Implicarea lui Jeffrey Epstein în succesul Bitcoin
Articolul se poate citi separat sau în continuarea celui anterior:
Dacă scandalurile sexuale nu l-ar fi adus pe Jeffrey Epstein în atenția poliției, probabil că el ar fi fost prezentat ca un filantrop generos, ca atâția alți oameni de afaceri. FBI a avut primele informații despre interesul lui pervers pentru minore cel puțin din 1996. O primă plângere la poliție din același registru apare în 2001, cu noi martori ai acuzării care avansează la tribunal în 2006.
Din 2008, reputația lui Epstein e distrusă și pentru publicul larg, odată cu procesul în care pledează vinovat, soldat cu o pedeapsă simbolică, negociată. Deținutul se prezenta practic doar noaptea la penitenciar, având un regim deschis în restul timpului. În august 2019 e găsit spânzurat în celulă, sau cel puțin așa sună versiunea oficială.
În deceniul dintre cele două borne de mai sus, a fost implicat mai mult decât se putea bănui în mari convulsii financiare, ale căror efecte de domino sunt încă în desfășurare. Dar și în apariția cripto-monedelor, domeniu în care a intrat încă din faza de proiect teoretic, din postura aparentă a unui filantrop care susține cercetarea universitară. Dar ca să facă acte de filantropie, trebuia mai întâi să acumuleze bani. Așadar:
cum făcea bani?
Până acum câteva luni, am făcut și eu eroarea să numesc cercul lui Epstein „o rețea de șantaj”. Ceea ce e doar parțial adevărat. Da, existau filmări compromițătoare, care puteau distruge o serie de politicieni și miliardari. Care ar fi plătit mult să nu se afle. Absolut caraghios, la prima percheziție, anchetatorii au notat doar că au descoperit un număr uriaș de casete arhivate metodic, dar chipurile nu au fost curioși să le confiște. I-au trimis ulterior cererea să le predea singur…
Totuși, nu avem deocamdată vreo dovadă că Jeffrey Epstein ar fi încasat o sumă anume de la cineva șantajat în mod direct și nici nu a fost acuzat de asta. Deși nu e exclus să se fi întâmplat. Vedetele cu care schimba mesaje nu păreau terifiate sau presate de el. Rețeaua era mai curând interesată de obiective specifice unor servicii secrete, cu câteva direcții clare: accesul la mari decidenți politici, schimb de informații pentru business cu milionari și manageri de elită, spionaj tehnologic prin accesul la cercetători din domeniile de avangardă.
Din mesajele devoalate până acum, Jeffrey Epstein nu apare în postura de a cere, ci de a oferi bani, din resurse aparent fără limită. Pe unii politicieni îi îndrumă cum să se îmbogățească din „consultanță”. Bancherii de la JP Morgan îi scriu mesaje de recunoștință pentru clienții cu care îi pune în contact. Alte vedete îl cultivă pentru ușile pe care le deschide spre alți finanțatori.
Deși nu avem dovezi directe, e plauzibil că putea oferi servicii de spălare de bani, ascunderea unor averi, evaziune fiscală și acces la marile resurse de credit din teritoriile offshore. Știm limpede că avea mai multe cunoștințe în acea privință din schimbul de mesaje cu fostul șef al Trezoreriei SUA, Larry Summers.
Când vine vorba de sursele de venit ale lui Epstein, sunt două categorii importante. Prima sunt viramentele uriașe primite de la câteva persoane, dezvăluite până acum. Nu vom insista în privința lor, le-am documentat deja cu altă ocazie. Ele includ:
- circa 200 milioane de dolari de la Les Wexner (Victoria’s Secret),
- 170 de milioane de la Leon Black (fondul de investiții Apollo),
- 25 de milioane de la Arianne de Rothschild și Benjamin de Rothschild,
- 20 de milioane de la Mortimer Zuckermann (mogul media și imobiliar),
- 15 milioane de la Glenn Dubin (investitor imobiliar).
Toți au aceeași etnie și sunt suporteri ai Israelului, detaliu ce trebuie coroborat cu alte contacte ale lui Jeffrey, mai ales legătura foarte strânsă cu Ehud Barak. În special primii doi de pe listă fac niște plăți cu totul disproporționate față de utilitatea practică a salariatului Epstein și e destul de probabil că îi susțineau astfel o activitate de spionaj și câștigare de influență politică. Activitate din care nu reiese că aveau personal de câștigat.
Dar cei de mai sus sunt doar jumătate din sursa ultimilor bani din conturile lui Epstein. Cealaltă parte putem spune că era câștigată din speculații financiare, asupra cărora merită să zăbovim mai în detaliu. Pentru că înțelegându-le, înțelegem mai bine criza sistemului monetar de azi și necesitatea tranziției către banii digitali.
investițiile care au destabilizat globul
Anterior, Jeffrey Epstein lucrase la banca Bear Sterns, în operațiuni cu instrumente derivate, care se vor dovedi esențiale atât în criza din 2007, cât și la cea pandemică din 2020. Instrumentele respective combinau practici bancare mai vechi cu formule matematice sofisticate, pe care Jeffrey le putea înțelege, ca fost profesor de matematică într-un liceu. Cu siguranță nu le-a inventat el, dar era în avangarda utilizării lor.
Titlurile respective funcționează și ca forme standardizate de contracte, concepute de juriști cunoscători ai diverselor legislații fiscale din teritoriile offshore și cele aplicate în SUA și Europa.
Un exemplu scos la iveală de criza din 2007 a fost cel al titlurilor garantate cu ipoteci imobiliare (MBS). Datoriile celor care se împrumutau să cumpere case erau reambalate să constituie garanția unor alte împrumuturi secundare. Așa cum am explicat în acest episod fundamental, datoriile sunt ceva negativ doar pentru datornici, dar din perspectiva băncilor, care le au de încasat, sunt un activ ce se poate vinde. Datoriile sunt temelia sistemului bancar fracționar și la originea creației monetare.
Prin punerea împreună a ipotecilor semnate de clienți cu diferite grade de risc, se putea atenua riscul de neplată al celor mai neviabile dintre credite. Dar amalgamarea aducea o problemă sistemică. Pentru că se pierde urma celor mai „toxice” dintre credite și, în episoade de panică, apare potențialul unei neîncrederi generalizate.
În plus, o decizie politică de pe vremea lui Bill Clinton deschisese porțile creditării imobiliare și pentru categorii defavorizate, cu scor mic în ochii băncilor, ca unele persoane de culoare sau femei singure, care primeau puncte din considerente ideologice. Astfel au luat o amploare gigantică două agenții guvernamentale mai vechi.
Fannie Mae e un fond creat de statul american în timpul Marii Depresiuni, ca parte din pachetul de relansare New Deal, al lui FD Roosevelt. Era destinat acordării de credite pentru achiziția unei locuințe și a ajuns în prezent la active de 4,3 trilioane de dolari. Freddie Mac a apărut în anii 70 tot pentru a facilita creditele imobiliare susținute de guvernul federal. (Numele lor sunt derivate din acronime, în care F vine de la „federal”, ceea ce în sensul american echivalează cu statul.) Și Freddie Mac a ajuns la active de 3,4 trilioane de dolari.
Ambele instituții au fost determinante în umflarea bulei imobiliare până în 2007. Împreună, dețineau jumătate din ipotecile imobiliare de pe piața americană, la momentul crizei. Ele funcționau atunci ca instituții private, cu acțiuni tranzacționate pe bursă. Dar dat fiind riscul lor sistemic, instituțiile au fost preluate sub controlul statului în 2008, care a injectat 187 de miliarde de dolari pentru salvarea lor. (Investiția s-a întors cu profit din dividendele ulterioare.)
S-ar putea să aibă sau nu legătură cu povestea noastră, dar zilele trecute Donald Trump l-a instalat în fruntea instituției care coordonează serviciile secrete pe omul de afaceri Bill Pulte. (În locul lui Tulsi Gabbard, șovăielnică în privința războiului din Iran.) Tot Trump îl numise în ianuarie 2025 pe Pulte în fruntea Agenției Naționale Imobiliare și a celor două, Fannie Mae și Freddie Mac. Avea așadar în grijă două din cele mai mari firme de pe glob, cu active însumate de 7,7 trilioane de dolari.
Tatăl lui Bill, Mark Pulte, apare menționat în arhiva Epstein în relatarea unei licitații pentru o proprietate în Palm Beach, Florida. Trump, Pulte și Epstein licitează unul contra altuia, dar actualul președinte o adjudecă pentru 41 de milioane, destul de furios pe rivalii care îi creșteau prețul. Ulterior, a vândut-o cu 95 de milioane de dolari unui miliardar rus, episod intens speculat de presă în investigația cu „implicarea rușilor”.
statul, ultima ancoră
Pe lângă derivatele din ipoteci imobiliare, existau și alte instrumente financiare în care Jeffrey Epstein era versat. Unele vizau contracte cu plată la termen în viitor, altele erau derivate din obligațiuni emise de companii. Altele funcționau după principiul polițelor de asigurare, fiind proporționale cu riscul de incapacitate de plată.
Toate împreună sunt produse bancare destinate cumpărării de către investitori, care sunt convinși să le achiziționeze în ideea că riscul e diminuat de cum sunt ambalate împreună sau calculate. Majoritatea sunt destinate unor investitori instituționali sofisticați, cum ar fi fonduri de pensii sau alte bănci. În perioadele de optimism economic, acele instrumente furnizează rate de câștig mai mari decât investiții clasice. Au și un rol pozitiv în accelerarea dezvoltării economice și mobilizarea unor capitaluri mari. Dar fac din piața financiară un uriaș cazinou.
În episoadele de criză, multe din acele titluri sunt evitate, datoriile emise chiar de mari corporații devin incerte. Atunci devin vitale titlurile de stat, care vin cu garanția suverană, iar mai presus de toate cele emise de Trezoreria SUA. Ele sunt considerate cele mai sigure, dată fiind capacitatea de a tipări dolari în schimbul lor și pentru că sunt cele mai lichide, adică găsesc cumpărător instantaneu oricând. Piața lor gigantică de 30 de trilioane de dolari permite mișcări mari de capital fără a o destabiliza.
În același grafic, vedem că pe lângă cele 30, sunt și 11,5 trilioane de dolari în obligațiuni emise de corporații și bănci în interiorul granițelor SUA. Ele pot fi mai tentante, ca dobândă, dar în momente de criză sunt preferate cele de stat, cu dobândă mai mică dar sigură. Pe lângă ele, există și elefantul din cameră, valoarea necunoscută a datoriilor denominate în dolari, în afara Americii, în sistemul eurodolarului.
Un episod de acel tip a fost criza Repo din septembrie 2019. Atunci, dobânzile la care se împrumută între ele băncile punând gaj obligațiunile trezoreriei, au explodat brusc, semnalând echivalentul unei panici bancare din motive rămase necunoscute. Semnalul transmis de acel episod era că instituțiile financiare nu mai au încredere una în alta și în acele hârtii sofisticate de credit și se refugiază în titlurile Trezoreriei SUA. Pentru care sunt dispuse să plătească mai mult, pentru că altă garanție nu-și acceptă una alteia.
Rezerva Federală a fost forțată să intervină atunci și toată farsa Covid 19 nu poate fi deslușită fără acea succesiune de evenimente.
filantropul Jeffrey Epstein
Din 1992 până în 2007, Epstein a fost în conducerea Fundației Wexner, care avea ca principal obiect de activitate sponsorizarea și promovarea tinerilor evrei. Între programele ei erau și călătoriile subvenționate în Israel prin programul Birth Right. Protectorul său, Les Wexner fusese și cel care a creat Mega Group, cercul celor mai mari donatori pentru cauze sioniste. Retragerea lui Jeffrey din cele două fundații ale lui Wexner a fost dictată de investigațiile dosarului sexual, care erau un prejudiciu de imagine.
Din 1998, Epstein începe să doneze 200.000 de dolari unui departament de cercetări avansate de la Harvard. Un domeniu pe care îl încuraja astfel era neuroștiința cu aplicabilitate în inteligența artificială. Tot pentru domeniul inteligenței artificiale a dat prima sută de mii universității MIT, care avea să joace un rol esențial în apariția Bitcoin. Într-un interval de 20 de ani, MIT a primit 800.000 de dolari de la el. Harvard, unde avea să aibă propriul lui birou, a primit peste 9 milioane de dolari de la Epstein până la arestarea din 2008.
Încă din 1996, serviciul secret american NSA, care se ocupă de interceptarea telecomunicațiilor, publicase într-o revistă a MIT un articol teoretic despre folosirea criptografiei în transferul de bani prin internet. Internetul însuși e creația DARPA, divizia de cercetare a Pentagonului, destinat inițial comunicării militare. Articolul se intitula „Cum să creezi o trezorerie.”
Exact această metodă avea să fie utilizată de bitcoin în proiectul publicat de persoana sau grupul care se semna „Satoshi Nakamoto”. El punea la dispoziția oricui codul sursă al monedei în 2008. Proiectul e considerat cu sursă deschisă, în principiu poate fi modificat de oricine, dar schimbările trebuie să întrunească aprobarea mulțimii de voluntari care îl mențin în funcțiune.
Metoda invocată în articol era transformarea datelor transferului de bani ale emițătorului și destinatarului într-un șir codat de cifre. Teoretic, nu există o cheie de a traduce în sens invers acea codificare, care e incomparabil mai dificilă decât codificarea. Dacă are ascunse astfel de metode de la bun început, ar fi o mare farsă și o capcană mai ales pentru grupările care l-au folosit în scopuri ilegale. Deținătorii unor mari resurse de calcul pot corobora anumite trasee între tranzacții. Deși adresele IP ale calculatoarelor nu sunt (teoretic) stocate în arhiva Bitcoin, există secvențe în timpul transferului când IP-ul unui portofel ar putea fi ipotetic interceptat în drumul spre un nod al rețelei sau de către furnizorul de internet.
începutul dubios
În 2011 e lansat site-ul Silk Road, care vindea produse și servicii ilegale, în principal droguri, plătite în bitcoini. Organizatorul lui, Ross Ulbricht, a fost condamnat la închisoare pe viață. Dar la scurt timp după preluarea celui de-al doilea mandat, în ianuarie 2025, președintele Donald Trump l-a grațiat.
Magazinul ilegal a fost spart la un moment dat de un hacker, care a furat un număr de bitcoini, care valorau 5,3 miliarde de dolari anul trecut. Autoritățile au dat de urma criptomonedelor și le-au consfiscat.
Piața neagră de pe acel „drum al mătăsii” părea în consonanță cu înclinațiile tenebroase ale lui Jeffrey și cu zone de interes pentru serviciile secrete. Dar asocierea cu traficul de droguri a prăbușit inițial interesul pentru investitori. Anul următor, s-a înființat Fundația Bitcoin, care să încerce să repare integritatea proiectului.
Numărul doi în Fundația Bitcoin era Charlie Shrem, un evreu din Siria, condamnat la doi ani pentru spălare de bani prin intermediul Silk Road. Acea premieră a dovedit că justiția americană trata transferurile din blockchain ca pe transferuri bancare. În fruntea fundației s-a plasat cercetătorul Gavin Andresen, care pretinde că a participat la conceperea Bitcoin împreună cu „Satoshi”.
În 2015, MIT a înființat Digital Currency Initiative, un cerc de cercetători care să strângă fonduri pentru continuarea proiectului Bitcoin, iar Andresen a devenit angajat al facultății din Massachusets. Cercul era găzduit de institutul MIT Media Lab unde au existat mai mulți cercetători sponsorizați individual de Epstein. Conducătorul Media Lab a recunoscut în 2019 că a primit peste o jumătate de milion dolari de la proxenet.
Cea mai mare „casă de schimb” pentru Bitcoin, indispensabilă funcționării criptomonedelor, Coinbase, a apărut în 2012. Jeffrey Epstein a investit 3 milioane de dolari în Coinbase în 2014. Cel care l-a adus în proiect e un personaj foarte important, Brook Pierce. Între timp, Brook Pierce a fondat Tether, o monedă virtuală legată de dolar și o instituție gigant, despre care vom mai vorbi în partea a treia.
Brook Pierce fusese asociat într-o firmă cu Steve Bannon, fostul ideolog al lui Trump din primul mandat. Înainte de a deveni o vedetă a comentariului politic, Bannon fusese bancher la Goldaman Sachs în anii 80, unde ajunsese vice-președinte la o filială din Los Angeles. Anul acesta am aflat cât de strânse erau relațiile lui Epstein cu Bannon, care a filmat multe ore de documentar în perspectiva unui film care să îi spele imaginea.
În 2014, Epstein a fost convins de conducătorul Media Lab de la MIT să investească o jumătate de milion de dolari și în Blockstream, care dezvoltă soluții tehnice pentru cripto-monede. Mai mulți dintre programatorii codului din spatele Bitcoin au lucrat la MIT Media Lab.
Într-un e-mail din 2015, scos la iveală anul acesta, șeful Media Lab, Joichi Ito, îi scria lui Jeffrey Epstein despre rolul esențial pe care îl au colaboratorii lui pentru proiect:
„Așa cum e organizat acum Bitcoin, sunt cinci dezvoltatori principali și circa o sută de contributori la nucleu. Cei cinci sunt cum a fost Linus Torvalds pentru Linux. Acum câteva săptămâni a explodat, când unul din fondatori a declarat fundația falită. Multe organizații s-au precipitat să umple vidul creat de fundație și să „pună mâna” pe dezvoltatori. Ne-am mișcat repede, vorbind cu toți cei interesați și cei trei dezvoltatori au decis să se alăture Media Lab.
E o mare victorie pentru noi. E semi-oficial, MIT Media Lab a devenit principala casă și sursă de finanțare pentru mica echipă responsabilă de menținerea și extinderea softului esențial al bitcoin.”
a vrut să creeze alte monede
În 2016, Jeffrey Epstein îi scria consilierului casei regale din Arabia Saudită, un anume Raafat Al-Sabbagh. Erau în relații suficient de strânse, încât să schimbe impresii deochiate. Pentru că, la un moment dat, sauditul îi scrie despre o călătorie a lui Jeffrey undeva: „sunt sigur că deschizi multe picioare pe acolo…”. Epstein îi face câteva propuneri cu aer pios:
„Cele mai radicale două idei ar fi să creăm două monede noi. Una să o numim Sharia. Ar fi ca un dolar, dar dolarul are înscris pe el „Noi credem în Dumnezeu”. Orientul Mijlociu ar putea avea propriul său Sharia pentru schimburi între musulmani.
Suplimentar, o monedă digitală cum e Bitcoin s-ar putea face în acord cu (legea islamică) Sharia. E foarte entuziasmant. Am vorbit cu câțiva dintre fondatorii Bitcoin, care sunt foarte entuziaști.”
Sigur, faptul că se lăuda că știe „fondatorii” Bitcoin în fața acelui arab de la urechea regelui saudit, nu înseamnă că Jeffrey știa cine e „Satoshi”. Se putea referi doar la acei cercetători deja pomeniți mai sus. Dar e de amintit că la acea vreme un Bitcoin era 4 – 500 de dolari, nu 12o.000 cât ajunsese anul trecut. Și că era perceput ca o formă aproape subversivă, la limita anarhismului, împotriva statelor și băncilor centrale.
În exact aceeași perioadă, Epstein susținea și proiecte de cu totul altă natură. În 2015, mai mulți israelieni legați de serviciile de spionaj creau firma Carbyne. Director era instalat Ehud Barak, fost premier și șef al serviciului de informații al armatei. Barak a investit 1 milion de dolari în firmă, furnizați de Epstein, potrivit dezvăluirilor din Haaretz.
Firma dezvolta aplicații de supraveghere a telefoanelor mobile, mascate ca servicii pentru situații de urgență. Astfel, cineva care suna la 112 putea fi localizat prin GPS. Programul era capabil să preia practic controlul funcțiilor telefonului, deschizând nu doar localizarea prin satelit dar și camera și microfonul, pentru a transmite imagini în direct. Chipurile pentru ajutorul echipelor de salvare.
De conducerea executivă a firmei se ocupa alt fost ofițer din spionajul militar. În 2018, și un fond al lui Peter Thiel a devenit investitor în proiectul inițial al firmei Carbyne. E vorba, desigur, de cofondatorul Palantir, alături de Alex Karp, firmă de supraveghere ce a avut multă vreme CIA ca singur client. În consiliul de administrației al Carbyne a fost cooptat și Michael Chertoff, fiul unui rabin cu cetățenie israeliană, fost ministru de Interne sub George Bush și Barack Obama. Iar în 2021, în Carbyne a investit și fostul director al CIA, David Petraeus, menționat și el în discuțiile dintre Ehud Barak și Epstein.
