Mistica iconicului la Ghelasie, o viziune speculativa in isihasmul romanesc

Ieromonahul Ghelasie Gheorghe de la Frasinei are experienta ascetismului cel mai strict, al mortificarii dincolo de limitele obisnuite, din care s-a extras remarcand pericolele aparitiei unei variante de formalism chiar in sanul isihasmului si pericolele departarii de limitele firesti ale umanului, cu efecte contrare dezideratelor de ordin spiritual pe care si le propune.
Desi mistica pe care ne-o propune e una deosebit de dificila, calugarul Ghelasie insista ca nu e vorba de o mistica meditativa, oculta, ci de o incercare de aducere a unui auditoriu slabit din punct de vedere spiritual, care are totusi nevoie de un discurs mai putin simplist, in sanul Bisericii.
Conceptul de baza al acestei abordari este iconicul, pus in contextul unei traditii monastice locale prin sintagma iconicul carpatin. Prin icoana nu intelege neaparat simbolul care face trecerea catre o realitate spirituala (intelegerea clasica in ortodoxie), ci “revelarea unei taine”, de pilda taina intruparii, a convietuirii spiritualului cu partea materiala.
Icoana devine astfel “o preinchipuire euharistica”. Unul din scopurile acestei mistici e reactualizarea in om a chipului iconic euharistic, prefacere care se realizeaza prin ritualul liturgic. Dar, ritualul nu e un simplu gest (jumatatea ritualului), ci implica raspunsul Celuilalt si comuniunea, abia prin euharistie el este intregit, cand iubirii omului de Dumnezeu i se raspunde cu iubirea lui Dumnezeu pentru om. Ducand inca si mai departe speculatia, Ghelasie presupune ca inclusiv relatia dintre Persoanele Sfintei Treimi e de natura ritualica.
Prin intrupare, divinul apeleaza la materie pentru a suplini neputinta de perceptie a umanului, care nu poate nici macar vedea ceva ce e dincolo de realitatea lui proprie. Taina intruparii e cea care rezolva dificila problema a legaturii dintre increat si creat. Acest iconic trimite tot la liturgic, fiind, cum spuneam, o chemare la regasirea Bisericii.
Constient de pericolele pe care le ridica o abordare speculativa intr-un inalt grad, Ghelasie tine sa sublinieze ca “Persoanele Treimice nu sunt atribute, sunt Fiintialitati”, chiar si energiile harice folosind intruparea ca intermediar. Daca ignoram caracterul fiintial al Persoanelor Treimice, ne avertizeaza ascetul de la Frasinei, ne vom confrunta cu pericolul unui “panteism haric”, in contextul neo-paganismului actual, in care “energiile necreate” sunt raspandite peste tot, fara o localizare precisa, asadar, o diluare a dumnezeirii.
Intruparea e o incercare a limitelor umanului, dar si ale divinului (“intr-un sens paradoxal”), dar care aduce (inca) un sens al creatiei, atata cat ii e permis creatiei sa vorbeasca de asemenea ratiuni. “Chipul hristic e irepetabil, dar e imitabil”, in schimb, chipul fapturii umane e insusi chipul intruparii: “nici ingerii, nici natura nu au chip iconic, numai omul are chip iconic”, fiind creat “dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu”.

Victor Grigore