Americanii ne-au hotărât soarta: vom fi Pakistanul Europei
În ce belea ne bagă Marele Licurici! Auzi că, dacă îi atacă rușii pe cei care stăpânesc Nordul Bucovinei și sudul Basarabiei, vor să ne pună să antrenăm „mujahedini” ucraineni. Adică să devenim Pakistanul european, iar Ucraina noul Afganistan de pe timpul sovieticilor.
Minunat plan, că abia ce au rezolvat-o acum câteva luni cu vechiul Afganistan. (De fapt, suntem băgați și în ecuația aia, că avem de găzduit afgani în numele democrației, pentru tot restul istoriei.)
Aranjamentul de față ne face țară beligerantă, atacabilă de Rusia, ca agresor indirect. Adică devenim garant al securității Ucrainei fără sa fi semnat vreun angajament față de Ucraina. E ca și cum am fi aderat la un NATO mai mic cu Ucraina, pentru a-i oferi avantajele de protecție ale „aliaților”, fără vreun beneficiu pentru noi și fără ca NATO să se lege la cap cu acea țară, invitând-o în alianță. O țară, care îi asimilează forțat pe românii de pe teritoriul ei, din provinciile noastre istorice.
Peste dezastrul geopolitic, apare și ironia ideologică. În anii 70, globalistul Zbigniew Brzezinski care conducea diplomația americană, s-a ocupat personal de stimularea apariției fundamentalismului musulman în Pakistan, pentru a lovi în sovietici. Acolo și-a făcut ucenicia și Osama bin Laden. Viitorul terorist, căruia i s-a atribuit și demolarea turnurilor gemene (inclusiv a blocului nelovit de niciun avion) a fost luat sub brațul protector al agentului CIA Gulbuddin Hekmatyar, ajuns prim-ministru în Afganistan. Lămuriri în articolul:
Inutil să mai amintim că în deceniile următoare, fundamentalismul musulman a fost pretext pentru noi războaie în Bosnia, Siria, Libia. Ba chiar și pentru staționarea în Irak, după ce parlamentul țării „eliberate” a votat ca eliberatorii să plece. Trebuie să stea să apere regiunea de teroriști islamici.
Dar „mujahedinii” Ucrainei nu ar putea fi antrenați să lupte un război sfânt pentru Coran, nu? Prin urmare: ce ideologie ar trebui să fie cea, care să îi monteze pentru a lupta, până la sacrificiul suprem? E destul de logic, că vecinilor noștri, care s-ar putea afla în tabere de antrenament în România, va trebui să le fie impulsionat patriotismul și credința ortodoxă.
Vedeți ironia? Rețelele de influență globaliste și americane, de tip Soroș, ambasadele, tot desantul de ONG-uri, pompează la noi în combaterea naționalismului. Pe care îl echivalează cu extremismul. Investesc în combaterea religiozității – pe care o echivalează cu obscurantismul, cu „evul mediu”.
Mi se pare puțin plauzibil că „luptătorii de gherilă” ucraineni vor fi stimulați de comisarii americani să lupte pentru steagul în curcubeu. Să lupte pentru educația sexuală la grădiniță, pentru operațiile de schimbare de sex, pentru feminism împotriva „patriarhatului”. Mai plauzibil e că li se va spune de eroul Bandera, în timp ce românilor li se spune să reevalueze critic toate personalitățile interbelice.
Deci avem secularizare și deznaționalizare pentru români, dar opusul pentru ucraineni. După care s-ar putea justifica: iată, a apărut pericolul terorismului creștin, trebuie investit mai mult în soroșism.
Oficiali americani au detaliat că, în caz de război, România, Polonia și Slovacia vor trebui să ofere nu doar baze de antrenament împotriva Rusiei, dar și loc de refugiu, în cazul în care armata Ucrainei bate în retragere. Adică, fără niciun ocoliș, chiar frontul de est să se mute pe teritoriul României. Ne putem gândi la ce e mai rău – la planul pe care Samuel Huntington îl făcea de zeci de ani, în care Carpații deveneau frontieră între două blocuri de civilizație.
Iată un scenariu plauzibil: armata Ucrainei se retrage din calea rușilor și nu mai poate apăra decât aliniamentul de pe Carpați, adică prin mijlocul României. După care se încheie un armistițiu și se redesenează hărțile Europei, în acord cu noua realitate din teren.
Coperta 1 și 4 a cărții Ciocnirea Civilizațiilor, de Samuel P Huntington, 1998 (Editura Antent) – după o teză prezentată încă din 1992 de politologul american. Huntington a fost adus la Casa Albă la sfârșitul anilor 70 de prietenul său de o viață, Zbigniew Brzezinski.
