Ghiduri pentru înțelegerea mai în profunzime a Marii Resetări

Diferențele între felul cum și-a motivat CCR abuzurile față de Diana Șoșoacă și Călin Georgescu

În octombrie și decembrie 2024, Curtea Constituțională a marcat două premiere nocive, prin arogarea dreptului de a pre-selecta candidații, respectiv de a anula alegeri consumate sau în desfășurare. Ambele sunt fărădelegi grave, nu doar contra acelor politicieni, ci asupra întregii societăți, cu implicații pe termen lung, imposibil de îndreptat integral vreodată. Imediat după primă decizie am vorbit de o schimbare de sistem politic, care punea capăt celor 35 de ani de democrație incipientă, care veneau după 52 de ani de dictaturi de diverse nuanțe.

Au existat oameni care au avut simțul civic să protesteze contra acestor acte. Mai puțini la primele, din ce în ce mai mulți la cele din urmă. Estimez că nemulțumirea a depășit acum majoritatea populației, care e și de acord că acei 9 au greșit grav. Totuși, nu am știință de vreun comentator, care să fi sesizat diferențele dintre cele două acte și să le fi analizat detaliat.

Fac referire în cele ce urmează la felul în care Curtea și-a motivat acțiunile, nu la realitatea celor invocate. În realitate, toate acele hotărâri sunt anti-constituționale, nedrepte și încalcă drepturi ale omului pentru votanți și candidați. Dar dacă rămânem strict în logica internă a celor nouă judecători, vom vedea diferențe foarte importante.

Doar în cazul Diana Șoșoacă, judecătorii CCR au invocat o problemă intolerabilă la opiniile, acțiunile și orientarea sa politică. Au declarat-o în afara sferei acceptabilului. Practic, au scos-o în afara legii, fără a avea dreptul să o facă nici măcar teoretic, nefiind instanță de fond.

Ei i-au reproșat acțiuni concrete: a mers la ambasada Rusiei, s-a certat cu polițistul de la circulație și cu ziarista de la RAI. (Deci e ceva în neregulă cu personalitatea ei, care o face inacceptabilă.) Dar, mai ales, i-au imputat opinii și convingeri: a formulat critici la adresa apartenenței României la NATO și UE. Ocazie cu care limitau grav (cu de la sine putere) sfera discursului public și de gândire pentru orice alt cetățean al României, trasând niște linii de fidelitate față de organizații sub control străin.

În cazurile Răzvan Constantinescu și Miron Cozma, blocați tot în toamnă, n-a fost o intervenția directă a CCR. Ei nu sunt discutați ca atare în motivări. Practic, Curtea a validat doar obiecțiile ridicate de BEC, legate de semnături. N-au avut numărul corect sau nu erau bune. Dar data viitoare le-ar putea avea. Pe când Diana Șoșoacă nu se poate alinia decât trecând, eventual, printr-un proces de reeducare. Iar cele deja comise, nefiind fapte penale constatate printr-o condamnare, nu par să aibă nici măcar un termen de prescripție în mintea tartorilor CCR. Poți să invoci și peste 30 de ani că, în tinerețe obișnuia să se ducă la o ambasadă și s-a certat cu o ziaristă…

Diferența se menține și pentru cazul Georgescu, chiar dacă apare și situația că i se ia ceva deja câștigat în primul tur, față de ceva potențial. Curtea Constituțională nu a formulat niciun fel de reproșuri legate de personalitatea lui Călin Georgescu, opiniile sale, extremismul, incompatibilitatea lor cu direcția euro-atlantică. Acelea sunt reproșuri pe care le-a formulat propaganda de presă, dar nu instanța în cauză.

În ce-l privește pe Călin Georgescu, CCR și-a justificat intervenția prin presupuse fapte, care se pot dovedi complet în afara controlului omului Călin Georgescu. A fost ajutat de reclamă pe internet. Bun, iese documentul de la ANAF, că reclama era plătită de PNL. (Ceea ce s-a și întâmplat deja.) S-a presupus că un actor statal l-a sprijinit… iată că nu se susține cu dovezi și, cel mult, sunt actori interni. Și nu-s actori de tragedie, sunt de comedie, ca-n bancurile cu radio Erevan.

În esență, e vorba de aceeași diferență majoră. Curtea îi reproșează nu că e ceva în neregulă la cum gândește, ci o presupusă încălcare a unor reguli (neaplicate altora în ultimele decenii). Da, dar data viitoare poate să concureze respectând „regulile” și totul e perfect, ne dă de înțeles Curtea. Cea mai gravă concluzie din alegațiile fără substanță ale Curții era cea că Georgescu ar putea fi încadrat la trădare de țară, prin colaborarea cu actori statali străini. Dar citind motivația, am observat că și această conexiune a fost făcută doar de propagandiștii din presă, nefiind invocată nicăieri explicit de CCR ca motiv al brutalei ei intervenții.

Pentru că au apărut cititori noi, interesați de subiect, vor găsi mai jos două lucruri utile. Comentariile făcute pe marginea deciziilor CCR anterioare și cel cu care rămăsesem dator, pe motivația emisă după anularea alegerilor.

decizia din 5 octombrie

Atunci notam schimbarea de sistem politic:

(Era mai mult un comentariu la cald.) Consideram că se marca intrarea într-un alt regim, de „democrație limitată”, care e diferit de cele „autoritare”, sub patronaj militar, teocratic sau al unui despot luminat. Acelea au niște „rațiuni de stat” sau de credință, superioare, în baza cărora limitează jocul democratic și manifestările presei. De cele mai multe ori, excluderile de opozanți sunt justificate tocmai prin necesitatea de păstra acel caracter esențial sau pentru a respinge influențele din exterior, „corupătoare” pentru populație.

Pe când acum, era ușor de dedus că din exterior se apăsase pe niște butoane. Pentru că acum Curtea instituia obligația candidaților de a-și manifesta obediența față de instituții supra-naționale și fidelitatea față de marile puteri occidentale. Era așadar, o intrare în altă etapă a unui raport de tip colonial, consfințit oficial pentru statul român. Dacă vrem să folosim sintagma „lovitură de stat”, atunci avusese loc.

motivația excluderii Dianei Șoșoacă

Era un comentariu mai larg, tragi-comic, pe chiar textul halucinant al motivării, aproape paragraf cu paragraf.

Remarcam atunci că motivarea semăna izbitor cu dosarele de urmărire ale fostei Securități, cu felurite selecții din ziare și informări despre unde s-a dus și ce a vorbit candidatul. Subliniam gravitatea că se trecea peste prezumția de nevinovăție și CCR se substituia instanțelor de fond. Că e o formă de justiție în care nu ești nici măcar citat, nu ești înștiințat ce rechizitoriu e formulat, nu poți contesta probele cu martori și date, nu ești chemat să îți pledezi cauza și nu poți face nicăieri recurs.

(Juriștii păreau unanimi că peste CCR nu e vreo instanță la care să reclami, dar iată că acum e în desfășurare un proces, trimis de la Curtea de Apel la Înalta Curte.)

după decizia de anulare a alegerilor

După primul tur am scris mai multe articole, considerând că e, din nou, vorba de evenimente cu semnificație istorică. Rețin din ele doar două, legate de CCR:

După niște considerații la cald, în a doua parte a articolului dădeam pasaje din comunicatul CCR, pe care îl consideram delirant. Am folosit atunci citatele din articolele de presă despre motivare. Mai jos, voi pune și mai multe pasaje din PDF-ul de pe site-ul curții. Semnalam dubla măsură în invocarea publicității electorale, ca mijloc nedrept de influențare a votanților și absurditățile: cum ar fi pretenția ca alegătorii să atingă o perfectă cunoaștere și înțelegere. Un deziderat foarte dubios, căci, de exemplu, de la votare nu sunt excluși analfabeții (motiv pentru care buletinele de vot au sigle, nu doar litere.)

Într-un alt eseu mai amplu, remarcam alt precedent grav: anume folosirea notelor informative de la servicii secrete în judecarea de către CCR a unor spețe, pe care oricum nu era îndrituită să le judece pe fond. Întrebam cititorii dacă și-au pus problema de ce-i băteau și torturau organele de Miliție și Securitate pe deținuții politici? Pentru a obține de la ei mărturisiri semnate olograf sau denunțuri împotriva altora. Și făceau asta pentru că nici măcar instanțele staliniste, în procesele lor aranjate, nu admiteau ca probă notele de la Securitate sau turnătoriile colaboratorilor. Altfel, torționarii ar fi putut scrie direct că „se bănuiește, avem informații că… se știe că….”.

noi pasaje din motivația CCR contra lui Călin Georgescu

Deși acoperisem deja subiectul destul de în detaliu, adaug de aici încolo mai multe citate din PDF-ul pus pe site-ul Curții. O remarcă e că unghiul din care e scrisă această motivare e aproape diametral opus față de cel din care e scrisă cea din speța Șoșoacă. Dacă în octombrie, Curtea se chinuia să ne convingă de ce e o rațiune de stat să i se ia cuiva dreptul de a candida, în decembrie, aceeași Curte justifica anularea cu totul a alegerilor, tocmai prin necesitatea ca alegătorii să aibă drepturi depline în a alege. Total schizofrenic, dacă le coroborezi.

Apare din start invocarea de către CCR a unor note informative secrete de la SRI, MAI (prin serviciul său secret DGIPI), SIE și STS. Curtea simte nevoie să precizeze că au apărut date noi prin desecretizarea acelor informări furnizate deja CSAT, ca să își justifice contradicția cu validarea turului 1 tot de ea, cu doar câteva zile înainte.

Nu mai revin asupra gravității de a invoca într-un proces note informative, că am spus-o deja. La fel și că nu e treaba CCR să facă procese, poate, cel mult, să ia act de hotărârile definitive ale unor instanțe ordinare, din care să constate – de exemplu – că unui candidat i-au fost retrase unele drepturi civile un număr de ani. Se adaugă aici implicarea în actul de justiție a unui for eminamente politic: CSAT, care e format din președintele țării, miniștri și generali avansați tot de ei. Pe viitor, ei pot fi direct competitori în alegerile prezidențiale și e grav ca ei să poată avea un cuvânt decisiv în a obstrucționa un rival, invocând siguranța națională. Sunt precedente periculoase.

Mai multe paragrafe fac insistent referiri la necesitatea respectării procedurilor. Deci, din nou, un apel la formă, nu la rațiuni de stat, cum era cazul în motivul cu NATO și UE. Spicuiesc:

 

 

 

După care vin acuzele propriu-zise. Că din „notele informative” rezultă o manipulare a votului nu prin furt de voturi, ci prin finanțare din surse nedeclarate și folosirea inteligenței artificiale. Ceea ce n-ar fi asigurat șanse egale pentru alți:

 

Observați că nu se fac referiri nicăieri la conținutul propriu-zis al clipurilor de pe TikTok. Nu se spune că erau mesaje „pro-ruse”, „putiniste” și că prin conținutul lor sunt incompatibile cu orientarea țării spre NATO. Nicăieri CCR nu-i impută lui Georgescu ideile. Asta a fost treaba denigratorilor din presă. Colateral, aici apare un alt precedent periculos, pentru că se va putea invoca oricui că a beneficiat de un astfel de reclamă vag definită și deloc cuantificată. Adică: dacă primești un leu e suficient? De la ce sumă în sus devine o problemă sistemică, pentru că nu e invocată nicio cifră, nici măcar în „notele” de la servicii. (Undeva pe la punctul 18, instanța îi reproșează tocmai declarația că a avut fond de campanie zero lei… deci ștacheta absurd de joasă pe care singur și-a fixat-o.)

Dar reținem că avocații lui Georgescu pot contesta măsura în logica internă a „democrației parțial” instituită de CCR în octombrie 2024. Deci să demonstreze că n-a fost nicio abatere de la linia NATO, prin totalul atașament față de America și președintele ei, Donald Trump. Interesantă justiție, nu?

În pasajul de mai sus apar câteva idei stupefiante. Principiul că publicitatea electorală e „un vector de dezinformare” și că atinge liberul arbitru al votanților, contravine însăși ideii de campanie electorală. Atenție, constatarea în sine s-ar putea să nu fie deloc netemeinică, e chiar una din marile tare ale unei orânduiri democratice. Dar n-o putem aplica unui singur concurent. Ea ar trebui să facă subiectul unor discuții de mare importanță în societate.

De exemplu, s-ar putea ajunge la concluzia (pe care aș susține-o) ca orice formă de reclamă plătită pentru politicieni și partide să fie interzisă – inclusiv afișe, bannere, clipuri, panouri, spoturi radio, interviuri plătite. Ar fi o separare, pe cât posibil a votului de influența capitalului, a oligarhiei. Și s-ar putea merge încă mai departe, prin reglementarea comportamentului presei nu doar în campania electorală, ci tot timpul. Dar aceasta e o discuție de filosofie politică. Să zicem că am permite accesul tuturor candidaților un număr de minute la televiziunile naționale de stat și private, sau am impune obligația de a se prezenta la un număr de dezbateri electorale. Sau poate am contabiliza cât apare un politician la o televiziune și am impune niște limite, încât oligarhii care dețin trusturi media să nu manipuleze populația.

Sunt discuții fundamentale, care ar trebui să aibă loc în vederea refacerii din ruine a sistemului democratic. Dar până să aibă loc, noi am trăit tocmai într-un regim de democrație capitalistă, cum e și cea americană, în care banii au rolul decisiv. Deci încă o contradicție: CCR exclude un candidat că nu e fidel NATO, și pe altul că folosește metode capitaliste de reclamă, atât de proprii Americii și țărilor UE.

Mai sare în ochi în pasajul de mai sus referirea explicită la „sponsori din afara Uniunii”! Pare un citat fragmentar din ceva regulament al Parlamentului European. Nu e clar de când e un reper așa ceva pentru democrația noastră. Și de când există acest criteriu. Adică dacă un politician primește bani de la unguri, nemți, francezi, e absolut în regulă, că e din UE…? Dar dacă ia din Statele Unite sau Israel e în afara cadrului? Sau doar din Rusia devine o problemă?

Vedem și că sunt de-a valma referiri la „entități statale și non-statale”. Păi ce rămâne neacoperit? Că acolo intră și state, și corporații și persoane fizice. Cine mai iese din discuție? Regnul vegetal, animal, geologia….?

 

Apare din nou formulat principiul că alegerile nu sunt libere, dacă alegătorii sunt influențați de campania electorală. Și că trebuie să existe egalitate între candidați. Deziderate care nu s-au atins și nici nu se pot atinge vreodată pe planeta Pământ. Pentru că unul va fi mai bogat, altul mai citit, mai carismatic, mai cunoscut, unul are expunere mai mare pentru că e prim-ministru, fotbalist sau prezentatoare de modă… Poate unul are milioane de urmăritori pe internet (Elon Musk are 200 de milioane), altul poate nici nu știe să deschidă un e-mail.

Legea nu le dă judecătorilor CCR niciun reper de mărime și nici ei nu încearcă să cuantifice în niciun fel. Să fi zis: au fost miliarde de reclame, milioane de fluturași în cutiile poștale…. era măcar o bază de discuție. Dar observați că motivația se referă exclusiv la mediul online. Ca și cum alegerile se desfășurau pe internet și nimic din restul universului nu conta. Nicio referire la prezența la televizor, radio, ziare, site-uri din afara rețelelor sociale, pliante. De unde ni s-a propovăduit credința în știință, vedem că nu e nicio bază științifică de evaluare a influențării opiniei publice.

Și ce înseamnă: „a beneficiat de un tratament preferenția pe platformele de social media”!? Din partea cui!? L-a favorizat Mark Zuckerberg, chinezul de la TikTok!? De ce nu sunt citați în dosar. (Pentru că nici nu există un dosar, nicio judecată, nicio cercetare, e direct o sentință pe bază de note secrete….)

 

Aberația continuă cu invocarea „egalității de șanse a competitorilor” și constatarea că s-a „alterat dreptul de a fi ales”. (Da, tocmai din partea Curții care cu două luni în urmă luase cu totul dreptul de a fi ales altora. Acum era brusc preocupată de el.)

În citatul de mai sus vedem și principiul căruia, dacă un candidat e expus în media, îi prejudiciază pe ceilalți, care natural sunt mai puțin expuși. Deci internetul e un fel de plăcintă, care se împarte. Dacă a luat Georgescu o felie, deduci că rămân felii mai mici pentru Ana Birchal și Elena Lasconi. Observați, iarăși, că e vorba doar de internet, ca și cum nimic altceva nu s-a inventat și nu contează. Nu se spune: dacă au apărut Ciolacu, Ciucă și Geoană în sute de interviuri TV, au fost dezavantajați toți ceilalți competitori. Când, vreodată, s-a mai aplicat un astfel de principiu în validarea unor alegeri!?

 

În acest ultim citat, pe care l-am dat mai sus, revine iarăși ideea că doar internetul contează într-o campanie electorală. Și că platformele de socializare ar trebui să dezvăluie permanent datele privind publicitatea politică și sponsorii electorali. Interesant cum nu li s-a cerut până acum niciodată televiziunilor și tipografiilor, agențiilor de publicitate, să dezvăluie cine plătește prezența politicienilor pe clădiri, la televizor și pe garduri. Ar fi fost un subiect captivant și legitim, dar niciodată n-a fost invocat, ca motiv pentru ca alegerile să fie ilegitime.

Dar, putem să observăm că și acesta e un punct ce se poate anula foarte ușor în viitorul apropiat. Așa cum au invocat regulamente ale Parlamentului European, cei din CCR ar putea lua act și de schimbarea de președinte în SUA. Din moment ce au consfințit vasalitatea față de interesele NATO, ei pot afla de declarația lui Mark Zuckerberg din aceste zile. Care anunța că a întors armele cenzurii, pentru a se alătura lui Donald Trump și, mai mult, cerea noii puteri de la Washington să se alăture corporațiilor de social media în a presa guverne ale altor state să respecte modelul american de liberă exprimare. Ori modelul american e unul pur capitalist, din care publicitatea e sufletul comerțului.

Deci Curtea se poate reuni pentru o erată… după declasificarea altor date geopolitice. Sau Înalta Curte poate da o sentință favorabilă lui Georgescu, în lumina farului eliberator de la Washington.

evadare.ro
January 9th, 2025
Mai multe despre: Politica
#Facebook | #război | #pandemie | #economie | #globalism | #Spengler | #presa | #demografie | #comunism | #marea resetare | #nationalism | #cărți | #transumanism | #filme documentare | #politică | #geopolitică | #spiritualitate | #muzica | contact