Ghiduri pentru înțelegerea mai în profunzime a Marii Resetări

China, blocată în capcana venitului clasei medii

În urmă cu aproape 12 ani, când eram total sub influența propagandei americane, am scris un articol despre cum o să se prăbușească China din clipă-n clipă. (Dacă o să se întâmple, o să-l scot, să-l arăt că eram vizionar.) Că eram imatur (adică libertarian) se mai scuză. Mi-e jenă doar că i-am dat un titlu bombastic de tabloid: „Suntem deja contemporani cu prăbușirea Chinei”.

În mare, era o sinteză din principalele slăbiciuni semnalate de unii ca Jim Chanos, care se spuneau și atunci și acum: că se construiesc faimoasele orașe goale, că piramida demografică e răsturnată, că vor îmbătrâni și se vor îndatora înainte să ajungă bogați. 

Observațiile nu sunt ireale, unii le susțin cu aceeași convingere și acum. Între timp, mi-am schimbat optica. O criză e cât de posibilă pentru China, inclusiv anul acesta. Dar aș paria că o vor trece mai bine decât Europa și America. Nu mă mai hazardez să fac predicții, dar între timp mi se pare evident avantajul pe care îl are China din aceea că nu își distruge sistemul de educație și nu promovează decadența. Iar investițiile în infrastructură, locuințe și baze industriale – oricât de corupte și greșit calculate ar fi – n-au cum să fie mai proaste pe termen lung decât dezindustrializarea din Vest și îndatorarea pentru a susține consumul și speculațiile financiare. Cum s-a văzut în pandemie, regimul poate fi în continuare brutal până la absurd. Dar pare loial unei cauze naționale, nu hotărât să înlocuiască populația cu alta din lumea a treia.

Azi am dat de un articol în care Jim Rickards face un bilanț actualizat la fel de pesimist al problemelor economiei chineze, pe care le crede insurmontabile. Nu sunt lucruri neapărat noi și, repet, nu mai sunt convins că viitorul asiatic e atât de sumbru. (Tocmai că se repetă același gen de predicții de atât de mult timp ar trebui să ne facă să le luăm cu prudență.) Dar am tradus mai multe pasaje din el pentru că e foarte sintetic și informația merită cunoscută. Se intitulează: „China, prinsă în capcana venitului mediu”

Venitul anual per capita e în China de 12.970 $. Al Statelor Unite, de 75.180, pe locul secund în lume, după Elveția. După estimările economiștilor, țările cu venit mare au peste 20.000 $ pe an, cele cu venit mediu, între 8.000 și 15.000 de dolari, iar cele sărace, în jur de 5.000 sau mai puțin.

Problema e inegalitatea extremă din China (un paradox, pentru o țară „comunistă”, n.m.). Ca și cum ar fi două popoare, are o populație urbană de 500 de milioane de salariați, cu venit anual de circa 28.000 $, ceea ce îi plasează în „lumea întâi”. Și o a doua populație, rurală, de 900 de milioane, cu venituri anual de 5.000$. (Un popor de mari dimensiuni, aflat în stadiul de prosperitate al țărilor în curs de dezvoltare. – Și disponibil pentru migrație, aș adăuga eu.)

Până acum, sursa dezvoltării a fost mutarea acestei populații rurale la oraș, pentru a lucra la asamblarea bunurilor ieftine pentru export. Limita de care se lovește rețeta e tehnologia, crede Rickards.

Faimosul exemple e că până și iPhone e asamblat în China. Dar câștigul lor e de doar 6%. La un telefon de 1.000 de dolari, chinezii se aleg doar cu 60 la finalul afacerii.

Puține țări (în afara celor OPEC, cu petrol în curte) au reușit să facă saltul de la venit mediu la venit mare. Exemplele din Asia sunt: Japonia, Coreea de Sud, Hong Kong, Taiwan și Singapore.

De cealaltă parte, nu au reușit asta multe altele: India, Rusia, Turcia, Mexic, Brazilia, Argentina, Chile, Malesia, Tailanda. 

(Aici nu împărtășesc pesimismul lui James Rickards, care crede că) China e prea în urmă în sectoare tehnologice importante: semiconductori, aviație, diagnostic medical, reactoare nucleare, imprimare 3D, inteligență artificială, purificarea apei și realitate virtuală.

Chiar și despre trenurile de mare viteză (310 km/h) spune că sunt tehnologii cumpărate sau furate din Germania și Franța. (Da, dar în același timp, noi, ca țară UE, deci „lumea întâi” avem trenuri mai lente decât pe vremea lui Carol. Iar în America sunt 9.000 de accidente feroviare pe an! Infrastructura unora se degradează, a altora e construită din imitații. Cum o fi mai bine!?)

Complet eronată e interpretarea pe care Rickards o dă sancțiunilor împotriva Huawei. Nici vorbă că SUA a tăiat accesul la o tehnologie inaccesibilă chinezilor; le-a pus sancțiuni tocmai pentru că nu puteau ține pasul în domeniul 5G.

E apoi semnalată problema bulei imobiliare. Părea o uriașă amenințare, dar iată că Evergrande încă nu a dărâmat economia. Problema cu uigurii mi se pare simplă propagandă.

În schimb, nu știam de amploarea pe care a luat-o infanticidul, din preferința pentru un singur copil, de sex masculin: 20 de milioane de bebeluși de sex feminin uciși!

Problemele sunt sintetizate de autor în trei cuvinte: datorie, demografie și decuplare (de Occident, cu tehnologiile și piețele sale).

Datoria totală a Chine e estimată la 350% din PIB.

Rata natalității e acum sub nivelul de înlocuire – dar valoarea concretă nu e știută. În cel mai pesimist scenariu, populația poate scădea de la 1,4 miliarde la 800 de milioane în următorii 70 de ani. O pierdere de 600 de milioane. Cu o productivitate constantă, înseamnă un PIB care se micșorează cu 40%.

Victor Grigore

evadare.ro
February 16th, 2023
Mai multe despre: Economie

Scriu mult mai des pe Facebook: Reacțiunea.
#Facebook | #război | #pandemie | #economie | #globalism | #Spengler | #presa | #demografie | #comunism | #marea resetare | #nationalism | #cărți | #transumanism | #filme documentare | #politică | #geopolitică | #spiritualitate | #muzica | contact