Primesc un mesaj pe pagina de Facebook, de la cineva care a avut amabilitatea să mă anunțe să mă pregătesc de Canal, că sunt pe listă. Pe listă, e puțin spus, sunt în cărți. Bine, deocamdată o singură carte, dar e groasă! (740 de pagini!) Se intitulează: „Războiul din Ucraina – Un conflict regional cu efecte globale.”
Cărămida e coordonată de Sorin Bocancea, rectorul Universității Petre Andrei din Iași. Profesor doctor, bursier al Academiei deci nu oricum. Și condamnat la 1 an și jumătate de închisoare cu executare pentru favorizarea infractorului în 2019. Pedeapsă comutată la 1 an cu suspendare pentru instigare la fals intelectual, de către Înalta Curte de Casație și Justiție, care i-a permis să-și păstreze funcția. Era vorba de o găinărie cu studenți trecuți fără să dea pe la școală. Genul de corupție care nu ucide, cum s-ar zice. (A scăpat de pârnaie și fratele, Cristian Bocancea, inițial condamnat la 1 an și 4 luni cu executare pentru fals în înscrisuri, în același dosar.)
Dar cartea în care apare trecut la „Așa NU!” și site-ul pe care îl citiți acum n-a fost scrisă doar de domnul rector. (Care nu mai avea nevoie să scrie cărți ca să iasă din pușcărie, că i-au dat cu suspendare.) Fiind o lucrare monumentală, au colaborat la ea cele mai strălucite minți și cele mai mari caractere disponibile. Printre ei: Gheorghe Onișoru (fost mason, după propriile declarații, cel care a fost pus cu fundul pe dosarele Securității, ca șef al CNSAS), Sorin Antohi (care s-a mărturisit colaborator al fostei Securități), Alexandru Muraru (prigonitorul post mortem al celor anchetați de Securitate și morți în închisorile comuniste), Cristi Dănileț (judecătorul karatist), Cristian Preda, Ioan Stanomir, Marian Voicu, Brândușa Armanca, Iulian Chifu, Marius Văcărelu, Petre M Iancu, Miruna Munteanu și alții.
Între acești „și alții” se numără și profesorul Constantin Ilaș, care semnează incitantul studiu: „Războiul hibrid pentru controlul minților. Propaganda pro-rusă din România”.
Nu am reușit să pun mâna pe prețioasa carte, fiind probabil epuizată din toate librăriile, ca orice best-seller. Dar pe internet circulă această captură din acel articol, unde sunt liste negre cu nenorociții, care încearcă să controleze mințile oamenilor. Am găsit imaginea într-o postare a domnului Călin Liviu Georgescu (pe care nu-l cunosc). (A nu se confunda cu politicianul Călin Georgescu).
În postarea dumnealui, suntem anunțați că s-a trecut de la listele cu cei care nu cred în Covid sau contestă eficiența măștii chirurgicale la semafor, la liste cu oamenii lui Putin. Și suntem chiar sfătuiți să îi dăm în judecată atât pe autori, cât și statul român, care sponsorizează maculatura conspiraționistă prin Institutul European. E vorba de un club pentru sinecuriști, în care îi regăsim pe Sergiu Celac (translatorul lui Gheorghiu Dej și al lui Ceaușescu, pus în fruntea Externelor în primul guvern al lui Roman și Iliescu) Vasile Pușcaș (din Grupul de la Cluj) Lazăr Comănescu, Valentin Lazea de la BNR, dar și pe faimoasa Alina Bârgăoanu, de la SNSPA. Care în pandemie se ocupa de liste negre cu cei care contestă versiunea oficială a dictaturii medicale. (Între timp, a fost promovată într-o funcție guvernamentală pentru vigilență.)
Nici vorbă să dau în judecată autorii, pentru că eu încurajez teoriile conspirației. Iar asta cu „Putin îi plătește pe toți care nu sunt de acord să intrăm în război”, mi se pare o teorie mult mai amuzantă decât cele cu George Soroș.
Pentru cine vrea să consulte tot ce s-a scris pe acest site despre subiect, are la dispoziție linkul #război sau #Ucraina sau #Rusia și poate decide singur. Pentru cei care n-au răbdare să citească, vă fac un rezumat: am avut de-a lungul timpului poziții care acum mi se par chiar rusofobe, am fost explicit împotriva lui Putin la începutul războiului.
După care, pe măsură ce presa oficială a devenit ridicol de părtinitoare și a fost tot mai vizibil că partea occidentală investește în extinderea războiului la scară europeană, ceea ce ne-ar fi fatal ca națiune, am devenit preponderent critic cu partea Ucraineană și în principal cu regimul tot mai dictatorial al lui Zelenski. Așa am simțit, nu m-a plătit nimeni nicio rublă să-mi schimb opinia, pur și simplu așa mi s-a părut că e mai aproape de adevăr. În plus, am fost influențat și de gruparea de cealaltă parte a celor mai detestabile personaje, care au susținut și dictatura medicală.
Sunt invidios că nu apar și pe lista cu „vectori”. N-ar fi fost o companie rea, dacă mă uit: IPS Teodosie, academicianul Ilie Bădescu, avocatul Gheorghe Piperea, Dan Puric, Răzvan Constantinescu, Ion Cristoiu, Paul Ghițiu, Cornel Nistorescu… Aș fi vrut să fiu și eu trecut ca Valentin Stan „omul cu laptopul”. Să fi zis și la mine măcar „omul cu tableta” sau omul cu telefonul”, tot era ceva.
Dar, mă pot mândri că evadare.ro apare chiar înainte de Evenimentul Zilei (că așa am nimerit la catalog). Nu-i puțin pentru un biet blog de amator leneș! Puteam eu să mă gândesc că ajung în biblioteci, acuzat de „controlul minților” și bănuit deja de „efecte globale”!? Încă puțin și reiese că am încălzit și clima și am dat drumul virusului din laborator.
Nu știu dacă mai apar și în alte locuri din carte, dacă sunt citat cu ceva concret, vreun articol. Dar așa, doar pentru că a făcut site-ul „canal de comunicare”, care „transmite și propagă” – nu cred că poți să dai pe cineva în judecată. Că orice site e, prin definiție, toate lucrurile astea și nu reiese că transmite altceva decât lucruri inteligente.
Chiar îi mulțumesc pentru publicitate autorului cercetării „științifice” cu cele mai bune surse, Constantin Ilaș. A cărui poză am preluat-o de pe pagina domniei sale de Facebook. Chiar n-am editat-o, nu i-am adăugat nimic. Pare un om responsabil, care chiar crede toate versiunile oficiale, și îmi cer scuze dacă l-am speriat și mai rău decât Covidul și Putin.