libere pentru toți. Ne-am trezit astfel cu o finală pe care nu o anticipase niciun sondaj, între Georgescu și Lasconi. Iar apoi cu al doilea abuz, al anulării totale a alegerilor.

După care, bulgărele s-a rostogolit într-o avalanșă, care l-a adus fără dubiu pe Călin Georgescu la statutul de cel mai popular politician din România, în cele două săptămâni dintre turul 1 și turul 2. Dacă nu cred că a obținut în mod real 2 milioane de voturi la primul tur, acum n-am nicio îndoială că ar putea lua și 70%. Nu mai e vorba de „boți”, „trolli”, ci de oameni în carne și oase, care îl percep ca pe inamicul numărul 1 al unei clase politice. Ei au toate motivele să deteste acei politicieni.

În schimb, impresia lor că Georgescu ar veni din afara politicii post-decembriste și s-ar fi aflat în conflict cu partidele, e o iluzie foarte recentă. Un succes formidabil al unei reinventări de marketing. Cel pe care l-au ignorat 35 de ani, cât a fost un om de sistem, i-a convins acum că e anti-sistem. Și oricine îl critică, o face pe riscul lui, căci va fi considerat automat apărător al actualului regim, chiar dacă nu îi critică noua orientare, ci impostura.

eșecul criticilor

Pe undeva, e de înțeles, pentru că nu puține din critici au fost tendențioase. De pildă, Valeriu Nicolae e un excelent documentarist și a găsit mai multe aspecte dubioase din trecutul lui Georgescu și al multor politicieni. Dar Valeriu Nicolae nu e un simplu om de presă, ci un activist politic, care are convingeri globaliste evidente. El atacă pe oricine are convingeri naționaliste și conservatoare, pentru că nu tolerează aceste idei în sine, la oricine le-ar exprima vreodată, în ciuda pledoariei pentru toleranță, pe care o face frecvent.

La fel e cazul numeroșilor critici, care au insistat pe declarațiile insolite, bizare, ale lui Călin Georgescu și chiar ale soției. Ele apar cu o asemenea frecvență și, pe alocuri, enormitate, la Călin Georgescu, încât sunt tentat să spun că ar trebui să îl considerăm un strat în sine al personajului. Pe lângă tehnocratul și politicianul, e și fantezistul, care e ofertant pentru parodii. Atracția publicului e atât de mare în acest moment, încât suporterii săi refuză cu obstinație să le ia în considerare, deși sunt reale și te pun pe gânduri.

Ei știu că fabulația e doar un strat marginal, că nu aceea e esența mesajului său și nu de aceea sunt deciși să îl voteze. Prin urmare consideră aproape lipsite de fair play glumele firești pe marginea acelor gafe. Le vor asculta critic abia când vraja se va destrăma. Deocamdată, e imposibil în această etapă de hipnoză colectivă. (S-a mai întâmplat și la unii total necarismatici. De pildă, unele din cele mai scandaloase declarații ale lui Iohannis, cum au fost cele despre ghinionul profesorilor, care nu și-au luat case din meditații, au fost făcute înainte de a fi ales. Ele existau, fuseseră difuzate, cum fuseseră și dezvăluirile despre fraudele imobiliare. Dar au fost total ignorate și redescoperite cu dezgust abia ani mai târziu, de unii din cei care la momentul respectiv nu doreau să știe decât că „altă soluție n-avem”.)

Așa se face că a fost o surpriză foarte plăcută documentarea excelentă făcută de realizatorul canalului de YouTube Alternativa libertății. Un material de o oră și jumătate, pe care îl puteți vedea în format video, dacă preferați să ascultați, decât să citiți. Făcută „fără ură și fără răzbunare”, după ce a scotocit ziarele din 90 încoace, pentru a vedea cum era mediatizat Călin Georgescu înainte să devină fenomenul „anti-sistem” al acestor zile. Mi s-a părut atât de bun, încât am hotărât nu doar să notez mai jos câteva din cele mai interesante lucruri găsite. Dar să reiau și informațiile pe care le găsisem și eu, puse în articolul de după primul tur, în care le prezentam un fel de „dosar” al celor doi calificați și spuneam că între Lasconi și Georgescu îl voi vota pe Georgescu. (Acela conținea prea multe considerații la cald despre context și partea despre Lasconi.) Astfel vom putea avea într-un singur loc un tablou mult mai informativ despre trecutul viitorului președinte al României.

anii 90

Așadar, la Revoluție, Călin Georgescu avea 27 de ani și era inginer agronom la un institut care cerceta problemele solului. Un ziar din 1990 îl nota deja între reprezentanții Mișcării Ecologiste, la o sesiune de negocieri cu noile partide, inițiată de FSN. 

Un articol din Libertatea, din 10 ianuarie 1991, relata despre războiul civil din sânul mișcării ecologiste. Ea se scindase după ce un lider al ei făcuse declarații pro FSN, condus de Ion Iliescu și Petre Roman, fără să aibă mandat din partea colegilor. Ziarul susținea că oportunistul își adusese apoi în partid o serie de acoliți, cu care să triumfe în lupta internă. Între cei enumerați ca infiltrați în partid era și „Georgescu Călin”. Despre el, ziarul (prezentat în facsimil de „Alternativa libertății”) susținea că a sustras ștampila partidului, ca să obțină ajutoare din Belgia.

Același ziar consemna pe 15 ianuarie 1991 că tabăra pro-fesenistă a câștigat bătălia în Partidul Ecologist, iar Călin Georgescu a fost ales președinte al organizației de Tineret. Avea 29 de ani. Partidul respectiv avea colaborări cu grupări similare din Europa, în special Partidul Verzilor din Germania – care între timp a devenit unul ultra-progresist, pro migrație și LGBT. Din partidul Verzilor a făcut parte și actualul primar al Timișoarei, USR-istul Samuel Dominic Fritz.

În iulie 1991, Călin Georgescu e consemnat în ziarul Opinia Studențească între cei care au semnat un acord cu noul regim FSN, intitulat „Carta pentru reformă și democrație”. Noua putere era reprezentată de primul ministru Petre Roman și, între alții, de doi consilieri ai lui Ion Iliescu, Vasile Secăreșfondatorul SNSPA, fost profesor la Ștefan Gheorghiu și acuzat de colaborare cu Securitatea, respectiv, Vladimir Pasti, care l-a urmat în aceleași școli. Nu mai puțin interesant e cine semna acest pact cu puterea. Pe lângă gruparea care rupsese mișcarea ecologistă, era și gruparea care rupsese o bucată din PNL, faimoasa aripă tânără, reprezentată de Dinu Patriciu și Călin Popescu Tăriceanu. Primul avea să ajungă cel mai bogat om din România, iar al doilea, prim-ministru în tandem cu Traian Băsescu.

După acest pact, în 1991, Călin Georgescu lucra deja la Parlament, ca șef al Biroului pentru Mediu. Iar anul următor, la Ministerul Mediului, consilier al ministrului Marcian Bleahu, în guvernul condus de tehnocratul Theodor Stolojan, de la Banca Mondială. (Ulterior, în PNL.) Marcian Bleahu venea tot de la Mișcarea Ecologistă, înființată de Dolphi Drimer. Iar ca parlamentar fusese membru în grupurile de prietenie cu Israel și Germania. Bleahu a fost dovedit colaborator al Securității de către CNSAS.

Dar feseniștii „reformatori” pierd temporar partida cu facțiunea mai rigidă, care îl instalează în 92 premier pe Văcăroiu. Așa că Georgescu se reorientează spre „societatea civilă”, cea hrănită generos de fundațiile lui George Soros și alte surse din afară, care astfel își pregăteau cadrele pentru viitoarele preluări ale administrației.

În 1996, Georgescu apare fondator în Asociația Delta Dunării, alături de ziariștii de la Academia Cațavencu. În fruntea lor, Mircea Toma, actualul tartor al CNA, care după ce a înghițit fonduri Soros pentru „Agenția de monitorizare a presei”, a ajuns la cenzură și represiune în linie neo-marxistă. Alături de el apărea și Pierre de Hillerin, tatăl jurnalistului Patrick Andre de Hillerin. Ulterior, ONG-ul a fost preluat de Liviu Mihaiu, care avea să ajungă scurtă vreme și guvernator al Deltei Dunării.

masoneria

După primul tur al prezidențialelor din 2024, Pierre de Hillerin apărea alături de Călin Georgescu într-un tabel cu membri lojei masonice „Delta Dunării”. Documentul este datat 1993 și a fost publicat de ziarul Turnul Sfatului, ca dovadă că Georgescu a fost inițiat în masonerie.

Coleg de lojă și asociat într-un SRL cu Georgescu era un anume Iosif Vladimir Schor. În altă firmă, e asociat cu un personaj de și mai mare greutate – fostul traducător personal al lui Ceaușescu, Sergiu Celac, instalat ca ministru de Externe în primul guvern de la Revoluție și ulterior ambasador la Londra. E greu de crezut că putea fi cineva șeful diplomației atunci fără legături puternice în Securitate. Fostul consilier prezidențial Eugen Mihăescu a povestit despre Sergiu Celac că l-a adus la o reuniune masonică.

Această suspiciune a planat mereu asupra lui Georgescu de mulți ani. Întrebat în mai multe interviuri, a negat, dar felul în care a făcut-o a sporit misterul. De exemplu, în dialogul cu Daniel Roxin, a însoțit imediat negația de o adevărată apologie a masoneriei, pentru faptele ei bune din istorie.

Întrebat de Anca Alexandrescu: Sunteți mason? A răspuns: „Nu sunt mason. Dar sunt la fel de mason cum a fost Napoleon, cum a fost Nicolae Bălcescu, cum a fost Alexandru Ioan Cuza, cum a fost Sadoveanu. Sigur că da. Sunt mason așa, sub forma aceasta. Altfel, e neinteresant. Dar știți cum e: că umorul salvează omorul.”

rătăcirile New Age

Dacă a fost sau nu inițiat în masonerie, e mai greu să probezi dincolo de orice dubiu. Dar există, în schimb, lucruri spuse de Călin Georgescu în public, care se încadrează perfect în tiparul de gândire al respective mișcări oculte, mai ales prin aversiunea ei față de Biserică și disprețul implicit către neinițiați.

În 2017, când deja se creiona ca personaj politic, le vorbea astfel studenților de la Universitatea de Vest:

„Există mecanisme viclene, create de societate, și în special de Biserică, pentru ca tu să nu știi cine ești. Și de asta se tem toate religiile lumii. Sunteți iubiți, dacă respectați dogma. Dacă tu afli cine ești în interiorul tău și înțelegi această iubire, omul devine împărat, cum spunea Osho.

Pentru că nicio societate nu dorește ca tu să fii înțelept. Pentru că dacă ești om liber, ești un pericol. Dar ești un pericol pentru Biserică!”

Într-un spectaculos clip filmat cinematografic predică panteismul: „Totul în jur este Dumnezeu, Dumnezeu este totul.” – o confuzie păgână între creație și Creator.

În același ghiveci mistic, introduce și egolatria specifică lumii contemporane și teoriile despre „Univers”, ca forță cu care se poate comunica prin canalizarea unor energii:

„Dacă totul în jurul nostru este energie, vibrație, undă, spirit… În esență, fiecare din voi… tu ești universul! Nu tu ești un univers… cum ne-a învățat dogma școlară. Universul, așa cum îl percepem, este manifestarea Ființei Unice, a lui Dumnezeu. Noi înșine suntem manifestarea Universului, a lui Dumnezeu. Materia este doar o iluzie pe care o trăim. (…) Energia este manifestarea intenției Universului față de noi.”

Acestea sunt teorii gnostice, care se regăsesc și în Cabala religiei talmudice, potrivit căreia au existat emanații succesive de lumină și de cunoaștere. Personificarea Universului, ca substitut, ce se confundă cu Dumnezeu, e o gravă rătăcire față de credința creștină, împărtășită de unii inițiați ce au promovat cultul Mamei Pământ sub acoperirea ecologiei.

„Cauza tuturor problemelor noastre stă în minte. Și singura vindecare e cum readuci mintea în inimă. Adică cum te lepezi de ego.”

Concepția, inspirată de misticismul oriental, se regăsește în puzderia de cărți, filme și cursuri motivaționale, care vorbesc despre puterea minții, despre cum poți căpăta puteri supra-naturale, similare celor vrăjitorești, nu prin rugăciune sau efort rațional, ci prin armonizarea cu voința universului. Deloc de mirare, o regăsim pe Cristela Georgescu în tagma vorbitorilor motivaționali, ai vindecătorilor cu puterea gândului sau cu leacuri holistice, tărâm predilect al multor șarlatani cu putere de convingere. De la ea putem auzi te miri ce, inclusiv teorii despre pantalonii care blochează energiile telurice, care la femei ar trebui să intre prin fustă.

revenirea în Guvern

După stagiul în „societatea civilă”, la un ONG, Georgescu revine în Palatul Victoria, în guvernul Victor Ciorbea. Cel care l-a readus a fost Sorin Frunză Verde, care spunea despre el însuși: sunt mason. Masoneria e o organizație a lumii libere, care mereu s-a ridicat împotriva sistemelor absolutiste.”. Acesta avea să devină unul din greii PD-L în perioada lui Traian Băsescu.

Georgescu era secretar general al Ministerului Mediului și, de această dată, el era de cealaltă parte a mesei, organizând parteneriate cu ONG-urile de mediu din „societatea civilă”. O adevărată „ușă rotativă”! Între documentele din epocă, descoperite de realizatorul podcastului „Alternativa libertății” e și o broșură scoasă în parteneriat „public-privat” cu faimoasa Fundație pentru o Societate Deschisă, a lui George Soros. Era un „manual de instruire a aleșilor locali”, scos de „Centrul Națiunilor Unite pentru Așezări Umane (Habitat)”.

mentorul

În 1998, România liberă îl prezenta ironic drept „specialist în ONG-uri”, într-o investigație despre o schemă prin care erau create fundații private, care apoi primeau fonduri guvernamentale. Atunci, Călin Georgescu apărea membru în consiliul de administrație al FREM (Fundația Română pentru Energie și Mediu), condusă de Aureliu Leca, devenit peste doi ani senator PSD.

Alături de Călin Georgescu, fondatorii ONG-ului erau fostul său șef, ministrul Marcian Bleahu și mentorul său, Mircea Malița. Acesta din urmă a fost un dinozaur comunist, intrat în PCR încă din 1946, în timpul ocupației sovietice, ca protejat al scriitorului Mihail Sadoveanu. Viitorul academician Malița a urcat treptele ierarhiei de partid până la nivelul de ministru al Învățământului și numărul doi în Ministerul de Externe, structură masiv controlată de DIE, direcția de Informații Externe a Securității. A reprezentat Republica Populară Română, ulterior RSR, la ONU și UNESCO, a condus și Biblioteca Academiei.

Mircea Malița a fost membru în Comitetul Central al Partidului Comunist, ambasador în Elveția și Statele Unite, unele din cele mai râvnite posturi din diplomația unei țări. Susține că a fost membru fondator în Clubul de la Roma, fiind cel care îi face intrarea lui Georgescu în această structură mondialistă.

Dar nu era singurul emul. Un articol din 2013, consemnează declarația actualului rector al SNSPA, Remus Pricopie, pe atunci ministru al Educației, care spunea: „Noi toți din sala asta suntem, într-o oarecare măsură rezultatul politicilor domnului ministru Malița, care în perioada 70-71 a luat câteva decizii fundamentale.” Pricopie nu era singurul ministru din respectiva sală. Dar, ironic, în 2024, el avea să facă apel la Curtea Constituțională să anuleze alegerile pentru ingerințele rusești în campanie (nici acum dovedite în vreun fel).

clubul de la Roma

În 2014, Cotidianul publica și o „listă a masonilor din România”, culeasă de pe internet ca „lista lui Roncea”. E foarte lungă și îi include pe Mircea Malița, Călin Georgescu, Pierre de Hillerin. Tot acolo e dată și lista Asociației Române pentru Clubul de la Roma, care îi cuprindea pe: Mugur Isărescu, Călin Georgescu, secretar general, Mircea Malița, Sergiu Celac.

A rămas neclar până azi dacă Georgescu a fost membru în Clubul de la Roma – despre care afirmă că i-a condus filiala pentru Europa – sau doar al unui „fan club”, un ONG creat separat în sprijinul faimoasei organizații. Clubul de la Roma e una din cele mai misterioase organizații globaliste, pornită inițial ca grup de reflecție despre viitorul omenirii. (Corecție: Am primit semnalarea că apare într-o versiune arhivată a site-ului oficial al Clubului de la Roma.)

Din grup au făcut parte Mihail Gorbaciov, Vaclav Havel, Mugur Isărescu, Joseph Stiglitz, Solomon Marcus. Pe site-ul românesc al clubului, apărea cândva și o listă, între timp ștearsă, cu membri de la noi din țară. Nu erau cercetători, ci personaje politice și tehnocrați din finanțe. Între ei: Ion Iliescu, Emil Constantinescu, Ioan Rus (PSD-ist din grupul de la Cluj), Daniel Dăianu (PNL, ofițer de Securitate, fost ministru de Finanțe), Valentin Lazea (BNR), Florin Colceag (actualmente la SOS, tot o persoană care cochetează cu spiritualitatea New Age), Alexandru Mironov (PSD, promotorul literaturii SF cu extratereștri), Florin Georgescu (PSD, fost ministru de Finanțe, BNR), Remus Pricopie (SNSPA).

agenda 21

Linia greu de demarcat între stat și societate civilă e menținută și în cea mai importantă activitate practică din cariera lui Călin Georgescu: aplicarea Agendei 21 a Națiunilor Unite, precursoarea Agendei 2030. El pornește inițial tot cu un ONG, Centrul Național pentru Dezvoltare Durabilă, care devine un partener al statului. E plătit să aplice strategia de „dezvoltare durabilă” prin instruirea primarilor din câteva orașe.

Aplicarea directivelor ONU era făcută printr-o colaborare între Ministerul Afacerilor Externe și Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare. Schema își propunea să le indice guvernanților cum să facă economii și ce politici ecologice să aplice două decenii de atunci încolo, până în 2021. Ce beneficii concrete a avut societatea în urma cheltuielilor cu aceste programe, ar fi interesant dacă l-ar putea întreba cineva pe actualul lider suveranist…

În documentarea sa, „Alternativa libertății”, a descoperit ecourile în presa locală ale acestui parteneriat și la al doilea descălecat al lui Ion Iliescu, în guvernarea Adrian Năstase. În 10 aprilie 2002, „Adevărul Harghitei” consemna derularea în localitate a Forumului Național pentru Dezvoltare Durabilă. Evenimentul se desfășura „sub înaltul patronaj al președintelui Ion Iliescu”. Între vorbitori erau coordonatorul Călin Georgescu și mai mulți miniștri, între care „strălucea” faimosul dinozaur PSD, Octav Cozmâncă.

Nu putea lipsi Mircea Malița, care prezenta o conferință cu tema „Orașele și globalizarea”. Dar era prezent și negociatorul Comisiei Uniunii Europene, care conducea tratativele cu țara noastră pentru primirea în UE. Căci astfel de programe erau atunci văzute ca un fel de condiții la aderare.

Turneul de propovăduire globalistă continuă și în 2003, când Călin Georgescu e prezent în presa locală, la un eveniment de astă dată patronat nu de fostul, ci de viitorul președinte, primarul Sibiului, Klaus Iohannis. (Tribuna, 5 martie 2003)

Turneul de doi ani cu primarii din țară se încheie după ce pesediștii se răfuiesc între ei, cu aripile Năstase și Iliescu. Un articol din România liberă (1 septembrie 2003, găsit tot de „Alternativa libertății”) ni-l prezintă pe Călin Georgescu drept un personaj foarte influent în culisele politicii României acelui an, care conduce programul dezvoltării durabile, unde bătrânul Mircea Malița e doar de fațadă. (Avea 76 de ani.) Ziaristul susținea că Georgescu are „relații atât la Palatul Cotroceni, cât și la Palatul Victoria”. Georgescu fusese introdus de Sergiu Celac, fostul traducător al lui Ceaușescu și ministru în prima guvernare Iliescu. „Georgescu se folosește de buna sa relație cu Petre Roman (…) și are relații solide, fiind sprijinit de Mircea Geoană și Octav Cozmâncă”.

În 2004, Mircea Geoană îl scoate din birocrația specialiștilor în mediu și îl propulsează în Ministerul de Externe, zonă de predilecție a serviciilor secrete. Georgescu se ocupă de o puzderie de programe de pregătire a aderării la Uniunea Europeană și aliniere la cerințele ei. În 2010 ajunge raportor la ONU, propus de ministrul Teodor Baconschi, fost ambasador la Vatican și fiul poetului comunist Anatol Backonsky. 

școlit de sistem

În 2007, Călin Georgescu intră și mai adânc în sistem, absolvind Colegiul Național de Apărare. Mai precis, programul „Securitate și apărare națională, geopolitică și geostrategie”. Trecerea prin această instituție pare o condiție sine qua non pentru accederea în eșaloanele superioare în Securistan. Sute de politicieni au trecut prin băncile acestei școli discrete. Lista celor care au fost invitați să predea ocazional acolo îi include și pe patriarhul Daniel, alături de șefii unor servicii secrete, ca George Maior de la SRI, Mihai Răzvan Ungureanu de la SIE, principele Radu Duda, dictatorul pandemic Raed Arafat, fostul primar Sorin Oprescu (fiul unui cuplu de înalți ofițeri de Securitate), actualul ministru de Externe, Emil Hurezeanu și alți experți ai statului paralel ca Iulian Fota și Iulian Chifu.

În același an, era promovat prin interviuri ample de Revista 22, o tribună a Grupului pentru Dialog Social, sau a „soroșismului”, cum i s-ar zice azi. Și tot atunci își lansează ideea unui „proiect de țară”. Între „experții” pe care susținea că îi are în cercul programului său erau nominalizați: Mugur Isărescu, guvernator al BNR și fost prim-ministru, colaborator al Securității ca „Manole”, Ecaterina Andronescu, fost ministru al Educației din partea PSD, Daniel Dăianu, fost ministru de Finanțe PNL și ofițer de Securitate.

Tot excelentei documentări făcute de „Freedom Alternative” îi datorăm și descoperirea acestei pagini de tip nord-coreean, prin care Călin Georgescu era promovat în 2008. Jurnalul Național, condus de Marius Tucă și patronat la fel ca Antena 1 și 3 de Dan Voiculescu, era atunci cel mai vândut ziar din țară. Iar pe prima pagină îl avea ne-ironic pe Călin Georgescu, sub un titlu care ne amintea de cântecul de pe vremuri „Partidul, Ceaușescu, România”. Iată că nu rușii îl promovau la trustul unde avea să combată Mihai Gâdea pentru CNN. 

 

Programul la care se referea articolul era un program de 400.000 de euro de la Ministerul Mediului. Se pare, o sumă tentantă în epocă. Lista celor implicați în proiect, sub coordonarea lui Călin Georgescu, include nume deja menționate, dar și unele total neașteptate: Dan Barna (avea să devină președinte al USR și expert în supt fonduri europene), Moise Guran (pe atunci era probabil încă la Antena 1, dar avea să devină un vector de propagandă al USR și al mișcării Rezist), Dan Puric (actor care l-a susținut public pe Georgescu), Sergiu Celac (fost ministru de Externe), Adrian Curaj (viitor ministru al Educației în guvernul tehnocrat Dacian Cioloș), Valentin Lazea (BNR), Aureliu Leca (ministru al Mediului), Gheorghe Mencinicopschi (expert în nutriție, a fost în partidul lui Dan Voiculescu) Mircea Malița (fost ministru comunist), Daniel Dăianu (ministru de Finanțe), Ionel Haiduc (fost președinte al Academiei).

propus premier

În 2011, e consemnată și prima dată când Călin Georgescu începe să fie vehiculat ca posibil prim-ministru. Dar nu de AUR, ca în 2020, ci de cine nici cu gândul nu gândești. (Articolul a fost găsit, tot de „Freedom Alternative”.) În Evenimentul zilei din 21 februarie 2011, cel care vine cu propunerea e Elan Schwartzenberg, om de afaceri cu dublă cetățenie română și israeliană, cunoscut mai ales ca fostul soț al Mihaelei Rădulescu.

Tot el a fost implicat și în preluarea ostilă a televiziunii Realitatea TV de la Sorin Ovidiu Vântu, de către Sebastian Ghiță, cu sprijinul binomului SRI – DNA, de pe vremea lui Băsescu. A fost atunci un scandal monstru, în urma căruia televiziunea s-a scindat. Așa a apărut clona România TV, patronată de Ghiță, iar Realitatea s-a mutat temporar într-o clădire a lui Elan Schwartzenberg de pe DN1. E vorba de televiziunea care avea să îl lanseze în politică pe Rareș Bogdan, ca mare patriot, iar recent să se prezinte ca „televiziunea poporului”, cu Anca Alexandrescu pe post de promotoare zilnică a lui Călin Georgescu.

În locul lui Emil Boc, Schwartzenberg îi propunea în 2011 pe: Mihai Tănăsescu, Călin Georgescu sau Adriean Videanu.

promisiunile făcute lui Netanyahu

Această pilă neașteptată, pusă de Elan, care trei ani mai târziu avea să fugă în Israel, căutat fiind de DNA, e o coincidență interesantă, dacă ne gândim la convertirea lui Călin Georgescu la suveranismul kosher.

A doua zi după câștigarea primului tur la prezidențialele din 2024, presa israeliană relatează despre convorbirea telefonică pe care Călin Georgescu o are cu ministrul israelian Amichai Chikli, ministru al Diasporei și Combaterii Antisemitismului. Știrea a apărut în ziarul de limbă ebraică Ynet, care aparține de trustul pro-guvernamental Yedioth Ahronoth („Ultimele Știri”), ziarul cu cel mai mare tiraj din Israel. De altfel, dosarul penal al lui Netanyahu e legat tocmai de o înregistrare în care promitea editorului acelui ziar că va limita circulația unui ziar concurent (finanțat de Sheldon Adelson) în schimbul mediatizări favorabile. A fost reluată ca exclusivitate și de canalul Visegrad 24. Și, după ce unii simpatizanți ai lui Georgescu au respins-o ca „fake news”, a fost confirmată chiar de Georgescu însuși, în interviul dat lui Marius Tucă, alături de HD Harman. 

Cele trei promisiuni erau:
(1) că îl va invita pe Beniamin Netanyahu la București imediat ce e ales președinte (ignorând mandatul de arestare pentru genocid, emis de Tribunalul Penal Internațional, pe care România ar trebui să îl aplice, ca semnatară a acordului de la Roma).
(2) Că va avea toleranță zero pentru antisemitism (o formulă ce sugerează promovarea cenzurii prin aplicarea noii definiții, ce include sub acest nume, ca infracțiune, inclusiv unele critici la adresa politicii statului Israel).
(3) Că va muta ambasada României de la Tel Aviv la Ierusalim (ceea ce ar recunoaște de facto anexarea Ierusalimului de Est, populat de palestinieni, care e considerat de ONU teritoriu ocupat ilegal).

În completarea acestei linii pro-israeliene, Călin Georgescu și-a schimbat discursul pentru a trece de la naționalism la semi-suveranism. Adică își limitează obiecțiile doar la criticarea Uniunii Europene, dar cere o relație și mai strânsă de subordonare față de Statele Unite. Într-o declarație faimoasă, a spus că, dacă ajunge președinte, va cere Americii conduse de Donald Trump să facă o verificare a influenței ruse în campania lui. Și, dacă se va dovedi că a existat, își va da demisia. Ceea ce anulează total ideea de suveranitate și ne întoarce la relații de tip fanariot cu Înalta Poartă.
(Adăugire: în compensație cu această declarație de supunere, a făcut și alta, hilară, despre cum a fost invitat la inaugurarea lui Trump, dar l-a refuzat. Destul de puțin probabil.)

susținut și de Crin Antonescu

În 2011, chiar și potențialul candidat prezidențial al coaliției, Crin Antonescu, avea doar elogii la adresa lui Călin Georgescu. Într-o emisiune la B1 TV, Antonescu spunea despre acesta că e „un om cu idei solide și de consultat. Avem nevoie de oameni competenți.” Între timp, în 2025, a ajuns să îl compare cu Hitler și să îl considere un pericol major pentru România.

dorit și de #rezist

Revenim la cronologia documentelor de presă dezgropate de „Alternativa libertății”. După ce în 2013, surse din cadrul PD-L îl propuneau iar premier pe Călin Georgescu, în 2015, tot laudativ e prezentat ca alternativă și în interviul dat revistei Kamikaze.

Între timp, avuseseră loc cel puțin două evenimente majore. Izbucnise un război fratricid între conaționalii George Soros și Benny Steinmetz, investitorul din umbră la Roșia Montană. Cel din urmă, căutat pentru mai multe condamnări de corupție, aparținea de aripa „dreaptă” (ca Netanyahu). În timp ce Soros reprezintă aripa stângă, care combină neo-marxismul cu liberalismul. Cu acel conflict pe fundal, rețeaua Soros începe să finanțeze mișcări cu preocupări ecologiste, care susțin protestele contra exploatării aurifere de la Roșia Montană. (Cei mai mulți adversari ai proiectului erau de bună credință și deloc plătiți.)

Protestele ecologiste, cu sprijin de la Departamentul de Stat al SUA, se transformă treptat într-o mișcare politică pe modelul „revoluțiilor colorate”, care să dea jos puterea aleasă prin alianța USL (PSD, PNL). Ceea ce avea să se și întâmple, dar numai după șocul național al incendiului tragic la concertul de la Colectiv. Atunci Victor Ponta demisionează pentru ca Iohannis să instaleze guvernul tehnocrat Dacian Cioloș. Guvern care avea sprijinul USR, partid „emanat” din acele proteste „Uniți Salvăm”. Încă o dovadă de instrumentalizare politică a ecologiei.

După Colectiv, mișcarea de stradă a luat o stranie turnură virulentă împotriva Bisericii Ortodoxe și de promovare a unui program de transformare națională. Care avea să se cristalizeze mai mult ca mișcare anti-corupție în protestele împotriva lui Liviu Dragnea.

Revista Kamikaze era destul de favorabilă curentului #rezist, care se năștea atunci. Și îl prezenta ca într-o adevărată reclamă, în 2015, chiar cu programul „Apă, hrană, energie”.

Dar ce era și mai șocant, e că Georgescu, deja convertit la naționalism, făcea o metaforă morbidă pe marginea tragediei de la Colectiv, spunând: „Dacă nu erau ei, nu se ajungea să renască flacăra sufletului românesc”. Așadar, mișcarea de protest a „reziștilor” era prezentată ca o renaștere, care să aibă ca scop să fim iar stăpâni în țară. (Se înțelege, cei de la care trebuia recuperată țara erau de-acum corupții pesediști, foștii lui prieteni.) 

Metafora a trecut neobservată, în timp ce Klaus Iohannis a fost acuzat de folosire cinică a victimelor de la Colectiv, când a spus ceva nu cu mult diferit: „a fost nevoie să moară oameni”… (ca să demisioneze guvernul și să poată numi pe altcineva, respectiv, „guvernul meu”, cum i-a zis atunci lui Cioloș).

În același an, Evenimentul zilei îl avansa drept ministru de Finanțe în acel guvern Dacian Cioloș.

Între timp, a avut loc o amețitoare rocadă. Presa mainstream, promotoare a globalismului atâtea decenii, a fost cuprinsă de o ridicolă și artificială isterie cu adevărate „teorii ale conspirației” despre ruși și TikTok. Susține actuala putere și CCR în acțiunea iresponsabilă de a da foc țării de teama unui șoricel, pe care ni l-au lăudat atâta amar de timp.

Iar ca să facă opoziție acestei uriașe mașinării a ridicolului, chiar și presa alternativă alunecă înspre statutul de presă de partid. În 2009, Victor Roncea era o rara avis și scria în Ziua investigații despre cum Ceaușescu a refuzat să coopereze cu Grupul Bilderberg. Articol din care aflam despre Călin Georgescu că e reprezentantul acelorași structuri ale „Guvernului Mondial”, prin organizații ca Trilaterala și Clubul de la Roma.

În 2025, în ActiveNews, coordonată de același ziarist, poți da peste titluri despre care nici nu mai știi dacă au un umor involuntar sau premeditat ca: „UDMR i-a confirmat geniul lui Călin Georgescu. Era spion la 7 ani”. (Articol de Dan Tomozei, în care e demontată una din acuzele puerile aduse candidatului în această perioadă.)

Nu mult diferită e situația și la R3Media, unde poți vedea în paralel articole laudative despre soluțiile lui Călin Georgescu și critici la adresa politicilor de mediu, orașelor de 15 minute sau despre eșecul impunerii automobilelor electrice. Adică tocmai efectele liniei „dezvoltării durabile” la care a trudit atâția amar de ani tehnocratul.

 

 

evadare.ro
January 29th, 2025
Mai multe despre: Politica
#Facebook | #război | #pandemie | #economie | #globalism | #Spengler | #presa | #demografie | #comunism | #marea resetare | #nationalism | #cărți | #transumanism | #filme documentare | #politică | #geopolitică | #spiritualitate | #muzica | contact