Ghiduri pentru înțelegerea mai în profunzime a Marii Resetări
Americanului de origine poloneză, Ted Kaczynski, i se potrivesc mai multe atribute. A fost matematician, profesor universitar, terorist, filosof, psihopat. Un visător și un asasin în același timp. Testele de IQ de 167 de puncte l-au inclus încă din copilărie în categoria „geniu”. Iar universitatea Harvard, pe care a absolvit-o, i-a confirmat înzestrarea intelectuală, primindu-l în rândurile ei la 16 ani.
Ar fi rămas necunoscut în afara cercurilor universitare, ca autor de articole științifice la Universitatea Michigan, dacă nu ar fi ales să renunțe la cariera universitară pentru pustnicie. În 1971, Kaczynski se mută într-o cabană în inima pădurii, fără electricitate și apă curentă, trăind acolo neștiut de nimeni.
După șapte ani, traiul izolat îi e tulburat de extinderea exploatărilor forestirere, care îi dau impresia că este agresat de civilizația, pe care o abandonase. E momentul în care își începe atacurile teroriste prin poștă.
Biografii mai notează un episod traumatic, care l-a tulburat în studenție. La Harvard, Ted participase la un lung șir de experimente psihologice, întinse pe 3 ani. Experimentele erau la limita torturii psihice, fiind gândite de Henry Murray – un colaborator al propagandei americane în timpul războiului și foarte probabil al programelor CIA de control al minții umane (MK Ultra). Experimentul, la care a fost supus studentul Kaczynsky, includea combaterea agresivă a celor mai intime păreri personale, ședințe în care subiectul era insultat, filmat, conectat la instrumente de măsurare a activității cerebrale și pus să își privească reacțiile fizionomice după.
Porecla Unabomber i-a fost dată de investigatorii FBI, mult înainte de a fi prins. Atacurile sale constau în trimiterea de colete explozive prin poștă și s-au soldat cu 3 morți și 23 de răniți. Atentatele lui Unabomber au durat nu mai puțin de 18 ani, generând cea mai costisitoare anchetă a FBI de până atunci.
Ce făcea foarte grea munca agenților FBI, era că atacatorul își alegea țintele aproape la întâmplare, folosea materiale ușor disponibile în comerț, nu avea viață socială, nu era în niciun fel legat de victimele sale. De fapt, acest geniu al răului nu ar fi fost nici măcar pe lista de suspecți a agenților, dacă nu și-ar fi dorit și glorie. Sau, după propriile opinii, să pornească o revoluție mondială.
După aproape două decenii, în care a trimis 16 colete capcană, Unabomber a trimis un lung manifest unui ziar, promițând că va înceta atentatele, dacă i se publică textul integral. Lucru care s-a întâmplat. În urma apariției textului, fratele său a recunoscut unele idei din scrisori mai vechi adresate familiei și a luat legătura cu FBI, care l-a capturat în cabana sa din inima pădurii.
Unabomber a refuzat să se apere de pedeapsa cu moartea ca nebun clinic. Este condamnat pe viață și e încă unul din cei mai faimoși criminali în serie ai Americii. Ce uimește, în textul său, e lejeritatea cu care se referă la crimele proprii, ca necesare pentru a atrage atenția.
Dincolo de existența spectaculoasă și faptele reprobabile, ideile din manifestul trimis presei au doza lor de originalitate. Ele sunt opera unui sociopat, dar capabil de gândire coerentă asupra societății în care trăim. Stranietatea vine și din aceea că ele par mult mai actuale în 2020, decât în 1995, ceea ce îi dă lui Kaczynski și o aură de vizionar.
Unabomber pleacă de la o viziune inspirată de Nietzsche, în care dorința de putere e un resort esențial al vieții umane. El acuză societatea contemporană că face imposibilă exercitarea acestui instinct, prin alunecarea către o formă de dictatură tehnologică.
În societatea tradițională, omul era nevoit să își investească eforturile în activități de supraviețuire, procurarea hranei și perpetuarea speciei. Împlinirea acestor sarcini „mărunte” dădea fiecăruia un sentiment de putere și de împlinire. Puterea nu se referă la dominarea unei societăți, ci era accesibilă „în doze mici”, inclusiv mamei care își creștea copilul, bunicului sau soțului, care era cap al familiei. Gospodăria, realizarea hainelor, îngrijirea animalelor presupuneau o serie de activități meșteșugărești, în care individul putea excela sau putea să își găsească o plăcere.
Tehnologia și industria bunurilor de consum fac acele bunuri foarte ușor disponibile la achiziție. Deși activitățile umane au devenit mai complexe, cele mai multe slujbe cer de la angajat doar o inteligență minimă, concentrarea pe o singură operațiune a lanțului de producție. Sau nici măcar, cum e cazul activităților de marketing, promovare, livrare. Salariatului i se cere doar să urmeze niște instrucțiuni simple și deseori nu are satisfacția de a vedea realizat produsul la care lucrează sau bucuria utilizatorului final.
În societățile avansate, îndeplinirea nevoilor de hrană și îmbrăcăminte devine la îndemâna celor mai necalificați cu doar o mică parte din venitul unei munci deseori anoste și alienante. În schimb, nevoia de putere și statut în societate devine sursă de adâncă frustrare și nefericire.
Pentru că nevoile biologice sunt ușor rezolvate, muncitorul societăților tehnologice începe să se asemene cu aristocrația veche. Există aristocrații de spadă – călite în lupte cu un invadator căruia trebuie să îi supraviețuiască, sau cu o populație cucerită, pe care o domină. Și aristocrații ale vremurilor pașnice, cu venituri excedentare și timp liber, care tind să fie decadente și plictisite. Acestora din urmă le lipsește țelul și motivația efortului pentru auto-depășire.
În astfel de condiții, apar „activitățile surogat”. Sunt acele activități, cărora nu li s-ar fi simțit lipsa, dacă efortul era ocupat cu nevoile biologice. Ele pot varia de la hobby-urile contemporane: sport, modă, divertisment, dezbatere politică, muzică. Dar pot fi și activități superioare, cum ar fi cercetarea științifică, lectura. Ele pot oferi satisfacții majore, dar chiar și marii savanți vor resimți regrete față de neîmplinirea funcției biologice, cum ar fi viața de cuplu și lipsa copiilor.
Unabomber consideră „respingătoare” o societate în care nevoia de putere a unuia nu poate fi realizată decât prin întrecerea sau dominarea unui număr mare de alți indivizi, care sunt privați de acea nevoie de putere. E un fel nou de aplicare a ideii socialiste a inechității între „cei care au și cei care nu au”.
Deși scrie în 1995, în zorii apariției „corectitudinii politice”, Unabomber remarcă devierea activiștilor sociali și de stânga către deziderate surogat. Cum ar fi insistența pentru schimbarea unor denumiri „ofensatoare”, în cadrul unei noi lupte de clasă. Asta deși, clasele de jos, pe care se presupune că le apără activiștii nu sunt (sau nu erau la acea dată) „ofensate” de vechiul limbaj.
O remarcă și mai interesantă e aceea că activitățile pentru necesități biologice reclamă o participare socială de la individ, în era tehnologică. (Trebuie să se alăture unor corporații, unor fluxuri comerciale, ca să își asigure subzistența.) În schimb, activitățile surogat se pot împlini deseori și în condiții de autonomie.
„E imposibil să faci un compromis de durată între tehnologie și libertate, întrucât tehnologia e de departe forța socială mai puternică și se înstăpânește asupra libertății prin compromisuri repetate.”
Unabomber consideră inevitabilă și tiranică manipularea genetică a viitoarelor generații – care nu vor putea rezista în fața avantajului competitiv al omului manipulat genetic.
„În viitor, sistemele sociale nu vor fi ajustate, pentru a răspunde nevoilor oamenilor. Dimpotrivă, ființele umane vor fi ajustate pentru a corespunde nevoilor sistemului.”
Tehnologia face din nevoile surogat un fals scop în sine, în care sunt angajați tot mai mulți oameni. Aceste false nevoi vor ajunge să fie tot mai bine înțelese și deservite tot mai metodic de diriguitori.
„Imaginați-vă o societate, care își supune oamenii unor condiții, care îi fac îngrozitor de nefericiți, iar apoi le dă droguri, cu care să își facă suportabilă nefericirea.
Unbomber prevestește și felul în care se va desfășura această tranziție, pe care nu o subsumează neapărat unei teorii a conspirației. Mai curând, el o vede ca o consecință logică a naturii societății tehnologice.
„Controlul tehnologic asupra comportamentului uman nu va fi introdus, probabil, cu intenții totalitare; nici măcar cu intenția conștientă de a restrânge libertatea umană”.
Soluția lui Unabomber e una radicală și vizează oprirea, chiar distrugerea societății tehnologice, înainte ca ea să se transforme în acel leviatan, care să domine fiecare aspect al vieții și naturii umane. Ca în cazul lui Marx, Unabomber alocă mai mult timp criticii sistemului actual, decât descrierii celui ideal.
„Specia umană cu tehnologie e ca un alcoolic cu un butoi de vin”, spune el. Dar e imposibil de crezut că oamenii vor fi de acord să renunțe la beneficiile de comfort ale tehnologiei, în favoarea unei împărțiri mai egale a sentimentului de putere într-o societate primitivă. Nici nu este clar cât de departe ar trebui să meargă detehnologizarea înapoi în timp. De asemenea, un astfel de demers ar duce și la dispariția ideii de civilizație, care nu poate fi înfăptuită decât de elite degrevate de efortul supraviețuirii biologice și dedicate unor „activități surogat”. Probabil că un criteriu valoric, pentru diferențierea între tipurile de activități surogat, ar fi putut construi un model alternativ mai echilibrat și mai realist.
Victor Grigore
