Preambul neesential: Cum arata fisa postului de patriarh
Acest articol nu este unul polemic, e scris oricum la ceva vreme dupa incheierea alegerilor patriarhale. In fata unor atacuri nedrepte la adresa mitropolitului Clujului simteam pur si simplu nevoia de a-i dedica aceste randuri celui care e cel mai mare predicator din clerul ortodox la aceasta ora. Data fiind varsta sa inaintata, si obiceiul pamantului cu privire la personalitatile admirabile, mi-ar fi parut rau daca l-as fi scris cumva prea tarziu.
Comentatorii suprinzator de aprinsei campanii electorale ecleziastice din 2007 s-au grabit sa identifice cateva tabere chipurile intre traditionalisti si modernisti, sau intre ecumenisti si fundamentalisti. Au scapat din vedere cateva criterii esentiale cum ar fi valoarea in sine a candidatilor si menirea unei asemenea demnitati. Constatam atunci ca din pacate nu exista in randul inaltilor ierarhi nicio figura care sa se conformeze imaginii ideale a unui patriarh.
Mi-as fi dorit un slujitor care sa semene cu Pavle al sarbilor (dar cu mai putin activism politic), o fata bisericeasca topita ca o lumanare, mai mult spirit decat trup. Rolul sau ar fi fost deci unul de reprezentare simbolica a Bisericii; sunt convins ca exista asemenea personaje care sa starneasca respectul si admiratia chiar si din partea unor atei, fara a fi neaparat si mari teologi ori mari strategi. In schimb, s-a optat pentru un administrator ca si cum principala grija a unui patriarh ar fi sa fie ordonator de credite. S-a cautat un „manager general” pentru BOR si s-a gasit. Desi pentru asemenea treburi erau suficienti consilierii patriarhali, care la nevoie puteau fi angajati si din randul laicilor, daca de eficienta era vorba. Se putea apela chiar si la firme de PR care sa managerizeze profesionist comunicarea istitutiei, nu era nevoie de inscaunarea unui veritabil mogul media in sutana.
Daniel: un presedinte de consiliu de administratie, in loc de patriarh
Privindu-i pe cei doi candidati cu sanse, Daniel si Bartolomeu, trebuie sa admit ca niciunul nu intrunea calitatile profilului ideal schitat de mine. Numai ca exista deosebiri semnificative intre cele doua personalitati.
Neajunsul major al preafericitului Daniel e lipsa totala de carisma. Recunosc, nu l-am citit, un om cultivat poate fi dezavantajat in exprimarea orala, dar opera nu are nicio legatura cu ratiunile „postului” invocate mai sus. Ori aparitiile sale lasa impresia unor dari de seama citite de un activist. Un limbaj de lemn masiv cu intarsii de plastic occidental, senzatia ca auditoriul sau de referinta e acela al unei sedinte serbede; e probabil de salutat renuntarea la patetismele patriotice ale predecesorului, dar iata-ne deja in prezenta unui discurs complet sterilizat de cea mai vaga componenta emotionala. Cum nici speculatiile intelectuale prea subtile nu se inghesuie sa-si faca aparitia, pentru a-l banui macar de elitism, putem conchide ca ne aflam in fata unui vorbitor complet lipsit de spirit.
Securitatea, inainte si dupa Revolutie
Ambii candidati au fost acuzati de pactizare cu Securitatea. Numai ca a ridica aceleasi semne de intrebare asupra cuiva care si-a mutilat tineretea intr-o inchisoare comunista si altcuiva care beneficia de burse in tari capitaliste in timpul aceluiasi regim e strigator la cer. De fapt, ne da cineva dreptul de a judeca din fotoliu eroismul sau lasitatea cuiva supus torturii fizice si psihice, infometarii, santajului emotional cu familia, amenintat cu suprimarea fizica, nu ispitit cu avantaje? Dupa judecata mea, fostii detinuti politici ar trebui absolviti fara alte comentarii de astfel de suspiciuni, de vreme ce noi nu avem nici macar termeni relativi de comparatie pentru experientele lor.
Dar si mai bine ar fi sa judecam „pomul dupa roade”. Sau dupa comportamentul de dupa caderea dictaturii. Daca amandoi ar fi fost ispititi de puterea lumeasca pe care Securitatea o putea garanta (si dupa ’89), cum se face ca Daniel a cultivat relatiile cu magnati (vezi zborul pana la Roma pentru cununarea in cadru privat a patronului Iulius Mall) si o relatie cel putin de simpatie cu „fratii” din Masonerie, in vreme ce mitropolitul Bartolomeu a ales sa se retraga ani buni in singuratate pentru a lasa posteritatii o traducere de o rigoare fara precedent a Bibliei? Daca nu ar fi fost decat aceasta intreprindere si tot ar fi fost destul pentru o viata de om.
Dar unde mai pui ca putem vorbi si de studii teologice, de literatura si activitate misionara (ultima, repet, admirabila si in cazul actualului patriarh).
Erezia nationalista
Cat pentru cei care ii reproseaza lui Bartolomeu inclinarea spre nationalism, cu aluzie la o prezumtiva afiliere la Miscarea Legionara, cred ca pot folosi ca termen de comparatie pozitiile altor figuri memorabile, cum ar fi bunaoara parintele Cleopa. Ba ma tem ca veti constata ca interviurile unui corifeu al teologiei romanesti ca Dumitru Staniloaie au azi un aer stanjenitor ca sa nu spun mai mult, prin protocronismo-pasunismul unor tamaieri debile ale spiritului national. In comparatie, deci, Bartolomeu Anania adopta in problema nationala o pozitie mult mai moderata si mai fundamentata dogmatic, in consecinta.
Despre lucrurile cu adevarat importante: cateva lucruri pe care le-am invatat ascultandu-l pe Bartolomeu Anania
Toate cele de mai sus sunt simple note de context. Am scris de fapt acest articol entuziasmat de predicile tinute de acest mare ierarh. Ce Renastere s-ar petrece in sanul Bisericii daca preotii care improvizeaza duminica de duminica speech-uri (ironia barbarismului e meritata in acest caz) ar lua ca model cuvantarile lui Bartolomeu Anania!
Uneori punctul de plecare al cugetarii e surprinzator. Asa e cazul frescei de la Manastirea Horezu, in care e figurata o corabie a credintei, cu apostolii si martirii vaslind si cu Hristos la carma; de pe mal, ereticii incearca abaterea vasului, iar Mahomed e prezentat chiar cu un arc incordat. « Am avut curiozitatea », marturiseste Bartolomeu Anania, « de a trasa traiectoria sagetii ce ar fi fost eliberata din acel arc ». Si spre surpriza oricarui privitor, mesajul pictorului din epoca lui Brancoveanu e unui mult mai adanc, intrucat sageata nu tintea catre Hristos ci catre cutiuta euharistica. Altfel spus, nu figura istorica a lui Iisus e tinta, ci marturisirea dumnezeirii sale. Pentru a recepta un mesaj atat de vizionar si a-l interpreta (nota bene, cu niste ani inainte de izbucnirea scandalurilor Dan Brown sau Evanghelia lui Iuda !) e nevoie de har. Aceasta campanie anticrestina e « o lupta nu impotriva sangelui, ci a Duhului; nu impotriva istoriei, ci impotriva sfinteniei care strabate istoria. » Suntem si noi, ne avertizeaza Anania, intr-o corabie care strabate istoria, transfigurand-o, dar tinta ei nu este istoria, ci ceea ce se afla la capatul istoriei in inteles crestin, Imparatia lui Dumnezeu.
Ca predicator, Bartolomeu Anania reuseste sa faca o miscare continua intre detaliu si sens. Nu cunosc un alt teolog care sa investeasca atata abnegatie in intoarcerea pe toate fetele a fiecarui cuvant, cu evolutii semantice, puneri in context, speculatii infinitezimale, pentru a reveni apoi surprinzator la suprafata cu o noua sclipire de intelepciune care ar fi ramas inaccesibila cititorului prea grabit. « Omul vechi avea timp sa gandeasca, iar memoria ii era proaspata », remarca insusi ierarhul clujean caruia i se potriveste atat de bine acest elogiu.
Iar cand predicile au ca punct de pornire chiar parabole evanghelice, simtul esentialului si harul acestui slujitor devin mai mult decat evidente. Mi-a ramas in inima, intre multe altele, un comentariu al sau despre apa vie duhovniceasca, cu toate intelesurile si valentele ei. Cel ce bea din aceasta apa devine el insusi izvor, dar are in fata problema evitarii contaminarii cu apele de suprafata ori cu apele statute, nefiltrate.
Intr-o predica despre Bunavestire, exclama pur si simplu: nu stiu sa va talmacesc acest lucru pentru ca nu pot! Caci exegetul avea de explicat taina din vestirea arhanghelului facuta Fecioarei „iar Duhul lui Dumnezeu te va umbri”. In locul unor devoalari care sa trivializeze textul Scripturii, acest sarguincios cititor ne ofera observatii inedite. Nu stiam, de pilda ca verbul a umbri apare cu sens duhovnicesc in momente cheie ale istoriei sacre – de pilda atunci cand lui Moise i se descrie proiectul Chivotului Legamantului, cu doi ingeri care il „umbresc” cu aripile lor (intr-un mod paradoxal, de vreme ce relicva sacra era adapostita de un cort, deci nu in lumina soarelui); tot ca pe ceva care umbreste e descrisa si catapeteasma in spatele careia se savarsesc sacramentele, dupa cum umbra apostolilor are actiuni miraculoase, ca o prelungire a Duhului; un nor luminos ii umbreste pe apostoli la schimbarea la Fata.
Nu voi merge nici eu mai departe cu alte exemple de lucruri pe care le-am invatat de la Bartolomeu Anania, in ton cu aceasta ultima sugestie spre ocrotirea misterului prin cunoastere. Va invit sa ii cautati macar pe internet (eventual contactati-ma) scrierile sau prelegerile si va asigur ca veti avea o intalnire plina de farmec. Prinsi in polemici si dispute, ratam uneori tocmai esentialul, spre care ne-ar putea indrepta si izvorul de intelepciune al acestui ierarh erudit si profund nedreptatit.
Cateva dintre predicile si cugetarile mitropolitului Bartolomeu Anania
Despre apa vie, duhovniceasca
Textul comentat: Ioan capitolul 4
6. Si era acolo fantana lui Iacov. Iar Iisus, fiind ostenit de calatorie, S-a asezat langa fantana si era ca la al saselea ceas.
7. Atunci a venit o femeie din Samaria sa scoata apa. Iisus i-a zis: Da-Mi sa beau.
8. Caci ucenicii Lui se dusesera in cetate, ca sa cumpere merinde.
9. Femeia samarineanca I-a zis: Cum Tu, care esti iudeu, ceri sa bei de la mine, care sunt femeie samarineanca? Pentru ca iudeii nu au amestec cu samarinenii.
10. Iisus a raspuns si i-a zis: Daca ai fi stiut darul lui Dumnezeu si Cine este Cel ce-ti zice: Da-Mi sa beau, tu ai fi cerut de la El, si ti-ar fi dat apa vie.
11. Femeia I-a zis: Doamne, nici galeata nu ai, si fantana e adanca; de unde, dar, ai apa cea vie?
12. Nu cumva esti Tu mai mare decat parintele nostru Iacov, care ne-a dat aceasta fantana si el insusi a baut din ea si fiii lui si turmele lui?
13. Iisus a raspuns si i-a zis: Oricine bea din apa aceasta va inseta iarasi;
14. Dar cel ce va bea din apa pe care i-o voi da Eu nu va mai inseta in veac, caci apa pe care i-o voi da Eu se va face in el izvor de apa curgatoare spre viata vesnica.
15. Femeia a zis catre El: Doamne, da-mi aceasta apa ca sa nu mai insetez, nici sa mai vin aici sa scot.
Comentariu pe marginea frescei bisericii manastirii Horez
Bunavestire – despre taine si despre misterul intruparii
Predica la Buna Vestire – IPS Bartolomeu Anania pe video.crestinortodox.ro
Textul comentat: Luca, I
28. Si intrand ingerul la ea, a zis: Bucura-te, ceea ce esti plina de har, Domnul este cu tine. Binecuvantata esti tu între femei.
29. Iar ea, vazandu-l, s-a tulburat de cuvantul lui si cugeta in sine: Ce fel de inchinaciune poate sa fie aceasta?
30. Si ingerul i-a zis: Nu te teme, Marie, caci ai aflat har la Dumnezeu.
31. Si iata vei lua in pantece si vei naste fiu si vei chema numele lui Iisus.
32. Acesta va fi mare si Fiul Celui Preainalt se va chema si Domnul Dumnezeu Ii va da Lui tronul lui David, parintele Sau.
33. Si va imparati peste casa lui Iacov in veci si imparatia Lui nu va avea sfarsit.
34. Si a zis Maria catre inger: Cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu stiu de barbat?
35. Si raspunzand, ingerul i-a zis: Duhul Sfant Se va pogori peste tine si puterea Celui Preainalt te va umbri; pentru aceea si Sfantul care Se va naste din tine, Fiul lui Dumnezeu se va chema.
Despre parabola fiului risipitor
Textul comentat Luca 15
11. Si a zis: Un om avea doi fii.
12. Si a zis cel mai tanar dintre ei tatalui sau: Tata, da-mi partea ce mi se cuvine din avere. Si el le-a impartit averea.
13. Si nu dupa multe zile, adunand toate, fiul cel mai tanar s-a dus intr-o tara departata si acolo si-a risipit averea, traind in desfranari.
14. Si dupa ce a cheltuit totul, s-a facut foamete mare in tara aceea, si el a inceput sa duca lipsa.
15. Si ducandu-se, s-a alipit el de unul din locuitorii acelei tari, si acesta l-a trimis la tarinile sale sa pazeasca porcii.
16. Si dorea sa-si sature pantecele din roscovele pe care le mancau porcii, insa nimeni nu-i dadea.
17. Dar, venindu-si in sine, a zis: Cati argati ai tatalui meu sunt indestulati de paine, iar eu pier aici de foame!
18. Sculandu-ma, ma voi duce la tatal meu si-i voi spune: Tata, am gresit la cer si inaintea ta;
19. Nu mai sunt vrednic sa ma numesc fiul tau. Fa-ma ca pe unul din argatii tai.
20. Si, sculandu-se, a venit la tatal sau. Si inca departe fiind el, l-a vazut tatal sau si i s-a facut mila si, alergand, a cazut pe grumazul lui si l-a sarutat.
21. Si i-a zis fiul: Tata, am gresit la cer si inaintea ta si nu mai sunt vrednic sa ma numesc fiul tau.
22. Si a zis tatal catre slugile sale: Aduceti degraba haina lui cea dintai si-l imbracati si dati inel în mana lui si incaltaminte in picioarele lui;
23. Si aduceti vitelul cel ingrasat si-l injunghiati si, mancand, sa ne veselim;
24. Caci acest fiu al meu mort era si a inviat, pierdut era si s-a aflat. Si au inceput sa se veseleasca.
25. Iar fiul cel mare era la tarina. Si cand a venit si s-a apropiat de casa, a auzit cantece si jocuri.
26. Si, chemand la sine pe una dintre slugi, a intrebat ce inseamna acestea.
27. Iar ea i-a raspuns: Fratele tau a venit, si tatal tau a injunghiat vitelul cel ingrasat, pentru ca l-a primit sanatos.
28. Si el s-a maniat si nu voia sa intre; dar tatal lui, iesind, il ruga.
29. Insa el, raspunzand, a zis tatalui sau: Iata, atatia ani iti slujesc si niciodata n-am calcat porunca ta. Si mie niciodata nu mi-ai dat un ied, ca sa ma veselesc cu prietenii mei.
30. Dar cand a venit acest fiu al tau, care ti-a mancat averea cu desfranatele, ai injunghiat pentru el vitelul cel ingrasat.
31. Tatal insa i-a zis: Fiule, tu totdeauna esti cu mine si toate ale mele ale tale sunt.
32. Trebuia insa sa ne veselim si sa ne bucuram, caci fratele tau acesta mort era si a inviat, pierdut era si s-a aflat.