Dacă ar aplica regulile capitaliste între ei, indivizii ar desființa ideea de familie, cum și sunt îndemnați să o facă azi prin mesajele cele mai insistente ale culturii de consum.
Capitalismul are ca principiu suprem maximizarea profitului, indiferent de metode, iar corespondentul inter-uman al acestui țel e maximizarea plăcerii. Limitele în afaceri sunt dictate de ce permite legea (mereu ajustată), nu de vreun cod moral ancestral, iar acest criteriu e preluat în viața privată. Dacă o imoralitate e legiferată sau tolerată de lege, se transformă în reper de comportament în noul sistem.
Amânarea căsătoriei cât mai mult posibil intră în logica societăților capitaliste. Infrastructura modernității e pusă la punct să te îndemne să consumi relații pasagere după modelul fast food. În plus, particularitățile celor două sexe fac tot mai improbabilă întâlnirea dintre „cerere și ofertă”, pe măsură ce mentalitatea capitalistă e asumată pe scară mai mare. Să examinăm acest unghi „pragmatic”, în pas cu vremurile.
Alegerea partenerului poate fi văzută ca o întâlnire dintre cerere și oferta pieței. Afinitatea e ceva ce nu se poate cuantifica, uneori nici explica; dar oricât de puternice ar fi sentimentele și atracția, există și aspecte „măsurabile” obiectiv sau subiectiv.
Fiecare se prezintă în ochii celuilalt cu propriul potențial nativ, cu perspectivele și realizările sale de până atunci, care includ de-a valma: educație, statut social (familie și conexiuni), carieră, trăsături de caracter, stare materială și de sănătate, vicii, talente, aspect fizic, inteligență și multe alte trăsături. Mai puțin contează aici câte sunt moștenite sau dezvoltate pe cont propriu, sau că evaluatorul se înșală în privința lor. Important e că există o serie de date în baza cărora se face o evaluare și rezultă în mintea fiecăruia o ierarhie intuitivă între potențialii pretendenți. Ceea ce s-ar numi valoare de piață, căreia trebuie să îi corespundă o putere de cumpărare, măsurată în caracteristici echivalente.
Putem lua ca termen de comparație vremurile de demult, când căsătoriile erau aranjate de părinți, extrema opusă individualismului modern. Nu pentru a susține în vreun fel un astfel de model. Ci doar pentru a constata un paradox: latura materială cântărea atunci chiar mai mult decât în lumea modernă. Lumea materialistă a capitalului, care pune atât de mult preț pe bani ne apare mai romantică decât cea veche (cel puțin în straturile care aveau averi și ranguri de împărțit).
Natura diferită a capitalului intervine în alt mod, nu prin aceea că în alt sistem economic iubirea ar fi oarbă, pur sentimentală, ruptă de orice fel de date materiale sau de ideea de competiție. Ci prin furnizarea stimulentelor pentru descurajarea natalității și chiar a căsătoriei, prin amânare și divorț.
E mult mai probabil ca femeia să fie evaluată în baza trăsăturilor moștenite genetic sau dobândite de timpuriu: respectiv, aspect fizic, caracter, inter-relaționare. În timp ce în evaluarea bărbatului cântăresc mai greu realizările personale. În lumea căsătoriilor aranjate, respectivele realizări aparțineau socrilor, iar înțelegerile erau încheiate prematur, invers decât într-o competiție a indivizilor.
Putem spune că o tânără la vârsta majoratului are deja tot ce-i trebuie pentru a fi curtată de pretendenți pe măsură. Mai poate să câștige în rafinament, sofisticare, maturitate emoțională, să avanseze în carieră, dar deja în jurul vârstei de 20-25 de ani e destul de aproape de vârful ei de potențial. Ar putea să devină o femeie mai interesantă la 35 sau la 45, dar deja pe la sfârșitul studenției e destul de clar cam la ce nivel se va situa în ierarhia neoficială a „pieței” căsătoriei.
Deloc întâmplător, e un calendar care urmează traiectoria fertilității. O etapă cheie, în care cultura consumului o îndeamnă „să își trăiască viața”, să se caute într-un lung șir de experiențe pasagere, mai mult sau mai puțin relevante. Deceniul de maximă fertilitate și atractivitate e dedicat studiilor universitare și masteratelor, unei cariere de birou și explorării ofertei pieței sexuale. Șansele să mai apuce să se mărite și să dea naștere la cel puțin doi copii, cât reprezintă minimul pentru menținerea constantă a unei populații, scad direct proporțional cu cât urmează modelul recomandat de filme, vedete și revistele pentru femei.
În schimb, dacă nu provine dintr-o familie foarte înstărită, potențialul unui băiat la vârsta majoratului e încă un mister, pe care nu l-ar putea desluși decât intuiția feminină. Probabil că la 25, sunt mai multe date pentru a face un pariu despre viitorul lui. Dar și la 30 sau 35 e încă foarte departe de a fi acumulat pe cont propriu lucrurile materiale considerate neapărat necesare pentru a fi eligibil – gen casă, mașină, venit stabil, capacitatea de a susține cheltuielile unei familii cu copii, concedii, distracții și cumpărături specifice unei societăți a abundenței. Pe măsură ce decizia căsătoriei e amânată de cei doi, din varii motive, șansele să mai producă familii stabile și numeroase scad, ca și motivația de a mai crea astfel de uniuni. Cererea nu se mai întâlnește cu oferta compatibilă la timpul potrivit.