Dedesubturile economice ale războiului și păcăleala SWIFT

În primele zile ale războiului, populației i-a fost livrat mesajul cheie că Rusia trebuie scoasă din SWIFT. Mi-a atras atenția că se insista pe el atât în străinătate, cât și din partea unor răspândaci locali, legați de servicii sau cu sfori pe afară. Până și Băsescu a sărit direct cu ideea asta. Părea un punctaj. […]

Politrucii trădători ne transformă în carne de tun

Mă tem că suntem foarte aproape de un moment negru al istoriei noastre, din care riscăm să ne alegem cu o catastrofă umanitară și nu e exclus ca nici țara să nu rămână întreagă, dacă va mai supraviețui. Din semnalele tot mai evidente din presă, clasa politică ne-a vândut deja pe post de tribut și […]

Greii administrației Biden descind în Europa pentru a ține „în lockstep” țările de la frontiera Rusiei

La sfârșitul lui octombrie, oficial războiul era cu pandemia. Neoficial, era al plutocraților și experților împotriva populației civile cu precădere din zona Imperiului American. (Dar participa zelos și Putin.) Pe atunci a aterizat la București Heather Papowitz, din partea OMS, adânc implicată în nucleul pandemiei de la New York, din primul val. În doar câteva […]

Închisoare pe viață, pentru postări pe Facebook favorabile Rusiei, într-o țară din Uniunea Europeană

„Oricine incită la război sau promovează propaganda de război, într-o situație de criză, e pasibil de închisoare de la 10 la 25 de ani sau pe viață”, au spus reprezentanți ai poliției din Slovacia la televiziunea locală RTVS, citați de Breitbart. Oficialii aparțin Agenției Naționale Anti-criminalitate (NAKA), un fel de echivalent al DIICOT. Structura e […]

Criza alimentară, o nouă amenințare manufacturată

Republica Moldova a anunțat că întrerupe exporturile de grâu, porumb și zahăr în următoarele două luni, pentru că stocurile se află „se află la limita asigurării securității alimentare”, potrivit premierului Natalia Gavrilița.  Anunțul a venit aproape concomitent cu semnarea cererii de aderare la Uniunea Europeană de către președinta Maia Sandu. Ungaria anunță și ea că […]

Virusul ISIS nu a fost încă izolat în laborator. Noile lui tulpini au reapărut într-un nou val

Imediat ce s-a terminat pandemia, a reapărut ISIS. Dacă e cineva care a respectat apelurile la tele-muncă și distanțare socială, au fost apucații de la ISIS, care de doi ani stau numai în casă și fac tele-terorism. Parcă le-a fost frică să se mai arunce în aer până nu se vaccinează toți cu mai multe […]

Semnul bizar al Papei în legătură cu Ucraina

Viktor Ianukovici a fost ales președinte al Ucrainei în 2010, învingând-o cu 49% la 45% pe Iulia Timoșenko. Ambii fuseseră prim miniștri anteriori și aveau o lungă carieră politică în spate. Pentru el votase covârșitor jumătatea estică, rusofonă, a țării, iar pentru ea, jumătatea vestică, ucrainofonă. Lucru ciudat pentru că atunci când se lansase în […]

Dați afară de la serviciu, că n-au vorbit de Putin

Deși pare un titlu de Times New Roman, e chiar realitatea în care trăim. Și nu e vorba de oameni mărunți, ci de vedete internaționale. Și nu se întâmplă în Rusia sau în Coreea de Nord, ci în admirata Germanie. Primarul Munchenului, social democratul Dieter Reiter a dat un ultimatum prin care cere dirijorului Filarmonicii […]

Vladimir Putin nu e aliatul ideologic al naționaliștilor

În Est, războiul evocă multe amintiri istorice și un risc existențial. Dar în Vest e abordat ca o partidă în deplasare a bătăliei ideologice de acasă. Presa dominantă și clasa politică vede în Putin dușmanul democrației liberale și al ordinii de drept internaționale. Iar în Ucraina, un bastion al democrației și progresului, gata să se […]

Imagini din satelit, care prezintă încercuirea Kievului de către armata rusă

Sunt în măsură să vă prezint în exclusivitate mai multe imagini capturate cu sateliții lui Elon Musk din războiul virtual din Ucraina. Fotografiile arată avansul armatei lui Putin în teritoriul țării vecine. Ajunși la periferia Kievului, rușii au montat mai multe baterii de asediu, identificate de generalul de brigadă Spânu ca fiind inconfundabilele rachete Iskander. […]

1 2 3 4 5
Alte articole:

Argumentele împotriva imigrației
„De ce vă opuneți imigrației, dacă atât de mulți români au plecat?”

Manualele de istorie
Ce învață copiii în primele 12 clase și de ce contează

Cum distruge capitalismul națiunile
O serie de articole despre conflictul dintre liberalism și statele naționale

Lista AUR la Europarlamentare
Garcea vrea la Bruxelles să scape de români

Chiolhanul, ca formă de discriminare

Ce e sionismul?

Mitul Diasporei
devenită reacționară, contină să își dezamăgească artizanii

Război

De când ar trebui să numărăm victimele?
Partea cenzurată de presa oficială

Argumentele rușilor
mi se par firave

Dați afară de la serviciu
că nu au vorbit de Putin

Rusia în Ucraina
o replică lui Adrian Severin

Politrucii trădători
ne transformă în carne de tun

Dedesubturile economice ale războiului
și păcăleala SWIFT

Alunecarea în irlevanță a UE

Batalionul hashtag pleacă la război
Mergeți voi primii, că venim și noi

Discursul aberant al lui Putin
ne obligă să îi fim împotrivă

Rusia câștigă pe termen scurt
China câștigă pe termen lung

UE continuă războiul
împotriva propriilor cetățeni

Imagini din satelit
care arată încercuirea Kievului de către armata rusă

Vladimir Putin
nu e aliatul ideologic al naționaliștilor

Vom fi Pakistanul Europei
Americanii ne-au hotărât soarta

Senatori americani
propun ca SUA să nu mai plătească datoria Chinei

China, inclusă pe Axa Răului
Ce urmăresc SUA prin noul război imagologic

Economie

Banii și pandemia
Cele două săptămâni când fiecare „caz” a costat 12 milioane de dolari

Opțiunea Omarova
Banii digitali înseamnă fuziunea dintre comunism și capitalism în Registrul Poporului

Idolatria pieței
Bogdan Glăvan, despre prețurile la utilități

Criza alimentară
o nouă amenințare manufacturată

Capturarea economiei Japoniei
cu ajutorul crizelor

FMI anunță un nou sistem monetar
cum ar putea spulbera banii digitali economiile din bănci

Logica distrugerii economice
Explicația implicării celor bogați și puternici în demolarea controlată a sistemului care i-a făcut așa

Bogații lumii
mai bogați cu 10 trilioane de $ de la începutul crizei

Omul transformat în marfă
chiar și săracii pot fi sursă de bani în societatea controlului

Cărțile globaliștilor

Sursele globalismului
cărțile și personalitățile, care au contribuit la proiectul noii ordini mondiale. Serie de articole despre ideologia noi lumi.

Declinul Occidentului
O recenzie foileton a capodoperei lui Oswald Spengler

Unabomber
Ideile unui geniu ucigaș

Ce ideologie avea Ceaușescu
Etapele dictaturilor dintre 1944 și 1989. Cine sunt continuatorii de azi ai comunismului

Acum 2400 de ani
orchestrarea unei crize alimentare

Rolul alternanței frică relaxare
în controlul populației

Jean Jacques Rousseau
ideolog al tiraniei

Pandemie

Graficul care arată
că nu e niciun val și nici n-a fost

Dezvăluirea umflării din pix a deceselor
n-a mirat pe nimeni

Cercetătorii, care îi contrazic pe alarmiști
Ce susțin ei și care e reputația lor în lumea științei

Descoperirile profesorului de la Stanford
spulberă isteria coronavirus

Falsa epidemie
descrisă de New York Times în 2007

Rechizitoriul
Cele 21 de motive de protest față de carantină

Cât e un coronavirus
pe lângă un spermatozoid. Ar fi eficient prezervativul textil?

Vaccin

Directorul Pfizer
Două doze oferă puțină protecție sau deloc. Nici 3 nu imunizează

Șeful Pfizer recunoaște
tehnologica m-ARN poate modifica ADN-ul uman

Testele pe animale
și ce ne spun despre efectele vaccinului pe termen lung, pentru fertilitate și femei gravide.

Ce protecție oferă vaccinul
acestea sunt cifrele, care au convins oamenii să se vaccineze

Sinteza pandemiei
Ce știm potrivit științei și nu se spune la televizor

Poezia cu Arafat

Proteina Spike
intră în nucelul celulelor și împiedică refacerea ADN-ului

Graficele pentru 41 de țări
Ce s-a întâmplat la 10 luni după vaccinare. Corelația cu rata deceselor și valurile de infectări

Ne pregătim de tulpina omega

Pandemia semidocților
după deschiderea școlilor

Spiritualitate

Un sentiment metafizic
De ce nu toți resimt pierderea libertății în același fel

Antidot pentru frica de moarte
Mircea Eliade și moartea ca inițiere

Fundătura ateismului
și a relativismului moral

Societatea controlului
operațiunea corona, răscoalele rasiale, piese într-o tranziție postmodernă

Școala de acasă
interzisă de Macron pentru a apăra laicitatea

Bătălia demografică
a Europei

Rezistența spirituală anticomunistă
Pentru CNSAS, martirii închisorilor comuniste sunt încă „dușmani ai poporului”.

Despre Bartolomeu Anania și alegerea nefericită a unui preafericit
Un elogiu adus celui mai mare predicator din Biserica Ortodoxă în acest moment, care, nu întâmplător, este și cel mai virulent atacat de presa din România

Mistica iconicului la Ghelasie
o viziune speculativă în isihasmul românesc

Surse antice
Ce au scris necreștinii la apariția creștinismului

În apărarea cămătăriei
talantul îngropat al pieței libere

Ce este un român
identitatea, între cultură, rasă, cetățenie

Discurs fulminant
al arhiepiscopului Vigano împotriva papei Bergoglio

Cântecele nevaccinaților

Două viziuni
Felul în care percepem lumea ne-a determinat reacțiile la epidemie

Media

Dezumanizare
Înmormântare cu distanțare

Intelectualii elitiști
de partea greșită a istoriei

Îndobitocirea prin „fake news”
Dresajul corectitudinii politice

Tirania ecranului
Audiobook despre eliberarea de dependența electronică

Bărbăție, femei și copii în propaganda de război
Cine atacă demografic Europa: Lukașenko sau programele UE?

Moment antologic
BBC prezice prăbușirea unei clădiri

Isprăvile Big Pharma
Fentanilul a omorât 100.000 de americani în primul an de pandemie

Tratatul de la Trianon
de ce merită sărbătorit

Presa sistemului
Pleacă coloneleasa, vine generăleasa

Lumea nouă

Identitatea biometrică
va fi necesară repornirii economiei, spune Tony Blair

Albert Bourla despre cipul pe care îl înghiți
și transmite dacă ți-ai luat tratamentul

Era nevoie de o femeie frumoasă
Să învețe omul contemporan să fie bărbat

Jacques Attali, în 2009:
o pandemie ar permite instaurarea unui guvern mondial

Papa Francisc
a scos efigia lui Hristos de pe crucea de la gât

Coronavirus

Asimptomaticii nu transmit boala
susține doctorul Fauci, Arafat al americanilor

Vaccinurile m-ARN
Dovezi că sunt altceva decât minte versiunea oficială

8% din ADN-ul uman
provine din viruși. Cum a ajuns acolo

Depopularea planetei
și repopularea Europei

Contractele cu producătorii
de vaccinuri. Propaganda UE își minte cetățenii în față

Imunizarea naturală

Estimarea lui Rafila
Ce mortalitate are până la urmă boala și unde se plasează față de alte pandemii istorice

Cazurile cele mai suspecte
centralizarea primelor 800 de decese

Diferența dintre marxism și socialism

Eugenismul apartheidului medical

Județele mai vaccinate, fruntașe la infectare

Politică

Cele două valori
ce ideologie se opune dictaturii medicale și noii normalități

Uniunea anti-europeană

Ministrul Muncii
și înlocuirii sociale

Corupția ucide
la fosta firmă a lui Andrei Caramitru

Scamatoria
negării identității

Educația sexuală în școli
proiectul de inginerie socială din spatele bunelor intenții

Cadoul de la UE
ne crește datoria de stat cu o treime

Cum funcționează imperiile
Ghici cum plătești bunăstarea altora

Cele 4 opțiuni de lideri
pentru partidul AUR

Incidentul cu Șoșoacă
Criticată pentru motive greșite

Țara ca proprietate moștenită

Legea certificatelor verzi
așa cum a fost votată de Senat

Mentalitatea liberală
e chiar explicația tiraniei

Judecătorii CEDO
băgați în buzunar de rețeaua Soroș

Statul de drept în Germania
Judecătorul care a dat sentința împotriva măștii e percheziționat

Libertarianismul
Hibele unei ideologii adolescentine, care ține planeta captivă

Democrația organică

Ficțiunea diasporei
a luat sfârșit

Piața Universității
o părere la 30 de ani după

Teoria dreptului
De unde avem drepturile fundamentale? Pot fi confiscate sau extinse? Dictatura medicală e de stânga sau de dreapta?

Foto

America frumoasă
avea nostalgia Europei

Beatrice Mahler

Emilian Imbri

Masca defectă

Dacian Cioloș

Graficele care dovedesc
masca e un chin inutil

Hărțile
unei pandemii geo-politice