evadare.ro

O cronologie de personaje care pun în context victoria talibanilor în Afganistan

622 – Poate fi considerat actul de naștere al islamului, momentul când Mahomed și primii săi adepți migrează de la Mecca la Medina. După moartea profetului, are loc o luptă de succesiune, care degenerează în schisma dintre sunniți (aproape 90% în prezent) și șiiți (majoritari doar în Iran, dar prezenți și în Irak, Yemen și alte țări).

1727 – Muhammad bin Saud  devine emir peste un mic teritoriu, care prefigura viitorul regat saudit.

1792 – Moare la o vârstă venerabilă Muhammad ibn Abd al Wahhab – fondatorul unei interpretări rigoriste a islamului. Wahabismul se raportează la Coran într-un stil protestant, adică insistă pe fidelitatea față de text în dauna altor tradiții. Acest curent e la originea teoretică a fundamentalismului islamic. Inițial, nu era deloc popular, dar a crescut în urma unei alianțe politico-religioase cu tribul ce avea în custodie Mecca, din care va apărea viitoarea linie dinastică a Casei de Saud. (Familie care va da numele țării, nu invers!) 

1859 – Începe construcția Canalului Suez, care scurtează drumul din Peninsula Arabică și Asia. Marea Britanie și Franța domină acționariatul investiției, având în frunte familia bancară Rotschild.

1870 – John D Rockefeller fondează Standard Oil. În 1906 începe primele parteneriate pentru explorări în Orientul Mijlociu, în Palestina, printr-o firmă care avea să devină Mobil.

1910 – Germania începe și ea o colaborare cu Imperiul Otoman, care stăpânea regiunea, prin construcția căii ferate Berlin – Bagdad. Întreruptă de cele două războaie mondiale, linia e finalizată în 1940, dar urma să fie dublată și de o conductă petrolieră. Ruta trebuia să fie o alternativă la canalul controlat de anglo-francezi.

1916 – Lawrence „al Arabiei”, spion britanic, își începe activitatea în Orientul Mijlociu, unde instigă mai multe revolte naționale și religioase în rândul triburilor și sectelor stăpânite de Imperiul Otoman. După ce ține un fel de interviuri cu potențiali lideri ai unei răscoale, Lawrence îl selectează pe Faisal. Acesta avea un mare atu: venea din familia Hashem, adică tehnic era un stră-stră… nepot al lui Mahomed. Cu ajutor englez, el va fi proclamat rege în diverse regate cu granițe variabile prin Siria și Irak.

Englezii stimulează apariția unui naționalism local între arabii sirieni, palestinieni, saudiți, iordanieni și instituirea unor monarhii din rândul șefilor de trib. Așa apar Arabia Saudită sau Regatul Hashemit al Iordaniei. De asemenea, englezii stimulează curentul wahabist, care îi putea acuza pe turcii otomani de erezie în ochii arabilor, pentru toleranța lor față de versiuni mai laxe sau mai filosofice ale islamului, cum ar fi sufismul. Islamul puritan inspirat de Wahhab are și acum cea mai mare parte din literatură tipărită în Arabia Saudită sau cu sprijinul emirilor din regiune (Qatar, Emirate, Kuweit).

1944 – Henry Morgenthau, Henry Dexter White și Eddie Bernstein concep pactul de la Bretton Woods, cu un an înainte de încheierea celui de-al doilea război mondial.  Noul aranjament mondial lega toate monedele de dolar, care urma să fie convertibil într-o sumă fixă în aur.

1948 – Apariția statului Israel în urma împărțirii Palestinei.

1950-60 – La Londra se pun bazele unui nou sistem financiar, denumit al euro-dolarului. Inițial, doar o portiță contabilă, sistemul ocolea sistemul convenit la Bretton Woods. Acest „dolar offshore” era creat tot din nimic, ca alte monede fiduciare, dar avea să devină treptat moneda preferată a creditelor internaționale și investițiilor speculative. Este moneda globalizării. După unele aprecieri, dat fiind volumul uriaș al creditelor denominate în dolari în spațiul offshore, euro-dolarul poate fi socotit adevărata monedă de referință a planetei, în locul dolarului propriu-zis.

1956 – col. Gamal Nasser, președintele Egiptului, naționalizează Canalul de Suez. Englezii, care încearcă să împiedice militar preluarea, nu au susținerea americană așteptată și pierd conflictul în mod rușinos pentru fostul mare imperiu.

1960 – Se înființează OPEC, cartelul țărilor producătoare de petrol, preponderent arabe

1967 – Războiul de șase zile, prin care Israelul își extinde granițele.

1970-74 – Apariția petro-dolarului, printr-o serie de acorduri în care SUA ofereau protecție militară unor regimuri autoritare precum cel din Arabia Saudită, iar acestea permiteau exploatarea resurselor de companii multinaționale și vânzarea petrolului exclusiv în dolari, depuși în bănci occidentale. În prezent, sistemul e depășit de amploarea economiei speculative din zona offshore, dar contribuie încă la menținerea statutului dolarului.

1971 – Confruntată cu cererea de a respecta înțelegerea de la Bretton Woods, și a răscumpăra cu aur dolarii tipăriți, America suspendă „temporar” convertibilitatea dolarului.

1973 – La întâlnirea periodică a grupului Bilderberg se decide o strategie de creștere a prețului petrolului. Henry Kissinger participă ca eminență cenușie atât la întâlnirile baronilor petrolului occidentali, cât și la negocierile dintre evrei și arabi.

1973 – Țările OPEC instituie un embargo împotriva țărilor care susținuseră războiul de Yom Kippur al Israelului cu vecinii săi arabi.

1978 – Comuniștii iau puterea în Afganistan după o lovitură militară însoțită de asasinarea familiei președintelui. Regimul pe care îl instituie e ateist și represiv, încercând o modernizare forțată a țării în linie comunistă.

1979 – Populația și o parte din armată se revoltă împotriva regimului ateist, căruia îi opun valorile islamului tradițional.

1979 – Revoluția islamică din Iran

1979 – Uniunea Sovietică invadează Afganistan în sprijinul regimului comunist. Se va împotmoli într-un război lung în munții deșertici ai țării, pe care nu reușesc să o stăpânească. Se vor retrage umiliți în 1989. Războiul s-a soldat cu între o jumătate de milion și 2 milioane de morți și 6 milioane de refugiați, precum și numeroase violuri comise de soldații sovietici.

Statele Unite și Arabia Saudită încep un program amplu de înarmare a luptătorilor fundamentaliști musulmani (mujahedini), care să poarte un „război sfânt” cu Uniunea Sovietică. Zeci de miliarde de dolari sunt vărsate în înarmarea rebelilor. Pakistanul e folosit ca principală bază de recrutare și atac. Wahabismul e folosit ca sursă de îndoctrinare pentru luptătorii musulmani.

1979 – Zbigniew Brzezinski, conducătorul diplomației americane, merge personal în Pakistan să instige luptătorii afgani împotriva rușilor. Într-o filmare, faimosul globalist le spune că „Dumnezeu e de partea lor”.

1979 – Nu toți cei în care americanii investeau erau islamiști. Unul din agenții CIA cei mai grei în regiune se numea Gulbuddin Hekmatyar și era la bază maoist. A fost printre cei mai sângeroși teroriști, poreclit măcelarul din Kabul, pentru bombardarea unor cartiere de blocuri. Americanii au vărsat în el 600 milioane de dolari, Margaret Thatcher l-a primit la Downing 10 fără să aibă o calitate oficială, cu titlul de luptător pentru democrație. Avea să ajungă și prim ministru în două rânduri în anii 90. Dar e important în succesiune pentru că legăturile lui cu CIA sunt destul de dovedite și el e cel care l-a adus pe Osama bin Laden în Afganistan, ca pe un fel de protejat.

1989 – După abandonul sovietic, afganii rămân să se bată între ei într-un război civil și mai sângeros, cu laici și islamiști. Câștigă „studenții” în 1996. Regimul talibanilor va fi unul brutal și rigorist, între 1996 și 2001.

1990 – Armata americană își începe prezența în Arabia Saudită, în contextul războiului cu Irak. Sauditul Osama bin Laden va considera aceasta o ocupație a locurilor sfinte, Mecca și Medina, ripostând cu atentate.

2001 – Două avioane reușesc să dărâme trei clădiri în New York. Clădirile se prăbușesc la fel, fie că sunt lovite sau nu de avioane, ca și cum ar fi fost o demolare controlată. Dar pregătirea unei clădiri pentru demolare ar dura câteva zile. Alt avion lovește Pentagonul, de unde tocmai se constatase lipsa unor trilioane de dolari din gestiune. Ard mai multe documente cheie. Ard și structurile de rezistență ale blocurilor gemene, care se fac scrum. Supraviețuiește miraculos pașaportul unui atacator. În câteva ore de la atentat, ministrul de Externe al Israelului îl numește pe Osama bin Laden ca principal suspect. BBC prezice prăbușirea clădirii 7 înainte ca ea să se producă.

Deși oficial atentatorii erau aproape toți din Arabia Saudită, Statele Unite decid să atace alte câteva țări. Prima pe lista neagră e Afganistan, unde se adăpostea teroristul Osama bin Laden.

2011 – Trupe americane îl găsesc și ucid pe Osama bin Laden, căruia îi aruncă trupul în ocean.

 

evadare.ro
August 15th, 2021
Mai multe despre: Externe

Scriu mult mai des pe Facebook: Reacțiunea.