Nu-mi place Jordan Peterson. Nu-mi plăcea nici când aveam vederi libertariene, iar el era în mare vervă. YouTube nu era încă epurat drastic ca azi și ți-l recomanda insistent, dacă simțea că te interesează punctele de vedere alternative, opuse stângii dominante. Mi se părea psihotic, stăpânit de o tensiune stranie, dacă nu chiar muncit de un duh tulbure. Sorbea compulsiv cantități mari de Cola la cursuri, ca și cum ar fi fost dependent de energizante.
Intuiția mi-a fost confirmată ulterior de căderile psihice și internările la dezintoxicare. Antrenorul, care învăța tinerii să-și facă ordine în cameră și în viață avea problemele lui omenești. Dar, mai grav, ducea tinerii lucizi și răzvrătiți spre fundătura libertariană a individualismului. Le vindea o versiune nu mult diferită de vorbitorii motivaționiști, cu unele împunsături la adresa stângii, care îl ataca aberant pentru motive ridicole. În pandemie și-a arătat limitele discernământului devenind vaccinist, deci l-am clasat ca definitiv irelevant.
Întâmplarea face că ieri am scris un text despre cum Vladimir Putin a trezit Occidentul printr-un act de tip terorist. Și cum, din acest punct regretabil, nimeni nu mai poate să se comporte ca și cum argumentele versiunii ruse i-ar fi total străine.
Azi văd că Jordan Peterson se adaugă listei celor treziți la noua realitate, printr-o filmare în care a dat citire unui text propriu timp de aproape o oră. Peterson mărturisește că a fost influențat de doi politologi americani de origine evreiască – Frank Kagan și John Mearshmeir – care au poziții diametral opuse.
Ce e interesant e că la scurt timp după începerea războiului, Peterson a realizat un interviu lung cu Kagan, și a părut să îi îmbrățișeze deplin poziția. (Kagan provine dintr-un adevărat clan de consilieri, care au fondat mișcarea neoconservatoare, trecând de la troțkism la globalismul liberal camuflat în militarism american. Gruparea e adepta înarmării Ucrainei și intervenției pentru zdrobirea Rusiei, pe care o consideră unica vinovată. Din familia Kagan face parte și Victoria Nuland, implicată direct în jocuri de culise, care au adus la putere o putere pro-americană la Kiev după o revoluție colorată).
La peste 3 luni de război, Peterson revine cu un punct de vedere mult mai influențat de John Mearshmeir. Acesta e un adept al real politik-ului și al armonizării relației cu Rusia. În conferințe ținute cu mulți ani înainte, el a acuzat Occidentul, în special Statele Unite, că a provocat deliberat o reacție din partea Rusiei, care a fost împinsă la colț de extinderea NATO și nu face decât să riposteze. El a asemănat Ucraina cu criza rachetelor din Cuba, când America a aplicat doctrina Monroe, potrivit căreia nu poate tolera baze ostile în proximitate.
(O prezentare din 2015 a lui John Mearshmeir la Universitatea din Chicago din 2015, intitulată „De ce Ucraina e vina Vestului” – a adunat 27 de milioane de vizualizări și e invocată inclusiv de Peterson acum.
La aceeași universitate, același profesor a ținut altă conferință controversată despre „Lobby-ul israelian și politica externă a SUA”)
Așadar, în urma cântăririi argumentelor lui Mearshmeir (de acum 7 ani!) Jordan Peterson și-a nuanțat mult viziunea despre război. Dar revine cu o abordare proprie, în care îl leagă de temele explozive din lumea academică occidentală. Anume, include războiul „lui Putin” în războiul ideologic și cultural dintre progresiști și tradiționaliști.
Abordarea merită notată, chiar dacă Peterson e tot agasant, cum se înregistrează singur vorbind grav și cu gesturi teatrale. Și chiar dacă face gafe ce trădează ignoranță americană: pronunță Holomodor în loc de Holodomor, când își întreabă retoric privitorii dacă măcar au auzit de asta…. Și încurcă grav geografia când spune că Ucraina a descoperit resurse de hidrocarburi la Marea Caspică și Marea Nordului (sau „în nord”) – mări de care o despart niște sute de km. Dar care e argumentul pe fond?
Jordan Peterson e de părere că Rusia e parte civilizațional din Vest, prin urmare nu îi poate ignora frământările și dezbaterile. Dar că elita intelectuală de stânga au împins lumea în pragul nebuniei prin pledoarii aberante împotriva identității. Și că aceste discuții fac occidentalii să pară nebuni în ochii rușilor, dar nu doar ai lor, ci și ai ungurilor, polonezilor. În așa măsură încât Rusia preferă un război ca să se izoleze de un focar de demență în poarta casei (prin absorbirea Ucrainei de către Occident.)
Peterson pleacă de la un exemplu recent din SUA: audierile din Congres pentru numirea unui judecător la Curtea Supremă. Înainte de a alege un candidat, Partidul Democrat a decretat că va fi prima femeie de culoare din istorie. Fapt ce în sine e o nedreptate – excluzând vasta majoritate a populației SUA și punând criteriul competenței în urma celui sexual și rasial.
Dar în timpul audierilor, judecătoarea a fost întrebată „ce e o femeie?”. Întrebare devenită capcană după noua ideologie a schimbării sexului. Iar ea a răspuns că nu e biolog. În interpretarea lui Peterson, acest gen de absurditate face din Occident un partener cu care nu poți discuta. Pentru că neagă însăși ideea de adevăr, susținând că un lucru poate fi simultan și ce e și ce nu e.
Problema cu Jordan Peterson e că preferă să culeagă fructele la îndemână. Ca toți „conservatorii” mainstream de azi, el țintește doar cele mai recente aberații ale progresismului neo-marxist. Ridiculizează ce e mai ușor de luat în râs și mai puțin riscant – ca fenomenul transsexual. Dar nu pune la fel problema identității și când vine vorba de identitatea națională – unde acceptă definiția națiunilor civice, care pot acomoda cetățeni de pretutindeni, fără înrudire etnico-lingvistică. Și nu pune la fel problema definiției familiei, când e vorba de homosexualitate, deja acceptată ca normalitate în Occident.
Totuși, concluzia sa nu e lipsită de înțelepciune. El îndeamnă să nu reducem conflictul la personificare – diabolizarea lui Putin. Și să nu încercăm să încolțim, întărâtăm sau umilim „ursul”. Pentru că Putin nu va mai fi în scenă peste 10 ani, dar Rusia va fi.
Cum spuneam, mai remarcabil la poziția lui Jordan Peterson de această săptămână e schimbarea de optică după asimilarea unor date noi, decât pledoaria în sine. În continuare, îl consider o formă de opoziție controlată. Deși îi invocă pe Soljenițin, Dostoievksi, Kierkegaard și Jung, în mod special trebuie privit cu suspiciune în probleme legate spiritualitate. Peterson livrează o versiune a creștinismului marcată de lectura gnostică a parabolelor (în stil masonic), o psihologizare a religiei ca mecanism de liniștire.
O critică interesantă, dinspre dreapta, a lui Jordan Peterson, o puteți urmări în această prezentare video, intitulată „Jordan Peterson dismantled”. Documentarul îl demască drept un gardian al informației, cu misiune precisă de a ține tinerii departe de descoperirea identității naționale.
Astfel, ce-l mână în luptă pe profesorul canadian, fost colaborator al ONU, nu e apărarea libertății de exprimare, ci prevenirea unui răspuns autentic la progresul stângii radicale. El a reușit astfel să asocieze identitatea naturală a națiunilor de origine europeană cu identitatea imaginară a noilor minorități sexuale oprimate, din indeologia marxismului cultural. Peterson se laudă cu câștiguri care depășesc 8 milioane de dolari pe an de pe urma celebrității sale, așa că are suficiente motive să se mențină în linia corectă politic, chiar când provoacă unele poncife ale sistemului.