Am de făcut unele reproșuri presei alternative, atât de necesară în condițiile degradării până la ticăloșire a presei mainstream. O fac cu mare strângere de inimă pentru că respect efortul acelor oameni, care au spus adevărul în dictatura medicală și acum în dictatura electorală. Am în vedere cele două site-uri, ActiveNews și R3Media, care au ajuns cel mai departe în încercarea de a concura ziarele clasice. În sensul că au un nucleu redacțional, o paletă de opinii editoriale și mai ales știri zilnice, care acoperă pe cât posibil evenimentele majore. Nu vreau să mă gândesc cât de greu e să supraviețuiești economic cu o minimă redacție, din resurse puține.
Au merite certe în informarea despre aberațiile noii orânduiri mondiale, inclusiv prin traducerea unor știri de nișă, din presa cu acest profil din Occident. Înfruntă riscuri considerabile apărând memoria unor personalități culturale interbelice, expuse epurării pe criterii de corectitudine politică. Dacă-mi permit să-i critic, o fac în calitate de cititor, nu de competitor, pentru că nu aspir să ajung așa ceva.
Motivul pentru care există această nișă alternativă, și pentru care, inclusiv oameni singuri, amatori cu acces la internet, au ajuns să fie ascultați e foarte simplu: că presa mare și-a pierdut credibilitatea. Pentru unii, a devenit chiar detestabilă. Nu sunt de acord nici cu astfel de reacții de respingere în bloc, nici măcar pentru cele mai părtinitoare televiziuni guvernamentale sau site-uri militant progresiste. Voi continua să citez din orice sursă, că e Antena 3, Digi, G4, Hotnews, Realitatea, Spot Media, pentru că fărâme de adevăr se găsesc oriunde și presă mare necompromisă, necumpărată nu ai unde să mai găsești. Deci lucrăm cu ce avem.
Iar trusturile mari, care oferă informație mai profesionist ambalată, gratis, la costuri uriașe de producție, și-au pierdut credibilitatea din două motive. Au mințit prea mult și au fost prea părtinitoare. Dacă și opoziția virtuală face la fel, unde mai e alternativa? Părtinirea e cu totul altceva față de „linia editorială”. O publicație are mai mereu un profil asumat explicit sau implicit, care îi asigură fidelitatea unui segment de consumatori. Poți să fii ziar de stânga, de dreapta, conservator, creștin, globalist sau naționalist, liberal ș.a.m.d.. Și totuși să păstrezi un echilibru în interiorul acelei zone.
Problema e că aceste publicații nu par să își mai propună să fie o alternativă la ce nu mai dă presa oficioasă. Ci o tribună, care să susțină o alternativă politică la ce nu mai oferă partidele. Altfel spus, au trecut de la a oferi informație celor în căutarea adevărului, la a face politică pentru cei în căutare de lideri providențiali și partide de votat. În condiții istorice dramatice, e o opțiune. Dar n-ar trebui să fie singura. N-o contest neapărat, doar o consemnez ca fenomen.
Și, da, mă deranjează să mi se spună că acum se dă (pentru a câta oară?) bătălia decisivă, în care trebuie să alegem răul mai bine, fără să mai punem întrebări. Că altfel rămâne răul cel mare. Și cine mai rămâne la fel de sceptic ca acum o lună, e vândut, trădează cauza sau cine știe ce.
Înainte de a spune observațiile despre cele două site-uri menționate, vreau să mă refer și la publicațiile, pe care nu le iau în calcul când vorbesc de media alternativă. În primul rând, exclud televiziunile populiste, care uneori se prezintă chiar cu formula OTV-istă de „televiziuni ale poporului”. Media clasică e total sub control securist, indiferent că mereu a fost împărțită în găști, care s-au luptat între ele chiar dur.
Că sunt Realitatea TV sau România TV, sunt televiziuni care au contribuit și contribuie la îndobitocirea populației, la fel ca Antena 3, Pro TV, Digi sau B1. Au luat zeci de milioane de la PSD (unele), de la PNL (altele), de la guvern pentru înspăimântare și vaccinare (toate). Nu fac decât să se rebranduiască pentru un segment de public, înșirând vorbe goale despre suveranitate. Combină tabloidul otevist, cu amăgirile pentru pensionari și sperieturile despre neprecizați „hashtagiști” și „reziști”.
Câteva vedete au investit în media la un nivel mai mic sau mai mare după rețeta Breitbart. Deci au trecut de la părere individuală, care prin natura ei e subiectivă, către o mică redacție. Mihail Neamțu și-a făcut un site sub nume propriu, care începuse să dea știri alternative (avea sau are colaboratori). Dar era limpede că e o formă de auto-promovare, pentru a ajunge în Parlament. Obiectiv atins.
Dana Budeanu și-a dezvoltat prezența online cu o platformă cu abonament, unde habar n-am ce se difuzează contra cost. Dar e o persoană care vine din sistem, cu multe proptele, care face în momente cheie marketing electoral. (Că e pentru Gabriela Firea, pentru PSD sau cine va mai fi.)
În fine, scot din discuția despre presa alternativă produsele prolificului patron de presă Cozmin Gușă; că e vorba de Gold FM, Solid News sau ce mai scoate. E liber oricine să le urmărească și, așa cum am spus și de cele mainstream, cu siguranță afli și lucruri utile, presupun că are și colaboratori onorabili și bine intenționați.
Dar Cozmin Gușă nu e anti-sistem, e doar cineva care s-a rebranduit ca atare pentru a-și derula mai departe interesele. A condus ca secretar general cele mai mari partide de guvernare de atunci, PSD și PD-L. A condus trustul securist al lui Dan Voiculescu și a avut sau mai are acțiuni în ceva asemănător, Realitatea TV. A fost manager de presă nu neapărat ziarist, a fost mereu într-o încrengătură incertă cu politicieni și servicii secrete, inclusiv cu Vlad Plahotniunc în Moldova. Iar la ultimele alegeri a reușit să își strecoare fiul în Parlament pe listele SOS, după ce tatonase și alte negocieri similare, având tocmai presa lui alternativă ca monedă de schimb. În plus, apelează la pălmași, care iau texte de unde prind și le copiază integral fără acord, peste limitele rezonabile ale unui fragment citat. Deci ceilalți se pot considera păgubiți ai lui, nu colegi de baricadă.
Dacă țelul vocilor disidenței e să facă același drum în sens invers – adică de la opinie nealiniată la proximitatea puterii – presupun că partizanatul e soluția. Și rezervele de mai jos nu-și au rostul.
Când am descoperit prima dată Activenews, site-ul era condus de tânărul ziarist Mihai Șomănescu. Mai existau și alți redactori foarte inimoși, n-am idee dacă făceau muncă voluntară. Un nume care apărea foarte des și a dispărut era Vlad Pârău. (Am aflat între timp cu bucurie că are un blog independent, unde își continuă pasiunea pentru adevăr și muzica folk.) În fine, la un moment dat, Șomănescu s-a desprins și a creat R3 Media. Le consider pe ambele la paritate după subiectele pe care le descoperă sau le popularizează.
Fapt e că, după o vreme, R3 Media a devenit aproape explicit vocea partidului AUR și o portavoce pentru George Simion. Pe site au apărut colaboratori ca Mihail Neamțu și Traian Radu Ungureanu, cândva cel mai talentat condei din ziarele noastre, acum o umbră a acelui sarcasm. Dar cine poate citi printre rânduri, înțelege că, alături de alte transferuri, era efortul de a face din AUR un partid mainstream, acceptat.
Nu e ceva condamnabil în a fi gazetă de partid. Formațiunile trebuie să aibă și așa ceva, au fost nume mari ale istoriei presei, care s-au produs în ziare de partid.
Activenews a continuat cu o altă echipă, la care s-au adăugat veterani din presa clasică, Victor Roncea, Adrian Pătrușcă, plus un număr mare de alte voci de colaboratori și preluări, de la Ion Cristoiu și mulți alții.
Activenews rămăsese multă vreme mai nealiniată. În pandemie, când întâi AUR și apoi Șoșoacă începuseră să își facă mitinguri separate (de erau trei simultan), impresia mea era că site-ul înclina spre tabăra „societății civile”, cu mitingul condus de Pompiliu Diplan și „Stare de libertate”. E pur și simplu ce se vedea din afară, n-am niciun fel de informații din interior. Păreau mai înclinați să acuze că AUR deturnează mitingurile în scop electoral și le divizează.
N-aș putea să precizez când au trecut și ei explicit la a-l susține pe George Simion și AUR, dar cred că nu greșesc dacă zic că erau deja aliniați înainte de alegerile euro-parlamentare din toamnă. Așadar, cele două redute alternative, deși poate rivale, s-au reunit în a susține cel mai mare partid de opoziție.
De Diana Șoșoacă s-au distanțat destul de rapid, trecând la ostilitate. Eu am scris despre celebra avocată și de bine și de rău, de cele mai multe ori în ambele feluri în același text. În esență, i-am lăudat curajul și opiniile pertinente, dar i-am criticat stilul. Cu mai mult de un an în urmă a avut o conferință pe teme de spiritualitate, la care s-au bătut câmpii în stil New Age. Am scris un pamflet chiar pe marginea acelei știri din Activenews, pe care l-au răspândit, dar când am remarcat ce zicea bine, n-au mai dat. M-am simțit ca la acele sondaje pe stradă, făcute de televiziuni, când întreabă 20 de inși și îi dau pe post doar pe 10, care au răspuns „ce trebuie”.
Chiar le-am reproșat atunci în privat că părea că iau parte la o campanie negativă, nefiind un subiect nou. Mi s-a dat de înțeles că e meritat atacul, pentru că apărăm ortodoxia de erezii. Scrupulozitate care, văd că nu i se mai aplică și lui Călin Georgescu acum. Știu că Șoșoacă a fost într-o vreme cu mișcarea #rezist, că maică-sa s-a jucat de-a masoneria cu șorțul de bucătărie, că a fost în preajma unui ministru pe vremea lui Adrian Năstase, că a atacat unii preoți și e foarte apropiată de alții.
Sunt lucruri pe care nu le-am ocolit când am scris despre ea. Și chiar eu am remarcat în timpul pandemiei că Șoșoacă era supra-mediatizată de presa mainstream, chiar prin relatări negative. Totuși, nu sunt de acord cu marginalizarea unor personalități, care au lucruri de spus și ridică probleme pe care alții nu le ridică. Pentru că e un fapt: Diana Șoșoacă n-a fost scoasă doar de pe televiziuni, dar și în cele două publicații alternative n-a mai apărut decât sporadic și doar pentru „derapaje”.
Am auzit exprimată mai demult această idee într-un clip chiar de Pompiliu Diplan, care spunea ceva de genul că mișcarea naționalistă trebuie să scape de personajul Șoșoacă, pentru că îi compromite mesajul. Nu pot să spun că nu e ceva adevăr în ultima parte, că stilul o va ține mereu blocată într-o zonă marginală și că mulți oameni decenți sunt jenați de asociere. Da, pragmatic, Georgescu a răzbătut la marele public, cum ea n-ar fi putut să o facă (sau n-a fost ajutată să o facă). Dar tot nu pot să fiu de acord că scopul scuză mijloacele. Dacă îi reproșăm, pe bună dreptate, lui Șoșoacă stilul de mahalagioaică, de ce ne facem că nu vedem prefăcătoria și teatrul ieftin din stilul lui Georgescu? Mie îmi râcâie urechile la fel de tare amândouă.
Din pură coincidență, fără să ne fi vorbit în vreun fel, cred că am avut aceeași atitudine cu Activenews și R3 Media față de campania lui Călin Georgescu înainte de primul tur. Adică l-am ignorat, considerându-l un personaj din vechiul sistem, care încearcă fără prea mult succes să adopte alt discurs. Nici nu spunea nimic care nu mai fusese spus de mulți alții înainte. Efectiv, nu era nimic memorabil. Cred că R3 a dat știrea că i s-au șters clipurile la o decizie ciudată a BEC. Deci asta era deja prin vinerea dinainte de primul tur.
În preziua votului, parcă văd și acum articolul din Activenews, care titra că s-au găsit voturi deja ștampilate pe numele lui Călin Georgescu, la o secție de votare din străinătate. Știrea era și în mainstream, dar cu o nuanță neutră, nu ca la ei:
„AUR acuză o fraudă a sistemului securist în favoarea candidatului-iepure Călin Georgescu. Buletine deja ștampilate la o secție de vot din Marea Britanie”.
În ea, încă se mai găsea link și către un articol mai vechi:
„După 17 ani la ONU, Clubul de la Roma și prin ministere, Călin Georgescu spune că a ieșit din Matrixul pe care l-a servit contra unor remunerații consistente. Doar că Matrixul n-a ieșit din Călin Georgescu.”
Surpriză, când dai click, articolul nu mai e pe site la Activenews. Se găsește în arhivele internetului. Articolul lui Cristian Niculescu chiar merită citit și nu merita această orwelliană ștergere din istorie.
După care a venit turul 1, surpriza de proporții pentru toată lumea. Și cele două site-uri l-au lăsat baltă pe George Simion și au trecut la Călin Georgescu. Dar nu oricum, la Activenews e un adevărat cult al personalității. Zeci de articole despre eroul salvator, fără cea mai palidă îndoială sau privire în urmă. Deschizi site-ul și afli că o actriță (altfel admirabilă) a făcut apel la rugăciune pentru ziua când are proces domnul Georgescu. Un editorialist ne spune că e ultima șansă, altul că e singura. În altă știre, politicianul ia în brațe un copil la o baie de mulțime și suntem invitați să vedem clipul cu fetița, care a plâns că l-a întâlnit pe Călin Georgescu. Deja suntem în drum spre Phenian.
La vreo 2-3 zile după câștigarea turului 1, Călin Georgescu are celebra convorbire la telefon cu ministrul israelian. Căruia îi face trei promisiuni: că va avea toleranță zero pentru antisemitism, că îl va invita pe Beniamin Netanyahu la București a doua zi după ce ajunge președinte (ignorând mandatul de arestare pentru genocid emis de Tribunalul Penal Internațional) și că va muta ambasada de la Tel Aviv la Ierusalim. (Decizie care încalcă dispozițiile ONU, referitoare la orașul ce urma să fie folosit de ambele state, printr-un statut internațional special).
R3 Media a fost prima publicație din România, care a preluat informația. Am impresia că au vrut să contracareze astfel acuza nedreaptă de antisemitism, adusă de presă lui Georgescu. Dar ceva s-a întâmplat după ce a ajuns în zona naționalistă, stârnind rumoare. Pentru că unii au început să zică: e „fake news”. Păi cum e fake news, nu e linkul acolo? Nu mai e, a fost șters de site-ul partidului AUR, că „independentul” preferă să dea un mesaj pentru extern și alt mesaj pentru în țară. De astă dată, linkul a fost ras, fără să mai fie arhivat. Dar între timp a fost confirmat de suficiente surse. Cel mai important, a fost confirmat prin viu grai de Georgescu însuși în cadrul interviului dat lui Marius Tucă și lui HD Hartman.
Nu pretind că doar eu văd limpede lucrurile, și nu contest alegerea nimănui de a face presă militantă, chiar politică de-a dreptul. De fiecare dată când am auzit pe cineva vorbind mai închegat am avut în reflex gândul că mi-aș dori ca acela să intre în politică, să avem și noi ce vota. (De parcă lucrurile s-ar rezolva așa de simplu.) Îmi doresc sincer să nu am dreptate să fiu sceptic, și optimiștii să îmi arate că a venit mare șansă istorică.
Nu sunt aici să iau speranța nimănui. Mă tem că ne vom epuiza și de data asta în certuri dure între noi, fără să ne alegem cu mare lucru. Nu am încredere în construcțiile care nu sunt așezate pe adevăr, în preajma cărora nu trebuie să șoptești ca să nu se prăbușească. Nu suntem toți obligați să ne aliniem la pasiunea veche de o lună a maselor, indiferent câte milioane de oameni ar cuprinde. Cum remarca Ioan Roșca, nu suntem obligați să dăm un cec în alb cuiva, care vine cu promisiuni concrete pentru străinătate și vorbe foarte vagi pentru cei din țară. În tot cazul, eu nu doresc să particip la acest gen de înregimentare în care nu cred, indiferent pe câți supăr.