Geopolitica de azi și corupția se puneau la cale la această masă în 2013

Înregistrarea audio a fost scoasă la iveală de justiția americană, ca parte din arhiva Epstein. Fișierul are circa 3 ore și jumătate. Dată fiind lungimea și unele neclarități ale sunetului înregistrat clandestin (pe alocuri perturbat de tacâmuri), adăugăm și o transcriere automată. Iar, mai jos, traducere și context pentru majoritatea pasajelor importante.

Dată fiind rivalitatea dintre fostul și actualul premier israelian, nu e exclus ca dialogul să fi fost scos la suprafață cu prioritate, ca un favor făcut de Trump lui Beniamin Netanyahu, pentru a lovi în rivalul său, Ehud Barak.

Discuția înregistrată are loc, cel mai probabil, pe 14 februarie 2013, înainte ca Barak să își încheie al doilea mandat de ministru al Apărării (în martie). Participanții sunt: Ehud Barak (cel rârâit, care vorbește cel mai mult, la început), Jeffrey Epstein și Larry Summers (fost șef al Trezoreriei SUA și viitor conducător al Universității Harvard). Alți participanți americani la dialog sunt mai greu de recunoscut, deocamdată.

Beniamin Netanyahu a condus statul Israel, ca prim-ministru, din 1996 până azi, cu două întreruperi. În 1999, cel care l-a înlocuit pentru mai puțin de doi ani a fost Ehud Barak, care avea să îi devină și un mare rival intern. (Alți doi premieri i-au mai întrerupt, după „pandemie” lunga „domnie”, pentru 1 an, respectiv o jumătate de an, fiind adversari mai puțin semnificativi pentru Bibi.)

Înainte să conducă guverul, Ehud Barak avusese o lungă carieră militară, de 35 de ani. Perioada a inclus un război în Liban și războiul pe mai multe fronturi din 1967, când Israelul a ocupat noi teritorii palestiniene (Cisiordania și Gaza), deșertul Sinai de la Egipt și Înălțimile Golan de la Siria, respectiv un alt război șase ani mai târziu. Născut într-un kibbutz (fermă cu proprietate colectivă), Barak a ajuns să conducă armata ca șef al Marelui Stat Major, iar apoi ca ministru al Apărării.

Anterior, Barak a condus Serviciul de Informații al Armatei (AMAN), o structură care, la origini, a fost formată de foști combatanți în gruparea paramilitară sionistă Haganah, cunoscută pentru actele sale teroriste, înainte de crearea statului în 1948. Alături de mai faimosul Mossad și Shin Bet (agenția de contra-spionaj și operațiuni interne), Serviciul Armatei e între componentele importante de intelligence ale statului. Această experiență și desele întâlniri i-au făcut pe mulți să conchidă că Ehud Barak era cel care îl coordona pe Jeffrey Epstein în operațiunile lui de spionaj. Sau era omul de legătură cu „baza”. (În materie de afaceri, Epstein îl domină copios, chiar îl tratează ca pe un învățăcel, îi dă ponturi și îi recomandă întâlniri importante.)

În rezumat, dialogul are două părți majore. În prima jumătate sunt discutate chestiuni de geopolitică, în principal posibilitățile de a convinge administrația Obama să atace militar Iranul. E trecută în revistă și posibilitatea îmbunătățirii demografiei Israelului prin asimilarea a un milion de slavi. Cei doi încearcă să îl coopteze și pe fostul șef al Finanțelor SUA, Larry Summers, într-o schemă de câștig din consultanță la nivel guvernamental.

Deși nu sunt neapărat elemente de flagrant, discuția e foarte interesantă pentru cum se tratează în spatele ușilor închise la nivel înalt. Sunt invocate o mulțime de personaje de top, de la miliardari la șefi de servicii secrete și lideri politici. Barak se laudă în mai multe locuri cu prietenia sa cu Vladimir Putin. Foarte grăitoare sunt pasajele în care vorbește de cât se poate câștiga din consultanța oferită țărilor mici sau înapoiate, care nu știu să se guverneze sau să își administreze resursele naturale și securitatea națională.

După unele considerații mai banale ale lui Summers despre stare economiei, a doua parte a materialului e între patru ochi, între Epstein și Ehud Barak. Acolo sunt și pasaje hilare. Pentru că vedem un ministru în funcție mai preocupat de cum se poate îmbogăți din traficarea influenței pentru mari corporații și bănci internaționale. Jeffrey Epstein se arată mai interesat decât el de evitarea unui conflict de interese și de soarta Israelului. Nu pare tentat de un câștig personal, vede îmbogățirea politicianului, după modelul Tony Blair, ca pe o formalitate, pe care o poate rezolva din mers. Cum i-ar putea folosi relațiile pentru jocuri mai mari de putere, pare să fie prioritatea lui.

despre un război cu Iran

În martie 2013, Statele Unite, conduse de tizul Barack Obama, începeau negocierile pentru tratatul de neproliferare nucleară cu Iran. La acordul parafat în 2015 s-au alăturat Uniunea Europeană (care încă includea Marea Britanie), China și Rusia. Dar ales președinte anul următor Donald Trump a rupt unilateral tratatul în 2017, semnat de predecesorul lui. Asta deși chiar administrația lui recunoscuse mai devreme în același an că iranienii respectă partea lor de înțelegere.

Ehud începe prin a se plânge de răceala lui Obama, că e distant, preferă să fie singur și nu e empatic față de supărările colaboratorilor. Richard Nixon era mai ușor de influențat, dă el de înțeles. Numește două consiliere de lângă Obama, dar se înțelege că nu e mulțumit de atenția pe care o primesc de la președinte. E vorba de Valerie Jarrett, șefa consilierilor de la Casa Albă, actuala conducătoare a Fundației Obama, și Samantha Power, ambasadoarea la ONU de atunci.

Nemulțumirea e ciudată, având în vedere că israelienii aveam suficienți pioni în administrația Obama. Șeful de Cabinet era Rahm Emmanuel. Ministru pentru Comerț era Penny Pritzker, care apare în convorbiri cu Epstein, la fel ca actualul deținător al funcției, sub Trump, Howard Lutnick. Îl aveau pe Jack Lew, ca șef al Trezoreriei, viitor ambasador în Israel, care tocmai în înlocuise pe Larry Summers, bunul prieten al lui Jeffrey, prezent în încăpere. Pe Peter Orzag, la comitetul privind Bugetul, de asemenea prezent în dosarul Epstein, ca șef al Băncii Lazard. Ben Bernanke era la conducerea Rezervei Federale. Iar discursurile lui Obama erau scrise Sarah Hurwitz, devenită recent virală într-o filmare, în care se plânge că imaginile cu genocidul din Gaza o fac să „sune obscenă” în ochii tinerilor, care au prea mult acces la media alternativă.

„Această administrație a luat Premiul Nobel ca un aconto, înainte să înceapă măcar. Cumva pregătesc și planifică lucrurile mai serios. Desigur, la Pentagon se îmbunătățesc lucrurile… Operațiuni chirurgicale… noi vorbim de folosirea bisturiului, iar ei vorbesc de daltă cu ciocan de 5 kile. Dar în ultimii ani au dezvoltat bisturie foarte subtile, probabil mai eficiente ca ale noastre. Și rețineți că ei au bățul cel mare…

Odată i-am spus președintelui: uite, am încredere că, la o scară a deciziilor operațiunilor, o decizie de a întârzia programul nuclear iranian cu câțiva ani ar arăta mai mult ca un raid asupra lui bin Laden, decât un război în toată regula ca în Irak.”

Ehud se mai teme că Obama încearcă să cucerească simpatia Orientului Mijlociu prin armonizarea relațiilor cu Iran: (crede) „că o să facă pentru Iran ce a făcut Nixon pentru China”. (E forba de scoaterea din izolarea Războiului Rece a statului comunist în anii 70, prin tratativele purtate de Henry Kissinger. Atunci China era foarte slabă economic și era încurajată prin comerț să fie un rival pentru Uniunea Sovietică.)

Fostul premier israelian recunoște implicit că Iranul nu caută să aibă arma nucleară pentru a-și ataca vecinii. Ci ca o garanție că regimul nu va fi răsturnat cu forța, cum s-a întâmplat cu Saddam Hussein în Irak, Moamar al Gadafi în Libia (sau ulterior Bashar al Assad în Siria).

„Ei sunt jucători de șah, foarte deștepți. Dar hotărâți să calce pe urmele Pakistanului și Coreei de Nord. Să nu cadă în capcana răposatului Gadafi sau ca Africa de Sud. Și, categoric, nu vor să sfârșească în ceva ca Irak și Siria.

Chiar faptul că dau aceste exemple înseamnă că e o fereastră de oportunitate pentru ei. Deci e nevoie de ceva mai dramatic decât actualele sancțiuni. Sunt fără precedent și dureroase pentru ei. Le-au redus rezervele dramatic (..) Moneda a scăzut dramatic. Dar știm din trecut că nu elitele suferă. (…)

Principala strategie a regimului e să își apere continuitatea. (..) Tot programul încearcă să obțină alt strat de imunitate pentru regim. Văd și ei ce s-a întâmplat cu Coreea de Nord. Iranienii înțeleg perfect. Odată ce ajung (putere) nucleară, devine garanția supremă că nimeni nu va încerca să intervină în afacerile interne. Indiferent cât de brutali ar fi cu propriul popor. Deci nu intenționează să arunce o bombă asupra unui vecin sau ceva.

Au nevoie de ea să răspândească teroare, hegemonie în regiune, să intimideze vecinii. Și să fie siguri că orice fac, nu vor sfârși cu cineva încercând să le răstoarne regimul.

Deci problema e pentru noi, Israel, că timpul se scurge. Pentru că țin active centrifuge și acum au o versiune nouă, de cinci ori mai eficientă în îmbogățire, care scurtează calendarul între decizia de a atinge nivelul militar de îmbogățire, de la 20% sau ceva de genul. Protejează teritoriul mai bine, îmbunătățesc sistemul de rachete sol-aer, radare să identifice avioanele invizibile sau chiar rachete de croazieră. Nu dorm. Deja au o forță de 600-500 de mine plutitoare cu GPS, care pot naviga, cum s-ar zice, în Strâmtoarea Hormuz.”

O altă ironie a dialogului e că Israelul are demult arme nucleare, nu semnează tratate de neproliferare și nu acceptă inspecții internaționale la capacitățile sale.

Qatarul – o televiziune cu o țară

Tabloul regiunii e prezentat de fostul șef al IDF ca împărțit între Iran și organizațiile islamiste. (Între timp, avem mult mai multe date să apreciem multiplele legături subterane între SUA, Israel și statele prietene din Golf în susținerea acestor grupări. Un fost lider al ISIS și Al Qaeda a preluat puterea în Siria și e primit ca o persoană onorabilă.)

Dacă Iranul e lăsat să aibă arme nucleare, vor domina regiunea:

„Pentru că practic înseamnă că pot sfida toată lumea, dacă au destui bani. Nu din cale afară de mulți, și voință. Vor avea curaj să intimideze vecinii, vor deveni un furnizor major de petrol pentru Europa, pentru Răsărit și Orientul Îndepărtat. Regimurile de acolo sunt strivite între două puteri.

Pe de o parte e Iran, pe de alta sunt islamiștii în Turcia și Egipt. Aceștia sunt cei doi piloni ai Orientului Mijlociu.

Și conducerea Saudită, care e pe moarte. Nu știu cum să descriu, e ca o lumânare care se stinge. (..) Unul e inactiv, al doilea are demență, au nominalizat un al treilea, de aceeași vârstă, pe care nimeni nu îl vede bun de rege. (..)

Nici Abdallah al Iordaniei nu are înceredere în el. Emiratele Arabe Unite și unele emirate sunt mai încrezătoare, că au bani. Se poartă bine. Eu zic că sunt o televiziune cu un emirat.”

Era vorba, desigur de televiziunea Al Jazeera, care atunci era cooperantă cu statul Israel. (Avea să fie alungată din Palestina pentru mediatizarea genocidului din Gaza.) Ehud Barak povestește că s-a întâlnit la Munchen cu prințul Jassim, care era atunci la rând să devină emir în Qatar. (Dar s-a retras între timp.)

cu Egiptul se poate trata

Larry Summers se interesează de situația din Egipt. Acolo dictatura lui Hosni Mubarak fusese răsturnată în 2011 de revoluțiile colorate cunoscute ca Primăvara Arabă. În locul lui, era președinte Mohamed Morsi, pe care Barak îl descrie liniștitor și condescendent ca un inginer. Chiar și de conducătorul Frăției Musulmane spune că nu e teolog (rigid) ca ayatollahul Kamenei.

„Sunt oameni practici”, conchide, „trebuie să hrănească 80 de milioane, să creeze slujbe, să trateze cu firmele multinaționale, să țină Canalul (Suez) în operare. Au nevoie de voi. Ei cred că America dă ordine la Banca Mondială și FMI, la alte organizații de care au nevoie. Înțeleg că e vorba de economie. Văd și mișcările de stradă, nemulțumirile.”.

Deci o sugestie că pot fi manevrați cu bani.  (După Israel, Egipt și Iordania sunt țările care încasează cele mai mari ajutoare de la Statele Unite, în valoare de zeci de miliarde în ultimii ani.)

„Dar nu văd de ce să îi susțineți și cu ajutor militar. Nu are sens. Nu au nevoie contra Libiei sau contra Sudanului. Deci practic îi ajutați să acumuleze contra Israelului. Iar apoi Israelul cere să acumuleze mai mult. Și voi plătiți ambele părți. Nu e ca pe timpul Uniunii Sovietice.

Mai bine luați acea jumătate de miliard de dolari, sau cât e… Dacă îi vărsați în infrastructură, economie, în unele proiecte în care să aveți un cuvânt de supus… Va adânci dependența lor de voi.”

viitoul demografic al Israelului

Unul din cei de la masă mută discuția spre viitorul israelian. În principal, e vorba de ruptura între partea secularizată a populației (care ar fi bazin electoral pentru stânga lui Barak) și segmentele ultra-religioase. Un sondaj Gallup din 2015 nota că 65% dintre evreii din Israel sunt fie atei fie neinteresați de religie sau nepracticanți, în timp ce 30% sunt religioși. Ceea ce o transforma într-una din cele mai puțin religioase țări din lume, depășind țări foarte secularizate ca Japonia (62%), Germania (59%), Elveția (58%) sau Coreea de Sud (52%).

Dacă excludem cincimea arabă a populației, preponderent musulmană, date mai noi, din 2025, arată următorul tablou pentru populația evreiască din Israel: 

50% sunt neafiliați religios (dar majoritatea lor declară că rezonează cu perspectiva reformată); 28% aparțin sionismului religios; 10% iudaismului ultra-ortodox (haredi); 6% iudaismului reformat, 1% țin de iudaismul conservator. Alte prezențe notabile, remarcate de cercetări mai vechi sunt cei aproape 2% creștini (arabi, evrei și alții), bahai, druzi și alte credințe.

Există un paradox: evreii ultra-ortodocși sunt uneori anti-sioniști, refuză serviciul militar. Dar beneficiază de subvenții consistente, având familii numeroase. În ultimii ani au fost dispute și încercări de a introduce obligativitatea serviciului militar și pentru ei, soldate cu proteste de stradă și fricțiuni în coaliția de extremă dreaptă a lui Netanyahu, care include și partide religioase.

„Demografia pare îngrozitoare. Nimeni zdravăn la cap nu pare să procreeze. Și toți nebunii fac câte cinci copii.

E.B: Haredim sunt mai prolifici decât arabii. Am anulat unele din (probabil beneficii)… (..) Când mă întâlnesc cu un prieten care are trei copii, îi zic: încă doi și ești în capcana ajutorului social. Aia ți-e ocupația, poți să stai degeaba.

Viitorul Israelului e să se trezească la timp, să pună o stavilă până nu e prea târziu. Altfel alunecă spre soluția cu un singur stat. Pentru că, dacă ar fi un singur stat, ajungem chiar mai rapid acolo. Va fi mai întâi o națiune binară, iar apoi generația cu majoritate arabă.

Sub conducerea lui Abu Mazen, cineva din echipa lui, Abu Ala, a negociat cu noi, acum cinci ani. A negociat cu Tzipi Livni (ministra de Externe n.t.), departe de ochii publicului. Dar toată lumea știa. Și ea i-a cerut să recunoască statul evreu în document. El i-a zis: doamnă, nu se poate…

Dacă mai cereți asta, o să (cerem) un stat mare, de la (râul) Iordan la (marea) Mediterana. Fiecare cetățean va avea drept de vot și majoritatea va decide. Ce poate fi mai simplu? Nu se poate… E necesar să oprim asta imediat. E o formă de orbire colectivă”.

(Ați recunoscut, probabil, celebra scandare „de la râu la mare”, care a fost în programul sionist inițial și în carta Likud, partidul lui Beniamin Netanyahu. Dar a fost reproșată celor care protestau pentru pace în Gaza că ar fi echivalentă cu dorința de a-i elimina pe evrei cu totul din acel perimetru. Iată că și fostul premier se referea la ea, dar cu intenția de a menține regimul de apartheid, fără drept de vot pentru palestinieni.)

aducerea a 1 milion de slavi

Se referă la situația în „micul Israel”, respectiv fără teritoriile palestiniene ocupate în 1967. Am mai difuzat anterior fragmentul care apăruse ca extras, despre schimbarea demografiei prin aducerea a 1 milion de slavi (în special femei frumoase din Belarus, Rusia, Ucraina).

min. 34. E.B.: „Dar și în granițele Israelului mic sunt probleme. Arabii cresc lent. Acum 40 de ani erau 16%, acum sunt 20%. Ar trebui să oferim egalitate mai întâi pentru druzi. Sunt 1% din populație, sunt israelieni în comportament. Au dat militari, generali, piloți.

Apoi să luăm minoritatea creștină, sunt cam 2%. Ar putea deveni… au un sistem de educație mai bun ca al nostru. Îmi amintesc de cursanții noștri dintre Nipru și Don (Ucraina, n.t.). Excelează în orice fac.

Apoi cred că trebuie să spargem monopolul rabinatului ortodox asupra căsătoriilor și înmormântărilor, și pentru definiția unui evreu. Să acceptăm, într-o manieră sofisticată, subtilă, deschiderea porților pentru o convertire în masă la iudaism. E o țară de succes, mulți s-ar înscrie. La început să nu fie o pre-condiție, că nu poți… dar de la a doua generație să se adapteze… sub presiunea societății. Se va întâmpla.

Și putem controla calitatea mult mai eficient decât strămoșii noștri. Sau decât fondatorii Israelului. Care s-au descurcat cum au putut cu valurile de salvare din nordul Africii, țările arabe. Au luat ce a venit, doar să salveze oamenii. Acum putem fi selectivi.

Și cred că putem, cu o minte mai deschisă despre cum poți deveni evreu… Putem să absorbim ușor încă un milion. Îi ziceam lui Putin: ne mai trebuie doar un milion. Schimbăm Israelul într-un mod dramatic, cu un milion de ruși.

Și cred că mulți ar prefera. Să fie din Belarus… Multe fete tinere, frumoase ar veni… Înalte, slabe… Când mai întrebam soldați în armată: cum te cheamă: Serghei Biton sau Vladimir Abutbol.

Sunt optimist. Uneori, nevoia creează mai multă flexibilitate. Le ziceam la haredi de nevasta beduină a lui Moise. Sau străbunica regelui David era moabită, care îl sedusese pe străbunic. Deci putem fi mai toleranți.”

Larry Summers se interesează dacă aceste probleme sunt conștientizate în Israel. Ehud îi răspunde că au avut alegeri supra-realiste. În loc să se discute de Iran și problema palestiniană, se certau pe legea recrutării pentru haredi. Dar se arată încrezător că o criză va trezi populația.

Fostul premier vorbește apoi de ce avea să fie cunoscut ca „acordurile abrahamice”. (Tratate bilaterale cu mai multe țări din regiune după 2020: Emiratele Arabe Unite, Bahrain, Maroc, Sudan.) Spune că liderilor acelor țări nu le pasă atât de mult de problema palestiniană, dar se tem de reacția populară de acasă.

min. 41 „Ar fi demonstrații de stradă, un preț mare, dacă lucrează cu Israelul să detensioneze, dacă nu mergem cu palestinienii. Iar pentru publicul din Israel va crea un cadru rezonabil. Ne dăm mâna, nu promitem raiul pe pământ. Dar dăm mâna cu albii din regiune să rezolvăm niște lucruri concrete. Ar ajuta mult să reducă tensiunile.”

Barak susține că, dacă s-ar retrage din Cisiordania (West Bank), aceasta s-ar înarma, ca Libanul.

„Acesta a fost succesul lui Bibi, în sens negativ. A avut succes să convingă poporul nostru că noi am făcut eforturile necesare. Și că toată răspunderea e în seama celorlalți. Ceea ce nu e adevărat. N-am încercat niciodată în ultimii patru ani… Nu am fost niciodată pregătiți să luăm decizii dificile, ca să facem progrese. Ne-am jucat.

Mai încoace, Abu Mazen e parțial responsabil de ce se întâmplă. Americanii au făcut greșeli. Europenii au făcut multe. Dar asta nu poate justifica eșecul nostru…”

„n-am banii lui Jeffrey”

Urmează o flecăreală despre perspectivele lor în carieră și dorința de a reveni în funcții mai înalte.

min. 59 Larry Summers: „Provocarea mea a fost… nu știu dacă și tu la fel… a fost între așteptările de a fi profesor sau oficial guvernamental. Era destul de simplu să fac mulți bani. Nu atâția bani ca Jeffrey și câțiva din prietenii lui. Dar bani frumoși pentru mine. Nu e atât de greu să faci lucruri care nu sunt prea grele și relativ plăcute, destul de interesante. Ce e greu, e să faci lucruri care îți dau adrenalină, entuziasm.”

țări înapoiate

De aici, dialogul trece spre propuneri pentru dezvoltarea unei afaceri ca pentru „asasini economici”, respectiv consultanță guvernamentală. Fostul premier israelian se amuză de înapoierea mai multor țări, care nu se preocupă nici de propria securitate națională și sunt ușor de păcălit din neștiință.

1:10 min.: „Securitatea națională e altceva. Pentru că multe țări din astea nu știu nici cum s-o abordeze. Cum să o gestioneze la nivel național, într-o țară care e în fundul Europei, ca Muntenegru, Albania, Estonia, Letonia. Și, pe de altă parte, securitatea din Mongolia sau Kazahstan. Nu știu ce să facă, așa că fac ce știu. Fac licitații și aleg. Nici securitatea națională nu o construiesc cum trebuie. Ultimul care vine cu ceva idei impresionante și profituri bune… cad în capcană.

(Nu știu) cum să gestioneze mineritul cu multinaționale… încearcă. Sigur că nu știu ce să facă cu economia, cu profiturile, cum să se dezvolte, să își folosească potențialul, ce ar trebui să fie al statului. Cum să faci să participe companiile mari, rămânând proprietar al ansambului. Dincolo de prima semnătură pe un contract.”

Barak vine cu idei de implicare a înalților funcționari americani în afaceri de consultanță la nivel statal. Și puțin trafic de influență.

1:13 min: E.B.: „Imaginează-ți o clipă că tu, cu Jeff și cu mine înființăm o firmă de consultanță. Care să abordeze suveranii unor țări, să le dea sfaturi strategice. Pe: macro-economie, finanțe, securitate și relații internaționale. Toate astea, chiar și pentru țări democratice, nu mai zic de cele mai autocrate… Sunt un ansamblu, toate se leagă cu celelalte. Și, dacă un grup inteligent le dă sfaturi, (pentru ei) face banii. Deja plătesc pe mai multe canale, că vor și prima și a doua opinie. Mulți bani, pe care îi au.

Toți suveranii cred că, dacă aleg oamenii buni, vor putea să navigheze cu organizații internaționale, cu ONG-uri. Și cu firme de lobby. Uneori au nevoie să știe și cu cine să vorbească. A venit și la mine cineva acum 10 ani. Era speriat de ceva anchetă americană în afacerile guvernului. Alteori au nevoie să ajungă la ECB (Banca Centrală Europeană), Banca Mondială..”

(Interlocutor) Probabil au nevoie mai mult de Statele Unite decât de Israel.

EB: Da, dar se bazează mai mult pe sfatul de la Israel, decât pe America.
(vorbitor): Că Israelul e mai asemănătoare…
E.B: Nu, că Israelul e suficient de mică să nu amenințe. Avem contacte în toată lumea. Când am fost în Mongolia, mi-au zis: poți să vorbești cu Putin? Am zis: da. Pentru ei e important. Dacă ar veni un rus, ar crede că îi subordonează… (…)

Suntem foarte avansați în domenii care îi interesează. Ca desalinizarea apei. Avem cea mai sofisticată agricultură din lume. Cei mai mari jucători sunt ai noștri. Uneori iau două kilograme de semințe modificate genetic, le duc în Cuba, Angola. Și în cinci ani avem concurenți. Știi că e nevoie să fie dublată producția de hrană într-o generație, două.

Jeffrey o să ne spună că pot fi câștiguri din a le indica onest niște jucători majori în fiecare domeniu. Având încrederea unui guvern ca Muntenegru, Letonia… Sigur că guvernul Danemarcei n-are nevoie de asta. (…) Din 194 de țări, cu ușurință putem lucra în 50. Unele chiar bogate și pot plăti.

(intelocutor) Oricine are resurse naturale, are o metodă de plată. Nu e ca și cum ar pune guvernul taxe.”

extindere în China și India

1:21 min, EB: „Nu exclud ca în 5 ani să fie descentralizată decizia și în China sau India. Și vei constata că orașe din China pot angaja consultanți. (..) să multiplicăm succesul din Singapore de 400 de ori. Unele au populații mai mari decât Austria, Elveția, Danemarca împreună.

E metoda Chinei de a nu pierde controlul… pe măsură ce fac tranziția (..) India, din alte motive. La fel, statele Indiei vor avea mai multă autonomie. E doar guvernatorul, care poate interveni, dacă sunt probleme cu legea, vreun scandal mare. Ar fi fascinant, aplicând ce ai învățat toată viața. ”

bogăția din Kazahstan și Venezuela

Partenerii americani se arată interesați de idee. Dar sunt sceptici în privința implicării în țările Africii, care au resurse mari, dar sunt prea riscante (Congo, Rwanda, „poate Angola”). Unul râde când E.B spune că Africa de Sud va fi o putere economică majoră. În schimb, îi surâde ideea Asiei Centrale.

1:26 min: (neidentificat) „Kazahstan e un caz bun. Au 80 de miliarde de dolari în fondul suveran. Ar vrea să fie parte din lumea vestică. Să fie văzuți că au drepturile omului. Vor să fie parte din sistemul financiar. Nu vor să fie umiliți. Vor să se consulte discret, dar să fie văzuți că își iau singuri deciziile. Se poate, dar foarte greu.

(altcineva) Dar America de Sud?
(n) Venezuela… dacă moare Chavez… și ai foarte mult petrol. Rezerve monstruos de mari, multe lucruri de făcut. După ce dispare Chavez… și-au devalorizat moneda săptămâna trecută… (..) Dar nu au economie (..) China e altceva din punct de vedere cultural.”

Dar Azerbaidjan? întreabă alt participant neidentificat. Ehud Barak răsunde:

1.28 min, EB: „M-am întâlnit cu Alyiev. Tatăl lui era un comunist tip KGB. Acum a preluat fiul, când a murit tatăl. Țara e condusă ca o afacere de familie. M-am întâlnit cu ministrul lor de Externe. Spune că are cel mai bun prieten în Avigdor Lieberman (ministru în mai multe guverne israeliene, născut la Chișinău, n.t.).

 (i): Odată ce ești în afaceri, poți cere mulți bani (pentru consultanță).
E.B: Nu pretind că le asigur securitatea câmpurilor petroliere. Îi îndrumi spre companii specializate. Unele din Israel, altele din SUA. Unii n-ar vrea o firmă americană, ci dintr-o țară mai mică.

Larry Summers: Eu am fost în acest domeniu de doi ani. Și cel mai interesant a fost în consiliul de administrație al unor firme de tehnologie înaltă. Ai sentimentul că creezi ceva nou, oameni tineri, energici. Mi-a plăcut să fiu cu Andreesen Howoritz.”

Firește, nu putea lipsi compania lui Marc Andreesen, despre care am scris cu altă ocazie, în seria despre tehno-oligarhie.

mersul economiei

Larry Summers preia discuția, interpelat de perspectivele economiei. Fostul șef al Finanțelor Statelor Unite laudă oportunitățile oferite de dobânzile real negative (depășite de inflație). Se miră că mai mulți nu profită să se împrumute pentru investiții pe bursă și preluarea ostilă de companii.

Despre Uniunea Europeană (care traversa o criză a datoriilor așa numitelor țări PIGS – Portugalia, Italia, Grecia Spania, ca replică a celei globale din 2008).„Populația e mai îmbătrânită și oamenii nu vor să muncească”, spune unul din meseni.

LS: „Sudul Europei va fi pentru nord ca sudul Italiei: sărac, nu foarte competitiv, șomaj mare, dependență de stat.”

1:39 min, LS: „Șansele ca euro să stea împreună sunt mari, dar șansele ca UE să fie un loc dinamic nu sunt prea mari. (..)

Și Japonia e o insulă pentru pensionari. (râsete) Ultimul lucru pe care l-au inventat era walk-man-ul și asta era demult. Deci vor tipări multi bani.

EB: Acest Abe e serios? Ca data trecuta nu mi s-a parut. (premierul Japoniei, Shinzo Abe, cunoscut pentru politica de tipărire masivă de yeni, n.t.)

LS: Nu cred că e serios. Din semnalele de la fondurile de investiții, yenul scade și bursa japoneză crește. Aș paria impotriva obligațiunilor japoneze.”

Apoi Summers se interesează ce mai face prietenul său, Stanley Fischer. Acela era atunci guvernator al Băncii Centrale a Israelului, după ce fusese adjunct la Fed (echivalenta din SUA), economist șef la Banca Mondială și în conducerea FMI.

1:44 min EB: „E foarte popular. Oamenii cred că ne-a salvat de un dezastru și e foarte apreciat în țară. Sunt și câțiva de altă parere. Că trebuia să fi investit în aur, că a crescut prea mult rezervele. Că trebuia să facă cu shekelul ce au făcut elvețienii. Mie îmi place, e sincer.”

sfaturi pentru afaceri

După 1 oră și 48 de minute, Jeffrey Epstein intervine și încheie întrevederea cu invitații americani, spunând: o să mai rămân eu cu Ehud puțin. De aici încolo, dialogul între patru ochi între cei doi merge pe cu totul alt făgaș. Barak începe să îi ceară sfaturi de afaceri lui Epstein, cu o replică hilară, apropo de preferința lui Summers pentru adrenalină și provocări profesionale deasupra banilor:

1:56: EB: „Spre deosebire de Larry, eu pot să găsesc satisfacție și adrenalină în a face bani.”
JE: „Știam deja.”
EB: „Nu m-ar plictisi… i-aș cheltui…”

Din acest punct, dialogul ne relevă un politician interesat de metode de îmbogățire personală la limita legii. Surpriza e că fostul premier israelian pare total incompetent în materie de business. Vrea să dea niște tunuri, din relațiile pe care le are, dar nu știe cum. Nu pare a avea habar cum funcționează o firmă, vine cu propuneri confuze. Încât Jeffrey Epstein îl tratează ca un mentor, care încearcă să îi explice datele de bază și să îl lanseze pe traiectoria îmbogățirii.

EB: „Ți-am adus un document despre o preluare a unui grup german. (…) O afacere care nu le-a mai ieșit cu o subsidiară a Deutsche Telecom, cum s-o numi aici, T Mobile. (..) Citește-o și întreabă-mă ce îți mai trebuie.

JE: Acum au bani?

Barak devine destul de confuz în privința situației concrete a firmei. Știe doar că e a unor germani bogați, pe care vrea să îi ajute să preia controlul unor fonduri de investiții, pe care le compară cu cel al lui Warren Buffet. Jeffrey Epstein e mult mai pragmatic și competent în materie. Se interesează de bilanțul concret al firmelor, fără să fie lămurit de politician. Exasperat, Jeffrey îl oprește și îl ia cu a,b,c-ul:

2:04 min: JE: „Lasă-mă să te opresc o clipă. Nu te mai concentra pe unde sunt înregistrați și organizarea. Trebuie să te concentrezi pe numere. Să îmi spui cinci lucruri: ce performanță au avut, dacă au avut (profit) până acum?
EB: O să găsești acolo datele… Când eram eu în acționariat erau…. Dacă sunt acum… răspunsul e: nu. Dar altfel sunt bogați.
JE: Bine, dar îmi trebuie numerele și ce vor ei de la tine.
EB: (…) Firma mai mare are 3,5 miliarde datorii și active de 3,5 miliarde…. Ceea ce îți permite să preiei și Daimler. De fapt, singurul care a făcut ce GCG ca viziune e Ferdinand Piech, când a preluat Volkswagen. (…) Ei asta plănuiesc.

Vor de la mine să conving niște oameni, pe care nu îi sperie genul ăsta de sume. Dacă conving, de exemplu Fondul suveran din Singapore, al Emiratelor sau China. Sau chiar un grup rus. Să fie alături de noi. GCG dă fondurile în Luxemburg.
JE: Vor ca tu să te duci la fondurile suverane.
EB: Da. Toți, indivizi extrem de bogați. Ca Tom Pritzker. (miliardar din SUA, în domeniul hotelier n.t.)
JE: Da, l-am notat, am vorbit cu el și azi dimineață. (..) Dar ce avantaj ai tu? Că cunoști oameni bogați?
EB: Mă cunosc, au încredere în mine, am fost la… (..) De exemplu, s-au chinuit să îi convingă pe ruși și n-au reușit. Iar eu cred că pot. (…)

ghid pentru corupți începători

Epstein încearcă să îl îndrume pe politician spre zone pe care le stăpânește mai bine și cum să își folosească optim conexiunile.

J.E.: Înțeleg că vrei să le deschizi uși. Dar nu e tocmai zona ta de expertiză… Ascultă-mă: o să faci o grămadă de bani. Sunt sigur. Întrebarea e unde.
EB: O să-ți arăt propunerea concretă de la ei…. dacă ne aduci pe cineva care poate să pună 1 miliard de dolari…cum e fondul din China, care își permite. Să zicem că-i convingem. Au zis: cu datoria, e 2 miliarde. Din astea, avem 3%. Suntem gata să îți dăm 12 milioane din alea 60 imediat. Și pe urmă tranșe mai mici.

JE: Mda. Ce m-a rugat Tom (Pritzker) azi dimineață… a zis că ți-a zis la Davos. Zice că ar trebui să faci o listă cu oamenii care-ți sunt datori. Din trecutul tău, apropiați. Zice să faci lista asta: Cutare mi-e dator o favoare, Cutare îmi datorează postul lui, Cutare mi-e dator cu viața…

Și te gândești invers. În loc să te gândești care sunt oportunitățile (că acum te-ai fixat pe ele). Să te gândești la propriul tău bilanț. Ce competențe, ce părți tari ai. Ce datorii ai. Ai 71 de ani, nu poți să fii într-o afacere pe 20 de ani, trebuie să facem bani în următorii 3 ani.

Am vorbit cu Ian (Osborne), care e foarte conectat cu Samsung. Îl plătesc 3 milioane pe an…
EB: Doar să facă PR (relații publice)…?
JE: Da, are trei companii de genul ăsta. A zis că ți-a recomandat o firmă: „Look out”…. care ți-ar da câteva milioane să fii în consiliul de administrație.
EB: Asta ar fi bine…

Tânărul menționat e englezul Ian Osborne, care a mai apărut în dosar ca om de legătură. De pildă, atunci când un director din Microsoft apelează la Epstein pentru o întâlnire cu Tim Cook de la Apple.

Peter Thiel e introdus în scenă

Cu această ocazie, îi vorbește de firma creată de CIA, Palantir. De care, surprinzător, Barak nu auzise la data aceea. (Ambii îi silabisesc greșit numele.) Palantir urma să fie folosită masiv în războaiele din Ucraina și Gaza, pentru alegerea țintelor.

2:13 JE: „Mi-a zis că sunt două firme de IT. Deși eu nu l-am întâlnit pe Peter Thiel. Toată lumea zice că sare și se poartă ciudat. Că ia droguri.
EB: Fumează….
JE: Da. Pare drogat. Dar are o firmă: Palantir. El crede că te-ar pune în consiliul de administrație al Palantir. El și (Marc) Andreesen, de la Andreesen Horowitz…. ei îl plătesc lui Larry (Summers) 1 milion de dolari pe an, doar să fie consilier.
EB: Ce-s ăștia, firmă de lobby?
JE: Sunt cel mai mare fond de investiții din Silicon Valley.
EB: Cum, mai mare decât Sequoia (Capital)?
JE: Ăștia sunt noul val, sunt băieții deștepți…. Deci imediat, dacă pleci în trei săptămâni, aceste două firme imediat (te rezolvă).

Pe 16 februarie 2026, controversatul hacker și investitor Kim Dotcom a anunțat că baza de date a Palantir ar fi fost spartă de hackeri. Și că din ea rezultă că firma fondată de Peter Thiel și Alex Karp folosește softul de spionaj pentru a aduna înregistrări de șantaj cu politicieni și miliardari americani, prin preluarea controlului mai multor dispozitive. Reprezentanții firmei au negat categoric știrea, văzută de aproape 9 milioane de persoane pe rețeaua X.

Cel cunoscut sub pseudonimul Kim Dotcom a fost fondatorul site-ului Mega Upload, de transfer de fișiere. A avut mai multe condamnări pentru hacking, încălcări ale drepturilor de autor, spălare de bani și evaziune. Susține că nu e în legătură cu presupușii hackeri de acum, dar că aceștia i-au încredințat știrea în exclusivitate. Și că ei urmează să ofere datele extrase din serverele Palantir către țări rivale, ca Rusia și China. (Revenim la conversația din 2013.)

băncile Elveției

A doua propunere de afaceri cu care vine ministrul Apărării al Israelului la acea dată e legată de câteva bănci elvețiene.

„EB: O bancă privată… o să mă întâlnesc cu ei, zbor mâine în Europa. M-au rugat să mă alătur la ceva similar cu Tony (Blair, probabil, n.t.), și Schultz. Să îi ajut să conving oameni și jucători… să se concentreze pe clienți cu venituri mari. Nu sunt cunoscuți. Nu sunt așa mici. Am vrut să verific. N-am găsit nimic de ei. Dar mi-au zis cinstit: nu vor să lucreze cu americani. Că vor să știe tot și nu e ușor pentru ei.
JE: Înțeleg. Cât de mari sunt acum? Știi?
EB: Între…. 150-250 miliarde în active gestionate. Nu știu exact. Ei nu știu să abordeze Rusia.
JE: Cum se numește.
EB: Îți zic în câteva zile.

JE: Au fost investigați de Statele Unite?
EB: Nu.
JE: Asta nu sună bine.
EB: De ce?
JE: Că nu pot să-mi imaginez o instituție de 150 md dolari, neinvestigată de autoritățile americane. Nu sună în regulă.
EB: Mai vorbesc cu ei… Poate după întâlnire… Nu au fost investigați pentru ceva rău. Probabil că autoritățile i-au abordat….

JE: În general, orice bancă elvețiană de asemenea dimensiune a fost investigată. Ce trebuie să întrebi: dacă au tratat cu americani. Dacă s-au atins de (clienți) americani, au fost. Au fost (exemple mari) și le-au cerut să nu mai aibă clienți americani. Guvernul zice: vreau să știu cine a avut cont la voi, că nu și-au plătit taxele. Sub legea elvețiană nu putem să vă dăm numele. Dar le putem da guvernului elvețian.
EB: Și guvernul elvețian probabil cedează la presiunea SUA. (..) Credit Suisse și UBS au fost investigate. (…)

JE: Le spun: felicitări, ești investigat. Dacă vrei să colaborezi, nu te supărăm. Dacă mă trimiți la plimbare, te inculpăm la New York. Dacă ești inculpat acolo, nu mai ai voie să faci afaceri cu bănci americane nicăieri în lume. Și ieși din afaceri. (..) Wagon Bank a plătit 75 de milioane, UBS a plătit 750 de milioane. Și dau și numele tuturor americanilor, care au avut conturi. Dacă a dat nume, lumea e reticentă. Data viitoare, Mubarak sau Rusia se gândește că poate urma.

Dacă ai 100 de milioane în Elveția, nu vrei dobândă. Îi ții acolo pentru siguranță, nu pentru profit.

Un moment chiar hilar e când Jeffrey Epstein se gândește mai mult la reputația politicianului și la conflictul de interese în care s-ar afla. (Era încă ministru al Apărării, dar urma să părăsească guvernul pentru că survenise o altă majoritate și Netanyahu se întorcea.) Dar Barak e mult mai atras de comisionul bancherilor elvețieni.

2:28: EB: „Ei par să fie interesați. N-am finalizat, știu că părăsesc postul în câteva săptămâni. Dar după ce mă duc în Elveția îmi fac o propunere. Nu știu ce au în minte să mă compenseze, simt că vor să îmi dea o acoperire a cheltuielilor. Ar putea să fie chiar mare, că o să trebuiască să consum timp să găsesc clienți…
JE: Ați vorbit de cifre?
EB: Nu, niciodată. Un comision va fi, în timp. N-am pus problema cu ei.
JE: Ai vorbit cu președintele sau proprietarul?
EB: … Au venit la mine acasă. Probabil directorul… prima dată. A fost impresionat și a vrut să ne mai vedem cu ei. (..) O să le zic să-mi facă o ofertă, că nu știu să continui de aici. Și aș aprecia, dacă mi-ai zice cât aș putea să… să nu pară exagerat….
JE: Dar vrei să te implici cât timp ești încă în guvern?
EB: Prefer să le zic: trimiteți-mi o ofertă după 14 (martie). (..) Sunt lideri în furnizarea de internet. Pot să îi ajut să colaboreze în alte țări. (..) I-am amânat, erau prea mulți oameni în cameră. Dar îi contactez.”

Tony Blair ia 5 milioane de la JP Morgan

Deja în acest punct, Jeffrey Epstein e exasperat de aiurelile ministrului, care caută toate pistele posibile să tragă oarece profit. Se interesează când preia Netanyahu guvernarea și ce incertitudini sunt legate de învestirea cabinetului. Altă surpriză e că Epstein e mult mai interesat de soarta Israelului în acel context incert militar.

2:35: JE: „E posibil să nu vină?
EB: Nu e niciun precedent, dar se poate întâmpla. După aia pierd un sfert de milion de dolari doar pentru că va trebui să anulez niște cursuri, pe care le-am antamat. Mă gândesc să și demisionez pe 14. Dar nu ar fi primită bine în Israel. S-ar investiga, cu cine m-am văzut…. O să zică: se prăbușește Siria.

JE: Ce se întâmplă (atunci)? SUA n-o să intervină în Iran în curând. Dar dacă se întâmplă ceva dramatic… Dacă Hezbollah face ceva prostesc…. Uite ce mă îngrijorează: chiar dacă ești impopular ca politician, dacă Israelul are o problemă militară… cine o face dacă nu tu?
EB: Când va fi ministru Apărării (în loc) o va face el… e doar o problemă dacă eșuează negocierile 90 de zile și va fi altă rundă de alegeri. Deci nu vreau să fiu blocat acolo. Prefer să numească pe altcineva.

JE: Să presupunem că ei zic: 3 milioane de dolari pe an. Tony (Blair) ia 5 milioane de la JP Morgan.
EB: Da, dar JP Morgan e mult mai mare.
JE: Știm că nu va fi mai mare de 5. Deci va fi între 1 și 4. Eu cred că îți vor oferi 1,5 milioane de început. Și noi vom refuza. Zicem: credeam că sunteți serioși. Pot să fac atâta în câteva discursuri pe an. Dar întâi să știm… că nu te poți implica într-o bancă, dacă face ghidușii…
EB: Ce înseamnă…?
JE: Lucruri ilegale.
EB: Nu cred că e cazul.
JE: Crezi, dar nu știi.
EB: Și cum să aflu?
JE: Odată ce îmi spui numele (băncii) putem să avem o idee. Ce clienți au: africani, ruși…
EB: Nu, tocmai. Sunt europeni.
JE: Și italienii sunt cu probleme.
EB: Au ezitat să intre în Rusia, din cauza riscurilor reputaționale. Și sunt slabi în America Latină, ar vrea să intre. Și nu știu să se apropie de China.
JE: Mai au filiale?
EB: Nu știu. Nu cred că e bancă în sensul propriu.
JE: Asta-i problema. Trebuie să afli detalii și să vorbim concret, nu teorie…

După ce politicianul îi mai împuie capul cu altă firmă americană, unde are perspective să fie cooptat în conducere, pentru că i-a uimit pe câtă lume cunoaște… Jeffrey îl ia deja peste picior cu un calambur: „Le-ai spus că numele tău e Brag?” („a se lăuda”). Dar Barak nu se lasă intimidat și mai vine cu o propunere.

cum să negociezi

Povestește cum l-a întâlnit pe directorul de la Alcoa – unul din cei mai mari producători de aluminiu din lume. „Îl știu de când era director adjunct la Siemens America, iar directorul mi-era prieten”. Și lor le promite să le deschidă uși în Rusia. Le-a făcut cunoștință cu miliardara Yelena Baturina, soția lui Yuri Lujkov, fost primar al Moscovei. Pentru Alcoa are ca propunere să le fie consultant pentru protecția minelor pe glob. (Ceva similar cu afacerile cu mercenari.) Iarăși, Jeffrey îi dă sfaturi mai realiste:

2:48: JE: „Ei vor ști mai bine ca tine la ce te pot folosi. Le spui că ai 71 de ani, poți alerga următorii 5 ani… Dacă considerați că vă pot fi de folos… Îmi puteți trimite o ofertă după 14 martie. Ca după 1 aprilie să iau o decizie. Fără alte discuții. Ei știu cât faci pentru ei. Nu le zici dacă-ți plătesc cheltuielile… Le ceri o ofertă între 14 și 20… iar pe 1 vă dau răspunsul. Fără alte vorbe și oferta va veni mai mare decât crezi așa.

Îmi place mai mult firma de securitate decât banca. Cu firma de securitate nu poți intra în bucluc.
EB: …. să așteptăm și să le comparăm după…
JE: Sigur. O formulezi ca și cum le-ai da un ordin. Vrei o ofertă între data cutare și cutare.
EB: Așa… deci nu zic să trimită detalii… nimic… doar să îmi facă oferta…. În principiu, banca ar putea să-mi propună ceva între 1 și 4 milioane. Și ceva bonus. Pot să ceară exclusivitate?
JE: Nu. Poate doar între alte bănci.
EB: Aș putea să le explic… să fie mai multe activități?
JE: Nu te apăra, nu le da explicații. Le zici că nu oferi exclusivitate. Trebuie să fii perceput ca…”

Dar ofertele de corupție par să vină spre el din toate direcțiile. Începe să-i povestească cum un ofițer de-al lui i-a spus că poate fi într-o firmă de securitate și pază. Doar că e dubioasă pentru că în ea e implicat cineva cu afaceri cu familia Assad (care a condus Siria până recent). „Cu familia Assad!?” se miră Epstein.

Tony Blair, șpagă și din Kazahstan

Apoi Barak încearcă să afle dacă poate câștiga mai repede decât Henry Kissinger din consultanță, după retragerea din politică. Aflase că îi luase un an și jumătate să facă primul milion de dolari astfel. Dar Jeffrey e mai optimist:

JE: „Kissinger era consilier pe strategie și politici. Ce e asta? Înseamnă totul și nimic. Că nimeni nu știe ce e. În cazul tău, e securitate și economie. E foarte simplu. E altfel de afacere.”
EB: Deci e viabilă. (…)

Un domeniu sunt și contractele guvernamentale. Tot de la tine am aflat, că Tony Blair face 11 milioane de la guvernul din Kazahstan, doar să le dea sfaturi de lobby și cu ONG-uri, cu ONU.
JE: Tony a devenit „ghiduș” Nu știu ce face el pentru bani. Nici dacă banii merg la el sau la altcineva.
EB: La cine să meargă?
JE: Merg la Tony, că are nevoie de ajutor. Și el mai dă mai departe. Că aud sume gigant date lui: 5 milioane aici, 10 acolo, 5 acolo… Tony nu face 30 de milioane de dolari pe an.
EB: Da, dar a devenit…. judecând după ce ceasuri are…
JE: Poate face 10 milioane pe an..
EB: Da, probabil că primește banii și mai împarte și cu alții… probabil..

După retragerea din politică, fosta eminență cenușie a guvernelor americane își fondase firma de consultanță geopolitică, Kissinger Associates, care a prosperat peste patru decenii. În 2007, Kissinger a fost adus în România, probabil pe o sumă consistentă, de Sorin Ovidiu Vântu, la gala „Zece pentru România”, unde Realitatea TV oferea premii în bani celor mai în vogă personalități cultural-politice. Cu aceeași ocazie a fost și la o cină privată acasă la SOV, cu invitați ca Ion Țiriac, Dinu Patriciu, Nadia Comăneci, Ilie Năstase și Puiu Popovici.

cu patru șefi ai CIA

Prieteniile din lumea spionajului ale lui Ehud Barak îi atrag mai mult atenția lui Jeffrey Epstein. Se înțelege că îi cântărește, pentru a vedea la ce ar putea fi folosiți.

JE: De exemplu: Ian Osborne are 29 de ani. Ia 3 milioane de la Samsung și mai are alte câteva companii. I-au zis: ai 100 de milioane, găsește-ne companii de internet să le cumpărăm și ai 30% din profit. Și e un domeniu nou pentru el. Nu are statura ta.
EB: Dar e monden. Întreține relații, îi place să fie sociabil. Eu sunt ca Obama, prefer să fiu singur într-o cameră, decât să intervin. Nu sunt genul să distrez oameni…
JE: Asta e problema. Nici nu trebuie să fii. Ei te percep ca militar. Trebui să te prezinți ca atare: clar, la obiect…
EB: Pritzker mi-a zis la fel….
JE: Poți să-l ajuți în Irak?
EB: Nu. Poate în zona kurdă. Dar nu cu guvernul. Poate indirect….

De exemplu azi m-am întâlnit cu David Petraeus (fostul șef al CIA, până în 2012, n.t.) Sunt între puținii, care mă mai afișez cu el public.
JE: Da? Unde e?
EB: L-am întâlnit cu soția lui pe terasa hotelului…. Și s-a ridicat să mă felicite. Am fost puțin stânjenit, n-am știut cum să răspund. Dar am vorbit puțin. În Irak e între cei mai respectați, are conexiuni clare acolo. Pot să creez contacte cu el.
JE: Tom deja îl cunoaște destul de bine. Dar crede că e potențial toxic.
EB: Pentru fundalul lui….? OK Cred că încearcă să își găsească o poziție în domeniul bursier. Ca acel comandant din Balcani….
JE: Generalul Wesley Clark…. Da, Panetta ce o să facă? (Leon Panetta, ministrul Apărării al SUA, la data respectivă și fost director al CIA n.t.)
EB: Înțeleg că vrea să dea discursuri pe gratis pentru Fundația Panetta. Dar noi contemplăm să pornim o operațiune… cu Jeremy Bash (șef de cabinet la CIA și la Ministerul Apărării în SUA, sub Panetta). (…) Îl știu și pe Robert Gates, dar e cam rece (fost șef al CIA și ministru al Apărării, n.t.).

Epstein, mai interesat de Iran

Din nou, Jeffrey Epstein duce discuția spre geopolitica Israelului, de la posibilitățile de înavuțire, care îl sâcâiau mai mult pe ministru. Cu o întrebare stranie.

3:09: „JE: Dacă Iranul ajunge (putere) nucleară în următorii trei ani…  Ai sugerat cândva că toată lumea se uită mai sus către cineva, la greu. Iar în cazul tău și al lui Bibi nu mai e la cine să vă uitați decât în oglindă… (..) Crezi că s-ar interpreta că voi doi n-ați făcut tot ce trebuia?

EB: Nu știu, s-ar putea spune de ce nu am depășit ezitările…. Totuși nu cred. Pentru că noi nu am pretins că putem distruge tot (programul nuclear). Putem să îl amânăm cu 2-3 ani. Dar lasă asta acum… Avem altele.
JE: Nu. Ce vreau să știu e: ce risc ai.
EB: Eu nu voi fi învinovățit. Poate președintele.
JE: OK.

prietenia cu Putin

Cei doi revin la strategia culegerii roadelor de la cei îndatorați:

EB: „Când am părăsit rolul de prim-ministru, Nazarbaev se simțea dator față de mine. (Nusultan Nazarbaev, primul președinte al Kazahstanului, n.t.) Pentru că în mai multe adunări internaționale am prezidat. Și știe că am vorbit cu Clinton și i-am zis că nu are sens să ceri standarde (pentru drepturile omului, n.t.) ca în Maryland, care nici acolo nu mai ca odinioară…

Și odată am folosit-o. Am fost cu milionari din Israel, care au tratat…. dar au trecut mulți ani. Nu știu cine mi-ar fi dator. Am o prietenie bună cu Putin. Pot să-l abordez, pot să vorbesc cu el cum puțini pot, cred eu. Și mereu îmi răspunde cu multă căldură.

JE: Dar ai avut legături, când erai prim-ministru, cu cineva din guvernul Turciei? Din Iordania? Înainte să ai relații bune cu Omar Suleiman (vicepreședinte în Egipt, n.t.) Că el te plăcea.
EB: Da. El și Mubarak ne erau datori. Aveam încredere reciprocă…..

Putin e ceva de genul ăsta. Dacă îi cer o favoare, pe care o poate influența, probabil că ar face-o. Nu vreau s-o închei cu el cum a făcut-o Schroder. (Gerhard Schroder, fost cancelar al Germaniei și consultant pentru Gazprom, n.t.) L-au nominalizat să fie reprezentant al Gazprom în Germania sau ceva… și să fie responsabil de conducta, pe care au aprobat-o înainte să plece (Nord Stream, bobardată în 2022, n.t.). Acum dacă întrebi nemții de Schroder, sunt jenați.

JE: Cât de des… Când ai vorbit ultima dată cu el? Acum doi ani?
EB: Nu… un an. Nu vorbim des. (..) În prima zi când a venit la Kremlin ca prim ministru, a înlocuit un tip, Stepașin (Serghei Stepașin, premier al Rusiei n.t.) Eram deja prim-ministru. Îl vizitasem pe Elțin. (Boris Elțin, primul președinte al Federație Ruse, n.t.) și l-am văzut și pe Stepașin și pe Putin, când era proaspăt instalat. Și ne-am mai văzut, la Soci.
JE: Vizită de socializare sau oficială?
EB: De socializare. Nu mai țin minte. Mă duceam la Moscova și mi-a zis, o, nu, sunt la Soci, vino aici. I-am văzut palatul, care se zice că a costat 1 miliard. Ne-am îmbrățișat. Vorbesc foarte sincer cu el. (..) Respectă că e privit în ochi și i se spune cinstit opinia. (..) Nu îmi e cineva dator…
Ban Ki-moon (diplomat sud-coreean, fost secretar general al ONU) nu îmi e dator, dar mă respectă. L-am ajutat să se prezintă bine. Și mi-a spus că e gata să mă ajute.

JE: Eu i-aș trimite un mesaj lui Putin că voi părăsi ministerul pe 14 martie, voi fi în Scandinavia… sau în nordul Europei… Ar trebui să luăm cina. Să fie ceva scurt.
EB: O să vrea. Îi place să stea de vorbă cu mine.”

cu producătorul de avione F35

Epstein revine ca un profesor serios la lista cu puncte tari pentru învățăcelul său.

„EB: M-am întâlnit săptămâna trecută la Tel Aviv cu doamna care conduce Lockheed Martin (firma de armament care produce avioanele F35, n.t.). Și am vorbit de ce urmează. Riscul ca F35 să fie ultimul avion cu pilot în el. Că multe țări s-ar putea să nu-l mai cumpere. Și chiar cele care l-au cumpărat ar putea fi nemulțumite de creșterea prețului.

Nu mai e situația de acum 20 de ani, când erau avioane care câștigau războiul. Pentru că ei nu cred că va fi un război pe durata de viața a acelor avioane. Deci vor ceva mai simplu, mai ieftin, care zboară totuși.”

Povestește cum i-a impus respect prin atitudine și cunoștințele lui. Că poate detecta de ce Boeing a eșuat după investiții de 5 miliarde în sisteme pentru trupele terestre. Că știe cum să abordeze astfel de cazuri, să nu se mai repete aceleași erori.

„JE: Dar poți fi în consiliul de administrație al Martin Marietta? (firmă absorbită de Lockheed Martin, n.t.)
EB: Nu cred. Dacă aș face asta imediat (după mandatul de ministru MApN n.t.) ar fi bizar…
JE: Înțeleg. Dar când SUA dă 2 miliarde Israelului, cu condiția să cumpere tehnică americană…. cum funcționează?
EB: Funcționează… prin sisteme operaționale. Ei ni le aprobă… Și eu semnez ordinul de comandă pentru contracte…. Ar fi bizar să intru acum (în firmă). Dar, dacă mă gândesc, am mai avut generali, care au devenit consultanți pentru Boeing…”