Capturarea economiei Japoniei cu ajutorul crizelor

Un documentar foarte interesant (din păcate, doar în limba engleză) istorisește transformările economiei și politicii nipone după al doilea război mondial. Sunt foarte multe învățăminte pentru noi. Vom recunoaște practici similare în Estul Europei și vom vedea una din ipotezele desfășurării pe mai departe a crizei coronavirus.

Documentarul începe, desigur, cu înfrângerea suferită de Japonia în cel de-al doilea război mondial, trauma bombelor de la Hiroshima și Nagasaki, urmată de ocupația militară și politică americană. O similaritate cu spațiul românesc e numirea unor persoane compromise în vechiul regim dictatorial, persoane șantajabile și controlabile astfel. În schimb, propaganda a fost foarte strictă, cu tabu-uri privind istoria recentă. Au fost epurate din conștiința publică și referirile patriotice la eroii samurai, care ar fi putut stârni sentimente de mândrie națională.

Prima etapă a tranziției a stimulat apariția unei oligarhii cu ajutorul statului, prin expansiunea creditului. Aceste conglomerate oligarhice au fost grupate în carteluri, pentru a evita concurența internă. Era un dirijism de stat, în care banca națională fixa băncilor ce sectoare să crediteze, cu ce sume. Sistemul era unul naționalist, o prelungire a celui fascist, al economiei de război. Rezultatul a fost o explozie a bogăției naționale prin dezvoltarea industriei și a veniturilor populației, până la locul doi pe glob, pe cap de locuitor.

În 1959, acest sistem naționalist atinge rate de creștere uimitoare, de 17% din PIB într-un an. (Va fi o dezvoltare accelerată, experimentată mai târziu și de China, după abandonarea dogmei comuniste, în favoarea naționalismului economic.)

Două valuri de „liberalizare” a economiei au venit de la Banca Centrală, prin planuri de 5 și 10 ani, până în 1986. Programul părea solicitat punct cu punct de fratele mai mare american, care dorea încheierea sistemului „economiei de război”, atât de productiv. Angajații băncii, care au criticat trecerea la economia de piață, au fost concediați. (De remarcat că n-a fost nevoie și de procese de corupție pentru epurarea decidenților incomozi.)

Autorul cărții „Prinții yenului”, Richard Werner, principala sursă a acestui documentar, crede că pentru a facilita aceste reforme imporpulare din anii 80, s-a format în mod deliberat o bulă speculativă, din care să rezulte o criză, care să facă măsurile imposibil de refuzat. Oamenii au fost îmbiați cu credite, iar prețul imobiliarelor a crescut la valori delirante. Un cartier japonez era evaluat la prețul terenurilor din toată Canada.

Această expansiune de capital și îndatorarea s-au revărsat și peste graniță. Spre îngrijorarea Americii, japonezii ajunseseră a doua economie a lumii și făceau achiziții spectaculoase de active chiar pe teritoriul american. Bula creștea într-un cerc „virtuos”, cum l-ar fi numit Isărescu: creditul creștea prețurile acțiunilor și activelor, care permiteau credite mai mari. Până când bula a pocnit și prețurile s-au prăbușit, la strângerea curelei de către Banca Japoniei.

După prăbușire, s-a încercat reducerea dobânzilor de referință. (Punct în care ne găsim pe plan mondial, cu dobânzi intrate chiar în zona negativă, în cele mai avansate economii.) Revirimentul așteptat a întârziat să apară. Încercarea de a reaprinde focul economiei, stins de deflație, a dus la îndatorarea Japoniei la peste 200% din PIB. Nu doar economia a suferit reforme, dar și economiștii, școliți în masă la universități americane, care au început să insiste pentru un sistem neo-liberal. O parte din reforme și dereglementări s-au făcut chiar la presiunea directă a SUA, cu amenințarea sancțiunilor economice.

După 2001, această schimbare a elitei culturale e urmată de ascensiunea unei noi clase politice liberale, inspirată de modelul Margaret Thatcher. Sfaturile rechinilor financiari de la Goldmann Sachs au fost deschiderea spre capitalul străin, să permită preluarea de active mari la prețurile prăbușite. Sfaturi similare s-au dat și celorlalți „tigri” asiatici, încurajați să se împrumute, inclusiv la nivel de firmă, de pe piețele internaționale. Când monedele lor s-au prăbușit, a urmat vizita la FMI și condiția: un statut de independență pentru Banca Națională, care devenea mai curând centrală, decât națională.

Filmul poate fi văzut aici.

Victor Grigore