Adevăratul test al patriotismului

Recâștigarea libertății de exprimare e baza minimală a recuperării suveranității. E condiția sine qua non a democrației, pentru că fără ea nu poate exista dezbatere liberă, coagularea opiniilor și reprezentarea lor. Nu te poți opune organizat sau individual nici invaziei, nici mătrășirii memoriei colective, nici aruncării țării în război, nici conducerii din afară.

De mai mulți ani, reproșul principal pe care l-am făcut noului val naționalist de la noi a fost că nu pornește de la această temelie, prin contestarea legitimității însăși a tuturor legilor de cenzură, date în ultimele două decenii. Avem în sfârșit un proiect de lege, inițiat de Dumitru Manea, care își propune exact asta: abrogarea celor mai multe din legile care împiedică exprimarea liberă a gândirii. Inițiativa deputatului SOS, care a adunat și câteva semnături de la POT și AUR (nominalizate mai jos) este testul diferențierii între cei care doar mimează patriotismul și cei care vor cu adevărat ca românii să aibă deminitate și o voce în spațiul public.

Întrucât urmările legilor cenzurii sunt, tardiv, înțeles de tot mai mulți, renunțarea la ele ar trebui să fie între condițiile minimale ale discuției cu orice politician din arcul guvernamental – PSD, PNL, USR, UDMR – partide care au votat în unanimitate legea Vexler din 2025. Între timp, am putut vedea un preot din București anchetat pentru pictarea unor sfinți ai închisorilor pe exteriorul unei biserici. Și am putut vedea statuia poetului Octavian Goga, dată jos la Iași. Adică o restrângere de libertate chiar și în comparație cu perioada Nicolae Ceaușescu, când numele lui Goga era dat unor străzi și instituții.

Doar cine se preface că nu vede, nu înțelege acest program de ștergere a unei părți din patrimoniul cultural național. Avem și confirmarea că aceste legi sunt folosite pentru eliminarea unor competitori electorali, prin dosarele făcute unor opozanți ca Diana Șoșoacă și Călin Georgescu, demersuri profund nedemocratice.

Poate nimeni din partidele ce se consideră de centru-dreapta, sau din PSD – în eventualitatea trecerii în opoziție – nu va dori să își reconsidere poziția în fața acestor întâmplări, asupra cărora am avertizat din perioada dezbaterilor din vara trecută. Dar va trebui să notăm că refuză această șansă de îndreptare a unor greșeli.

Cu atât mai mult va fi momentul adevărului pentru AUR, care s-a anunțat dispus la un parteneriat cu PSD și PNL, așa cum a îndemnat și Călin Georgescu. Va fi momentul alegerii limpezi, între propriul electorat naționalist sau promisiunile făcute ambasadorilor și politicienilor din SUA, pe care i-au tot curtat cu o insistență penibilă. Au acum ocazia să pună această condiție partenerilor de negociere.

E o șansă și pentru alegători să își dovedească inteligența. Pe marginea știrii cu înlăturarea statuii lui Octavian Goga, sau a celei despre ruperea colajului de fotografii cu mari personalități românești (în frunte cu Mihai Eminescu), am văzut o revărsare emoțională în comentarii pe internet. Unele au fost excesiv de violente verbal și regretabile, în tensiunea momentului. Înjurăturile nu ajută la nimic, dimpotrivă, fac un deserviciu. Acum cei care simt românește au șansa unei implicări decente, legale și mult mai eficiente. Oricine poate să întrebe politicienii cu care interacționează pe internet: susțineți sau nu abrogarea legilor cenzurii? Cum veți vota la legea propusă de Dumitru Manea?

seria de legi ale cenzurii

Subiectul libertății de exprimare a revenit pe tapet prin legea Vexler 2, votată și promulgată la finele anului trecut. Am explicat într-un serial amplu, de 16 episoade, care sunt problemele ridicate de întreg pachetul de legi ale cenzurii. Cum acesta nu se reduce la acea lege recentă, ci a fost un proces metodic, întins pe două decenii, sub guvernări succesive. Se intitulează: Legile cenzurii, ca inginerie socială. Vă invit să aveți răbdarea să îl parcurgeți, pentru că veți descoperi amănunte inedite și o serie de argumente, pe care n-am să le mai reiau.

Între pericolele majore se numără: anularea dreptului de a mai riposta la fenomenul marii înlocuiri prin migrație, tema cea mai arzătoare în toată Europa, cu care românii abia încep să se confrunte. Altul e amputarea unor pagini esențiale ale istoriei și culturii naționale, care sunt rescrise după dictate din afară. Participarea României la organizații supra statale, ca Uniunea Europeană, și în alianțe ca NATO cu țări în care temele etnice sunt la ordinea zilei, nu poate să rămână un tabu pentru societatea românească.

Marile dezbateri identitare trebuie să aibă loc, fără a fi oprite sub dictatul corectitudinii politice, prin confundarea cu xenofobia a oricărei opinii despre orice persoană sau grup străin. Nu putem fi simultan parte din fenomenul globalizării, să îi suportăm consecințele, dar să nu îi putem comenta neajunsurile; decât, dacă acceptăm un statut sub-uman de înrobire și acceptare pasivă.

proiectul depus

În sfârșit, senatorul SOS Dumitru Manea a depus un proiect de lege pentru anularea celor mai multe din acele legi de restrângere a libertății de exprimare. E intitulat: „Propunere legislativă pentru legitimitatea apărării intereselor naționale ale României”.

Legea va funcționa ca un turnesol, pentru a vedea cum se poziționează atât partidele de la putere cât mai ales cele din opoziție. Pentru că fără recuperarea libertății de gândire și de exprimare, nu se poate vorbi de suveranitate națională. Sau se poate vorbi doar în cuvinte goale.

presa sistemului e total împotrivă

Încă de la depunerea proiectului, legea a fost întâmpinată cu maximă ostilitate de către aproape toată presa. A fost prezentată distorsionat și cu intenția de a speria lumea, ca tentativă de „a legifera” legionarismul sau antisemitismul. Sunt interpretări aberante. În Constituție scrie că e interzisă cenzura și că libertatea de exprimare și asociere sunt garantate. Legea nu ar fi decât revenirea la spiritul și litera Constituției. (La finalul articolului, găsiți lista lungă de articole din Constituție pe care legile cenzurii le încalcă.)

Dacă luăm ca etalon America, de ce nu putem avea o garantare a libertății de exprimare similară cu „Primul amendament” al Constituției Statelor Unite!? Nimeni nu spune despre SUA că ar fi un stat fascist, că are acea libertate (măcar la nivel teoretic).

Așa cum am arătat în serial, acele legi s-au adoptat treptat, începând cu guvernul Adrian Năstase, după 2001, în ultimul mandat al lui Ion Iliescu. Nimeni nu poate susține că în deceniul anterior, sub Ion Iliescu și Emil Constantinescu, România ar fi „legiferat extremismul” sau ar fi avut o legislație „antisemită”. Revenirea la libertatea acelui prim deceniu de după Revoluție n-ar fi niciun pericol, așa cum delirant încearcă să prezinte presa sistemului situația, cu sperietoarea noii legi.

Se naște atunci întrebarea, de ce sunt ziariștii atât de panicați să susțină cenzura? Inițiatorul e el însuși ziarist, cunoscut mai mult sub pseudonimul Miron Manega, sub care editează revista Certitudinea. Nu doar că nu există solidaritate de breaslă, dar presa se manifestă în sprijinul cenzurii, inclusiv pentru legi ce i-ar putea fi aplicate de guvernări rău-voitoare.

Explicația logică e că presa a decăzut la stadiul de aparat de propagandă, care nu mai e interesat nici de adevăr, nici de onoarea națională, nici de principii. Slujbașii ei nu mai sunt „câinele de pază al democrației”, ci al regimului hibrid. Aplaudă sau justifică inclusiv trucarea alegerilor prin pre-selectarea candidaților sau prin anularea voturilor deja exprimate.

În campania negativă contra acestei inițiative legislative, presa sistemului a folosit nefondat mai multe cuvinte – sperietoare. A răstălmăcit revenirea la libertatea de exprimare din primul deceniu de după Revoluție, ca fiind legalizarea „fascismului”, „legionarismului”. Aceiași legionari imaginari, cu care erau demonizați cei care participau la mitingul contra FSN din Piața Universității, în primele luni ale lui 1990. Și aceeași fantomă agitată cu ocazia anulării alegerilor din 2024, cu împletiri absurde cu mercenarii Legiunii Străine din Franța.

Presa regimului a scris și că e legalizat „antisemitismul”. Alt cuvânt abuzat în contextul protestelor de pe glob contra genocidului din Gaza și contra războiului din Iran și Liban. Am explicat cu altă ocazie problemele ridicate de această noțiune controversată. La fel cum statul Israel refuză să precizeze oficial de unde până unde se întind granițele sale, ca să știm ce pretenții are de la vecinii săi, și definiția antisemitismului e o definiție „în lucru”, care își schimbă înțelesul în timp.

Astfel încât unii au ajuns să pretindă că ea include și criticile legitime îndreptate împotriva acțiunilor politicienilor din Israel, ale unor oligarhi evrei sau chiar citarea unor versete biblice. Am explicat în serial atât cum a evoluat această definiție la noi în țară și cum a fost impusă în legislația românească (mai ales, în episodul 10). Dar și cât de lungă ar fi lista personalităților din cultura și istoria României, ce ar cădea sub incidența unei aplicări maximaliste a legilor deja existente. (episodul 12). Sunt acolo nume la care nimeni nu s-ar fi gândit în acest context, cu opinii necunoscute vastei majorități contemporane. Interzicerea lor ar transforma trecutul României într-un deșert, după o pretenție a purității ce nu se aplică niciunui alt popor.

o parte din semnatari au dat bir cu fugiții

Un prim efect al acestei mediatizări negative a fost înfricoșarea câtorva din parlamenarii, care semnaseră inițial proiectul de lege. Din 42, au rămas 34, după un bilanț al inițiatorului (deci e posibil să fi „dispărut” și câțiva de mai jos). Înțeleg că s-au retras transfugii din grupul PACE, condus de Ninel Peia, în care activează și Clement Sava – fost ziarist, purtător de cuvânt al infractorului cu dublă cetățenie Nati Meir, infiltrat multă vreme ca asistent personal al Dianei Șoșoacă.

Cei care au avut tăria să semneze această inițiativă legislativă vitală merită evidențiați. Și voi încerca să urmăresc cum se va vota efectiv în cele două camere.

Așadar, sunt 17 de la SOS, inclusiv inițiatorul:

• Dumitru Manea (alias Miron Manega)
• Tudor Ionescu
• Ciprian Ciubuc
• Nini Pascalini
• Verginia Vedinaş
• Vlad-Andrei Vidra
• Ana-Marcela Baș
• Florin Caragaţă
• Andreea-Petronela Cîmpianu
• Ionel Goidescu
• Nicolae Mirel Ion
• Ioan Lăzăroi
• Simona Macovei
• Vasile Nagy
• Sorin Oltenaşu
• Mihai Țiu
• Elena Toader

7 sunt de la POT, în frunte cu lidera partidului:

• Anamaria Gavrilă
• Valentina Aldea
• Robert Daniel Ghiță
• Paul Pintea
• Liviu Robe
• Gheorghe Vela
• Ancuța Irimia

De la AUR fuseseră inițial 10 semnatari, dar au rămas doar 6. Lucru ciudat, presa ostilă proiectului a pus în multe titluri că ar fi o inițiativă din partea AUR. Absențe notabile sunt președintele George Simion și Dan Tanasă, cu multe manifestări lăudabile patriotice. O persoană, atât dată în judecată în baza acelor legi, dar și cineva care le-a folosit pentru a da în judecată mai mulți primari UDMR.

• Virgiliu George Vlăescu
• Sorin Lavric
• Emil Dîrlău
• Dorina Barcari
• Luminița Păucean
• Cristian Vântu

Au rămas între inițiatori și trei neafiliați. Între ei, și Robert Alecu (ex-AUR, în prezent în Acțiunea Conservatoare, condusă de Claudiu Târziu), cel care a venit cu faimosul colaj de personalități, rupt de Silviu Vexler în timpul dezbaterilor. Noul partid condus de fostul co-președinte AUR, Claudiu Târziu, duce o campanie în afara parlamentului pentru abrogarea legii Vexler 2.

• Robert Alecu (ex AUR)
• Dumitru Coarnă (ex SOS)
• Călin Florin Groza (ex POT)

suveranismul, la răspântie

Propaganda bine organizată pentru anihilarea națională a inventat o formulă vulgară, prin care îi desemnează pe cei care se mai opun (măcar verbal) înrobirii depline față de dictate străine. Le zic „sugeraniști”. Dacă limbajul e coborât atât de jos și de lipsit de logică, încât naționalismul e echivalat pornografic în mintea lor cu „a suge”, mă întreb cum ar trebui să se numească tabăra cealaltă? A celor care militează pentru federalizare, colonizare cu alte populații și conducere din exterior. Să le spunem: „slugăraniști”!?

În mod normal, cine acționează pentru știrbirea suveranității naționale ar trebui să fie considerat din start că nu îndeplinește condiția minimă, eliminatorie, de reprezentare a unei părți din români, cu atât mai puțin a ansamblului. Dimpotrivă, acționează în slujba unor forțe externe, pentru slăbirea națiunii, așa cum e cazul partidelor din larga coaliție PSD, PNL, USR, UDMR. Programul lor de totală înfeudare și umilință națională e la vedere și în ultimii ani a început să fie înțeles ca atare de tot mai mulți români.

Problema e că același sistem, care a produs aceste grupări tot mai rupte de linia națională, a produs din vreme și forme controlate ale opoziției. Care de mai mulți ani a preluat titlul de „suveranist”, în locul celui de naționalist. (Nu intrăm acum în semnificativa diferență între denumiri, cred că am mai făcut-o cu altă ocazie.) Opoziția de fațadă flutură steaguri tricolore, evocă unele figuri din istoria îndepărtată și critică obediența celor care au gestionat tranziția ultimilor 35 de ani. Dar își limitează acest reproș doar la relația cu Uniunea Europeană, dând pentru SUA și Israel semnale de supunere încă mai plină de zel. Motiv pentru care le-am atribuit titlul de „semi-suveraniști”.

Să spunem că opțiunile geopolitice n-ar fi nici multe, nici simple. Și să presupunem că atât guvernamentalii, cât și opozanții ar avea argumente sincere și pragmatice în opțiunile lor pro UE și pro SUA. Dar compromisurile făcute cu istoria națională și demnitatea de a putea rosti adevăruri oricât de incomode nu mai țin de orientarea spre o tabără sau alta. Poți fi pro-american și pro-european, dar să susții libertatea de exprimare și pentru români, în raport cu străinii de oriunde. Nu e nevoie să fii și vasal sau trădător.

Propaganda guvernamentală încearcă să reducă la tăcere obiecțiile firești, față de cum sunt conduse România, Europa Unită sau cum ne raportăm la dominația americană. În acest scop au născocit altă inepție, potrivit căreia oricine critică Occidentul, în care România e tot mai integrată, e automat „putinist” sau „omul rușilor”. E o prostie repetată doar de cei incapabili de gândire critică, din același arsenal al altor false alegeri. De exemplu: dacă îl critici pe Simion ești „userist”, „nicușorist” sau invers.

Cine privește mai atent vede că toate marile puteri sunt interesate de erodarea sentimentului de mândrie națională. Pentru că astfel populațiile fără identitate pot fi mai ușor controlate. Când vine vorba de intransigențe față de naționalismul românesc, există o aliniere paradoxală între elitele „pro-occidentale”, care domină actualmente statul, și linia oficială a Rusiei. Ambele cer doar penitență din partea românilor, din ambele flancuri s-au emis critici la adresa cinstirii interbelicilor. Rusia e notorie pentru reprimarea propriilor disidenți și pedepsește drastic abaterile de la versiunea sovietică asupra celui de-al doilea război mondial.

Doar românii își pot apăra trecutul și pot susține propria pledoarie, aducând nuanțe și detalii, pe care ceilalți le vor acoperite și uitate pe vecie. În acest demers suntem singuri, nu putem conta pe sprijin extern, ci doar pe reacții critice, în raport cu care trebuie să ne apărăm interesul național și bunul renume. E, deci, aberantă aserțiunea că suveraniștii anti-cenzură ar face cumva jocurile Moscovei.

De altfel, recent, președintele Vladimir Putin a oferit încă un exemplu de dublu standard, pe care statele suverane și-l arogă doar pentru ele. A redat numele lui Felix Dzerjinski Academiei FSB, onorând astfel unul din marii criminali ai istoriei. Asta în timp ce Maria Zaharova ceartă România când își decorează veteranii celui de-al doilea război mondial. Sau critică prezența unui bust al lui Octavian Goga la Chișinău, așa cum „pro-occidentalii” și anti-rușii din România contestă busturile similare din Cluj sau Iași.

Reacțiile unor așa ziși „suveraniști” români la semnalarea acelei duble măsuri au fost penibile, de apărare idolatră a imaginii lui Putin. E un gen de slugărnicie față de exterior, cu nimic diferită de cea a celor care reacționează la fel de agresiv când sunt criticați Trump, Macron sau Ursula. Sunt cazuri ilustrative de români, care au uitat să fie români în primul rând, au interiorizat obediența politicienilor, și doar își aleg o tabără străină favorită, pe care să o apere cu mai mult patos.

Geopolitic, și Occidentul și Răsăritul ne vor slabi, stăpâniți de complexe de vionvăție, ignoranți în privința propriului patrimoniu de momente remarcabile. De aceea, descătușarea de aceste chingi e testul suprem, pentru cei care nu acceptă această umilință perpetuă.

În cazul celor de la putere – PSD, PNL, USR, UDMR – se poate găsi resortul oportunismului. Probabil se confruntă deja cu presiuni externe fără echivoc. Se poate adăuga și aderența la ideologia globalistă. În cazul AUR, aceste circumstanțe nu există. E în parlament de 5 ani și totuși nu a inițiat un demers de abrogare a acestor legi. Fiind în negocieri pentru o posibilă coaliție, are chiar un moment de forță, poate pune condiții. Mai ales că e cotat în sondaje cu cel mai mare scor, peste 40%, și poate presa încrezător pentru alegeri anticipate.

Condițiile pe care le-a pus George Simion sunt irelvante și doar de formă. Le-am comentat deja – una din ele are chiar potențialul de a fi contra intereselor naționale, deși sună tentant pentru mase. Petrișor Peiu a repus pe tapet o listă mai veche de 10 propuneri. Nouă din ele n-au nicio treabă cu naționalismul, fiind măsuri de natură economică sau administrativ-electorală.

Ultima dintre propuneri din acea listă de 10 e desființarea CNA și CNCD, singurul punct în direcția recuperării liberei exprimări. Dar de ce susține partidul doar desființarea celor două instituții, și nu abrogarea legilor în baza cărora există și prin care li s-au dat puteri anormale!? AUR propune păstrarea restricțiilor în cauză, doar transferul direct către instanțele de judecată a spețelor respective. E doar o eliminare birocratică a unui pas intermediar, pentru că sentințele celor două pot fi oricum contestate în instanțe, deci tot acolo se ajunge. Nu e chiar o eliberare, dacă legile despre „discriminare” rămân pe loc.

Partidul AUR nu a votat împotriva legii Vexler 2, la primul vot în Senat. Excepția lăudabilă, a fost senatorul  Virgiliu G Vlăescu, prezent și pe lista inițiatorilor legii lui Dumitru Manea, de care vorbim. Abia după ce subiectul a stârnit rumoare în societate, partidul lui Simion a votat contra la Camera Deputaților. Iar când Nicușor Dan i-a lăsat în offside, contestând legea Vexler la Curtea Constituțională, s-au realiniat și senatorii AUR, votând și ei contra la al doilea vot.

După ce legea Vexler 2 a fost reaprobată de coaliția majoritară și promulgată de Nicușor Dan, partidul AUR a luat parte la un miting tardiv contra ei. Protestul era inițiat de gruparea lui Claudiu Târziu, desprinsă din AUR. Am relatat atunci de la fața locului, cum cei de la AUR, împreună cu vedetele Realitatea TV, l-au deturnat de la subiectul Vexler către alte subiecte legate de guvern la modul general.

Lipsa unor principii ferme, permite și reintrarea în circuit a partidelor anti-naționale, care au susținut fără jenă aceste restricții. De exemplu, avocatul care a cerut și obținut demolarea lui Octavian Goga, e membru PNL Arad. Nici de la PSD nici de la AUR nu auzi să i se reproșeze asta partidului condus de Ilie Bolojan sau filialei conduse de Gheorghe Flutur. Nici măcar din calcul electoral nu exploatează un subiect de interes public contra rivalilor lor.

Deci se comportă ca niște blatiști, care acceptă pasiv ștergerea trecutului României. Și alegătorii lor nu le reproșează acest tip de alianțe. Acei politicieni se tem mult mai mult de vocea străinătății, pentru că știu că alegătorii lor nu au conștiință națională dezvoltată și pentru că multe subiecte pot fi suprimate abuziv prin atmosfera creată de legile cenzurii.

Acum partidul lui George Simion poate arăta dacă preferă restaurarea libertății, ca în America pe care spune că o ia drept model. Sau preferă păstrarea restricțiilor de exprimare, în speranța că va fi acceptat ca „frecventabil” de străinătate și că astfel va profita de pe urma eliminării competitorilor.

articole din Constituție

Senatorul Dumitru Manea susține că legile cenzurii încalcă 17 articole din Constituția României. Acestea ar fi următoarele:

Articolul 1:

(1) România este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil.

(..)

(3) România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradiţiilor democratice ale poporului român şi idealurilor Revoluţiei din decembrie 1989, şi sunt garantate.

(..)

(5) În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie.

(4) Pe teritoriul statului român nu pot fi strămutate sau colonizate populaţii străine.

(1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte.
(2) Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile.

(1) Libertatea individuală şi siguranţa persoanei sunt inviolabile.

(…)

(11) Până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti de condamnare, persoana este considerată nevinovată.

(1) Libertatea gândirii şi a opiniilor, precum şi libertatea credinţelor religioase nu pot fi îngrădite sub nici o formă. Nimeni nu poate fi constrâns să adopte o opinie ori să adere la o credinţă religioasă, contrare convingerilor sale.
(2) Libertatea conştiinţei este garantată; ea trebuie să se manifeste în spirit de toleranţă şi de respect reciproc.
(…)
(6) Părinţii sau tutorii au dreptul de a asigura, potrivit propriilor convingeri, educaţia copiilor minori a căror răspundere le revine.

(1) Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile.
(2) Cenzura de orice fel este interzisă.
(3) Libertatea presei implică şi libertatea de a înfiinţa publicaţii.
(4) Nici o publicaţie nu poate fi suprimată.

(…)

(7) Sunt interzise de lege defăimarea ţării şi a naţiunii, îndemnul la război de agresiune, la ură naţională, rasială, de clasă sau religioasă, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau la violenţă publică, precum şi manifestările obscene, contrare bunelor moravuri.

(1) Dreptul persoanei de a avea acces la orice informaţie de interes public nu poate fi îngrădit.
(2) Autorităţile publice, potrivit competenţelor ce le revin, sunt obligate să asigure informarea corectă a cetăţenilor asupra treburilor publice şi asupra problemelor de interes personal.
(3) Dreptul la informaţie nu trebuie să prejudicieze măsurile de protecţie a tinerilor sau securitatea naţională.
(4) Mijloacele de informare în masă, publice şi private, sunt obligate să asigure informarea corectă a opiniei publice.
(5) Serviciile publice de radio şi de televiziune sunt autonome. Ele trebuie să garanteze grupurilor sociale şi politice importante exercitarea dreptului la antenă. Organizarea acestor servicii şi controlul parlamentar asupra activităţii lor se reglementează prin lege organică.

(1) Cetăţenii se pot asocia liber în partide politice, în sindicate, în patronate şi în alte forme de asociere.
(2) Partidele sau organizaţiile care, prin scopurile ori prin activitatea lor, militează împotriva pluralismului politic, a principiilor statului de drept ori a suveranităţii, a integrităţii sau a independenţei României sunt neconstituţionale.

(1) Fidelitatea faţă de ţară este sacră.

(1) Cetăţenii au dreptul şi obligaţia să apere România.