Cifrele dezastrului economic se precipită

Niciodată n-am mai pomenit ca a doua zi după desfășurarea alegerilor generale, analiștii să spună că s-ar putea să nu mai fie bani de pensii și salarii din ianuarie, adică de luna viitoare. Și că e cazul să ne grăbim cu negocierile, să instalăm un guvern, care să treacă și legea bugetului, ca să putem […]

China, blocată în capcana venitului clasei medii

În urmă cu aproape 12 ani, când eram total sub influența propagandei americane, am scris un articol despre cum o să se prăbușească China din clipă-n clipă. (Dacă o să se întâmple, o să-l scot, să-l arăt că eram vizionar.) Că eram imatur (adică libertarian) se mai scuză. Mi-e jenă doar că i-am dat un […]

Cele două săptămâni când fiecare „caz” pozitiv a costat 12 milioane de dolari

pe scurt În august 2019, fondul de investiții Blackrock, care administrează active de 9,5 trilioane de dolari, sfătuia într-un document Rezerva Federală cum să intervină în cazul unei căderi economice. Ocazia se ivea câteva săptămâni mai târziu, în septembrie 2019, când dobânzile explodau pe piața Repo, de unde se împrumută băncile și fondurile de investiții. […]

O poveste cu o bancă

„La cine e datoare toată omenirea asta?” e o întrebare de care presa nu s-ar atinge. Nici eu nu am un răspuns detaliat (în afara celui general, din serialul despre sistemul offshore, de pe la episodul 7 încolo). În schimb, pot să vă spun o poveste, despre o părticică mică de tot de datorie. În […]

Cadoul de la Uniunea Europeană ne crește datoria de stat cu o treime

M-am grăbit să scriu articolul de ieri despre propaganda UE și amăgirea fondurilor europene. Nu pentru că ar fi neadevărat, ci pentru că adevărul e chiar mai rău decât îmi imaginasem. În articol pusesem accentul pe două idei: că nu există un bilanț al efectelor celor 13 ani de „primit fonduri europene”, care nu se […]

Ce se întâmplă în prima țară care a intrat în faliment în 2020

În Liban au loc violențe de stradă. Populația a luat cu asalt băncile, după ce moneda națională a pierdut jumătate din valoare și oamenii nu au mai avut acces la depozitele bancare. Jumătate din populația libaneză trăiește acum sub pragul de sărăcie, prefigurându-se o criză umanitată. Revolte au loc în special în orașul Tripoli (nu […]

Bogații, mai îndatorați decât săracii

episodul 1 (inapoi la cuprinsul serialului) Criza din 2008 nu a fost rezolvată decât prin amânare. O parte din bula speculativă a pocnit în piața imobiliară, apoi a dus la o criză de lichidități în sectorul bancar. Pe care statele le-au rezolvat, intervenind în mod direct pentru salvarea băncilor. Iar pachetele de salvare, sub formă […]

Liban, prima țară răpusă de imigrație

Libanul (care tocmai si-a anuntat intrarea in incapacitate de plata) poate fi considerat prima victima a migratiei. De luat aminte, pentru Europa. Tara are o populatie de doar 6 milioane. Iar dintre acestia, nu mai putin de 1,5 milioane sunt refugiati din Siria! Iar aproape o jumatate de milion sunt refugiati mai noi sau mai […]

Alte articole:

Argumentele împotriva imigrației
„De ce vă opuneți imigrației, dacă atât de mulți români au plecat?”

Manualele de istorie
Ce învață copiii în primele 12 clase și de ce contează

Bucureștiul peste 5 ani
1 din 4 locuitori vin de peste hotare

Chiolhanul
ca formă de discriminare

Ce e sionismul?

Mitul Diasporei
devenită reacționară, contină să își dezamăgească artizanii

Păpușarul Peter Thiel
filosof, miliardar, partener pentru servicii secrete

Numirile din guvernarea Trump
șeful finanțelor lui George Soros și alte suprize făcute alegătorilor naivi

Curtea Constituțională pune capăt
democrației din post-comunism

Cei trei ciobănei
care exportă mioarele României: Mahmud, Ahmad și Aswad

Comunismul sovietic
Gulagul și bancherii, care l-au făcut posibil

Suveranismul american
serial despre dreapta disidentă din SUA

Primarul Capitalei
Ciprian Ciucu a fost angajat direct la Cotroceni ca student

Dosarele făcute lui Georgescu și Șoșoacă
pentru delicte de opinie

Marea Britanie
regresul unei societăți a progresului

Resursele României
Cine exploatează mineralele la noi în țară

„Trump e compromis de Israel”
documente ale FBI

Ginerele fondatorului PRO TV
numit în fruntea Băncii Centrale

Industria pornografiei
șantajează parlamentul Canadei

Simulacrul semi-suveranist
Vasalii patrioți

Venezuela, un nou moment revelator
pentru colonia mentală românească

Și Hotnews confirmă
teoria înlocuirii

Donald Trump și Elon Musk
au mai dat o țeapă americanilor

Raportul american
Cenzura UE și imixtiunile în alegerile din România și Moldova

Interviul care a făcut istorie
Vladimir Putin, în dialog cu Tucker Carlson


Legile cenzurii
ca proiect de inginerie socială

Jeffrey Epstein:
„După cum știi, îi reprezint pe Rothschilds

Andreea Esca recunoaște
Planul Kalergi cu zâmbetul pe buze

Economie

Banii și pandemia
Cele două săptămâni când fiecare „caz” a costat 12 milioane de dolari

Opțiunea Omarova
Banii digitali înseamnă fuziunea dintre comunism și capitalism în Registrul Poporului

Capturarea economiei Japoniei
cu ajutorul crizelor

FMI anunță un nou sistem monetar
cum ar putea spulbera banii digitali economiile din bănci

Logica distrugerii economice
Explicația implicării celor bogați și puternici în demolarea controlată a sistemului care i-a făcut așa

Bogații lumii
mai bogați cu 10 trilioane de $ de la începutul crizei

Omul transformat în marfă
chiar și săracii pot fi sursă de bani în societatea controlului

Ce ideologie avea Ceaușescu
Etapele dictaturilor dintre 1944 și 1989. Cine sunt continuatorii de azi ai comunismului

Acum 2400 de ani
orchestrarea unei crize alimentare

Rolul alternanței frică relaxare
în controlul populației

Jean Jacques Rousseau
ideolog al tiraniei

Război

De când ar trebui să numărăm victimele?
Partea cenzurată de presa oficială

Dați afară de la serviciu
că nu au vorbit de Putin

Imagini din satelit
care arată încercuirea Kievului de către armata rusă

Vladimir Putin
nu e aliatul ideologic al naționaliștilor

Vom fi Pakistanul Europei
Americanii ne-au hotărât soarta

Cum distruge capitalismul națiunile
O serie de articole despre conflictul dintre liberalism și statele naționale

Pandemie

Graficul care arată
că nu e niciun val și nici n-a fost

Dezvăluirea umflării din pix a deceselor
n-a mirat pe nimeni

Descoperirile profesorului de la Stanford
spulberă isteria coronavirus

Falsa epidemie
descrisă de New York Times în 2007

Mult mai rău decât Mercosur
Acordul UE cu India

Procesul kafkian
al profesorului închis pentru ofensarea elevilor trans

Mircea Cărtărescu
are o teorie halucinantă despre diaspora

Strategia de accelerare a migrației
și cum să fie contracarată opoziția populară (Document)

Fostul șef al CIA
ne învață cum se rescriu cărțile de istorie

Unirea cu Moldova
capcana patrioților în fața impedimentelor practice

Rătăcirea
delegației AUR în America

Spiritualitate

Un sentiment metafizic
De ce nu toți resimt pierderea libertății în același fel

Antidot pentru frica de moarte
Mircea Eliade și moartea ca inițiere

Grandioasa catedrală a românilor
Foto-reportaj serial

Colonia cu trei stăpâni
Cine domină România? întrebarea evitată de falșii suveraniști

Fundătura ateismului
și a relativismului moral

Vaccin

Directorul Pfizer
Două doze oferă puțină protecție sau deloc. Nici 3 nu imunizează

Șeful Pfizer recunoaște
tehnologica m-ARN poate modifica ADN-ul uman

Testele pe animale
și ce ne spun despre efectele vaccinului pe termen lung, pentru fertilitate și femei gravide.

Ce protecție oferă vaccinul
acestea sunt cifrele, care au convins oamenii să se vaccineze

Societatea controlului
operațiunea corona, răscoalele rasiale, piese într-o tranziție postmodernă

Școala de acasă
interzisă de Macron pentru a apăra laicitatea

Rezistența spirituală anticomunistă
Pentru CNSAS, martirii închisorilor comuniste sunt încă „dușmani ai poporului”.

Despre Bartolomeu Anania și alegerea nefericită a unui preafericit
Un elogiu adus celui mai mare predicator din Biserica Ortodoxă în acest moment, care, nu întâmplător, este și cel mai virulent atacat de presa din România

Mistica iconicului la Ghelasie
o viziune speculativă în isihasmul românesc

Surse antice
Ce au scris necreștinii la apariția creștinismului

Grupul special din guvern
pentru coordonarea colonizării

Cariera lui Călin Georgescu
parcursul unui om din sistem și relațiile lui

Sursele globalismului
cărțile și personalitățile, care au contribuit la proiectul noii ordini mondiale. Serie de articole despre ideologia noi lumi.

Declinul Occidentului
O recenzie foileton a capodoperei lui Oswald Spengler

Unabomber
Ideile unui geniu ucigaș

Corupția ucide
la fosta firmă a lui Andrei Caramitru

Media

Tirania ecranului
Audiobook despre eliberarea de dependența electronică

Cele 5.000 de mașini ale presei
care parchează gratuit prin București

Moment antologic
BBC prezice prăbușirea unei clădiri

Isprăvile Big Pharma
Fentanilul a omorât 100.000 de americani în primul an de pandemie

Tratatul de la Trianon
de ce merită sărbătorit

Lumea nouă

Identitatea biometrică
va fi necesară repornirii economiei, spune Tony Blair

Albert Bourla despre cipul pe care îl înghiți
și transmite dacă ți-ai luat tratamentul

Era nevoie de o femeie frumoasă
Să învețe omul contemporan să fie bărbat

Jacques Attali, în 2009:
o pandemie ar permite instaurarea unui guvern mondial

Papa Francisc
a scos efigia lui Hristos de pe crucea de la gât

Alexandr Soljenițîn despre
Situația evreilor în Imperiul Țarist

Cazurile cele mai suspecte
centralizarea primelor 800 de decese atribuite covidului

Diferența dintre marxism și socialism

Educația sexuală în școli
proiectul de inginerie socială din spatele bunelor intenții

Arabii, în topul latifundiarilor
Marii proprietari de teren în România și beneficiarii de subvenții

Foto

America frumoasă
avea nostalgia Europei

Hărțile
unei pandemii geo-politice