Știu că acest punct de vedere e unul impopular, chiar și pentru puținii cititori la care răzbate ce scriu. Românii sunt primii la susținerea Uniunii Europene în toate sondajele. Sau ultimii, care se dezmeticesc din efectul propagandei. Rând pe rând – în proporții și din motive diferite – englezii, italienii, spaniolii, polonezii, ungurii, cehii se […]
Condițiile, pe care le îndură românii vânduți de stat, la cererea statului german, sunt abominabile. Oamenii se plâng că sunt forțați să lucreze fără încetare, fără vreo diferență dacă e Paște sau duminică.Cei care au îndrăznit să protesteze au fost dați afară cu „preaviz de o zi”. Dar sunt disperați, pentru că „excepția” a fost […]
Am fost întrebat care sunt veștile despre iminenta criză economică internațională și cum ne poate afecta ea. (Și eu abia așteptam să-mi dau cu părerea.) Poate ați observat că n-am folosit în niciun status cuvântul coronavirus, nu m-am referit absolut deloc la fenomen de la apariția subiectului. Din mai multe motive. Nu sunt nici calificat […]
Aceasta e partea a II-a. Articolul precedent era optimist, că era despre trecut. Acesta e mai pesimist, că e despre prezent. de ce vom rata momentul Chiar când strânsoarea ideologică era mai apăsată, când ne cedasem tot – de la servicii secrete, la resurse, la decizie politică și sistem de educație – când se dădea […]
Un articol lung (pentru internet), dar captivant, mi-a atras atenția asupra nedreptății care i se face gânditorului și criticului de artă Edgar Papu. Numele acestui român de origine evreiască a rămas asociat cu noțiunea de „protocronism”, acea teorie, potrivit căreia românii au avut în istoria lor momente în care s-au situat „înaintea timpului”. Vulgarizată, ideea […]
Un documentar lung de trei ore despre evoluția religiei creștine, de la statutul de sectă a iudaismului, la religia care unifică un continent. Perspectiva documentarului e una occidentală, mai aplecată spre aspectele geo-politice, decât pe chestiunile dogmatice, dar documentarul e instructiv și cuprinzător, reușind să acopere o durată foarte mare de timp, de la persecuțiile […]
Întâi de toate, trebuie să ne cunoaștem statutul în uniunea celor 28 de țări membre. Ca toate aceste țări, contribuim la constituirea bugetului comunitar, prin contribuții anuale și primim fonduri pentru diverse proiecte publice, private sau civice, aprobate de diverse structuri birocratice. Aceasta e filosofia etatistă cu care pornește structural Uniunea Europeană. Cu toate că […]
Judecătorul Cristi Dănileț remarcă redundanța unui acord semnat de președinte cu liderii USL, în care toți promit solemn să nu mai supună Constituția la perversiuni, în condițiile în care orice ministru sau prim-ministru jură pe Biblie și cu glas tare „să respect Constituția și legile statului”. Iată că o foaie A4, semnată la ceas de […]
Deși e posibil ca țara să nu fi simțit, azi am trăit un moment istoric și penibil. Vestea bună e că, din 27 de țări ale Uniunii Europene, 26 nu s-au pronunțat împotriva unui acord major care să transforme Uniunea. Cuiul lui Pepelea nu a fost România, ci Marea Britanie, care nu vrea să renunțe […]
E pentru prima data cand un articol de Andrei Plesu imi produce o surpriza neplacuta, avand in vedere ca il consider una din cele mai admirabile personalitati de pe la noi. E vorba de un articol in care dl Plesu canta prohodul Uniunii Europene, o idee pe care ani buni a sustinut-o: “Fapt e ca […]
1 2 Next »Jaful mileniului
Pandemia e diversiunea, nu cauza crizei
Națiunile și băncile lor
Ep. 2: Economia speculativă, transferul de suveranitate și prăbușirea ei înaintea pandemiei
Trei forme de capitalism
Ep. 3: De la Roma la Wall Street, capitalismul oamenilor liberi, capitalismul înrobitor și capitalismul cazinou
Criza începuse deja
Ep. 4: Din 2008 în 2019, măsurile de avarie și prevestirile rele
Tiparnița și sforile dobânzii
Ep. 5: Când mâna invizibilă apasă pe cântar
Un răspuns disproporționat
Ep. 6: Banii din elicopter
Bancherii din umbra regilor
Ep.7: O istorie, care nu se învață la școală. Personalități discrete, pe nedrept uitate
Primul imperiu global
Ep. 8: De la Pax Britanica la Pax Americana, acordul de la Bretton Woods
Dolarul offshore
Ep. 9: Moneda globaliștilor există deja și e produsă în cantitățile pe care și le doresc
Și acum, încotro?
Ep. 10: Opțiunile imperiului american
Marea Resetare
are în vedere toate aspectele vieții omenești
Cercetătorii, care îi contrazic pe alarmiști
Ce susțin ei și care e reputația lor în lumea științei
Dezvăluirea umflării din pix a deceselor
n-a mirat pe nimeni
Descoperirile profesorului de la Stanford
spulberă isteria coronavirus
Falsa epidemie
descrisă de New York Times în 2007
Logica distrugerii economice
Explicația implicării celor bogați și puternici în demolarea controlată a sistemului care i-a făcut așa
Rechizitoriul
Cele 21 de motive de protest față de carantină
Asimptomaticii nu transmit boala
susține doctorul Fauci, Arafat al americanilor
Cât e un coronavirus
pe lângă un spermatozoid. Ar fi eficient prezervativul textil?
Estimarea lui Rafila
Ce mortalitate are până la urmă boala și unde se plasează față de alte pandemii istorice
Coronavirus a ucis 0,003% din români
în primele 60 de zile
Două viziuni
Felul în care percepem lumea ne-a determinat reacțiile la epidemie
Cazurile cele mai suspecte
centralizarea primelor 800 de decese
Sursele globalismului
cărțile și personalitățile, care au contribuit la proiectul noii ordini mondiale
Antidot pentru frica de moarte
Mircea Eliade și moartea ca inițiere
Fundătura ateismului
și a relativismului moral
Societatea controlului
operațiunea corona, răscoalele rasiale, piese într-o tranziție postmodernă
Școala de acasă
interzisă de Macron pentru a apăra laicitatea
Rezistența spirituală anticomunistă
Pentru CNSAS, martirii închisorilor comuniste sunt încă „dușmani ai poporului”.
Despre Bartolomeu Anania și alegerea nefericită a unui preafericit
Un elogiu adus celui mai mare predicator din Biserica Ortodoxă în acest moment, care, nu întâmplător, este și cel mai virulent atacat de presa din România
Mistica iconicului la Ghelasie
o viziune speculativă în isihasmul românesc
În apărarea cămătăriei
talantul îngropat al pieței libere
Ce este un român
identitatea, între cultură, rasă, cetățenie
Discurs fulminant
al arhiepiscopului Vigano împotriva papei Bergoglio
Dezumanizare
Înmormântare cu distanțare
Îndobitocirea prin „fake news”
Dresajul corectitudinii politice
Tirania ecranului
Audiobook despre eliberarea de dependența electronică
Moment antologic
BBC prezice prăbușirea unei clădiri
În căutarea underground-ului pierdut
Dacă pe străzile din București cântă mariachi, ori ne tragem din incași, ori suntem un popor tare netalentat
Statul
făptașul neidentificat al crizei
Piața Universității
o părere la 30 de ani după
Tratatul de la Trianon
de ce merită sărbătorit
Presa sistemului
Pleacă coloneleasa, vine generăleasa
Ministrul Muncii
și înlocuirii sociale
Capturarea economiei Japoniei
cu ajutorul crizelor
Papa Francisc
a scos efigia lui Hristos de pe crucea de la gât
Jacques Attali, în 2009:
o pandemie ar permite instaurarea unui guvern mondial
FMI anunță un nou sistem monetar
cum ar putea spulbera banii digitali economiile din bănci
Argumentele împotriva imigrației
„De ce vă opuneți imigrației, dacă atât de mulți români au plecat?”
Educația sexuală în școli
proiectul de inginerie socială din spatele bunelor intenții
Cadoul de la UE
ne crește datoria de stat cu o treime
Cum funcționează imperiile
Ghici cum plătești bunăstarea altora
Unabomber
Ideile unui geniu ucigaș
Orban și Dragnea
speță identică, ignorată de DNA
Senatori americani
propun ca SUA să nu mai plătească datoria Chinei
China, inclusă pe Axa Răului
Ce urmăresc SUA prin noul război imagologic
Era nevoie de o femeie frumoasă
Să învețe omul contemporan să fie bărbat
Jean Jacques Rousseau
ideolog al tiraniei
Bogații lumii
mai bogați cu 10 trilioane de $ de la începutul crizei
Omul transformat în marfă
chiar și săracii pot fi sursă de bani în societatea controlului