Cum restrânge libertatea de exprimare redefinirea antisemitismului

Pe site-ul Casei Albe a fost publicat decretul lui Donald Trump, prin care dă 60 de zile conducătorilor tuturor instituțiilor SUA să vâneze criticii aliatului strategic Israel și pe cei care au protestat împotriva genocidului. Acum e oficial: Donald Trump a devenit „woke” și promovează corectitudinea politică, dar doar pentru cine-i sponsorizează campania. De facto, Primul Amendament al Constituției Americane, cel care garanta libertatea de exprimare pe orice subiect, a fost abrogat.

Iar instituțiile de forță ale statului sunt puse să facă poliție politică, pentru a vâna „crimele de gândire”, în apărarea unei singure minorități. Instituțiile respective includ tot ce-ți poți imagina, adică toate ministerele, implicit Armata și Educația, CIA, FBI, NSA (cea care supraveghează toate comunicațiile telefonice sau online, inclusiv în afara granițelor SUA) și agențiilor federale pentru orice, de la Mediu la NASA.

Separat, decretul îi ordonă Procurorului General să revizuiască dosarele pe subiect de la 7 octombrie 2023 încoace, pentru „a aplica agresiv legea în cazurile de antisemitism” și a deporta „simpatizanții Hamas”. (Aici poate fi încadrat orice student, care a cerut încetarea bombardamentelor în ultimul an, la mitingurile din campusurile de la Harvard, Columbia și restul universităților.)

În comunicatul însoțitor, Donald Trump ne edifică și despre sistemul tip Ferma Animalelor, cu cetățeni mai egali decât alții, în perfect acord cu ideologia woke. El amintește că în campania electorală și-a luat angajamentul „să protejeze drepturile civile ale cetățenilor noștri evrei”.

„Promisiunea mea către evreii americani este aceasta: Cu votul vostru, voi fi apărătorul vostru, protectorul vostru și voi fi cel mai bun prieten al evreilor americani, care a existat vreodată la Casa Albă.”

Oficial, actul se cheamă „Măsuri adiționale de combatere a antisemitismului”. Și veți spune: ce-i în neregulă cu asta? E un lucru foarte urât să urăști evreii, nu? Așa e. Doar că definiția acestui cuvânt oricum problematic a fost dramatic modificată să nu mai însemne ce își imaginează omul obișnuit că înseamnă. Respectiv, pentru a acoperi o paletă vastă de critici legitime la adresa politicii statului Israel, credințe religioase, opinii politice și investigații de presă.

(Am spus că era deja un cuvânt problematic, pentru că majoritatea semiților de pe glob nu sunt evrei. Dar, evident, legile de acest tip nu se vor aplica în favoarea altor semiți, ca palestinienii sau arabii în genere.)

Decretul face referire la Ordinul 13899. Deschidem acel ordin și găsim prevederi foarte woke despre „o aplicare robustă a legii împotriva discriminării pe bază de rasă, culoare, origine națională”. Și că e invocată faimoasa „definiție IHRA” pentru antisemitism, care acoperă și atacurile „retorice” la adresa evreilor, pe baza unei „anumite percepții” despre ei.

E vorba de definiția pe care și-a luat angajamentul să o aplice George Simion, în fața ambasadorului Israelului, cu un an-doi în urmă. După ce MAE Israelian făcuse presiuni asupra ambasadei proprii să reevalueze partidul AUR. Și e mai mult ca sigur cea la care s-a referit și Călin Georgescu, atunci când i-a promis „toleranță zero față de antisemitism”, ministrului de resort din cabinetul Netanyahu.

(Am scris pe subiect în ultimii ani pe rețelele de socializare și inclusiv textul de față a fost preluat pe unele site-uri. Dar am realizat că nu îl am pe site-ul propriu, ca referință. Așa că reiau mai jos explicația despre importanța acestei schimbări de definiție, strecurată tacit în legile mai multor țări sau luată ca reper.)

problemele definiției IHRA

În 2016, s-a adoptat la un congres ținut întâmplător la București, noua definiție, care descrie antisemitismul ca „o anumită percepție referitoare la evrei, care poate fi exprimată ca fiind ură împotriva evreilor.” (Conceptul american de „hate speech”, care îl restrânge pe „free speech”. Nu intrăm acum în discuția despre cât de periculoasă e tentativa de a reglementa prin legi sentimentele umane și de a le ghici în spatele cuvintelor.)

Definiția destul de vagă a acestei infracțiuni penale e însoțită de o listă de „exemple de lucru”. Abia acestea sunt cu adevărat problematice, pentru că restrâng libertatea de gândire și e exprimare. În listă găsim:

• „Compararea politicii actuale a Israelului cu cea a naziștilor”.

Această comparație a fost făcută frecvent chiar de unii evrei, ca Norman Finkelstein, ai cărui părinți și bunici au trecut prin, sau au pierit în lagărele de la Auschwitz și Majdanek. El a comparat în mai multe rânduri Gaza cu un lagăr în aer liber, politica de epurare etnică și apartheid, cu legile rasiale de la Nuremberg.

Au fost și surse mainstream de presă ca BBC sau CNN, care au comparat cele aproape 500 de zile de bombardamente cu alte crime de război din aceeași perioadă, din tabăra adversă. Respectiv, atunci când au notat că asupra Fâșiei Gaza a fost revărsată o cantitate mai mare de explozibili, decât cea care a ras Dresda de pe fața pământului.

•  „Impunerea unei responsabilități colective a evreilor pentru acțiunile statului Israel”.

Problema e că statul Israel a trecut prin Knesset o lege prin care se definește el însuși ca „stat evreiesc”. Adică un etno-stat, în care cetățenii de alte etnii sunt musafiri. Desigur, cetățenii unei țări nu sunt responsabili pentru acțiunile celor pe care îi votează. Deși acest principiu a fost folosit pentru a justifica pedepsirea în masă a palestinienilor, care „au votat Hamas”.

Dar acei conducători, ai guvernului Netanyahu spun despre sine că sunt evrei. Deci un jurnalist, care ar relata că „Evreii au bombardat Gaza” comite infracțiunea de antisemitism, după noua definiție. În schimb, nimeni nu riscă să ajungă la pușcărie, dacă scrie: „Americanii au bombardat Hiroșima” sau „Rușii au ocupat România, unde s-au dedat la crime, violuri și tâlhării” sau „Nemții au împușcat evrei nevinovați pe timpul războiului”.

• „Negarea dreptului la auto-determinare a poporului evreu, pretinzând, de pildă că Statul Israel e o construcție rasistă.”

Africa de Sud acuză statul Israel că practică o politică de apartheid. Sunt mulți activiști civici și jurnaliști care consideră validă această apreciere. Palestinienii alungați din casele lor din 1948 încoace nu sunt primiți să revină. În schimb, este primită să colonizeze teritoriul orice persoană de pe glob, care se declară evreu, indiferent dacă nici el nici vreunul din strămoșii lui cunoscuți nu au călcat vreodată pe acolo. Pentru a determina cine e evreu și cine nu, se folosesc cel mai frecvent referințele de la comunitate. Dar ocazional s-au folosit și testele ADN, care evident, se referă la rasă, nu la religie.

• „Aplicarea de standarde duble, prin solicitarea unui comportament al statului Israel, care nu este așteptat sau solicitat, din partea oricărui alt stat democratic”.

E o formă foarte bizară de a limita exprimarea criticii față de politica unui guvern. El ridică o ștachetă imaginară, „a statelor democratice”, peste care sau sub care n-ai voie să ai pretenții. Rezultă că nu poți critica acțiunile unui ministru din Israel, dacă sunt lucruri pe care le-ar face și puterile nedemocratice din Arabia Saudită, Iran, Coreea de Nord, China.

De pildă, recent, în parlamentul de la Ierusalim s-a ținut o dezbatere dacă gardienii pușcăriilor au dreptul să-i violeze pe deținuții palestinieni, urmare a unor filmări scurse în presă. Dar relatarea știrii ar putea fi considerată „antisemită”, de vreme ce și America, stat democratic, a cunoscut ororile de la Guantanamo.

• „Acuzarea cetățenilor de origine evreiască, că sunt mai loiali statului Israel sau așa ziselor priorități mondiale ale evreilor, decât intereselor propriei țări.”

E un lucru care nu s-a întâmplat niciodată.
Dar un ziarist neatent ar putea ajunge la închisoare, dacă trage această concluzie, de pildă, când relatează despre Jonathan Pollard, condamnat pe viață pentru spionaj în Statele Unite. A fost grațiat de Donald Trump în 2020 și așteptat pe aeroportul din Ierusalim ca un erou de Beniamin Netanyahu personal.

• „Acuzarea evreilor, ca popor, de a fi responsabili pentru fapte reale sau imaginare comise de un singur evreu, de un grup de evrei sau chiar pentru fapte comise de ne-evrei.”

Știm cu toții că nu e bine să generalizăm. Dar acest punct transformă păcatul generalizării în infracțiune pasibilă de ani de închisoare cu executare. Sunt generalizări, care se fac în mod cotidian în presă, când se vorbește de „mafia italiană”, „oligarhii ruși”, „teroriștii arabi”.

De notat că nu mai e vorba doar de pedepsirea știrilor false, ci și a celor adevărate. Oricine susține asemenea legislație e împotriva libertății cuvântului și a posibilității de a face jurnalism de investigație. Putem presupune că a-i menționa etnia lui George Soros, Larry Fink de la Blackrock, Albert Bourla de la Pfizer devine un risc, care nu există pentru nicio altă etnie, deși ei înșiși și-o asumă. Pentru că se va trage concluzia că ofensezi o întreagă etnie, pe principiul „toți pentru unul și unul pentru toți”.

• „Aducerea unor acuzații false, dezumanizante, care demonizează și perpetuează clișeele despre evrei, ca atare sau le atribuie puteri deosebite, atunci când acționează în mod colectiv – precum ar fi, în special dar nu exclusiv, mitul referitor la o conspirație mondială a evreilor sau al evreilor ce controlează media, economia, guvernul sau alte instituții ale societății.”

Aici avem transformarea „teoriei conspirației” în infracțiune pasibilă de închisoare. Dacă o televiziune ar relata că Donald Trump a primit 230 de milioane de dolari de la organizații ale lobby-ului evreiesc, din 2020 încoace, nu ar fi neadevărat, pentru că sunt cifre publice. Dar ar fi un adevăr ilegal de pronunțat, pentru că întărește un stereotip, un mit al influenței în politică.

Dacă citezi chiar o organizație de profil ca AIPAC, care se laudă că 95% din candidații pe care îi susține câștigă alegerile, e iarăși un mit „dezumanizant”. Dacă spui că rapperul Kanye West a pierdut sute de milioane și i s-au închis conturile la cea mai mare bancă din SUA, după ce a făcut afirmații deranjante pentru evrei, iarăși, se poate sugera că întărești un stereotip despre influența în economie.

• „Acuzarea evreilor, ca popor, sau a Israelului, ca stat, de a fi inventat sau exagerat Holocaustul.”
• „Negarea evenimentului, scopului, mecanismelor (ex. camere de gazare) sau a intenției genocidului comis împotriva evreilor, de către Germania național-socialistă și susținătorii și complicii săi, în timpul celui de-al II-lea Război Mondial (Holocaustul)”

Ambele interdicții de negare sunt deja cuprinse în legi cu pedepse de închisoare, în multe țări din Europa. Dar în Statele Unite, încă se consideră că și cercetarea critică a evenimentelor celui de-al doilea război e acoperită de Primul Amendament, și e legală.

În schimb, chiar și în Europa e permisă și nepedepsită negarea altor lucruri, cum ar fi: genocidul comis în Gaza, crimele comunismului, avansarea unui număr mai mic de victime pentru restul etniilor ce au suferit pierderi în al doilea război mondial sau în orice alt conflict, revoluție sau răscoală din toată istoria.

• „Utilizarea de simboluri sau imagini asociate cu antisemitismul clasic (ex. acuzații că evreii l-ar fi ucis pe Iisus sau acuzarea acestora de comiterea de ucideri rituale) pentru a caracteriza statul Israel sau israelienii.”

Aici cad sub ghilotina cenzurii câțiva dintre evangheliști, în frunte cu cel mai virulent dintre ei, sfântul Ioan, dar și epistolele sf ap Pavel. Mergând pe acest fir, nu doar citarea unor versete biblice poate aduce creștinii în spatele gratiilor. Dar și dintr-o listă lungă de figuri ale mai multor culte, de la Sfântul Ioan Gură de Aur, autor al uneia din liturghiile ortodoxe și al lucrării „Adversus Judaeos” și alții care au polemizat de-a lungul istoriei cu autorii Talmudului: dar și câțiva papi al Bisericii Catolice și fondatorul mișcării protestante, Martin Luther.