Nuanțele în beznă

Să știți că nu retractez nimic din ce am scris și intuit în ultimele săptămâni. Chiar dacă datele înconjurătoare s-au schimbat de mai multe ori, în moduri ce-mi erau imposibil de anticipat. Ne găsim în cea mai neagră beznă a organizării politice din ultimii 35 de ani. Dar și într-un moment când multe s-ar putea lămuri. Sincer, nu văd soluțiile de redresare. Răul făcut e atât de mare, încât și dacă s-ar cârpi formal lucrurile, tot va rămâne pericolul să fie imitat și cu alte ocazii de alții.

Ca să realizați cât de gravă e situația, vă pun o întrebare, care poate suna vulgar. V-ați întrebat vreodată de ce-i băteau pe deținuții politic în închisorile comuniste? Lăsăm deoparte Experimentul Pitești, care era o barbarie de alt tip, care avea ca scop spălarea creierului prin „reeducare” și pierderea sufletului. Vorbesc de cei arestați oricând de Miliție și Securitate, atât în anii ’50, cât și pe cei mai puțin numeroși, din anii ’80. De ce-i torturau și de ce-i mai băteau? Că, dincolo de plăcerea sadică a unora, era un efort suplimentar și pentru anchetatori.

Îi băteau ca să obțină de la ei mărturisiri, declarații semnate olograf, denunțuri împotriva altor persoane; hârtii care să poată fi puse la dosar și înaintate procurorului într-un proces la tribunal, pentru o sentință din partea unui judecător. Făceau acest efort, pentru că nici instanțele staliniste nu primeau ca „probă” notele informative ale ofițerilor și delațiunile turnătorilor sau articolele din Scânteia. Altfel, colonelul Nikolski ar fi luat o foaie, pe care ar fi scris: „din sursele noastre, inculpatul Iuliu Maniu a avut legături cu serviciile de spionaj britanice”. (Cum unii zic că a și fost.)

Am depășit stadiul justiției selective, cu inculpați purtați în cătușe în fața camerelor și linșați mediatic cu stenogramele de la filaj, date „pe surse” de acoperiții din presă. Chiar și acelea, mergeau până la urmă la un judecător (care putea fi din „câmpul tactic” de care vorbea un generalul Dumbravă, de la SRI). Judecătorul putea să-l condamne, sau nu. „Coruptul” și „penalul” avea totuși căi de contestare a probelor, aducea martori, avocați, făcea recurs, se putea judeca până la CEDO.

Acum Curtea Constituțională se comportă ca instanță penală fără drept de apel, fără fond, fără recurs, imposibil de contestat undeva. Dă verdicte în baza unor hârtii fără valoare și fără logică, printate de niște ofițeri neștiuți de servicii secrete, care nu riscă nimic pentru mărturie mincinoasă. Ba, la care adaugă și impresii proprii ale judecătorilor din emisiuni TV și articole de presă despre cel judecat. Condamnatul află de la televizor că a fost judecat în lipsă, că a fost declarat trădător sau lipsit de drepturi civile pentru tot restul vieții. Iar, în paralel, același stat represiv, polițienesc, intimidează votanți pentru delicte de opinie și gândire, chiar și pentru „delicte de colivă”, în cazul unor parastase.

Sigur, poți spune că măcar nu-i mai bate, nu-i mai duce la Canal să taie stuf în apa înghețată. E o variantă soft și „civilizată” de dictatură. Dar mesajul de intimidare e generalizat, toată lumea bagă la cap că nu mai trăiește într-o țară liberă, ci „într-o nouă normalitate”. Cum nu-i nevoie să mai apeleze la bătaie, nu va mai fi nevoie să uzeze prea des nici de cenzură, pentru că va funcționa auto-cenzura ca reflex. Se va vorbi în șoaptă, că acum telefoanele sunt inteligente și știu ce te frământă, mașinile sunt inteligente și trimit date pe unde te duci…

Această pierdere a libertății e răul cel mare, pe lângă care orice altceva devine răul mai mic. Împotriva ei trebuie luptat, deși nu mi-e foarte clar cum se poate face mai eficient asta. Aparatul de propagandă, care susține această tiranie, ca pe un lucru bun, e în nucleul mizeriei, alături de executanții din organele de forță și politice.

În jurul lor, părtași la susținerea noului regim anti-democratic, sunt „influenții”, liderii de opinie, care aplaudă cinic victoria de moment asupra tuturor, bocancul orwellian pus pe gura majorității. Sunt dezgustători pentru că spun explicit că i-au salvat SRI și CCR în ultimul moment, pentru că ar fi câștigat „Kremlin Georgescu”. Deci sunt perfect conștienți că opțiunea democratică a majorității era alta, dar jubilează că a fost răsturnată printr-un abuz. E bine că au căzut măștile acestor pseudo iubitori de libertate și „stat de drept”. Se întâmplă a doua oară vizibil, după masca-rada de acum patru ani.

Dintre toți aplaudacii dictaturii, trofeul pentru abjecție merge la Vlad Craioveanu de la Digi FM. Or fi și alții, dar am impresia că i-a depășit pe CT Popescu, Mândruță, Exarhu, Caramitru, Mircea Marian și lista-i lungă. Deci a învins într-o competiție grea. Dar e mereu dezolant să vezi un fost rebel, transformat în Agentul Smith. Îmbătrânirea la rockeri e uneori mai urâtă când devine conformism agresiv și vulgar de parte puterii.

Nu aș coborî mai jos de atât. În sensul că trebuie să evităm să arătăm cu degetul și milioanele de oameni obișnuiți, care consimt prin tăcerea indiferentă. Chiar pe cei care nu pricep consecințele și se bucură prostește de aberantele știri că „au fost stăviliți rușii” sau „au fost arestați legionarii”… Nici cei care pur și simplu țin cu alți candidați, cei care au motivele lor să nu le placă Georgescu, și nu înțeleg că nu despre el e vorba. Trebuie cu tot dinadinsul să nu cădem în capcana unui nou război româno-român și să nu credem că avem de împărțit ceva cu oameni ca și noi de pe Facebook, să ne dușmănim cu vecinii și colegii pentru politică. Ținta noastră trebuie să rămână regimul abuziv, schimbarea anormalității.

Fanatizarea se răspândește ușor în ambele tabere, încât până și eu m-am pomenit luat la rost că nu-l susțin suficient pe noul idol popular și că tot mai văd umbre în portretul lui. Dar despre asta, mai la final.

câteva avantaje

În tot rău, trebuie să fie și ceva bine. La urma urmei, dușurile reci, care au fost „pandalia” și „kaput democrația” au permis multora să se lămurească pe repede înainte. Dacă aveam o finală Ciolacu – Simion, cum se anticipa? Aceeași operetă cu apăratul de „extremiști – putiniști”, și să zicem că ieșea Marcel. Cinci ani de sluj, ca și până acum, cu decizii luate din afară, doar cu pretenția că ținem alegeri și poporul conduce prin reprezentanții săi.

Foarte bine că am ajuns să discutăm de influențarea alegerilor de către ruși, chit că e fantasmagorică. Așa vom putea discuta și de influența exercitată de alte nații, cu alte ONG-uri, media și structuri supra-naționale. Cum tot bine e că ajungem și la discuția despre rolul banilor în formarea unor curente de opinie. Sunt teme majore, care erau mereu sub radar.

Consfințirea caracterului nedemocratic al statului mai taie și unul din motivele invocate pentru război. Parcă de-asta luptam, că altfel vin rușii și ne iau democrația. Uite că nu mai au ce ne lua, să caute în altă parte. Și dacă „umbrela NATO și UE” nu ne garantează un sistem legitim, putem să ne întrebăm de ce mai făceam atâtea compromisuri față de ei și cum ne putem obloji singur.

președintele legitim

Așadar, chiar adversarii înșiși ai lui Călin Georgescu recunosc că ar fi câștigat lejer turul 2. Că Elena Lasconi nu mai avea nicio șansă. Îmi mențin părerea că apariția sa în finală, direct cu un sfert din voturile exprimate, e dubioasă, neverosimilă. Nu pentru că ar fi beneficiat de o intervenție externă, sub forma unui ajutor pe TikTok din partea Rusiei. Teoria e o aberație pe multiple paliere, nedovedită, neplauzibilă prin scorurile audienței pe acea rețea, mai mici decât ale competitorilor; și prin restul mijloacelor de mediatizare, unde a fost surclasat. Și indiferent câtă reclamă ar fi avut, versiunea oficială pretinde că voturile din urnă sunt reale, deci 2 milioane îl aleseseră prin propria lor voință. Nu există nicio prevedere de descalificare a cuiva, în funcție de câte panouri stradale a avut și cât de des a apărut la știri, ca să influențeze decizia.

Nu. Eu cred că intrarea lui în finală s-a bazat pe frauda comisă anterior de CCR. Adică pe aceea că i-a permis să fie dintre cei „lăsați” să candideze, când alții n-au fost lăsați. Și, sincer, nu cred nici că voturile au fost corect centralizate în numărătoarea finală (pentru amândoi), dar pentru asta nu am dovezi. Statul susține că voturile au fost corecte și la a doua numărătoare, nu doar o dată.

Indiferent cum a ajuns în finală, între turul 1 și 2, s-a creat în societate un curent favorabil lui. Nu un simplu val, nu un sondaj, ci o decizie a majorității cetățenilor de a-l vota. E tocmai ce au vrut să ascundă cei care au oprit panicați scrutinul în timpul votului (din Australia și Noua Zeelandă). După turul 2, pe fondul acestui nou abuz și mai mare al instituțiilor, valul de simpatie pentru Georgescu a crescut și mai mult. Îmi e imposibil să îl estimez ca amploare. Sondajul dinainte de turul doi, îl credita cu 57%. Acum trebuie să fie mult mai mult.

Rezultă de aici că, ne place sau nu ne place de el, Călin Georgescu a devenit președinte de drept al României. Iar Klaus Iohannis devine un uzurpator, imediat ce îi expiră mandatul, la finele lui decembrie. Dacă mai pretinde că e președinte, intră la „uzurpări de calități oficiale”.

E o nouă realitate socială, de care nu am cum să nu iau act, așa cum i-am recunoscut pe toți președinții de până acum. Chiar dacă îmi păstrez rezervele exprimate față de toți, inclusiv la adresa lui, oricât s-ar supăra fanii lor. Trebuie remarcat că e o fenomenală operațiune, ca în doar două săptămâni, să i se pună în brațe măcar volanul de lider al întregii opoziții, care la nivel de partide are peste 30% în Parlament, dar mult mai mult ca potențial curent de opinie. Nu am multe din răspunsuri despre cine a putut gândi și pune în practică așa ceva, dacă a fost premeditat sau un rezultat improvizat… Dar am și câteva presupuneri.

un reality show apocaliptic

Îmi imaginez că a fost ca la emisiunile lui Dan Diaconescu, din vremurile de glorie ale OTV. Dacă vedea că lumea se uită și face audiență cu vreo cioacă despre Elodia sau o clarvăzătoare, o ținea langa cu subiectul și prelungea emisiunea încă o oră, și încă o oră, până spre dimineață. Bănuiala mea e că aproape nimeni nu răzbate pe televizor neverificat. Păpușarii or fi avut numeroși iepuri (posibil toți) și la un moment dat s-au minunat și ei cât de bine a putut să prindă la public personajul mesianic Georgescu. Și cât de pătimașă a devenit sfâșierea între cele două mari tabere de români. Or fi pufnit în râs și au zis: ia să vedem până unde putem merge…. și au apăsat pe butoanele abuzului pentru încă niște luni bune de scandal artificial.

Sincer, succesul mi-a amintit scena din filmul (așa și așa) „Ticăloșii”, în care Mircea Diaconu (în rolul unui securist), povestea despre unul fugit în Olanda: „Omul nostru s-a înșurubat fenomenal acolo, într-o săptămână…”. Exact ăsta e verbul care se potrivește și talentatului domn Georgescu, care s-a înșurubat fenomenal și la ONU și în mișcarea naționalistă.

Președinția e o miză mai mult simbolică. În afară de o influență indirectă prin niște avansări în grad și numiri de șefi de servicii și judecători, o negociere pentru premier… mare lucru nu poate face un președinte fără partid majoritar. Maxim ce puteam să sperăm de la Georgescu era să fie o imitație de Viktor Orban, cu puțin zvâc pe plan internațional și boicotarea războiului. Chiar în ideea asta am și zis că-l votez. Și mai probabil mi se părea că va fi o dezamăgire, care va vlăgui fără rezultat elanul rezistenței naționale.

Deocamdată, rezultatele sunt mixte pentru globaliști. Au distrus și mai mult încredere în stat, ceea ce nu e deloc contrar țelului mondialist. Și-au inventat pretexte pentru strângerea șurubului în societate, pentru a justifica mai multă cenzură, mai multă propagandă în școli și presă contra ideii naționale, denunțată ca „pericolul extremist”. Au avut riscuri mici, din cele explicate mai sus, chiar în eventualitatea instalării lui Georgescu la Cotroceni, anul viitor. Dar, în scenariul în care mențin pentru el restricția de a candida, la fel pentru Șoșoacă și oricine ar mai susține recuperarea de suveranitate, au reușit să treacă toată garnitura acestui curent pe o linie moartă. Adică alegerile se vor desfășura de acum înainte mereu doar între ce avizează ei ca fiind „moderați”. Caz în care, degeaba are Georgescu și 80%, dacă nu poate conduce.

Fără partid și fără funcție, dar vorbind vrute și nevrute pe un ton extatic, ce poate fi Călin Georgescu, dacă nu un guru al națiunii? Un fel de substitut pentru patriarhul retras demult în comoditatea pensiei. Poate vi se pare caraghioasă interpretarea, dar nu aș exclude-o. Nu uitați că noua ordine mondială are și o dimensiune religioasă, nu doar economică. Și nu se derulează doar în planul lumesc, al luptelor pentru putere și resurse, ci și în cel eshatologic, descris profetic de Apocalipsă.

Iar românii sunt „în urmă” tocmai la „integrarea” în lumea secularizată a prezentului. Văzută din afară, fără credință și iubire, societatea noastră pare pentru programatorii globali puțin „altfel”, lovită de „o dambla mistică”, o pradă mai grea pentru diavol decât popoarele toropite de plăceri și materialismul primitiv. Nouă ni s-au pregătit „ispite de-a dreapta”, din gama sectelor, horoscoapelor și aiurelilor New Age. „Agenda 2030” pe care o avea de implementat un personaj eretic, semi-hipnotic, e din cu totul alt registru decât prostiile cu încălzirea globală și sexul nefiresc, livrate altora.

semnale americane

Kennedy și Tucker Carlson încă n-au venit să-l susțină. Nu înseamnă că nu vor veni mai târziu. Abia acum i se construiește o statură globală, prin unda de șoc a pocinogului CCR. Poate e în lucru un star de talia lui Javier Milei.

Primul care a intrat în arenă a fost Donald Trump. Dar nu bătrânul, ci juniorul, care a scris că anularea alegerilor arată „o încercare marca Soros (marxistă) de a opri voința oamenilor”.

A doua zi, a ieșit cu un articol favorabil Breitbart, publicație cu patroni evrei, care îi face o adevărată schimbare de brand politic lui Georgescu. Comparați diferența dintre cele două prezentări pe același site, la două zile distanță. Articolul de pe 4 decembrie, după primul tur, era preluat necritic de Breitbart din oficiosul Associated Press. Găseam în el toate bubele și etichetele: Georgescu era numit „populist de extremă dreaptă”, se disculpa că nu e pro-rus, dar imediat era contrazis, căci „autoritățile aduc dovezi”, că l-a lăudat pe Putin, că a lăudat liderii extremei drepte… și tot așa.

Articolul de pe 6 decembrie e scris direct de un ziarist de la Breitbart și diferă de la cer la pământ. Toate acuzele de extremism au dispărut ca prin farmec. Georgescu e numit „candidatul naționalist, care a obținut o victorie surpriză”. Nu doar atât, i-a fost ștearsă din „cazier” și declarația despre Codreanu și Antonescu, în urma căreia AUR rupsese colaborarea cu el. Ni se spune că s-au separat de la neînțelegeri interne și a devenit independent. E lăudat (pentru o publicație conservatoarea) ca „un critic al lui George Soros și al LGBTQ”. Acum e prezentat ca o victimă a presei nedrepte, care i-a pus etichete ca extremist și chiar fascist.

Acest din urmă articol a fost împins ca trafic și de un comentariu de la „un cititor revoltat”, un anume Elon Musk. Unul din marii sponsori ai lui Trump, miliardarul Musk, îi ia implicit apărarea public. Alături de RF Kennedy, ar fi al doilea om din guvernul lui Trump, după unul din familia prezidențială, care i-ar fi alături.

Sper că nu mai e nevoie să amintesc că Elon Musk e doar o fațadă pentru presă a unor cercuri ale finanței internaționale și ale industriei militare americane. Unii au ajuns să se îndoiască și că își conduce singur afacerile, fiind tot timpul pe internet pentru glume, în turnee, când nu se joacă pe calculator sau nu fumează marijuana. El a jucat rolul de ridicător la fileu și pentru alte vedete ale noului val de conserve conservatoare, ca Milei, Orban și pentru adevăratul șef, Netanyahu.

Deci victimizatul Georgescu nu are doar program zilnic în prime time la Realitatea TV, dar ar putea să intre cât de curând și pe Fox News. Construirea lui ca personaj cu mare tracțiune națională e mai laborioasă, dar se poate dovedi mai temeinică.

Lasconi i-a scris lui Trump de Soros

În noua realitate, cu Georgescu președinte invalidat, Lasconi e un personaj secundar, în curs de ieșire de pe scenă. Deja a fost abandonată de adepți pentru moderația dovedită și urmează să fie înlocuită cu un alt candidat al unei coaliții mai largi. Dar merită consemnată semnificația gestului de a-i scrie viitorului președinte american, Donald Trump, după comentariul de la fiul lui.

Temenelele sunt absolut grețoase, de la cineva care a susținut partida Biden. Dar, mai ales, arată un statut feudal, al unei slugi care se roagă de sultan să fie acceptată să mai candideze o dată și să se mai țină alegeri. Dacă așa se ploconesc în public, imaginați-vă cât de umili sunt în discuțiile private!

„Nu sunt „candidata Soros”. Sunt a poporului, la fel ca dumneavoastră. Singurele mele interese sunt poporul român și menținerea și protejarea unei relații puternice, de durată cu dumneavoastră și Statele Unite.” 

E imposibil să ți-o imaginezi scriind altfel decât în genunchi, pe lângă nădragii lui Trump. Observați cele două țeluri de căpătâi ale unui președinte: pe picior de egalitate, poporul ei și relația cu șeful americanilor. Dar formula halucinantă mai revine o dată în textul de o pagină, semn că e mesajul cheie:

„Aștept cu nerăbdare să vă întâlnesc, să stabilim o relație personală. E important să ne cunoaștem și să vedeți că nu sunt „candidata Soros”, ci candidata tuturor românilor care iubesc libertatea.”

Păi cum vine asta? George Soros există!? Există rețeaua lui de politicieni între candidați? Nu ni s-a spus că e o „teorie a conspirației”? Și de ce nu investighează CCR și acel gen de influență externă. Poate o fi influențat și ea opțiunea de vot.

La fel de interesant e că în epistola ei, Elena Lasconi spune despre contra-candidat că dorea „să pună România în colțul Rusiei”. (O metaforă nefericită, care sugerează un meci de box, tocmai în plin război.) După care mai zice că „Rusia încă se joacă cu noi”. Dar nu îi raportează nimic lui Trump despre vreo interferență concretă a rușilor în alegeri. Dacă tot îi scrii celui mai puternic om de pe glob, cu cele mai multe informații la dispoziție, de ce nu-i spui că alegerile au fost măsluite de ruși, cum pretinde versiunea oficială!? De ce nu-i ceri ajutor să demaști asta, ci doar să te accepte că nu ești din gașca cealaltă de influență externă!?

sectele nu vor nuanțe

Dar să închei cu un „of” de-al meu, personal, care are legătură cu tabloul descris până acum și îl întregește. În aceste două săptămâni de fulminantă lansare a lui Călin Georgescu, de la cantitate neglijabilă la președinte legitim, au apărut două mișcări iraționale online. (Probabil și în lumea reală.) Sunt cei care îl urăsc fără motiv, pentru că presa le-a indus niște spaime nefondate; și cei care îl iubesc necondiționat, pentru că vor să fie un erou providențial și pentru că li se pare nedrept cum e tratat de presă. Eu am căzut cumva între linii, pentru că le împărtășesc celor din urmă revolta și o parte din speranțe, dar nu îl consider nici sincer, nici fără cusur.

Am avut confirmarea că e un comportament sectar, când am văzut reacții furioase de la unii pe Facebook, care se declarau dezamăgiți că nu-l susțin cu destul entuziasm și îi văd minusurile. Simțeam că sunt tras de mânecă să aplaud mai tare. M-am referit ieri la întrebarea (altfel logică) dacă anularea alegerilor nu demonstra că n-a fost omul sistemului. Ai sistemului au fost mulți, ridicați și ulterior loviți de același sistem, de la Coldea, la Băsescu, Dan Voiculescu, Adrian Năstase, Liviu Dragnea. Că unora chiar li s-au înscenat dosare și au fost chiar trași pe linie moartă, nu schimbă sprijinul de care s-au bucurat mulți ani.

Apoi, că a zis la un moment dat „ce trebuia”, ca să își consolideze credibilitatea, nu garantează nimic. Nu uitați că vorbim de un sistem global, care a inventat inclusiv mișcări islamist teroriste, cum sunt cele care au ajuns ieri să răstoarne regimul în Siria. Credeți că aceia n-au zis ce-și doreau să audă musulmanii la un moment dat? Totuși, pe tabla geopolitică, au acționat în interesul altora, nu au adus un beneficiu respectivei religii.

Scriu nuanțat și mai lung decât îmi propun, de fiecare dată. Stilul e suficient să alunge gloatele cu atenție de 30 de secunde, spre rețele video și de statusuri, un public pe care nici nu mi-l doresc. Nu scriu ca să incit lumea la nimic, nu scriu pentru cei care caută sloganuri și înjurături. (Cine a ajuns așa departe cu lectura, oricum nu se mai încadrează, deci „persoanele de față se exclud.)

Dacă am dileme și nehotărâri, nu înseamnă că nu am convingeri. Uneori, se întâmplă ca anumite curente de opinie, persoane și grupuri să se suprapună pe unele convingeri proprii, sau să mi se pară că le-ar servi cât de cât. Automat, le sunt favorabil, dezinteresat, fără să fac parte din nicio gașcă. Am fost de partea lui Băsescu, când mi s-a părut că e un bun lider pentru anti-corupție și ruptura de comunism. Dar n-am mai fost, în momentele când și-a trădat ticăloșia, impostura, și după ce am început să văd imaginea mai largă că războaiele interne „pentru dreptate”, doar slăbeau o țară, pentru a fi mai ușor controlată de corupți mai mari de afară.

La un moment dat, o cucoană mi-a comentat indignată că am făcut glume pe seama lui Gâdea. Zicea ceva de genul: „vă citeam cu interes, dar nu accept să râdeți de cei de la Antena 3, care au fost singura redută în fața băsismului”. M-am războit de-a lungul vremii online și cu nostalgici comuniști și cu libertarieni, și cu monarhiști și cine mai ține minte cu cine… M-a fascinat inexplicabila apariție în România a fanilor devotați lui Andrew Tate. Erau de un fanatism aiuritor și debitau teorii despre cum ești omul sistemului woke, dacă nu-l lauzi pe proxenetul virtual. Și nu-i singurul exotic cu fani la noi. Țin minte ce am râs când mi-a comentat cineva că: „să te iei de Jordan Peterson, e totuși prea mult”.

Prefer să nu mă cert cu nimeni, dar dacă mișcarea lui Călin Georgescu va continua să o ia pe această pantă sectară, voi fi la fel de critic cu el, cum e normal să fii cu orice politician. Când e nedreptățit, îi dau dreptate, când o să mai spună tâmpenii, o să le tratez ca atare. Înțeleg că presa e mizerabilă, și n-o fac ca să mă înscriu într-un cor. Trebuie să fii dus cu capul să crezi că un om cu o pagină modestă poate influența grupuri mari într-o direcție sau alta și e parte dintr-o mare conspirație când zice ceva. Mai ales că acum nici nu putea produce un efect concret dacă ziceam zilnic să fie votat sau să nu fie votat, din moment ce ni s-a luat acest drept pe termen nedefinit.