Ghiduri pentru înțelegerea mai în profunzime a Marii Resetări

Avocații din ospiciu

În fața acestor realități, avocații din ospiciu ai ordinii capitaliste au alternativa: să îmbrățișeze cinic neajunsurile de sistem ca pe un lucru bun sau să nege realitatea. Prima e opțiunea darwinismului social. „Da, capitalismul e un sistem pe alocuri crud, dar e foarte bine că e așa.”

Dacă hoții ajung în vârf, bravo lor, înseamnă că au fost mai iscusiți, și-au dorit mai mult victoria. (zic ei) Ne taie austriecii pădurile, pe care ni le revând suedezii sub formă de placaj scump? Tot meritul e al lor, au identificat un model de business, folosesc o resursă pe care nu ne ducea capul s-o exploatăm. Noi nu putem interveni, pentru că am părea colectiviști! Fac alții bani din droguri? Trebuie să le legalizăm, eventual să ne deschidem turismului de relaxare, ca să luăm cota de piață a Amsterdamului alături de piața bordelurilor. Rămâne câte o felie tot mai mare din fiecare generație nealfabetizată? Libertarianul jubilează: cu cât mai mulți proști, cu atât mai bine, vor crește șansele lui de reușită în competiția pentru căpătuire.

Nu se știe de ce, dar astfel de „pragmatici” apar uneori și prin cercuri naționaliste, strâmbând din nas la verii lor ideologici, liberalii de stânga. Toate excesele prezentului ei le aruncă în ograda „stângiștilor”, fără să reiasă de undeva cum s-ar putea inversa actualele evoluții păstrând aceeași traiectorie a individualismului liberal, dar „de dreapta”. Mai ales într-o țară fost comunistă, toată lumea, de la liberali la progresiștii useriști adoră să se intituleze „de dreapta”, chit că sunt sincronizați cu stânga occidentală de cele mai multe ori.

E o remarcă foarte importantă: stânga de tip liberal (genul Partidului Democrat din SUA) are inițiativa, dă tonul și ritmul schimbărilor în emisfera vestică în ultima jumătate de secol. Dar alternanțele la guvernare nu inversează liniile mari ale politicilor sociale, culturale și demografice. Acelea rămân definitive, nenegociabile.

A doua variantă e negarea cu putere a stării de fapt. „Ceea ce vedeți nu e „adevăratul” capitalism!”. E o poziție care îi apropie izbitor de unii simpatizanți apuseni ai comunismului, care spun același lucru: comunismul sovietic n-a fost „adevăratul” comunism. Noam Chomsky a inventat pentru stalinism chiar o formulă aiuritoare: a fost „capitalism” de stat. O bazaconie prin care se spală pe mâini de crimele record ale regimului, pe motiv că nu s-au respectat indicațiile din manualul de asamblare a utopiilor.

Nici libertarienii nu pot indica un moment când a existat în istorie „adevăratul” capitalism, ceea ce îi plasează în aceeași zonă utopică. Mă rog, sunt dispute și între ei, unii arată spre America de acum un secol, alții spre guvernările lui Thatcher sau Reagan, ca versiuni cât de cât apropiate de ideal. Alții se agață de orice pai, când mai apare câte un bogătaș care promite să fie „de-ai noștri”, un Trump, care urma să „asaneze mlaștina”, un Elon Musk, care urma să elibereze internetul înainte să ne ducă spre lună. 

Ridicolul situației vine din aceea că miliardarii globului nu sunt deloc atât de devotați idolatriei pieței pe cât sunt fanii lor din clasa medie, de prin țări în curs de dezvoltare. Larry Fink, conducătorul gigantului fond speculativ Blackrock, a spus-o fără ocol: „piețele” preferă dictaturile, care sunt mai previzibile și mai stabile.

„Trebuie să forțăm comportamentele”, spune Fink, vorbind de cotele pe bază de „gen” și rasă, care să impună atingerea unui nivel anume de „diversitate”.

Orice oligarh face toate eforturile să își elimine concurența, dacă poate, chiar să o facă imposibilă. „Competiția e un păcat”, ar fi spus cândva și John D Rockefeller – pe vremea când milionarii globului mai aveau creștinismul măcar ca termen de referință. Istoria e plină de potentați care și-au cumpărat serviciile politicienilor, de grupuri de lobby care au câștigat privilegii sau au impus rescrierea legilor în avantaj propriu.

„Nu e capitalism, e crony capitalism!”, sar apărătorii. Adică o corupere a ceva pur. Astfel de scuze se pot aplica în oglindă tuturor tiraniilor, cutare dictator avea el probleme de caracter, dar regimul nu era rău. Pentru cea mai bună formă de organizare născocită vreodată, e o problemă. E ca și cum ai vinde un lacăt, care e cel mai bun din lume, dar are singurul defect că poate fi descuiat de hoți. Altfel, pentru oamenii cinstiți, e cel mai solid și de încredere lacăt.

O parte din apărătorii status-quo-ului sunt oameni de bună credință, care au căzut victima falsei alternative stânga-dreapta. Ei nu fac decât să își aleagă o tabără favorită, să îi atribuie celei adverse toate atributele negative și, prin contrast, își imaginează că toate trăsăturile pozitive nu au cum să se afle altundeva decât în cealaltă tabără. E rețeta pe care se bizuie sistemele electorale actuale, care reușesc să propulseze lideri votați masiv fără a avea mari calități personale, doar pentru că sunt prezentați ca oponenții câte unui bau-bau. („Trebuie să ne mobilizăm de data asta, ca să nu iasă Cutare…” zic ei la fiecare rundă.) 

În imaginația celor care cred că susțin „dreapta” sărind în apărarea capitalismului, doar stânga promovează politicile specifice modernității. Și dacă stângiștii au luat-o razna cu deviațiile sexuale și multiculturalismul, înseamnă că oricine-și zice de dreapta e de partea familiei și națiunii – aspecte care nu sunt deloc dovedite în ce privește capitalismul.

Pornind de la astfel de împărțiri superficiale, ei vor spune că țări de bază ale lumii capitaliste, cum ar fi Canada sau SUA, nici n-ar trebui numărate la capitaliști, doar pentru că s-a întâmplat să fie conduse de Trudeau sau Obama ori Clinton. Or fi respectivii mai la stânga decât alți lideri ai Vestului, dar n-au schimbat bazele sistemului din țările lor. Într-un mod similar, se poate admite că Troțki e mai la stânga lui Stalin, dar asta nu-i face mai puțin comuniști pe amândoi.

Unii merg mai departe și lansează înduioșătoare teorii ale conspirației. Capitalismul e perfect, dar a fost preluat subversiv de infiltrați cu agendă comunistă. Straniu cum comuniștii produceau societăți atât de prost organizate că se murea de foame, dar cumva erau foarte competenți în a ajunge în vârful tuturor companiilor din capitalism! O ideologie care are cultul competiție ar admite în acest scenariu că sunt alții mai performanți.

În fine, pe ultima treaptă a fanatismului sunt propovăduitorii. Secta Martorii capitalismului umblă din poartă-n poartă cu câte o broșurică, foarte convinși că n-ai putea găsi ceva de criticat la sistem, dacă ai cunoaște măcar câteva citate din evangheliștii Mises sau Hayek. Sau dacă te-ai atinge măcar de moaștele cuvioasei Ayn Rand, te-ai vindeca de păcatele altruismului.

  1. Gardienii gândirii drepte
  2. Contribuția capitalismului la erodarea familiei
  3. Clientul pretențios devine soțul capricios
  4. Divorțul în economia de piață
  5. Corporația care te ajută să nu ai urmași
  6. Avocații din ospiciu
  7. Contribuția capitalismului la distrugerea națiunilor
  8. Coloana a cincea
  9. Dezvoltarea durabilă piramidală

Victor Grigore

evadare.ro
July 13th, 2023
Mai multe despre: scurte

Scriu mult mai des pe Facebook: Reacțiunea.
#Facebook | #război | #pandemie | #economie | #globalism | #Spengler | #presa | #demografie | #comunism | #marea resetare | #nationalism | #cărți | #transumanism | #filme documentare | #politică | #geopolitică | #spiritualitate | #muzica | contact