O viață adultă, independentă, trăită un deceniu sau două în capitalism te transformă într-un consumator exigent, dacă nu mofturos. Ești obișnuit să comanzi și să fii deservit prompt contra-cost, tratat cu profesionalism asemeni unui rege de pseudo-servitori, care nu mai prididesc să își ofere serviciile.
Cum misterul și castitatea au fost spulberate de revoluția sexuală, scade și motivația ce ține doar de sex, care poate fi obținut și în afara căsătoriei. Deci avem parteneri mai puțin interesați să „încheie contractul”, cu pretenții mai ridicate de la alții, mai puțin dispuși să facă vreun sacrificiu personal de confort, cu șanse mai mici să îndeplinească așteptările celeilalte părți, într-o societate care încurajează egoismul.
Omul modern nu are doar mentalitate de client, care comandă, dar e înconjurat peste tot de ipostaze ale profesionistului în cele mai neașteptate domenii. Amatorismul nu e tolerat în lumea capitalistă, care cere performanță.
Poveștile copilăriei ne sunt spuse de actori specializați în distracția copiilor sau de baby-sitteri, standardul de feminitate îl dă actrița sau fotomodelul, al bărbatului, atletul, omul de afaceri de succes, culturistul, cum se gătește vedem la „master-chefi”, vorbitul îl auzim la cititoare de prompter cu dicție perfectă, la vorbitori motivaționali plini de vervă și carismă, glumele le auzim de la comici de stand-up talentați, imaginea despre sex e formată din adolescență de „staruri” porno, problemele sentimentale sunt depănate cu psihologi, pentru orice domeniu există experți de top….
Tot acest univers al profesionalismului e tipic organizării capitaliste, care excelează prin hiper-specializarea muncii. Dar inconștient, el creează așteptări nerealiste de la ceilalți oameni, care prin contrast par plictisitori, boccii în toate, dezamăgitori ca aspect și comportament. Omul nu poate ține pasul cu profesionalizarea la care ajung și pe care o pretind corporațiile. Iar pentru a iubi pe cineva e necesar să îl idealizezi.
Aici apare o altă trăsătură de inspirație capitalistă. Dacă antreprenoriatul implică riscuri asumate și participare la efortul afacerii, creditarea mută efortul și centrul de gravitate al riscului la cel împrumutat. E o altfel de economie decât ce se numește în mod curent economie de piață. Abia aici vedem capitalul pus la lucru, banii puși să producă bani de către bancheri și finanțatori. Situația e oglindită de căsătoriile tardive, cu un copil sau niciunul, care încearcă să repete acest „model de business”, adică să elimine cât mai mult riscul, să îl transfere partenerului.
Altfel spus, în locul unui risc asumat împreună și al participării la efortul de a înfrunta viața în doi, pornind „de la lingură și furculiță”, e preferată varianta alegerii târzii a soțului, care să aibă deja totul de-a gata. Sau al „închirierii” amantei de unică folosință. Nu e chiar o coincidență că o societate care importă milioane de necalificați din lumea a treia, ca să îi livreze la ușă un banal sandviș, are același gen de pretenții comode și de la viitorul partener.