Un studiu internațional din 2015, scotea la iveală o statistică, la care nu ne-am fi așteptat: Copiii din România sunt cei mai fericiți din lume, iar copiii britanici, cei mai nefericiți. Am văzut la fața locului cele două realități și pot confirma veridicitatea acelei statistici. Pe lângă cel mai costisitor sistem medical, în copiii britanici au fost pompate toate filosofiile unei educații moderne. Au cules din plin roadele abundenței consumeriste, au una din cele mai secularizate societăți de pe continent, „progres” în stare pură.
Au obținut o generație materialistă, profund nefericită, plictisită de banalizarea sexului, căutând refugiu în alcool și droguri ca un bătrân epuizat, fără motivații intime. Găștile de cartier sau galeriile mai dau un vag sentiment al apartenenței în urma deceniilor de ștergere a identității naționale, iar crimele cu cuțitul (în ritm de una pe zi în marile orașe), stau mărturie. Ce n-a mers în cel mai performant sistem de educație al Europei?
Excese se pot petrece oriunde, nu judecăm după ele. Trăsătura care mă izbea cel mai mult la adulții britanici obișnuiți era preponderența biologicului. Fundamental, asta îi deosebea de „ai noștri” – cu toată lista noastră de exasperante defecte. Copiii sunt minunați pretutindeni, aș spune chiar că ai englezilor sunt mai frumoși decât ai multora. Dar de la o vârstă încolo scânteia, care îl leagă pe om de transcendent, de „dincolo”, de ceva mai profund decât ce se poate vedea și pipăi, acea scânteie se stingea în ei și deveneau preponderent biologici. Românii n-aveau politețea lor, felul sofisticat de a interacționa unii cu alții, dar aveau acel „dincolo” și când nu erau conștienți sau ignoranți din fire. E un gen de profunzime, pe care n-o poți descrie, dar o simți, așa cum simți privind o apă, diferența dintre o băltoacă, un lac și o fântână.
Această transformare e rezultatul cel mai profund al modernității asupra omului și e accelerată prin noile programe școlare. Distincția pe care eu am simțit-o între preponderența biologiei sau a transcendenței, Apostolul Pavel a numit-o și mai precis, vorbind de cei „trupești” și „duhovnicești”.
Educația sexuală în școli intră cu bocancii în ce e mai intim, aducând problemele adulților, bătăliile lor ideologice cu alți adulți, în inimile plăpânde ale unor copii, al căror univers e încă al basmului și desenelor animate. Acest act barbar separă sexualitatea de iubire, o transformă într-un act fiziologic, pur biologic, care poate fi explicat de la catedră cu planșe și filmulețe, disecat ca orice alt fenomen al naturii. E o etapă cheie în „dezvărjirea lumii”, care forțează brutal copilul să devină cinic și „competent” în materie, în realitate, incompetent prin anihilarea părții inefabile. E ca și cum ai susține că îi înveți iubirea pentru animale, făcându-i să asiste la o disecție. Pentru că asta e ora de sex în școală: o autopsie a iubirii.
O mare problemă e socializarea acestui act intim. Dintr-o experiență sau o curiozitate privată, despre care eventual afla pe șoptite sau cercetând pe furiș, ridicând treptat vălul misterului, sexul devine o problemă de clasă, de discutat cu toți cei 30 de colegi. Practic, toată societatea care contează pentru un adolescent e de față. Doar cineva lipsit de tact, empatie sau sensibilitate nu poate intui calvarul unei asemenea discuții pentru un copil timid, care roșește la cea mai nevinovată aluzie.
Oare pedagogii aceștia de școală nouă nu știu că fiecare copil se dezvoltă în ritmul lui? Că și pubertatea se instalează la vârste diferite. Că unii vin din familii mai liberale sau mai puritane, unii aud înjurături grosolane înainte de a învăța să vorbească, pe când alții cresc într-un bol de cristal al unei protecții poate excesive, alții sunt crescuți de o bunică.
Gândiți-vă că în România sunt peste 200.000 de persoane angrenate în industria de videochat și nu știm câte mii, zeci de mii, în prostituție și proxenetism. E de presupus că o parte din aceștia au copii, care vin de acasă cu un bagaj de cunoștințe și reprezentări pe tema sexului foarte diferit de al celor crescuți în altfel de familii. Au cu totul altă reprezentare asupra normalității. Ora de sexologie îi pune și pe unii și pe alții în dialog în fața clasei. Adăugați aici înclinația naturală spre bravură, în special a băieților, și nu e greu de ghicit că la clasă se vor impune cei mai extravertiți, mai guralivi, mai ironici, pudoarea fiind taxată ca defect și pusă la colț.
Prin simplul fapt că se creează acest prilej săptămânal ca elevii să își verbalizeze opinii despre sex în prezența unui profesor (adult), statul condamnă la dispariție pudoarea în materie și vine în contradicție directă cu orice doctrină religioasă, care ar pune mai presus considerente morale. Programatic, sexologii își propun să „trateze” sentimentele de culpabilitate ale păcatului, aproape ca pe niște boli, niște inhibiții, de care școala trebuie să vindece.
Nu doar mediul familial diferă. În ciuda pretențiilor corecte politic, există diferențe cultural-antropologice între europeni, asiatici, africani, lucruri care se văd în comportamentul demografic. Clasele noastre sunt deja foarte multiculturale. Pentru unele etnii nu e o practică neobișnuită căsătoria înainte de 18 ani. Nu e un scenariu deloc SF ca o fetiță de 12-16 ani să aibă în clasă băieți deja însurați. Ora de discuții sexuale va fi o adevărată ciocnire a civilizațiilor, în care fetița va avea de luptat din răsputeri pentru a nu se expune unor situații stânjenitoare. Presiunea pentru a „ține pasul” cu cei mai „avansați” e de domeniul evidenței.
Dacă sunteți progresist, probabil ați clasat spusele de mai sus ca vorbele unui habotnic demodat. Vă imaginați, desigur, discuții relaxate și „științifice” cu adolescenți, care trebuie feriți de boli și sarcini nedorite. Ei bine, cei care instituie aceste programe nu au asemenea lucruri în minte, decât la nivel propagandistic. Programele lor nu sunt adresate unor liceeni de-a 12-a și nu se limitează la nivel teoretic, al unor sfaturi calificate de la adulți competenți.
Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a publicat o broșură cuprinzătoare, cu indicațiile predării educației sexuale. Aici sunt date directive explicite despre „Matrix” – matricea în care trebuie aduși toți copiii, pe grupe de vârstă. Să vedem ce recomdandări face acest act oficial, pe care România va trebui să îl aplice, la fel ca directivele din timpul pandemiei.
Așadar, în perioada 0-4 ani, autoritățile s-au gândit că e o idee bună să trimită un adult străin la grădiniță, să îi învețe pe copii despre masturbare! Ce minte perversă de prădător sexual, putea să imagineze un asemenea scenariu ca normalitate!?
Vorbim de un eșalon de vârstă în care se învață folosirea oliței! E neclar chiar și felul în care se explică „aspectele de bază în reproducerea umană (de unde vin copiii)” unor elevi de creșă sau grădiniță (scrie clar: 0-4 ani!). Deci povestea cu barza cade din start. Se trece direct la sexualitate.
Și ce limbaj se va folosi în asemena lecții!? Se va vorbi de „cocoșel” și „păsărică” sau copiii trebuie să deprindă direct denumirile anatomice odată cu limbajul articulat. Chiar și la clasele primare, consider un mare abuz, la limita agresiunii sexuale, să aduci, să zicem la clasele 1-4, în lumea copiilor cuvinte ca: penis, vagin, ejaculare, orgasm. E pur și simplu grotesc în context, stânjenitor și pentru profesorul, care va fi obligat să predea așa ceva.
De la „bun” început broșura pune problema orientării copilului după principiul plăcerii. Nu e greu să convingi un copil (chiar și un adult) cu așa inițiativă. E la fel de simplu ca a-l încuraja să consume dulciuri, sucuri și să se uite la televizor. Omul caută natural și plăcerea și confortul, dar toate civilizațiile istoriei s-au construit pe stimularea virtuților, a cumpătării, răbdării, echilibrului.
Societatea contemporană, capturată din interior de o minoritate ideologică subversivă, e prima care își propune contrariul. Adică o anti-educație, care să demoleze vechea civilizație creștină și să înrobească omul prin patimile lui. Să îl transforme într-un individ fără identitate, rob al consumului, ușor de controlat prin stimuli simpli, incapabil să se revolte sau să își pună întrebări. Cum foarte competent remarca din experiența polițienească a grupurilor delincvente psihologul Tudorel Butoi: e foarte ușor să îl îndemni pe copil spre căutarea plăcerii, e greu să îl înveți autocontrolul, să se înfrâneze, să nu confunde propriile dorințe și fantasme cu o realitate necesară, să se motiveze pentru acțiuni care cer efort și nu oferă răsplata plăcerii decât peste ani de zile.
Dar să revenim la broșura oficială, care oferă „standardul” în materie de educație în școli. Și să mai remarcăm un aspect, strecurat încă de la prima grupă de vârstă. Copilul trebuie „să devină conștient de identitatea de gen”. „Să vorbească despre sentimente (ne)plăcute despre propriul corp”.
Mare atenție la acest limbaj. „Identitatea de gen” e o sintagmă din arsenalul revoluției sexuale a marxismului cultural. Ea pleacă de la ideea Școlii de la Frankfurt că identitatea națională și identitatea sexuală sunt „construcții sociale”. Că ele nu există propriu-zis, ci sunt doar rodul unor cutume, al unor idei preluate de la părinți. Așadar, nu există doar două sexe biologice, ci există o multitudine de „genuri”.
Câte genuri? 64 și în creștere, după un dicționar rămas deschis al unui site, care se recomandă „de sănătate publică”. Dacă crezi că ai același sex de la naștere, băiat sau fată, în noul limbaj ești „cisgender”. Dar poți fi: agender, bigender, demifată, „gender apatic”, binar, intergender, multi-genger, novigender (cineva care consideră că limbajul actual nu îl poate descrie suficient de bine), transsexual, transfeminin….
Oare la grădiniță educatorii vor insista să fie învățate toate cele 64 de genuri sau, limitându-se la două pentru început, vor „discrimina” restul de 62!? Oricum, e destul de prevestitoare inserarea ideii despre mulțumire sau nemulțumire față de propriul corp în broșura cu indicații. Asta sugerează că, dacă elevul de grădiniță găsește ceva neplăcut la organele sale, i se poate da ideea că medicina modernă îi poate veni în ajutor.
La grupa 4-6 ani, nu mai apar multe noutăți, că deja i-am făcut experți de la 0-4. Educatoarelor li se dă explicit ca temă să lupte cu miturile și snoavele populare cu barza. Evident, să îi încurajeze să se mai masturbeze, că viața trece. Mă intrigă ideea că elevii de grădiniță trebuie să fie încurajați „să vorbească despre aspecte privind sexualitatea”. Ce, Doamne, iartă-mă ar avea de povestit adulților despre sexualitatea lui, un copil de 4-6 ani!? Dar, în fine, dacă l-am încurajat să își exploreze corpul atâta de la 0 la 6 ani, e posibil să aibă și ce povesti educatoarei.
În țările „mai avansate”, devine deja o tradiție ca bărbați travestiți în femei să fie invitați pentru a le citi povești copiilor la grădiniță.
De fapt, aici ajungem la o miză centrală a întregii „afaceri”. Ideologii revoluției sexuale vor să li se permită accesul la mințile fragile ale copiilor. Vor nu doar sexualizarea lor de la vârste fragede. Vor să le schimbe percepțiile înainte de a-și forma discernământul.
Unii dintre ei o spun cât se poate de limpede. Activista Borbala Koo, fostă directoare a SECS (un ONG care promovează avortul și contracepția) a spus într-un interviu acordat RFI:
“Motivul principal este legat de faptul că niciodată nu s-a înțeles exact, la noi, ce înseamnă de fapt și de drept educația sexuală. Toată lumea a limitat definiția la educația legată de actul sexual. Ori educația sexuală este cu totul și cu totul altceva. (…) Deci nu se discută, în momentul în care se vorbește despre educație sexuală, în mod limitat de educația legată de actul sexual. Se discută despre modul în care trebuie să te comporți în societate, despre comunicare, despre diversitate, despre toleranță, despre ceea ce poți și trebuie să faci pentru a-ți apăra propriile drepturi”
Oriunde au pătruns trupele de asalt ale revoluției sexuale neo-marxiste, batalioanele de activiști pentru „diversitate” și „toleranță” n-au fost departe. Care toleranță n-a ținut decât până și-au impus propriile instituții, care să sancționeze drastic „intoleranța”.
Pentru acești activiști, pseudo-educația sexuală în școli e un program de îndoctrinare și recrutare. Obiectivul e de a sugera o imagine atrăgătoare oricărei abateri de la normă, sentimentul că poți deveni „special”, poți fi răsfățat de societate pentru statutul de „victimă”.
Mai multe vedete de la Hollywood au făcut vâlvă lăudându-se că își cresc copiii „fără a le impune o identitate sexuală”. Adică, dacă sunt băieți, îi îmbracă în fată și invers, li se adresează cu pronume neutre. Inutil să spunem ce confuzii și traume emoționale pot crea asemenea experimente aberante.
Dar se merge mult mai departe și orice verbalizare a ideii unui copil sau adolescent că nu se simte bine în propriul corp e urmată de demersuri pentru „corectarea” unei presupuse erori a naturii. Copilul e travestit și urmează un tratament medicamentos, care îl dereglează hormonal, pentru a-l pregăti de etapa „finală”: mutilarea organelor sexuale, care îl vor face infertil.
În ultimul deceniu, numărul copiilor tratați medicamentos pentru schimbare de sex în Marea Britanie a explodat, de la 77 la 2.590. Unii medici au demisionat, spunând că sunt supuși la presiuni să prescrie aceste tratamente. Ei consideră că psihologii supra-diagnostichează „disforia de gen”. Ca și homosexualitatea, confuzia în privința sexului propriu a fost declasificată (foarte recent) ca boală psihică, de organizațiile internaționale de sănătate.
„Tranzițiile” cu medicamente și operații încep de la vârste destul de mici, de 12 ani, de exemplu. Dar ele au rareori un final fericit. Pacienții cu probleme de identitate a genului suferă de depresie și tendințe suicidare în proporții mult mai mari decât alte grupuri. De multe ori, confuzia nu se sfârșește după operație și pacienții, deveniți tineri adulți, cer doctorilor să inverseze procesul, pornind o nouă tranziție dureroasă. Din păcate, efectele sunt ireversibile de cele mai multe ori sau au rezultate dezamăgitoare. Acei tineri nefericiți, în mințile cărora a fost sădită confuzia, se visau probabil o femeie frumoasă, ca în reviste, dar ajung mai des la un aspect straniu, dacă nu grotesc, care – ironic – îi va împiedica chiar de la a avea o viață sexuală decentă. Drama primului pacient român, care a suferit o schimbare de sex, Sorin Rațiu, stă mărturie pentru câtă suferință poate produce o idee băgată în cap unui copil. (găsiți povestea pe internet)
După ce lobby-ul „regresist” a convins unele organizații medicale cheie să scoată homosexualitatea și confuzia de identitate sexuală de pe lista bolilor, acum trece la altă etapă. Și își propune deschis să „patologizeze” alte opinii și atitudini native. În acest scop, au inventat termenul cu iz medical de „homofobie”. Însemnând nu „frică de om”, cum am crede, ci o „frică irațională” de homosexualitate. La fel ca agorafobia sau claustrofobia. Deci ceva ce ar trebui vindecat. Dacă nu prin internarea într-un ospiciu și persecuții sociale, măcar prin îndoctrinarea școlară.
Să nu existe confuzii: nu doresc persecutarea sau tratarea violentă a homosexualilor, nedreptățirea lor în societate. Dar trebuie înțeles că în codul genetic al omului e înscrisă înclinația spre sexul opus, atracția naturală, instinctul de a avea urmași. Și că aceste instincte benefice omului, pentru că sunt singurele care au făcut și fac posibilă perpetuarea speciei, sunt însoțite de reacții de repulsie sau indiferență față de sexualitatea celor de același sex, a mamiferelor, cadavrelor. E la fel ca repulsia față de anumite mirosuri și substanțe care ne fac rău și pe care poate ca un mecanism de protecție suntem programați să le găsim neatrăgătoare. Desigur, aceste instincte biologice nu trebuie să se transforme în ură, în dorința de a face rău, dar sunt cumva parte din programarea noastră neuronală, care ne face apți să urmărim activități reproductive.
Din clasa întâi de școală, prioritatea autorităților nu e abecedarul. Prima grijă de la 6 ani e ca doamna învățătoare (cu care abia au făcut cunoștință) să le vorbească despre „menstruație, ejaculare”.
Dar vin și primele noțiuni despre contracepție. Pentru că un alt scop al agendei educației sexuale e promovarea prăbușirii demografice a Europei și a României în special. Scopul e să învețe copilul nu ce este viața și cum apare ea, ci cum poate fi suprimată.
În mod perfid și cinic se vorbește despre „dragoste”. Tocmai separarea dintre dragoste și sex e una din marile probleme ale acestei exhibări a sexualității. Acei copii nu au nicio reprezentare asupra acestui sentiment, decât din desene animate și povești. De unde să știe ei cum e să te îndrăgostești la 6 ani!? Statul îi forțează să sară peste etapele frumoase ale construirii unei relații de prietenie, ale cunoașterii reciproce prin confidențe, bucuria de a ține de mână persoana iubită, emoția primului sărut. Despre masturbare îi tot învață la toate grupele de vârstă, deja în clasa întâi pedagogii presupun că au urmat-o destul (doar s-a respectat programa). Dar dragostea de unde s-o ghicească!?
Ei bine, li se oferă și „soluția”. După ce au fost îndemnați să se masturbeze „la rece”, fără vreo sursă de inspirație, pedagogii vin cu ideea: internetul! Locul de unde chiar poți să fii edificat în materie. Nu că ar fi fost nevoie de invitația „doamnei profesoare”. Odată ce le-ai stârnit curiozitatea copiilor și ai dat buzna în lumea lor cu tot vocabularul „specializat”, va fi imposibil să nu caute ei însuși mai multe detalii.
Acum fiecare copil are acces la smartphone, la calculator, și tone de pornografie sunt la îndemână gratuit. Veți fi uimiți cât de multe desene animate pornografice se produc. E o industrie în sine, conectată (uneori întrepătrunsă) cu producția de jocuri video. Motivul e simplu: să atragă mult mai repede „consumatorii”, viitorii dependenți de videochat și film, plătitorii fideli. Să îl „ajute” pe copil să facă pasul în noua lume a „miracolelor”. Sau a ororilor, având în vedere câte perversiuni șocante chiar și pentru un adult se pot găsi „la liber”.
Din pornografie, copilul și adolescentul află o imagine distorsionată a ideii de sex, de astă dată clar separată de ideea de iubire, familie, fidelitate. Trăirea emoțională, pasiunea sunt cel mai ușor de substituit pe ecran prin violență. Ea devine un surogat de pasiune, atunci când sexul e prezentat publicului de „angajați în timpul programului”, care deseori abia se cunosc cu câteva minute înainte să înceapă filmarea. Din pornografie, copilul e obișnuit cu o imagine degradantă a femeii (atitudine pe care și-o însușesc și fetele, ca în firea lucrurilor), află că sexul poate fi combinat cu brutalitatea, crescând mereu doza necesară de șoc, pentru a stimula privitorul.
Între 9 și 12 ani, fetele și băieții devin adevărați experți în prevenirea unei sarcini. Pare că tot scopul educației sexuale e să învețe copiii cum să își bage în cap că a avea copii când vor fi adulți e un fel de râie, o boală rușinoasă, pe care o au doar cei care au băut cerneala la școală și n-au știut cum să se păzească. E o „educație” anti-viață. Acest tip de educație, determină fetele să își irosească partea fertilă a vieții, mai ales deceniul de după 18 ani. Pentru femeia modernă, a avea copii e ceva ce trebuie amânat, până după 30 în cele mai bune cazuri, când poate mai apucă să facă un copil. Perspectiva unei familii numeroase devine iluzorie prin amânare și posibilele reacții adverse ale contracepției. Datele din țările unde s-au adoptat aceste programe sunt clare: a scăzut vârsta de începere a vieții sexuale, s-a înmulțit numărul mediu de parteneri înainte de căsătorie, s-au înmulțit divorțurile, dar s-a prăbușit demografia.
Evoluția numărului de parteneri sexuali pentru o femeie înainte de căsătorie:
Aceleași studii, arată că probabilitatea de divorț e cea mai mică în cazul femeilor care nu au mai avut alt partener sexual înainte de căsătorie. Și e cea mai mare pentru femeile care au avut peste 10. Deci amânarea întemeierii unei familii o face tot mai improbabilă sau greu de păstrat, deși crește varietatea experiențelor. Mirajul plăcerii sexuale îndepărtează perspectiva împlinirii prin familie. Dar să revenim la școală.
După 9 ani, toată agenda anticipată în capitolele anterioare devine explicită: „diferențe între identitatea de gen și sexul biologic”. De remarcat că tocmai după 12 ani începeau și acei copii britanici să reclame schimbare de sex – pentru că absolviseră acest calup de materie.
Prima experiență sexuală în perioada 9-12 ani nu e clar dacă e obligatorie. Oricum, va fi o presiune psihologică pe orice copil să nu rămână „codașul clasei”. Observați și recomandările privind folosirea telefonului mobil, a internetului și „beneficiile asociate acestor instrumente”.
Tot la această grupă de vârstă (9-12 ani) sunt făcute și alte recomandări explicite privind „abordarea pornografiei” (că poate v-ați închipuit că îi trimit pe site-uri medicale sau pe Wikipedia). Recomdări de „acceptarea diferitelor comportamente privind sexualitatea”.
Dar și, foarte interesant: să învețe să nu se lase influențați (se presupune) de pornografie și cultura religioasă. Iată o echivalență neașteptată. S-ar zice că școala îl învață pe copil să fie „echilibrat”: nici ca-n toate filmele porno, dar nici cum spune popa, adică. Un asemenea program e în totalitate unul neo-marxist, inspirat de cartea „Personalitatea autoritară”, care își propune să creeze viitori „revoluționari”, bine echipați cu idei care să combată „oprimarea” omului de către „prejudecățile” creștine.
La „avansații” de 12-15 ani, deja homosexualitatea e cea mai consistentă parte a materiei. Pe care doi senatori (Corlățean și Sighiartău) au găsit mai pudic să o denumească „educație sanitară”. Să treacă mai neobservată. Li se vorbește până și de evitarea sarcinii în relațiile de același sex. 🙂 Iată un subiect vast.
Săracii copii de 12-15 ani care tot nu au cu ce se lăuda ca experiență, cum s-or simți la orele alea despre „orgasm, prima experiență”!?
După 15 ani de sex, zău dacă nu-ți vine să te retragi! Nu-i de mirare că occidentalii sunt bântuiți de atâtea deviații perverse. Te plictisești, vorba aia. Bine că li se bagă subiecte inedite în programa de liceu: mamele surogat. Așadar, stați liniștiți și dacă faceți avorturi pe bandă rulantă, vă orientați spre același sex sau ratați vârsta fertilă, medicina are iarăși soluții. Și pentru că ne îndreptăm și spre o lume „multiculturală”, nu doar dezinhibată, aflăm și despre ceva obiceiuri musulmane ca mutilarea genitală.
Foarte explicită e și invitația spre „o părere critică față de normele culturale/religioase”. Școala critică marxistă nu se dezminte! Mă nelămurește ideea de negociere, sugerată. Sigur, dacă e vorba de evitarea conflictelor, de acord. Dar dacă o fi vorba de folosirea sexualității ca monedă de schimb? Dacă tot le-au recomandat atâta pornografie în clasele precedente, de ce nu i-ar îndemna să devină vedete pe videochat? Presa ne dă în ultima vreme și „povești de succes”, cu mii de euro câștigați de fete cu aspect banal pe site-uri ca „onlyfans”. (E o speculație, dar nu m-ar mira).
A, nu ajunsesem la pagina asta! Am intuit bine: chiar era vorba de explicat elevelor că se pot face bani frumoși din vânzarea sexului. Poți spera la „daruri, hrană, nopți plăcute, mici sume de bani.” De bonuri de masă nu zice nimic în programă.
Exact cum spunea și Lorena Lupu, într-o reclamă la un studio de videochat din București: „N-ai aflat încă secretul femeilor independente și pline de bani!?”. Iată că fetele îl pot afla de la școală de la 15 ani.
Scandalul în care a fost implicat Jeffrey Epstein, furnizorul de minore al unor persoane foarte puternice și influente de pe glob, ne-a arătat că există o lume abominabilă nu la periferia societății, ci la vârful ei. S-a considerat o teorie a conspirației inițial că anumiți conducători politici și financiari ar putea fi șantajați cu filmări de acest gen. Pedofilia pare mai mult decât o deviație sexuală, îmbinându-se cu un cult al răului, a cărui motivație e chiar dorința de a distruge inocența.
Deși aceste programe școlare pretind că ajută copilul să se apere de prădătorii sexuali, senzația e că prădătorii sexuali își fac loc în școli cu ajutorul lor. Dovadă că în țările unde s-au implementat de multă vreme, asemenea deviații nu au dispărut, ci au explodat. Prințul Andrew era și el printre prietenii jenați de prietenia cu Jeffrey Epstein. În cazul său, bănuielile au rămas nedovedite. În schimb, Marea Britanie recunoaște că se confruntă cu un fenomen de masă în materie de pedofilie: 450 de pedofili sunt arestați în fiecare lună în regat. Numărul lor total e estimat la peste 300.000, la o populație de 80 de milioane.
Urmând precedentele lobby-ului LGBTQ, periodic apar voci care cer să se decriminalizeze pedofilia, să se facă distincție între „înclinația, preferința sexuală” și actul în sine. Adică să se accepte eventual urmărirea de materiale pornografice ca o preferință, atâta timp cât nu trece la fapte. O pledoarie de acest tip s-a ținut și în „lumea bună” a elitelor, la Ted Talk.
Închei cu o replică la una din temele cu care propaganda degenerării își ambalează demersurile ca bune intenții. Anume că educația sexuală e o urgență în școlile din România, pentru că avem procente mari de minore, care rămân însărcinate. Soluția fiind, zic ei, să le învățăm contracepția din copilărie.
Acest fenomen al copilelor însărcinate are numeroase cauze, mai curând sociale. Ideea că de vină ar fi „înapoierea” noastră, ca popor ortodox, e total absurdă. Nu din rândul celor care frecventează biserica apar cazurile de sarcină la vârstă școlară. Nici măcar în familiile celor practicanți. Ci, dimpotrivă, în familiile dezorganizate și fără rânduială. Accidente se pot întâmpla „și la case mai mari”.
Dar trebuie ținut cont de fenomenul celor 3-5 milioane de români plecați peste graniță. O parte din ei au lăsat copiii în grija unui singur părinte sau al bunicilor, mai blânzi și lipsiți de autoritate. Tentațiile se ivesc mai repede în aceste condiții, când pot avea mai mulți bani pe mână decât alți copii din cercul lor și mai multă libertate. Și nu e singura categorie de copii nesupravegheați.
Cei mai expuși sunt copiii din familii cu părinți săraci, educați precar, obligați să muncească zi-lumină, poate făcând naveta, pe șantiere sau în agricultură. Se ajunge astfel ca frații să se crească unii pe alții, educați doar de televizor și muzică. Transformările de modele culturale sunt prea multe pentru a le enumera acum și au clar legătură cu promovarea unui stil de viață libertin. Nu în ultimul rând, e vorba de o schimbare demografică a componenței etnice a României – care e foarte probabil să distorsioneze statisticile privind natalitatea la vârste fragede. Așadar, cauzele pentru aceste drame trăite de adolescente sunt în familie și în societate. Validarea de către școală a anti-modelelor promovate de media nu va opri fenomenul, ci îl va stimula.