Ghiduri pentru înțelegerea mai în profunzime a Marii Resetări
N-am mai scris de nu mai știu câte luni nimic pe blog. De fapt, a trebuit să caut prin debara după hârtiile cu parole, că altfel mi-ar fi fost imposibil să mai intru vreodată. Am găsit hârtiuța și am bufnit în râs când am văzut parola. Nu m-aș mai fi gândit!
Plus de asta, dacă rătăcește vreun cititor pe aici, va fi după închiderea urnelor, deci nu se cheamă că influențez pe cineva. Dar să rămână consemnat aici, cine știe, poate o să râd și de asta peste câțiva ani.
Așadar, cum reiese din titlu, votez cu Monica Macovei pentru un nou mandat în Parlamentul European. Consider că urnirea Justiției e cea mai importantă veste bună pentru România și cea mai consistentă speranță. Iar Monica Macovei s-a afirmat luptându-se cu încăpățânare pentru un sistem de justiție independent și rupt de influența politicienilor. Atât de mult încât e persoana împotriva căreia s-a îndreptat cea mai multă ură din partea celor care apără mediatic hoții. Ură pur și simplu, fără altă justificare. Adrian Năstase îi scrie din pușcărie pe blog chiar săptămâna asta un articol în care își îndeamnă simpatizanții să n-o ierte, adică să n-o voteze duminică. Intră și scrisul pe blog între drepturile anumitor deținuți din țară, dar important e că Năstase o urăște pe Macovei de dincolo nu de dincoace de gratii. Iar ăsta e un mare pas înainte pentru societatea noastră.
un parlament decorativ
De la depărtare, progresul ăsta s-a văzut cel mai bine. L-a remarcat Joe Biden, vicepreședintele american, care aproape doar despre asta a vorbit când ne-a vizitat. Îl remarcă și liderii europeni, ca Viviane Reding, cărora Monica Macovei le-a câștigat încrederea. Și asta e cea mai mare reușită pe care un trimis al nostru la Bruxelles o poate avea în acest moment. Parlamentul European e o instituție ciudată – are puteri excesive pe termen lung, dar neglijabile pe termen scurt. Europa e condusă din altă parte, prin întâlniri nedemocratice, de culise, pentru că nimeni nu are chef să dea decizia pe mâna ignorantului de pe stradă. Prin urmare, pentru actuala etapă, cred că nici n-a fost mare supărare în Vest că noi am trimis acolo neveste ratate, ca Daciana și Adina, fiice ușor retardate, ca EBA, și clovni ca Becali și Vadim.
Din Parlamentul European nu poți schimba cursul politic al Europei, dar poți cel puțin să îți creezi o influență. Asta dacă le câștigi mai întâi încrederea celor mai bine înșurubați. Și Monica Macovei a fost de departe cel mai influent euro-parlamentar al nostru. Nici nu se poate face vreo comparație cu fostul lider al euro-parlamentarilor PSD, Adrian Severin, ajuns rușine națională după ce a fost filmat negociind șpăgi pentru vot. Iată că nu merge să spui că sunt toți la fel sau că toți ne vor reprezenta în același mod.
la pachet cu securiști
Mi-am propus să nu votez vreodată securiști și foști nomenclaturiști. Dar uite că e imposibil, la un vot pe listă. În capul listei PDL se va găsi Theodor Stolojan. Ce pot să mai spun despre acest cadavru politic, care se încăpățânează să consume aerul bruxellez? În mod normal, rușinea ar trebui să îl oprească să mai apară public pentru a cere votul, dar e țațoș în capul listei și pe afișe. Omul n-a explicat nici acum cine îl șantaja când s-a retras din cursa prezidențială, dacă a mințit că e bolnav, aproape muribund. Nici de ce a renunțat la mandatul de prim-ministru, la două zile după ce i s-a reîncredințat, prin 2009. Nici de unde are averea considerabilă.
Tot votând-o pe Monica Macovei îi fac o bucurie și antipaticului activist Vasile Blaga, cel care n-ar putea aduna nici 2% pe cont propriu, dar mișcă mașinăria de profitori de partid la fiecare scrutin. În fine, îl târăsc în Parlamentul European pe cândva talentatul Traian Ungureanu, un descurcăreț de al cărui caracter mă îndoiesc acum din ce în ce mai mult.
celelalte variante
Dar care ar fi fost celelalte opțiuni? Pentru că e mai mult un vot prin eliminare.
Mai întâi, gigantul PSD, aliat cu toxinele politice PC (Voiculescu) și UNPR (Gabriel Oprea). E un partid creat și perpetuat de mafia nomenclatuii PCR. Un partid care are ca obiectiv stagnarea, blocarea Justiției și extinderea păturii de amărâți dependenți. De departe, cel mai nociv conglomerat politic existent.
Anul acesta, au avut de două ori mai multă publicitate stradală decât toate celelalte partide la un loc. Deci sursa de bani e guvernarea însăși. Un vot pentru ei e un vot împotriva oricărui viitor normal pentru țara asta, e un vot pentru un proiect de țară tip Belarus.
PNL a devenit prin epurările găștii lui Crin Antonescu din ultimii ani o clonă mai tinerească a PSD. S-au definit singuri într-o stenogramă ca „grup infracțional organizat”. Victor Ponta a avut dreptate să îl tachineze pe Antonescu spunând că e mai la stânga decât el. Au reușit performanța de a fi la guvernare fără să propună o singură măsură de dreapta și să bată câteva recorduri (își merită sloganul de euro-campioni) : au avut în Fenechiu primul ministru arestat în timpul mandatului, în Remeș primul fost ministru dus la închisoare și nici Chițoiu sau Chiuariu nu se simt prea bine. Ca să nu mai spunem de finanțatorii din eșalonul doi, ca Radu Rușanu sau Mihai Vlasov.
În PNL n-a mai rămas spirit liberal nici de sămânță. Lista e deschisă de clona Anei Pauker, Norica Nicolau, și continuată de o mare dezamăgire. Renate Weber a reușit să devină din activistă pentru europenizare, în apărătoare lovită de orbire a penalilor Voiculescu și Năstase. Mi-e pur și simplu imposibil s-o înțeleg.
Ca și la PSD, unde Iliescu a împins-o în față pe Corina Crețu, iar Victor Ponta, pe Daciana Sârbu, și la PNL nepotismul face lege, prin Adina Vălean, soția lui Victor Ponta. E o impresie execrabilă de ciubucari mărunți, care-și îming rudele în posturi bine plătite. Și mai rău e că din moment ce nevestelel lor vor continua să aibă lefuri de 6-7000 de euro pe lună și buget pentru asistenți de sute de mii de euro, și soților le va fi stimulat orgoliul masculin să rotunjească din furat banii aduși în casă.
outsiderii
Întrucât sistemul electoral are prag, deci nu favorizează apariția unor partide noi, m-am ferit să risc votul pe soluții mai exotice, care ar putea trece sau nu pragul. Care ar fi fost opțiunile?
Mișcarea Populară se conturează ca un partid făcut doar din ambiție pentru o singură persoană, Elena Udrea, din slăbiciunea de bătrân a lui Băsescu. Au pe listă câțiva oameni bine pregătiți ca Baconschi și Cristian Preda. Au și meritul de a fi renunțat să o mai includă pe listă pe Elena Băsescu. Dar au abuzat legea folosindu-se de președinte în campanie, contrar prevederilor din Constituție. Și ce e mai grav, nu au propus absolut nimic nou de la înființare. Ori politica ar trebui să fie despre idei, nu despre ambiția de a te rupe dintr-un partid, ca să promiți unificarea cu acel partid după câteva luni. Pentru aroganța și agresivitatea susținătorilor săi, PMP merită să se întoarcă umilit la PDL după alegerile astea. Dacă nu cumva vor merge până în pânzele albe cu ambiția.
Două alte partide mici sunt creații de orgoliu ale unor lideri fără priză la publicul larg. E vorba de Forța Civică și Noua Republică. Cel din urmă s-a disociat cel mai mult de sistemul actual de partide și de moștenirea ceaușistă. Dar ca și la partidul lui MRU, în afară de Mihail Neamțu, nu cunosc pe nimeni de acolo. Iar șansele să nu treacă pragul sunt majore în cazul celor două. Lipsa de realism, de înțelegere a simpatiilor electoratului larg, intră tot la lipsă de viziune, un păcat major pentru politicieni cu ambiții de prezidențiabili. E valabil și pentru PNȚ-CD, un partid căruia îi respect moștenirea istorică, dar care ar trebui să se decidă ori pentru a fi absorbit în altă grupare, ori să devină o sursă de informație intelectuală, cu bătaie pentru mulți ani după (o soluție cam nerealistă.)
Despre partidele etnice UDMR și PRM, nu cred că are sens să discut, aparțin unui trecut destul de primitiv, deși UDMR are un capital uman respectabil, ce ar putea ajuta celelalte partide, dacă s-ar răspândi în ele după afinități ideologice.
Victor Grigore
