evadare.ro

„De ce vă opuneți imigrației, dacă atâția români au plecat?”

Una din cele mai mârșave manipulări insistă să închidă orice discuție pe tema migrației, cu acest argument: „cum atât de mulți români au plecat în alte țări, trebuie și la noi să vină alte popoare”. Am mai multe argumente pentru a demonta sofistica din spatele acestei retorici.

1. alegerea celor plecați nu ar trebui să anuleze dreptul la alegere celor rămași

Mai mult sau mai puțin în cunoștință de cauză, mai mult sau mai puțin forțați de împrejurări, cei plecați au ales să trăiască într-un mediu multicultural, să învețe și să vorbească altă limbă. Cei rămași acasă au făcut o alegere de sens contrar, rămânând într-un anumit tip de mediu cultural, cu care sunt familiari. La fel cum unii aleg să trăiască într-un oraș aglomerat și alții într-un sat de munte. De ce doar alegerea celor plecați merită respectată și de ce ea ar trebui să aibă un impact asupra opțiunilor celor rămași!?

Se vehiculează o solidaritate în bloc. Dar există la fel de bine alți români, care aleg meserii care implică beneficii și riscuri specifice. Unii se fac polițiști, alții doctori de boli infecțioase, alpiniști utilitari, militari sau prostituate. Ce validitate are argumentul că „atâția români fac X, deci trebuie să accepți și tu, pentru că ești unul de-al lor”? Oare are vreo logică să îi spui unei tinere: „sunt mii de românce, care fac videochat și tu nu vrei să te dezbraci”!?

2. chiar cei plecați temporar nu au declarat că ar fi renunțat la a avea o țară a lor, în care să se întoarcă

Alegerea celor plecați e deseori forțată de împrejurări. Dar e de cele mai multe ori una pe timp limitat. Românii din afara granițelor nu au renunțat la cetățenia românească, devenind apatrizi. Dimpotrivă, foarte mulți își doresc să se întoarcă în singurul loc din lume pe care îl consideră cu adevărat „acasă”. Că alții nu mai vor să se întoarcă, sau spun asta la mânie pe internet, bravând, n-are importanță. Doar timpul ne va arăta cum se vor cerne apele.

Ce e foarte important: tocmai românii emigranți resimt cel mai dureros drama înstrăinării, sentimentul de a fi un musafir într-un loc care nu-ți aparține. Legătura lor cu țara e deseori foarte emoțională, acolo își investesc toată agoniseala sau surplusul, acolo visează să se întoarcă și să își reia viața. De ce ar trebui să îi condamne cineva, după 5 ani, 10, 20 de ani în țara altora, la sentimentul că nu mai au nicio țară propriu-zis a lor, nicăieri în lume!? Cei printre care trăiesc au o țară a lor. Și alți imigranți, cu care sunt colegi, au o țară a lor. De ce ar fi condamnați ei să li se răpească acest punct de sprijin și acest vis?

3. modelul multicultural nu este unicul pe glob, amenințarea cu reeducarea e abuzivă

Directorii de conștiință ai națiunii au trecut cu tupeu la jignirea și intimidarea celor care îndrăznesc să pună în discuție tema migrației ca principiu. Românilor li s-a spus că trebuie „să ia lecții de civilizație” și „să iasă din Evul Mediu”. Cu alte cuviinte, să treacă printr-o reeducare rapidă, pentru schimbarea mentalității.

Nu e clar când s-a sfârșit acel „ev mediu” cu care suntem rușinați retoric. Cu doar un deceniu în urmă, țările europene, pe care suntem acuzați că le-am luat cu asalt, ne cereau să avem viză pe pașaport. Erau ele în Evul Mediu când făceau asta? Statele Unite și altele practică această formă de selecție și pun evidente restricții pe piața muncii pentru români. Ba construiesc și ziduri la graniță. Sunt americanii în Evul Mediu din pricina asta?

Dar sunt țări pentru care retorica diversității nu face nici doi bani. Încercați să vă stabiliți în Japonia, în Taiwan sau Coreea de Sud și vedeți cât de ușor e și cum sunteți primiți. Înseamnă cumva că acele societăți, foarte avansate și civilizate, se află în Evul Mediu și ar trebui puse la stâlpul infamiei pentru alegerea lor? Chiar multiculturala Elveție organizează periodic referendumuri pe diverse chestiuni de schimbare culturală.

4. cetățenii români nu au fost consultați

Ceea ce ne aduce la argumentul democratic. Nu a existat nicio dezbatere publică, atunci când politicienii au semnat tratate bilaterale și internaționale pe tema migrației. Nu ne-au fost comunicate niciodată cifre reale privind ponderea emigrației deja existente, nici estimări privind cota considerată limită sau acceptabilă. Compoziția etnică a societății e trăsătura definitorie a societății, ea nu poate fi schimbată fără consultarea cetățenilor băștinași, proprietarii de drept ai țării.

5. românii au aderat la Uniunea Europeană, nu la Eurasia, la Uniunea Asiatică sau Uniunea Africană

Această afirmație nu e rasism, e o constatare juridică. Între România și țările din Vest, unde lucrează români, există un contract: tratatul de aderare. Acest tratat nu prevede deschidere granițelor pentru populațiile din afara Europei. Evident, nu prevede nimic despre relocări de refugiați din alte țări ale UE.

Cu toată lipsa de informare, de bine de rău, la aderare a existat o oarecare dezbatere publică. S-a votat și o schimbare de constituției pentru acomodarea cu tratatul. S-a dat un vot, la vedere, în Parlamentul României. Decizia de a aduce muncitori străini de pe alte continente e una pentru care nu am fost consultați. Da, e normal să vină italieni, spanioli și englezi, nu țări cu care nu suntem în nicio uniune juridică.

6. migrațiea intra-europeană e una temporară, cea din afară e ireversibilă

Există numeroși europeni, care trăiesc în alte țări europene. Legăturile dintre ei sunt istorice, au aceeași civilizație. Logistic, sunt aproape, le e ușor să țină legătura, chiar să facă naveta între țări învecinate. Diferența de bogăție nu e atât de mare între țări. Excluzând cazurile în care se căsătoresc acolo sau aleg să-și trăiască pensia într-un loc mai liniștit, europenii dislocați în Europa se întorc după un număr de ani. În acest caz, țara care îi primește doar în perioada cea mai activă are beneficii sporite, spre deosebire de țara în care au crescut sau cea în care apasă pe sistemele de pensii și asistență medicală. Dar, per total, portughezii și italienii aflați în Anglia, se vor întoarce în frumoasele lor țări, la fel și polonezii din Germania.

Cu totul alta e situația migranților din țări calamitate, lovite de războaie civile lungi de decenii, unde crima e la ordinea zilei; a celor veniți din țări cu sărăcie extremă, fără instituții performante de educație și sănătate, a celor veniți din zone deșertice, pentru care chiar accesul la apă potabilă e o problemă. Sunt țări care au o diasporă numeroasă, state eșuate, fără speranța de a ajunge prea curând în parametrii europeni. Aceste țări furnizează emigranți pentru totdeauna, al căror scop este să își aducă și rudele, care formează comunități închise.

7. condițiile economice fluctuează, demografia nu o urmează mereu

„Demografia este destin”, spunea Oswald Spengler. Altfel spus, dacă vedem cum arată azi școlile, știm cum va arăta viitoarea societate. Nu e nevoie de un ghicitor, pentru a trage concluzia după ce vezi școlile din marile capitale occidentale, în care abia dacă mai găsești câte un alb-doi. Valul migrator al unor asemenea popoare prolifice nu mai poate fi schimbat.

Ni se aduce argumentul creșterii economice. Acestea sunt fluctuații trecătoare. Anumite industrii pot fi lovite pe neașteptate – cum a fost cazul investiției Nokia de la Jucu. Ceva asemănător se poate întâmpla și cu industria auto în deceniul care vine. La scara istoriei, creșterea sau scăderea unei industrii pe durata unor ani e irelevantă. Cine mai știe în ce secol a crescut piața tăbăcăriei și când a fost mare nevoie de mineri în munții României? Totuși, comunitățile venite cu asemenea ocazii rămân într-un loc pentru sute și mii de ani după. E cazul comunităților de secui, de țigani, rămase aici deși (în cazul primilor), nu mai e o graniță de păzit unde se află. De sute de ani ne străduim să găsim modalități de conviețuire cu aceste popoare – ne-a fost și bine și rău împreună – dar n-a fost deloc ușor. Și vorbim doar de câteva comunități. Ar fi total iresponsabil să lăsăm urmașilor urmașilor noștri moștenirea de a se descurca într-un turn babel de comunități diverse, încă mai puțin interesate să se acomodeze locului.

8. Constituția României interzice colonizarea

Există un articol explicit, care interzice popularea teritoriului național cu grupuri compacte de alogeni. Agențiile de forță de muncă și fundațiile, care derulează programe de transfera a refugiaților, vin în contradicție cu acest articol din legea fundamentală. Acest argument singur, ar pune în mod normal capăt discuției, dar e ignorat în totalitate. În cazul celor redistribuiți din alte țări, mai e o ilegalitate în raport cu legile internaționale, care stipulează că statutul de refugiat se pierde la părăsirea primei țări sigure (în afara conflictului sau pericolului) în care a reușit să ajungă fugarul.

9. diferențele culturale și de natalitate sunt semnificative

Dacă nu suntem ipocriți, va trebui să constatăm numeroasele deosebiri. Iar asta nu ne face anti-europeni. Dimpotrivă, suntem europeni tocmai pentru că avem o cultură comună cu restul popoarelor Europei și distinctă de a altor continente. Sunt destul de rare atentatele organizate de europeni împotriva altor europeni, de exemplu. Sau ostilitatea izvorâtă din disprețul față de societăți în care se consumă alcool sau în care femeile sunt îmbrăcate mai decoltat. Suntem obișnuiți cu aceste lucruri, nu simțim pornirea de a pune mâna pe cuțit pentru a pedepsi felul de a fi al celorlalți. De culturile tribale ale deșertului ne separă totuși o lume.

La fel, nu putem să nu constatăm că singura minoritate de pe teritoriul României, cu o natalitate explozivă, are rădăcini în Asia de Sud-Vest. Românii s-au înscris, din păcate, în tendința de declin demografic a vest-europenilor. Se căsătoresc târziu, femeile urmează o carieră, nasc primul copil târziu și nu mai au timp pentru a-i adăuga mulți frați și surori. O familie cu doi copii e deja norocoasă și considerată mare, de la trei în sus, părinții sunt considerați suspecți. Ar fi imposibil ca o țară gazdă cu asemenea comportamente demografice să poată ține pasul cu alte culturi, care nu întâmplător au ajuns la populații considerabile – două țări ale globului depășind borna de un miliard. Iar noi importăm forță de muncă tocmai din asemenea țări cu natalitate prolifică. Chiar dacă primii veniți nu și-au întregit încă familiile, e doar o chestiune de timp.

10. importând lumea a treia, vom ajunge ca lumea a treia

Istoria a fost nemiloasă cu multe popoare. Nici cu noi n-a fost blândă mereu. Au fost războaie, imperii coloniale sadice, molime, dezastre naturale. Dar nu poți îndepărta total responsabilitatea popoarelor pentru starea țărilor lor. Nu știu cum au ajuns unii să se convingă că putem ajunge să arătăm ca Elveția și Norvegia, importând populații din locuri cu o istorie a violenței, unde traiul e periculos, unde bordeiul și mahalaua insalubră sunt peisajul obișnuit al așezărilor umane. Dacă popoarele alea erau așa harnice cum ni-i prezintă „samsarii” de oameni de prin agențiile de recrutare, ar fi construit la ei acasă și industrie și metropole și autrostrăzi. Sigur că sunt deocamdată decenți și modești. Dar nu văd de ce ar arăta diferit de Ferentari sau de Karachi un cartier în care s-ar aduna emigrația pakistaneză.

11. aportul emigrației e neglijabil economic

Intervine aici o altă deosebire, care face înșelătoare comparația cu emigrația românească în Europa. Dacă am fi fost o destinație pentru grupuri înalt calificate din Apusul Europei, altfel ar fi stat lucrurile. Deși relația cu sașii n-a fost chiar cum e ea idealizată azi, pot să le recunosc un aport semnificativ. Nemții au construit marile orașe ale Ardealului și Banatului. E drept că românii n-aveam mereu voie prin ele și că erau practic ridicate prin favoritism fiscal. Erau, adică, la fel de favorizați de stat ca multinaționalele de azi sau ca firmele off-shore. Dar au ridicat niște cetăți, pe care le arătăm turiștilor, nimic de zis.

Care e marele beneficiu pe care îl aduc muncitorii ieftini din Asia? Deocamdată servesc masa în restaurante, schimbă așternuturi în hoteluri, văd de copii și termoizolează blocurile comuniste. Nu le desconsider munca. Dimpotrivă, am toată înțelegerea la nivel uman, față de soarta lor grea. Dar sunt ocupații slab calificate. Nu e ca și cum ar fi făcut vreo linie de tren ultra-rapid de la București la Cluj, vreun baraj de hidrocentrală sau ar face operații chirurgicale de care doctorii noștri n-au auzit. Aș fi înțeles sacrificiul demografic în numele unor asemenea realizări.

Așa, ce facem? Ne vindem liniștea și viitorul pentru că sunt zugrăvite câteva din blocurile lui Ceaușescu!? Măcar dacă ridicau un cartier nou, cu o arhitectură nemaivăzut de frumoasă, să spui: da, domnule, nu eram noi în stare fără ei! Cine ar accepta, la el acasă, în schimbul unei zugrăveli mai ieftine, să primească sub acoperișul său pe zugrav, nevasta lui și toți copiii lor de atunci înainte!? Ca afacere, mi se pare una chiar prostească.

Și noi am exportat necalificați, uneori necivilizați, chiar infractori. Dar, per total, au plecat mulți ingineri, doctori, IT-iști, meseriași bine calificați, mulți școliți pe vremea când învățământul era riguros. Chiar și după această continuă degradare, avem un sistem de învățământ superior acelor țări cu rate uriașe de analfabetism, de unde importăm acum personal. Din nou, o afacere proastă: dăm personal îndelung calificat, poliglot, cu studii superioare Vestului, și luăm muncitori altfel harnici, care cu chiu cu vai rup câteva vorbe în engleză.

12. românii plecați nu au pus probleme similare de securitate

Au fost cazuri de români, care ne-au făcut de râs pe unde s-au dus. Unii chiar dintre minoritățile etnice, dar să ne facem că nu contează. Cu toate astea, nu s-a auzit să organizeze atentate, celule teroriste pe unde s-au dus. Nu și-au pus în cap să distrugă societățile unde au pus piciorul. Emigrația din afara Europei a obișnuit continentul cu atacurile cu acid la adresa necunoscuților, atacurile cu cuțitul, bombele plasate în tren.

13. emigrația reduce salariile

Poate unii români plecați pe afară, privind superficial, să fi tras concluzia că societățile multiculturale sunt mai prospere. Chiar că sunt prospere tocmai pentru că sunt multiculturale. (Așa e sugestia indusă de propagandiști.) Nimic mai fals. Ei nu și-au pus problema care era nivelul de trai și de siguranță înainte ca acele societăți să devină multiculturale. Dacă ar fi vorbit sincer cu autohtonii, ar fi aflat că aceia regretă vremurile de demult (nu foarte îndepărtate).

Matematic, nu există posibilitatea ca sporind oferta de forță de muncă să crească și oferta salarială. Dimpotrivă. Prin simpla creștere de candidați scade puterea de negociere. Dar lucrul e mai dramatic când oferta e crescută artificial cu „desperados” din țări de pe fundul prăpastiei. Aici intervine altă deosebire față de emigrația românească.

Dacă ne-ar fi fost aduși alți europeni, să zicem, bulgari, diferența nu era așa mare la salarii. Dar când concurentul tău e cineva dintr-o țară unde se câștigă doar 60 de euro pe lună, care mai sunt șansele să ai succes așteptând ca salariul tău să crească?

14. emigrația masivă e o piedică în calea întoarcerii românilor

În condițiile în care salariile se vor echilibra în jos (între România și Vietnam) și nu în sus (între România și Germania sau măcar Polonia), șansele ca românii să se întoarcă de la salariile lor occidentale scad. Procesul fugii în bejenie se va accelera prin afluxul de populații asiatice și africane, nu se va încetini.

15. emigrația degradează condițiile de muncă

Românii plecați în Occident au avut parte de experiențe diferite, de la caz la caz. Cei mai puțin norocoși au nimerit în ghearele traficanților de ființe umane, au ajuns să fie abuzați în condiții de sclavie. Alții au fost doar când și când umiliți. Dar mulți au descoperit un mod de lucru mai civilizat, într-o societate așezată, muncind alături de alți occidentali. Au primit salariul la timp, li s-a respectat programul, li s-au plătit toate taxele legale și contribuțiile, li s-a vorbit politicos, au devenit chiar membri ai unor sindicate cu putere de negociere. Efectul acestor din urmă practici începea să fie pozitiv și asupra procedurilor de lucru din țară. Oamenii aflau de la alții sau știau din propria experiență cum ar trebui să fie tratați într-o țară europeană.

Lucrurile nu stau deloc așa în Asia sau în Africa, unde respectul pentru muncitor e deseori precar și abuzul norma. Una din motivațiile explicite pe care unii angajatori români le au în a aduce muncitori străini e că românii sau maghiarii nu prea le mai acceptau abuzurile. Cu alte cuvinte, chiar presupunând (prin absurd) că salariile ar rămâne aceleași și nu ar scădea urmare a afluxului migratori, se va constata un efect negativ în condițiile de muncă. L-au constatat și vest-europenii pe pielea lor. Când ai la dispoziție muncitori, care nu pot amenința prea lesne că pleacă acasă sau se mută la altă firmă, îți permiți să fii zbir. Salariații români vor putea fi cu ușurință constrânși să lucreze gratis peste program, când li se va spune: dar uite, Li cum poate să muncească 10 sau 12 ore fără să se plângă?

Din nou, dat fiind că decalajul dintre mentalitatea românească și cea occidentală nu era chiar atât de mare, comparația din titlu se vădește ca înșelătoare.

16. multiculturalismul distruge coeziunea socială

Cu aceeași idee în minte, că românii sunt la ei acasă în Europa, că sunt prin structura lor europeni, putem constata la alții ravagiile experimentului multicultural. Efectele se răsfrâng și la nivelul cel mai mic, rupând solidaritatea și încrederea în interiorul comunităților. Când aduci valuri de popoare, care au altă istorie, alte pasiuni, fără amintiri comune, reduci relațiile la nivelul cel mai superficial. Uneori nici măcar acest nivel nu funcționează, când unii colegi se uită la fotbal și ații sunt pasionați de cricket.

Rezultă societăți disfuncționale, în care oamenii nu au multe să-și spună, comunică superificial și fățarnic. Pentru a preveni conflictele, apar curând legi de limitare a liberei exprimări, iar tabu-urile cresc de la an la an. Deși teoretic la el acasă, autohtonul nu mai îndrăznește să se manifeste spontan, pentru a nu ofensa și a nu fi pedepsit sau catalogat. Apare și un acut sentiment de neîncredere, mai ales că lucrurile nu se pot exprima la suprafață și e greu de ghicit părerea chiar a celor apropiați.

Societățile occidentale, lovite de plaga corectitudinii politicie, seamănă tot mai mult cu societățile din comunism. Apar șopârlele, aluziile, se vorbește liber doar acasă sau între prieteni verificați, dacă mai există ideea de prietenie. Relațiile de muncă sunt deseori armonioase, dar rareori se prelungesc după terminarea programului, când societățile redevin segregate, chiar ghetoizate. Străinii, așadar, lucrează împreună, pentru că sunt obligați să o facă. Dar când au posibilitatea să aleagă, aleg să trăiască în cartiere separate și să-și petreacă timpul liber în cercuri omogene etnic sau cultural.

17. ar trebui să învățăm din greșelile altora

Românii plecați, invocați ca argument în favoarea granițelor deschise, ar fi cei mai în măsură să sublinieze ce e disfuncțional în acest proiect artificial de inginerie socială. Exceptându-i pe cei loviți de morbul neo-marxismului, la o discuție sinceră, cei mai mulți se vor plânge de neajunsurile societăților cosmopolite.

Societățile occidentale au cules câteva decenii roadele importului de tineri, la vârstă adultă, plini de ambiție și vitalitate. Dar acel pom s-a uscat deja. Vechii imigranți au îmbătrânit la fel ca restul oamenilor și n-au mai plecat în preajma pensiei, cum probabil vor face mulți dintre români. Au rămas acolo și, ce să vezi? au și ei nevoie să fie tratați medical, chiar schimbați, dacă au ajuns la vârsta neputinței. Corvoada de a-i schimba pe bătrânii indieni le poate reveni tinerelor englezoaice. Un pic altfel decât își imaginaseră unii.

Mulți dintre imigranți au devenit experți în exploatarea sistemelor de asistență socială, storc alocații pentru toți cei opt copii, subvenții la cazare, gratuități de transport, de școlarizare și de tratament medical. Unii dintre ei sunt încasatori neți, o povară pentru societățile de adopție, în care au adus lenea sub-sahariană sau agerimea jamaicană.

Și mai grav, de la visul integrării în Occident al părinților, generația a doua de imigranți a cunoscut fie răsfățul fie radicalizarea în ostilitate. Atentatele cele mai răsunătoare au fost făcute tocmai de acești neadaptați de generație a doua, născuți și educați în Occident. Dar cu un sentiment acut de dispreț pentru decăderea societăților laicizate, cu o mare frustrare față de ipocrizia societăților gazdă, față de falsele lor promisiuni de ascensiune socială.

18 noi nu avem obligații față de vechile și noile colonii

Multiculturalismul, care ni se propune, e o formă răsturnată de colonialism. Un colonialism sinucigaș, derulat pe terenul metropolei. Societățile în care au nimerit românii plecați la muncă n-au fost mereu așa, evident. Schimbarea provinde abia din ultimii 50 de ani, mult accelerată în ultimele două decenii. Vorbim însă de un proiect ideologic, în care noi nu ar trebui să fim obligați să luăm parte, pentru că nu avem datorii istorice față de popoare colonizate.

Noi nu am extras bogățiile altor continente să ne construim metropolele. Privind la rece, vom înțelege că și extinderea europeană a fost o formă de expansiune imperială. Victimă i-a căzut estul, căruia i s-au capturat resursele, capacitățile de producție, piețele de desfacere, rețelele de distribuție, centrii de decizie, elitele academice. România e, de departe, cel mai dramatic caz al acestei capturări totale. Deși el însuși un pericol, exodul de forță de muncă la salarii mai mari în Vest, a fost singurul câștig primit la schimb.

Dat fiind că noi n-am avut beneficii similare nici din extinderea europeană, nici din cea anterioară, din era colonială propriu-zisă, nu văd de ce am fi chemați să împărțim povara și consecințele acestor forme de lăcomie. Nici nu am pozat vreodată ipocrit în civilizatori și misionari ai planetei.

February 3rd, 2020
Mai multe despre: Politica
Economie

Jaful mileniului
Pandemia e diversiunea, nu cauza crizei

Bogații, mai îndatorați decât săracii
Ep. 1: Criza datoriilor suverane și o răsturnare, care nedumerește

Națiunile și băncile lor
Ep. 2: Economia speculativă, transferul de suveranitate și prăbușirea ei înaintea pandemiei

Trei forme de capitalism
Ep. 3: De la Roma la Wall Street, capitalismul oamenilor liberi, capitalismul înrobitor și capitalismul cazinou

Criza începuse deja
Ep. 4: Din 2008 în 2019, măsurile de avarie și prevestirile rele

Tiparnița și sforile dobânzii
Ep. 5: Când mâna invizibilă apasă pe cântar

Un răspuns disproporționat
Ep. 6: Banii din elicopter

Bancherii din umbra regilor
Ep.7: O istorie, care nu se învață la școală. Personalități discrete, pe nedrept uitate

Primul imperiu global
Ep. 8: De la Pax Britanica la Pax Americana, acordul de la Bretton Woods

Dolarul offshore
Ep. 9: Moneda globaliștilor există deja și e produsă în cantitățile pe care și le doresc

Și acum, încotro?
Ep. 10: Opțiunile imperiului american

Coronavirus

Cercetătorii, care îi contrazic pe alarmiști
Ce susțin ei și care e reputația lor în lumea științei

Dezvăluirea umflării din pix a deceselor
n-a mirat pe nimeni

Descoperirile profesorului de la Stanford
spulberă isteria coronavirus

Falsa epidemie
descrisă de New York Times în 2007

Logica distrugerii economice
Explicația implicării celor bogați și puternici în demolarea controlată a sistemului care i-a făcut așa

Rechizitoriul
Cele 21 de motive de protest față de carantină

Asimptomaticii nu transmit boala
susține doctorul Fauci, Arafat al americanilor

Cât e un coronavirus
pe lângă un spermatozoid. Ar fi eficient prezervativul textil?

Estimarea lui Rafila
Ce mortalitate are până la urmă boala și unde se plasează față de alte pandemii istorice

Coronavirus a ucis 0,003% din români
în primele 60 de zile

Două viziuni
Felul în care percepem lumea ne-a determinat reacțiile la epidemie

Cazurile cele mai suspecte
centralizarea primelor 800 de decese

Spiritualitate

Antidot pentru frica de moarte
Mircea Eliade și moartea ca inițiere

Fundătura ateismului
și a relativismului moral

Societatea controlului
operațiunea corona, răscoalele rasiale, piese într-o tranziție postmodernă

Școala de acasă
interzisă de Macron pentru a apăra laicitatea

Rezistența spirituală anticomunistă
Pentru CNSAS, martirii închisorilor comuniste sunt încă „dușmani ai poporului”. Credința în adevăr și adevărul credinței rămân metodele de supraviețuire pentru individ și societatea fără lideri exemplari

Despre Bartolomeu Anania și alegerea nefericită a unui preafericit
Un elogiu adus celui mai mare predicator din Biserica Ortodoxă în acest moment, care, nu întâmplător, este și cel mai virulent atacat de presa din România

Mistica iconicului la Ghelasie
o viziune speculativă în isihasmul românesc

În apărarea cămătăriei
talantul îngropat al pieței libere

Ce este un român
identitatea, între cultură, rasă, cetățenie

Media

Dezumanizare
Înmormântare cu distanțare

Îndobitocirea prin „fake news”
Dresajul corectitudinii politice

Tirania ecranului
Audiobook despre eliberarea de dependența electronică

Moment antologic
BBC prezice prăbușirea unei clădiri

În căutarea underground-ului pierdut
Dacă pe străzile din București cântă mariachi, ori ne tragem din incași, ori suntem un popor tare netalentat

Statul
făptașul neidentificat al crizei

Piața Universității
o părere la 30 de ani după

Tratatul de la Trianon
de ce merită sărbătorit

Presa sistemului
Pleacă coloneleasa, vine generăleasa

Ministrul Muncii
și înlocuirii sociale

Capturarea economiei Japoniei
cu ajutorul crizelor

Papa Francisc
a scos efigia lui Hristos de pe crucea de la gât

Politică

Argumentele împotriva imigrației
„De ce vă opuneți imigrației, dacă atât de mulți români au plecat?”

Educația sexuală în școli
proiectul de inginerie socială din spatele bunelor intenții

Cadoul de la UE
ne crește datoria de stat cu o treime

Cum funcționează imperiile
Ghici cum plătești bunăstarea altora

Unabomber
Ideile unui geniu ucigaș

Orban și Dragnea
speță identică, ignorată de DNA

Senatori americani
propun ca SUA să nu mai plătească datoria Chinei

China, inclusă pe Axa Răului
Ce urmăresc SUA prin noul război imagologic

Era nevoie de o femeie frumoasă
Să învețe omul contemporan să fie bărbat

Jean Jacques Rousseau
ideolog al tiraniei