Ghiduri pentru înțelegerea mai în profunzime a Marii Resetări
(parte din serialul „Dincolo de zgomot”)
Dacă ai ceva care crește cu 1% pe an, peste un an ai 101. Peste un deceniu, ai 110. Dar peste un secol, ai 270. Puțini oameni înțeleg această aparentă scamatorie, dar ea se regăsește în multe domenii. Și pentru că pleacă de la ceva insignifiant, evoluează lent și apoi exploziv, acest gen de progresie are potențialul de a aprinde conflicte ce apar din senin.
Relația cu banca mergea bine, până când datornicul constată mecanismul „mârșav” al dobânzii la dobândă. Inflația părea sub control, până când cumpărătorul e înfuriat de lăcomia „speculanților”. O comunitate era tolerantă, până se simte copleșită de o minoritate cu natalitate mai vioaie. Parteneriatul comercial dintre două țări rivale se poate strica, dacă una crește constant cu doar 3 procente mai mult decât cealaltă. Pentru că astfel își dublează gabaritul în mai puțin de un sfert de veac. Asta înseamnă o singură generație.
Vizual, această progresie arată cam ca în graficul creșterii populației de mai jos. Dar se poate regăsi în ritmul acumulării datoriilor și al creșterii masei monetare, al consumului unor bunuri, adoptării unor tehnologii populare (internet, telefon). Cu totul altfel se prezintă ritmul în care sunt descoperite și extrase hidrocarburile și minereurile epuizabile. Iar teritoriul e aproape imposibil de extins. De unde alt potențial de conflict „neașteptat” între o putere sofisticată financiar, expertă în tehnologii înalte, și altă putere care vinde materii prime sau bunuri prelucrate din acestea.
(evoluția populației globului, sursa: open.edu)
Suntem 7,9 miliarde în prezent.
Greu de spus câte mii de ani avea deja specia umană când a pășit în era creștină. Dar din acel moment, i-au mai trebuit încă 1.800 de ani să atingă pragul de 1 miliard. Pentru dublare i-a fost de ajuns puțin peste un secol (1925). A doua dublare s-a atins în 50 de ani (1974). A treia dublare e iminentă, deci tot după o jumătate de secol.
Pe parcursul acestui serial, am să pornesc de la premisa că bătălia geopolitică se dă între două state nucleu. SUA, în cazul „Vestului” și China, pentru tabăra „Estului”. Restul țărilor vor trebui să opteze. Sunt convins că vor fi schimbări neașteptate de tabără, puncte fierbinți și zone ferite, relativ neutre sau care vor intra mai târziu. Deocamdată, în contul Chinei a deschis Rusia, iar SUA încearcă să convingă Europa să riposteze.
Încep cu Europa, pentru că de aici a pornit civilizația al cărui centru politic, militar și economic s-a mutat peste Atlantic. Europenii (ca obârșie) sunt o minoritate de 8% și scad vertiginos pe orice continent se află. Cândva, au fost stăpânii globului, cu imperiile lor vorace și înfloritoare. Acum doar migrația masivă ascunde că sunt pe cale de dispariție.
Marele capital a avut cu multe decenii în urmă ideea să inverseze fluxul colonialismului. Și să aducă în metropolele imperiilor comerciale euro-americane pe urmașii celor spoliați cândva. Planul Kalergi e doar una din inițiativele de acest tip. Așa că țările Occidentului sunt nu doar în inferioritate numerică, dar îmbătrânite și lipsite de omogenitate, pe care aproape tot restul lumii o păstrează.
Formal, ar mai fi 747 milioane în Europa, din care trebuie scăzuți cel puțin rușii, 140 de milioane, dacă Rusia rămâne în „lagărul” chinez. Americanii și canadienii adună sub 400 de milioane. Dacă Imperiul American va fi redus la Euro și anglosferă, abia dacă adună 1 miliard și acela foarte pestriț deja.
(Cum spune o glumă, care circulă pe internet, așa arată harta „comunității internaționale”, de care tot auzim la știri.)
Două sunt schimbările care transformă iremediabil o populație: schimbarea religioasă și etnică. În UE 28, barometrul din 2019 arată că 27% din europeni se declară atei sau agnostici. Există încă o majoritate de 64% creștini declarați, slab practicanți, în scădere abruptă, procent ridicat de țările estice. Sunt și țări unde necredincioșii declarați sunt majoritari, ca Suedia, Olanda, Cehia, Estonia. Dar nici Franța, Germania și Marea Britanie nu sunt departe, cu procente de 40% și peste.
Cu excepția Insulelor Feroe, nicio țară din Europa nu are o rată a fertilității care să asigure înlocuirea generației părinților (2,1 medie copii născuți de o femeie). Țări precum Italia, Franța, Germania sunt mult sub acel indicator, chiar și la 1,2. Dar peste tot în Europa cuplurile de autohtoni au în medie mai puțini copii decât imigranții.
De cinci an la rând, Muhammad e cel mai popular nume pentru băieții născuți în Marea Britanie. Dar se regăsesc în top 100 și Yusuf, Omar sau Ibrahim. Doar jumătate din copiii născuți în Belgia în 2020 au o mamă de origine belgiană.
(sursa: National Geographic)
În 1970, în SUA populația albă reprezenta încă 87,5%, deși deja din anii 60 fuseseră adoptate schimbări ale legislației privind imigrația. În prezent, americanii de origine europeană sunt 60%, iar în 2045 vor deveni minoritari în statul pe care l-au fondat. Dar această dată poate fi mult mai apropiată, dacă e legiferat statutul celor aflați deja fără forme legale în țară (cel puțin 12 milioane după estimări moderate) și dacă e încurajată politica unei granițe simbolice la sud.
Cu totul, 46 de milioane dintre americani sunt născuți în afara țării, adică peste 14% din total, un ritm de înlocuire fără precedent.
Dacă Europa dă tonul descreștinării și islamizării, SUA e locomotivă pentru revoluția sexuală, pe care o exportă în restul imperiului și o pretinde ca normă a toleranței întregii lumi. Se declară ca aparținând LGBT 20% din tinerii americani din generația Z (născuți după 1997), 10% din mileniali (născuți după 1981) și 4% din cei născuți în intervalul 1965-80. De unde putem observa eficiența educației sexuale în școli și a promovării mediatice.
(educația sexuală în școli)
1 din 2 căsătorii încheiate în Statele Unite se încheie cu divorț, dintr-un număr de mariaje, care oricum a scăzut cu un sfert din anul 2.000 până în 2019.
În privința ratei fertilității, și SUA e sub pragul de înlocuire, cu 1,6 nașteri pentru fiecare femeie statistică, dar cu minorități care depășesc pragul de 2. După o cercetare din 2021, toată creșterea demografică a SUA provine de la populația de culoare.
(estimările Națiunilor Unite privind evoluția populației în Europa și Africa)
Media de vârstă ridicată (aproape 48 de ani pentru Germania) implică presiune pe sistemul de pensii, de asigurări medicale, o mai mică disponibilitate de a lupta în războaie. Faimoasa „diversitate” aduce cu ea scăderea coeziunii sociale, a dispoziției de a oferi ajutor semenilor, recrudescența violenței și criminalității, scăderea încrederii în necunoscuți, izolare socială.
Un factor pe care nu îl absolutizăm, dar nici nu îl putem ignora, e distribuția inteligenței pe glob, măsurată prin teste de IQ. (Cu toate rezervele față de această metodă.) Totuși, Europa e sursa celei mai sofisticate civilizații, care a permis apariția în spațiul euro-american a unor inovații tehnologice unice, a unei culturi de mare rafinament, exprimată în arhitectură, arte și relațiile sociale pașnice. Gusturile și comportamentul cotidian nu vor fi aceleași cu o populație de altă factură, care nu e clar că va putea măcar menține producția și utilizarea tehnologiei deja existente.
Două hărți diferite pentru distribuția IQ-ului mediu pe glob, după diverse surse, cea de-a doua, Wikimedia, după o cercetare din 2006.
Pe tendința de acum, Europa ar ajunge în 2050 la un raport de 2 pensionari la un salariat, față de 1 pensionar la 4 salariați în prezent. SUA ar urma să aibă o creștere de populație mai mare, din imigrație, în același orizont de timp, dar nu ar mai fi aceeași țară.
Vestul are încă supremația și suficiente cărți de jucat. Are avansul tehnico-științific, putere mare de cumpărare, are infrastructură. Împotriva sa joacă ambiția de a impune o dominație globală cu atât de puțină resursă umană și transformarea globalismului într-o ideologie experimentată „pe teren propriu”.
În 2011, Pat Buchanan publica o carte intitulată „Sinuciderea unei superputeri”, cu subtitlul sumbru: „Va supraviețui America până în 2025?”. Deși geografic, America e apărată de două oceane și vecini fără ambiții militariste, pe care îi poate domina ușor, se prezintă acum ca un hegemon a cărui însăși existență e sub semnul întrebării.
De cucerit, e aproape imposibil de cucerit o țară cu o armă pentru fiecare locuitor. (Chiar și Stalin a făcut această remarcă.) Dar în ultima campanie electorală, anticipată de revoltele BLM pentru „viețile negrilor” am văzut o țară în pragul războiului civil. Chiar cei de aceeași etnie par să nu se mai tolereze după împărțirea între cele două partide. Se vorbește de secesiune între „state albastre” și „state roșii”. Diferența față de migrația europeană, care a construit caleidoscopul american, e că noii veniți își doreau să se integreze cât mai rapid, să devină parte dintr-o cultură comună, care avea o credință comună, chiar un sentiment misionar.
Deocamdată, Vestul are o sferă mult mai mare de influență, asupra căreia nu zăbovim. De pildă, Turcia e parte din NATO, cu semne de independență. Japonia, Coreea de Sud, Singapore, Taiwan și altele sunt avanposturi ale Occidentului. Deloc întâmplător, suferă de aceleași boli. Cele 125 de milioane de japonezi constituie cea mai îmbătrânită națiune de pe glob, cu o treime trecuți de 65 de ani. În schimb, cu maximă omogenitate, ceea ce nu se poate spune de Singapore.
Tot Japoniei îi aparține cel mai populat oraș din lume: Tokyo – 39 milioane de locuitori în aria extinsă. Metropolele occidentale, de unde încă se conduc marile burse, sunt acum pierdute între cele de dimensiuni asiatice. New York, capitala financiară a SUA, abia prinde locul 11, cu 23 de milioane. Iar orașele faimoase ale Europei abia se zăresc în clasament: Paris, locul 27, Londra, locul 37 (ambele cu aproape 12 milioane, după cele mai largi estimări). Ca o prevestire, Roma, cetatea eternă, de odinioară, nu mai intră nici în top 100.
(va urma)
Victor Grigore
