25. Finanțele lui Napoleon

(parte din serialul „Schimbarea banilor”) Banca Angliei a fost înființată (în 1694) ca să asigure finanțare pentru războiul cu Franța. Instituția s-a dovedit o armă formidabilă, mai ales în combinație cu alte idei născute în aceeași perioadă: societățile pe acțiuni care cucereau imperii coloniale, parlamentarismul, statul de drept, revoluția industrială… Noua ordine nu era chiar o […]

23. Eșecul primei bănci a Franței, opera unui escroc cu sclipiri de geniu

(parte din serialul „Schimbarea banilor”) După înființarea Băncii Angliei, felul în care insularii își finanțau războaiele, flota și expansiunea colonială se cerea imitat de rivalii de peste Canalul Mânecii. Banii de hârtie păreau o cloșcă cu pui de aur, așa că și alte țări luau serios în considerare aplicarea rețetei. Eroul episodului de azi a venit […]

21. Mercantilismul, doctrina economică a imperiilor și statelor naționale

(parte din serialul „Schimbarea banilor”) Succesul fulminant al Olandei, o țară atât de mică, a atras atenția Franței, care a căutat să îi imite modelul prin vastul program de reforme al lui Jean Baptiste Colbert. Economistul autodidact venea după alte două mari eminențe cenușii faimoase: cardinalii Richelieu și Mazarin, care izbutiseră să impună principiul unei națiuni […]

Un bărbat i-a luat locul Elenei Udrea în inima lui Teodor Baconschi

Adevărul e că „trebuie să faci eforturi monumentale să nu cazi sub farmecul” cuiva care dansează la bustul gol, pe tocuri, în pantaloni de piele. Și nu mă refer la sărmana blondă, care nici nu mai e disponibilă, fiind după gratii. Pe când brunetul e liber, circulă prin capitalele lumii, în turnee de shopping după […]

26. Paradoxul Napoleon și excepția de la regulă: Cum a făcut nobilimea engleză Parlamentul să funcționeze

(cuprinsul serialului) „Cultura ocidentală matură a fost absolut franceză și a apărut în timpul lui Ludovic al XIV-lea, venind din marea cultură spaniolă: dar începând cu Lodovic al XV-lea, parcul englezesc l-a învins pe cel francez, sentimentul, spiritul, moda și manierele din societatea Londrei – pe cele de la Versailles.” (pag. 212, vol. I, Declinul Occidentului, […]

Revoluția Franceză și regimul de teroare al lui Robespierre

Un mini-documentar cu 3 episoade de câte 10-15 minute, alert și plin de informații. Mai ușurel, așa ca pentru week-end. Prima parte prezintă domnia regelui Ludovic al XVI-lea. Această primă parte nu prea mi-a plăcut, dar am ales să vi-l prezint pentru episodul 2, care e incomparabil mai bun. Episodul 2 se intitulează: „Robespierre, pacifistul […]

Europa se ridică împotriva tiraniei

Protestele împotriva dictaturii medicale cresc în amploare pe tot continentul, amenințat cu o nouă carantină, după orchestrarea unui nou val cu ajutorul testelor. Austriecilor le-a ajuns cuțitul la os, după ce au devenit primii amenințați cu „opțiunea nucleară”: vaccinarea forțată. O mulțime imensă s-a adunat în Viena împotriva acestei decizii. https://www.youtube.com/watch?v=8Af-G0ms3bI La Paris, francezii au sărbătorit […]

Jacques Attali, în 2009: o pandemie ar permite instaurarea unui guvern mondial

E supranumit Kissinger al Franței, pentru că a sfătuit din umbră mai mulți președinți din Hexagon, sau i-a ajutat să preia puterea. De la Mitterand, la Sarkozy la Macron. Jacques Attali e o personalitate influentă și ascultată în mediile globaliste. În 2009, scria în revista L’Express un editorial prilejuit de pandemia de gripă aviară: „Istoria […]

Macron interzice școala de acasă în Franța

Președintele Franței a anunțat că, începând din septembrie 2021, școala de acasă nu va mai fi posibilă. În Franța, există nivel de școlarizare obligatoriu, dar prezența într-o sală de clasă acreditată (publică sau privată) nu e obligatorie. Ceea ce face să existe 500.000 de copii, care urmează forme nereglementate de școlarizare. Propunerea vine într-un moment […]

Occidentul comunist

O secvență antologică. Mai grăitoare decât un raft de cărți de istorie. Se întâmplă în februarie 1984, în direct la televiziunea franceză. Jean Marie Le Pen e invitatul unei emisiuni, care se transformă într-un proces inchizitorial, cu acuzațiile clasice: extremism, rasism, xenofobie. Politicianul se apără cum poate. (Suntem, așadar, în anii 80, se cunosc suficiente […]

1 2
Alte articole:

Argumentele împotriva imigrației
„De ce vă opuneți imigrației, dacă atât de mulți români au plecat?”

Manualele de istorie
Ce învață copiii în primele 12 clase și de ce contează

Bucureștiul peste 5 ani
1 din 4 locuitori vin de peste hotare

Chiolhanul
ca formă de discriminare

Bugetul României
cum se adună și cum se împarte

Ce e sionismul?

Mitul Diasporei
devenită reacționară, contină să își dezamăgească artizanii

Păpușarul Peter Thiel
filosof, miliardar, partener pentru servicii secrete

Numirile din guvernarea Trump
șeful finanțelor lui George Soros și alte suprize făcute alegătorilor naivi

Curtea Constituțională pune capăt
democrației din post-comunism

Cei trei ciobănei
care exportă mioarele României: Mahmud, Ahmad și Aswad

Comunismul sovietic
Gulagul și bancherii, care l-au făcut posibil

Suveranismul american
serial despre dreapta disidentă din SUA

Primarul Capitalei
Ciprian Ciucu a fost angajat direct la Cotroceni ca student

Dosarele făcute lui Georgescu și Șoșoacă
pentru delicte de opinie

Marea Britanie
regresul unei societăți a progresului

Resursele României
Cine exploatează mineralele la noi în țară

„Trump e compromis de Israel”
documente ale FBI

Ginerele fondatorului PRO TV
numit în fruntea Băncii Centrale

Industria pornografiei
șantajează parlamentul Canadei

Simulacrul semi-suveranist
Vasalii patrioți

Venezuela, un nou moment revelator
pentru colonia mentală românească

Și Hotnews confirmă
teoria înlocuirii

Donald Trump și Elon Musk
au mai dat o țeapă americanilor

Raportul american
Cenzura UE și imixtiunile în alegerile din România și Moldova

Interviul care a făcut istorie
Vladimir Putin, în dialog cu Tucker Carlson


Media
războiul pe al optulea front

Dosarul Epstein
cele mai importante dezvăluiri

Legile cenzurii
ca proiect de inginerie socială

Jeffrey Epstein:
„După cum știi, îi reprezint pe Rothschilds

Andreea Esca recunoaște
Planul Kalergi cu zâmbetul pe buze

Lumea lăsată în urmă
de cel mai mare proxenet din istorie

Economie

Banii și pandemia
Cele două săptămâni când fiecare „caz” a costat 12 milioane de dolari

Opțiunea Omarova
Banii digitali înseamnă fuziunea dintre comunism și capitalism în Registrul Poporului

Capturarea economiei Japoniei
cu ajutorul crizelor

FMI anunță un nou sistem monetar
cum ar putea spulbera banii digitali economiile din bănci

Logica distrugerii economice
Explicația implicării celor bogați și puternici în demolarea controlată a sistemului care i-a făcut așa

Bogații lumii
mai bogați cu 10 trilioane de $ de la începutul crizei

Omul transformat în marfă
chiar și săracii pot fi sursă de bani în societatea controlului

Ce ideologie avea Ceaușescu
Etapele dictaturilor dintre 1944 și 1989. Cine sunt continuatorii de azi ai comunismului

Acum 2400 de ani
orchestrarea unei crize alimentare

Rolul alternanței frică relaxare
în controlul populației

Jean Jacques Rousseau
ideolog al tiraniei

Război

De când ar trebui să numărăm victimele?
Partea cenzurată de presa oficială

Dați afară de la serviciu
că nu au vorbit de Putin

Imagini din satelit
care arată încercuirea Kievului de către armata rusă

Vladimir Putin
nu e aliatul ideologic al naționaliștilor

Vom fi Pakistanul Europei
Americanii ne-au hotărât soarta

Cum distruge capitalismul națiunile
O serie de articole despre conflictul dintre liberalism și statele naționale

Pandemie

Graficul care arată
că nu e niciun val și nici n-a fost

Dezvăluirea umflării din pix a deceselor
n-a mirat pe nimeni

Descoperirile profesorului de la Stanford
spulberă isteria coronavirus

Falsa epidemie
descrisă de New York Times în 2007

Mult mai rău decât Mercosur
Acordul UE cu India

Procesul kafkian
al profesorului închis pentru ofensarea elevilor trans

Mircea Cărtărescu
are o teorie halucinantă despre diaspora

Strategia de accelerare a migrației
și cum să fie contracarată opoziția populară (Document)

Fostul șef al CIA
ne învață cum se rescriu cărțile de istorie

Unirea cu Moldova
capcana patrioților în fața impedimentelor practice

Rătăcirea
delegației AUR în America

Spiritualitate

Un sentiment metafizic
De ce nu toți resimt pierderea libertății în același fel

Antidot pentru frica de moarte
Mircea Eliade și moartea ca inițiere

Grandioasa catedrală a românilor
Foto-reportaj serial

Colonia cu trei stăpâni
Cine domină România? întrebarea evitată de falșii suveraniști

Fundătura ateismului
și a relativismului moral

Vaccin

Directorul Pfizer
Două doze oferă puțină protecție sau deloc. Nici 3 nu imunizează

Șeful Pfizer recunoaște
tehnologica m-ARN poate modifica ADN-ul uman

Testele pe animale
și ce ne spun despre efectele vaccinului pe termen lung, pentru fertilitate și femei gravide.

Ce protecție oferă vaccinul
acestea sunt cifrele, care au convins oamenii să se vaccineze

Societatea controlului
operațiunea corona, răscoalele rasiale, piese într-o tranziție postmodernă

Școala de acasă
interzisă de Macron pentru a apăra laicitatea

Rezistența spirituală anticomunistă
Pentru CNSAS, martirii închisorilor comuniste sunt încă „dușmani ai poporului”.

Despre Bartolomeu Anania și alegerea nefericită a unui preafericit
Un elogiu adus celui mai mare predicator din Biserica Ortodoxă în acest moment, care, nu întâmplător, este și cel mai virulent atacat de presa din România

Mistica iconicului la Ghelasie
o viziune speculativă în isihasmul românesc

Surse antice
Ce au scris necreștinii la apariția creștinismului

România devine Turnul Babel
cele mai noi date Eurostat

Grupul special din guvern
pentru coordonarea colonizării

Cariera lui Călin Georgescu
parcursul unui om din sistem și relațiile lui

Sursele globalismului
cărțile și personalitățile, care au contribuit la proiectul noii ordini mondiale. Serie de articole despre ideologia noi lumi.

Declinul Occidentului
O recenzie foileton a capodoperei lui Oswald Spengler

Unabomber
Ideile unui geniu ucigaș

Corupția ucide
la fosta firmă a lui Andrei Caramitru

Media

Tirania ecranului
Audiobook despre eliberarea de dependența electronică

Cele 5.000 de mașini ale presei
care parchează gratuit prin București

Moment antologic
BBC prezice prăbușirea unei clădiri

Isprăvile Big Pharma
Fentanilul a omorât 100.000 de americani în primul an de pandemie

Tratatul de la Trianon
de ce merită sărbătorit

Lumea nouă

Identitatea biometrică
va fi necesară repornirii economiei, spune Tony Blair

Albert Bourla despre cipul pe care îl înghiți
și transmite dacă ți-ai luat tratamentul

Era nevoie de o femeie frumoasă
Să învețe omul contemporan să fie bărbat

Jacques Attali, în 2009:
o pandemie ar permite instaurarea unui guvern mondial

Papa Francisc
a scos efigia lui Hristos de pe crucea de la gât

Alexandr Soljenițîn despre
Situația evreilor în Imperiul Țarist

Cazurile cele mai suspecte
centralizarea primelor 800 de decese atribuite covidului

Diferența dintre marxism și socialism

Educația sexuală în școli
proiectul de inginerie socială din spatele bunelor intenții

Arabii, în topul latifundiarilor
Marii proprietari de teren în România și beneficiarii de subvenții

Foto

America frumoasă
avea nostalgia Europei

Hărțile
unei pandemii geo-politice