Soluția tăntălăului teuton pentru unitatea dreptei

Fuziunea PNL & PD-L e o mare reușită. În sensul că e foarte probabil să nici nu se întâmple, dar au reușit să țină lumea cu gura căscată săptămâna asta. Ba ar putea-o lălăi așa luni în șir. Amânată după prezidențiale, ea s-ar putea să nu se mai întâmple vreodată, mai ales dacă respectiva cursă […]

De ce-am votat-o pe Monica Macovei la euro-parlamentare

N-am mai scris de nu mai știu câte luni nimic pe blog. De fapt, a trebuit să caut prin debara după hârtiile cu parole, că altfel mi-ar fi fost imposibil să mai intru vreodată. Am găsit hârtiuța și am bufnit în râs când am văzut parola. Nu m-aș mai fi gândit! Plus de asta, dacă […]

Implantul de păr al lui Băsescu

Preocupări și îngrijorări mai importante și mai personale m-au ținut departe de eternul scandal politic. Așa că voi spune o părere despre ultimul congres PDL, soldat cu realegerea lui Blaga și cuvântul de adio al lui Băsescu, dar de departe, și ca informație și ca implicare afectivă. Cum s-ar zice, așa s-au potrivit lucrurile, că […]

„Fiți mai curajoasă, doamnă Macovei!”

Astă vară am putut vedea față în față cum arată votantul PDL, „băsiștii” în viu, nu pe Facebook, nucleul convins, nu masa celor care se hotărăsc în ultima săptămână de campanie dacă merg la vot și pentru cine. Adică genul de alegător sensibil la ideologie (nu la ce se dă), care are convingeri, e tobă […]

Elena Udrea într-o intersecție

La nunta cu un Dorin Cocoș mai rotofei, mai bogat și mai trecut prin viață, Elena Udrea se prezenta ca pițipoanca perfectă. Cizme mai înalte de genunchi, rochiță cu două degete sub poponeț și balcoanele revărsate din corset, așa cum s-ar îmbrăca orice profesoară universitară pentru întâlnirea cu destinul și cu omul cu tricolor pe […]

Să fie Udrea trecută pentru politică, să fie Neamțu prea mic pentru așa femei? Nu m-am decis

Îmbătați de speranța deșartă că Ponta și Crin (e deja un personaj colectiv) au dat definitiv bir cu fugiții și nu se mai întorc din Africa, respectiv Napoli, opoziția unită a trecut la reglări de conturi. După ce a întrebat ca un rock star de pe scenele mitingurilor pro-Băsescu dacă „mai e cineva aici?!”, lui […]

Mai are rost să vorbim despre partidul lui Vasile Blaga?

Cine este pentru? Cine e împotrivă? Se abține cineva? Vă mulțumesc. Aproape în unanimitate, tovarăsul fost secretar general al partidului, devine președinte al aripii de dreapta a PCR. În această atmosferă tovărășească s-au desfășurat lucrările plenarei PCR, de unde s-au lansat apeluri viguroase la muncă și la răsturnarea noii orânduiri, care o plagiază pe cea […]

Năstase, fii bărbată! Oferta politică zace decedată

Simt nevoia să rezum săptămâna în care ne-am pierdut toți potențialii lideri de generație ai noii clase politice. Încă nu realizăm asta, pentru că știrile și emoțiile (unora) au curs în cascadă, dar victimele colaterale ale împușcăturii din Zambaccian nu mai pot fi pansate cu fularul, nici operate de doctorul ăla, care s-a pripit la […]

Exorcizarea feseniștilor din PDL, o misiune imposibilă

De la ședința cu acuze strigate peste masă, vin vești încurajatoare: Emil Boc și Vasile Blaga promit că nu vor mai candida. Boc va merge să facă lucrurile, pentru care a fost ales, la primăria Cluj, Blaga își va vedea de afacerile familiei. Cum de când i-a adus Băsescu la putere nu s-au preocupat nimeni […]

Alesul grotelor

Sigur, teoriile lui Lombroso au fost infirmate de știință. Poți să arăți ca Moartea din Carpați și pe dinăuntru să fii un om rafinat, capabil să analizeze un buget, un plan de urbanism general sau un proiect edilitar. Ce, Superman nu avea față de tocilar? Și ce dacă era personaj de film. Iată o alegere […]

1 2 3 4
Alte articole:

Argumentele împotriva imigrației
„De ce vă opuneți imigrației, dacă atât de mulți români au plecat?”

Manualele de istorie
Ce învață copiii în primele 12 clase și de ce contează

Bucureștiul peste 5 ani
1 din 4 locuitori vin de peste hotare

Chiolhanul
ca formă de discriminare

Bugetul României
cum se adună și cum se împarte

Ce e sionismul?

Mitul Diasporei
devenită reacționară, contină să își dezamăgească artizanii

Păpușarul Peter Thiel
filosof, miliardar, partener pentru servicii secrete

Numirile din guvernarea Trump
șeful finanțelor lui George Soros și alte suprize făcute alegătorilor naivi

Curtea Constituțională pune capăt
democrației din post-comunism

Cei trei ciobănei
care exportă mioarele României: Mahmud, Ahmad și Aswad

Comunismul sovietic
Gulagul și bancherii, care l-au făcut posibil

Suveranismul american
serial despre dreapta disidentă din SUA

Primarul Capitalei
Ciprian Ciucu a fost angajat direct la Cotroceni ca student

Dosarele făcute lui Georgescu și Șoșoacă
pentru delicte de opinie

Marea Britanie
regresul unei societăți a progresului

Resursele României
Cine exploatează mineralele la noi în țară

„Trump e compromis de Israel”
documente ale FBI

Ginerele fondatorului PRO TV
numit în fruntea Băncii Centrale

Industria pornografiei
șantajează parlamentul Canadei

Simulacrul semi-suveranist
Vasalii patrioți

Venezuela, un nou moment revelator
pentru colonia mentală românească

Și Hotnews confirmă
teoria înlocuirii

Donald Trump și Elon Musk
au mai dat o țeapă americanilor

Raportul american
Cenzura UE și imixtiunile în alegerile din România și Moldova

Interviul care a făcut istorie
Vladimir Putin, în dialog cu Tucker Carlson


Media
războiul pe al optulea front

Dosarul Epstein
cele mai importante dezvăluiri

Legile cenzurii
ca proiect de inginerie socială

Jeffrey Epstein:
„După cum știi, îi reprezint pe Rothschilds

Andreea Esca recunoaște
Planul Kalergi cu zâmbetul pe buze

Lumea lăsată în urmă
de cel mai mare proxenet din istorie

Economie

Banii și pandemia
Cele două săptămâni când fiecare „caz” a costat 12 milioane de dolari

Opțiunea Omarova
Banii digitali înseamnă fuziunea dintre comunism și capitalism în Registrul Poporului

Capturarea economiei Japoniei
cu ajutorul crizelor

FMI anunță un nou sistem monetar
cum ar putea spulbera banii digitali economiile din bănci

Logica distrugerii economice
Explicația implicării celor bogați și puternici în demolarea controlată a sistemului care i-a făcut așa

Bogații lumii
mai bogați cu 10 trilioane de $ de la începutul crizei

Omul transformat în marfă
chiar și săracii pot fi sursă de bani în societatea controlului

Ce ideologie avea Ceaușescu
Etapele dictaturilor dintre 1944 și 1989. Cine sunt continuatorii de azi ai comunismului

Acum 2400 de ani
orchestrarea unei crize alimentare

Rolul alternanței frică relaxare
în controlul populației

Jean Jacques Rousseau
ideolog al tiraniei

Război

De când ar trebui să numărăm victimele?
Partea cenzurată de presa oficială

Dați afară de la serviciu
că nu au vorbit de Putin

Imagini din satelit
care arată încercuirea Kievului de către armata rusă

Vladimir Putin
nu e aliatul ideologic al naționaliștilor

Vom fi Pakistanul Europei
Americanii ne-au hotărât soarta

Cum distruge capitalismul națiunile
O serie de articole despre conflictul dintre liberalism și statele naționale

Pandemie

Graficul care arată
că nu e niciun val și nici n-a fost

Dezvăluirea umflării din pix a deceselor
n-a mirat pe nimeni

Descoperirile profesorului de la Stanford
spulberă isteria coronavirus

Falsa epidemie
descrisă de New York Times în 2007

Mult mai rău decât Mercosur
Acordul UE cu India

Procesul kafkian
al profesorului închis pentru ofensarea elevilor trans

Mircea Cărtărescu
are o teorie halucinantă despre diaspora

Strategia de accelerare a migrației
și cum să fie contracarată opoziția populară (Document)

Fostul șef al CIA
ne învață cum se rescriu cărțile de istorie

Unirea cu Moldova
capcana patrioților în fața impedimentelor practice

Rătăcirea
delegației AUR în America

Spiritualitate

Un sentiment metafizic
De ce nu toți resimt pierderea libertății în același fel

Antidot pentru frica de moarte
Mircea Eliade și moartea ca inițiere

Grandioasa catedrală a românilor
Foto-reportaj serial

Colonia cu trei stăpâni
Cine domină România? întrebarea evitată de falșii suveraniști

Fundătura ateismului
și a relativismului moral

Vaccin

Directorul Pfizer
Două doze oferă puțină protecție sau deloc. Nici 3 nu imunizează

Șeful Pfizer recunoaște
tehnologica m-ARN poate modifica ADN-ul uman

Testele pe animale
și ce ne spun despre efectele vaccinului pe termen lung, pentru fertilitate și femei gravide.

Ce protecție oferă vaccinul
acestea sunt cifrele, care au convins oamenii să se vaccineze

Societatea controlului
operațiunea corona, răscoalele rasiale, piese într-o tranziție postmodernă

Școala de acasă
interzisă de Macron pentru a apăra laicitatea

Rezistența spirituală anticomunistă
Pentru CNSAS, martirii închisorilor comuniste sunt încă „dușmani ai poporului”.

Despre Bartolomeu Anania și alegerea nefericită a unui preafericit
Un elogiu adus celui mai mare predicator din Biserica Ortodoxă în acest moment, care, nu întâmplător, este și cel mai virulent atacat de presa din România

Mistica iconicului la Ghelasie
o viziune speculativă în isihasmul românesc

Surse antice
Ce au scris necreștinii la apariția creștinismului

România devine Turnul Babel
cele mai noi date Eurostat

Grupul special din guvern
pentru coordonarea colonizării

Cariera lui Călin Georgescu
parcursul unui om din sistem și relațiile lui

Sursele globalismului
cărțile și personalitățile, care au contribuit la proiectul noii ordini mondiale. Serie de articole despre ideologia noi lumi.

Declinul Occidentului
O recenzie foileton a capodoperei lui Oswald Spengler

Unabomber
Ideile unui geniu ucigaș

Corupția ucide
la fosta firmă a lui Andrei Caramitru

Media

Tirania ecranului
Audiobook despre eliberarea de dependența electronică

Cele 5.000 de mașini ale presei
care parchează gratuit prin București

Moment antologic
BBC prezice prăbușirea unei clădiri

Isprăvile Big Pharma
Fentanilul a omorât 100.000 de americani în primul an de pandemie

Tratatul de la Trianon
de ce merită sărbătorit

Lumea nouă

Identitatea biometrică
va fi necesară repornirii economiei, spune Tony Blair

Albert Bourla despre cipul pe care îl înghiți
și transmite dacă ți-ai luat tratamentul

Era nevoie de o femeie frumoasă
Să învețe omul contemporan să fie bărbat

Jacques Attali, în 2009:
o pandemie ar permite instaurarea unui guvern mondial

Papa Francisc
a scos efigia lui Hristos de pe crucea de la gât

Alexandr Soljenițîn despre
Situația evreilor în Imperiul Țarist

Cazurile cele mai suspecte
centralizarea primelor 800 de decese atribuite covidului

Diferența dintre marxism și socialism

Educația sexuală în școli
proiectul de inginerie socială din spatele bunelor intenții

Arabii, în topul latifundiarilor
Marii proprietari de teren în România și beneficiarii de subvenții

Foto

America frumoasă
avea nostalgia Europei

Hărțile
unei pandemii geo-politice