Gardienii gândirii drepte

Deși ideile mele despre politică nu sunt departe de concepțiile moderate ale lui Eminescu sau de opțiunile oricărui om simplu de-acum un secol, astăzi contrariază. Dinspre stânga, reflexul e să fie denunțate ca intolerante, extremiste și vinovate de toate „-ismele” care te trec pe listele negre ale anulării, pe motiv că nu sunt „corecte politic”. Dar există o vigilență echivalentă și din partea cerberilor libertarieni. Și ei vânează și fluieră offside la orice abatere de la propria lor corectitudine politică. De fapt, o corectitudine economică, având în vedere că ideile lor fixe se rezumă la taxe și împărțirea banilor.

Mărturisesc că prefer momentan să trăiesc în capitalism decât în comunism, dacă n-am de ales decât din cele două. Deși sunt încredințat că ambele duc în aproximativ același loc pe căi diferite. Totuși, cumva mă îngrijorează mai mult acest reflex al cenzurii dinspre dreapta. Pentru că în lumea văzută de progresiști, istoria curge în direcția pozitivă dinspre bezna „evului mediu”, de la obscurantismul creștin, către luminosul viitor al rațiunii, științei, ateismului, egalității și toleranței. Deci are sens în grila lor să reacționeze cu oroare la „reacționarii” care fie țin lumea în loc, fie o întorc în trecutul apăsător. „Așa ceva nu se mai poate spune în 2023” sau „Nu e posibil să mai gândiți așa când suntem în Uniunea Europeană…”.

Măcar rezultă de aici că binele pe care eu îl împiedic să se materializeze exprimând păreri incorecte politic e undeva în viitor. Dacă eu aș avea bunul simț să dispar sau să tac, omenirea ar fi cu un pas mai aproape de acel vis… Dar când libertarienii te ceartă că aduci atingere idealului capitalist, mi se pare cu atât mai îngrijorător și mai lipsit de speranță, pentru că ei se referă la ceva de acum. Băieții ăștia vânează până și ce cred ei că sunt nostalgiile sau șovăielile.

Am primit chiar reacții de contrariere, de perplexitate: dacă nu ești nici pentru comunism, nici pentru capitalism, atunci oare ce ai putea să vrei!? Ceea ce îmi demonstrează că ambele batalioane de supraveghetori ai gândirii corecte politic sau economic au avut o eficiență formidabilă. Intimidând pe oricine să se se abată cu vreun gând, cu vreo ezitare, care la stânga, care la dreapta, cele două grupe de păzitori ai lagărului mental au reușit să acrediteze ideea că într-adevăr nici n-ar existe alte variante.

Ceea ce mi se pare cu totul grav mai ales pentru cei care ne spunem naționaliști. Intimidarea de a nu critica vreodată capitalismul reușită de bodyguarzii oligarhiei, mi se pare între cele mai mari pericole mentale la adresa rezistenței în fața globalismului. Nu există alt instrument practic de contracarare a globalismului decât statul național. Care, dacă nu poate face politică în interesul națiunii, în răspăr cu interesele capitalului transnațional și cu interesele centrifuge ale individualismului, devine un eunuc pus doar să păzească intrările și ieșirile investitorilor și forței de muncă de oriunde.

E cineva cu adevărat liber, dacă se teme să discute niște teme doar pentru că va fi persiflat cu niște etichete din partea celor care au ocupat pe nedrept aripa stângă și aripa dreaptă? Ce ar putea însemna concret „suveranismul”, de care vorbesc mai mulți, dacă statul acela „suveran” ar avea doar câteva atribuții contabile sau judecătorești, fără vreo intervenție în rest

Libertarienii și progresiștii împărtășesc același dispreț pentru o listă lungă de segmente ale oricărei națiuni – de la muncitori la țărani, la asistați social, la bugetari, la pensionari, „știrbii” de care vorbeau cu oroare micii elitiști. Noua stângă îi consideră „deplorabili” pentru că au mentalități învechite, sunt „homofobi”, potențial „comuniști” (ceea ce pentru ei înseamnă, de fapt, naționaliști). Pentru că nu idolatrizează îndeajuns liderii vestici, sunt și suspecți de „putinism”. Iar noua pseudo dreaptă îi disprețuiește că sunt săraci, perdanți în competiția pieței. Și cumva naționalismul ar trebui să adopte perspectiva asta ca nu cumva să primească eticheta de socialist. Ar trebui să se ocupe de societatea care e națiunea, fără să calce un milimetru în zona problemelor sociale, pentru că e problema pieței libere să reglementeze raporturile dintre indivizi și companii.

Deci e OK să critici elitele mondialiste de la Davos, pe alde Bill Gates sau George Soroș, pe motiv că sunt „globaliști”, dar n-ai voie să observi sistemul capitalist care i-a produs. Pentru că, dacă o faci, riști să fii făcut comunist. Atunci, bine, mă scuzați că v-am deranjat.

Parte din mini-seria:
Natura capitalismului în conflict cu natura omului
Cuprins: