14. Războiul civil din sânul MAGA a fost reaprins

Episoadele anterioare:

Cel mai recent act al războiului civil din sânul MAGA a avut loc cu ocazia marii conferințe AmFest, organizată de TP USA. Văduva Erika Kirk a preluat organizația și o promovează spectaculos. A fost un tur de forță, cu vorbitori de calibru. A fost și JD Vance, a transmis mesaje și Trump, alături de o listă mare de vedete. Candace și Fuentes n-au fost invitați, dar au fost pe buzele unor vorbitori, ripostând de pe propriile lor platforme. Dincolo de păruiala savuroasă, încă o dată s-au conturat diferențe foarte interesante de perspective și aliniamente ideologice.

întoarcerea culturii anulării

Ofensiva a fost deschisă de Ben Shapiro, care și-a axat discursul pe atacuri la adresa lui Candace Owens și Nick Fuentes. Practic, a cerut „excomunicarea” lor din rândurile dreptei, propunând genul de cenzură promovată de stânga woke în ultimele decenii. Chiar și Megyn Kelly a râs de ambițiile lui de a exclude pe cine vrea, într-o mișcare în care el însuși e tot mai marginalizat și impopular.

Ben Shapiro susține linia neocon, a implicării Statelor Unite în arena internațională. Consideră că dreapta e în pericol „din cauza șarlatanilor, care pretind că vorbesc în numele adevărului, dar fac trafic cu teorii ale conspirației și necinste”.

În rezumat, speech-ul lui Shapiro a fost doldora de atacuri la persoană sub masca unor principii, pe care conservatorii ar trebui să le apere. A mitraliat toți criticii Israelului din zona republicană și a certat ziariștii că dau o platformă „antisemiților”.

„Dacă, de exemplu, Candace Owens decide să petreacă fiecare zi de la uciderea lui Charlie Kirk, pentru a arunca îndoieli asupra oamenilor de la TP USA, (…) să arunce mizerii la adresa lor, la adresa Erikăi Kirk, cu teorii despre serviciile secrete franceze și Mossad, atunci noi – ca oameni cu un microfon – avem obligația morală să o condamnăm nominalizând-o.”

„Și, nu, Tucker Carlson nu are nicio scuză să tacă despre atacurile lui Candace la adresa TP USA.” (…) „Dacă găzduiești un apologet al lui Hitler, iubitor de naziști, un gunoi ca Nick Fuentes…. Care spune de vice-președinte(le JD Vance) că e un grăsan, trădător de rasă, însurat cu o indiancă…. Unul care spunea că Charlie Kirk e un idiot retardat… Care zicea, pardon de expresie, că i-a tras-o TP USA, și de-aia s-a umplut cu groyperi de-ai lui… Dacă inviți un astfel de om în emisiune la tine, ar trebui să îți asumi.”

Shapiro mai crede că Tucker ar trebui să răspundă și pentru alți invitați ai lui, ca: „pornograful Andrew Tate” și „apărătorul de naziști Daryl Cooper”, prezentat ca „istoricul cel mai cinstit și mai popular al Americii”.

„Când Candace Owens spune: nu spun că știu, dar știu ce zic… sau că doar pune întrebări… e retardată. Și noi suntem mai proști pentru că o ascultăm.”

„Când Steve Bannon își acuză adversarii de loialitate pentru o țară străină, nu aduce dovezi. Doar demonizează persoane cu care nu e de acord. Ceva previzibil, pentru unul, care a fost cândva om de PR pentru Jeffrey Epstein. Interesați-vă, dacă nu mă credeți.”

Ben, care și-a îndemnat simpatizanții să se vaccineze, și-a mai răstălmăcit puțin amintirile. Acum admite că nu era totul impecabil la versiunea oficială, prezentată de doctorul Anthony Fauci. Dar continuă să invoce momentul contra celor care pun la îndoială narațiunea dominantă.

La final, a avut un moment mai stânjenitor, când a fost întrebat din public (min. 22), cum a fost cu atacul israelian asupra navei USS Liberty. Ca pe vremuri, când Charlie Kirk era trollat din sală cu întrebări de genul. Semn că groyperii sunt într-adevăr reprezentați în TP USA.

războinicul Steve Bannon a întors armele

Replicile nu s-au lăsat așteptate. Începem cu o ripostă moderată, de la Steve Bannon, fostul consilier al lui Trump și practic un deținut politic de pe vremea democraților. În discursul lui, a vorbit de nevoia de mobilizare, care a adus 7 victorii pentru republicani la ultimele 8 confruntări. Și a atins ce consideră miezul geopolitic al confruntării:

„Subiectul nu e libertatea de exprimare sau cenzura. E o temă în care Charlie era poate cel mai bun. E conceptul lui despre ce numesc Marele Israel și Israelul pe primul loc. Nu a fost un apărător mai bun al Israelului decât Charlie Kirk.

Și nu e un apărător mai bun pentru Israel decât Steve Bannon. La Breitbart, am fost total pentru asta. La Casa Albă, eu am presat pentru mutarea ambasadei la Ierusalim. Întrebați pe oricine de la emisiunea mea. Și suntem pentru un singur stat (nu soluția cu două state, Israel și Palestina, n.t.).

Dar Charlie Kirk era un populist american. SUA își ia deciziile pe cont propriu. Poporul american decide. Benjie Shapiro zice că e pentru adevăr. Te știu de mult timp, frate, nu faci față adevărului…

Fost conducător al Breitbart, publicație conservatoare pro-Israel, Steve Bannon „a dat din casă”:

S-o zicem direct: Ben Shapiro e cel mai departe lucru de MAGA. A fost contra lui Trump. A încercat să pună mâna pe Breitbart. A vrut să îl promoveze pe Ted Cruz, în loc. Când Trump s-a întors acasă, primul care a sărit în trenul „Israelul mai întâi”, al lui Ron de Santis, a fost Ben Shapiro. (..)

Ce înseamnă Marele Israel? E un proiect expansionist în regiune, pe care l-au gândit Netanyahu și echipa lui. Gruparea „Mai întâi Israelul” e formată din Ben Shapiro, Mark Levine „Tel Aviv” și mulți alții, care vor să pună asta mai presus de interesele americane.

Charilie Kirk s-a împotrivit la Casa Albă. Știu, pentru că am fost acolo. S-a luptat să nu fim atrași într-un mare război terestru, în care ar muri trupe americane. Pentru că ăsta era planul lui Netanyahu de la bun început.”

Steve Bannon susține că Israelul nu avea capacitatea să ducă acel război contra Iranului. Și că Trump a decis să îl încheie după 12 zile. Gruparea pro-Israel din jurul lui Trump e descrisă ca un pericol și pentru Israel. Potrivit înțelegerilor subterane, Qatarul se va ocupa de gestionarea populației din Gaza, iar Turcia va asigura securitatea în regiune.

„Charlie Kirk se gândea la un lucru simplu: cine controlează America și cine ia deciziile pentru SUA? Iar Charlie Kirk lucra tot timpul pentru asta și în culise. (..) Cheia politicii lui era: gata cu războaiele în străinătate.

Israelul trebuie să fie suveran și independent. Dacă vrea să atace Siria, Liban, să facă anexări, n-are decât. Dar să nu tragă America în alt război fără final.”

replica lui Candace Owens

În răspunsul ei, Candace a vorbit de cum a fost concediată de Ben Shapiro când era gravidă în luna a noua. (Cu doar câteva zile înainte să nască.) Și cum și-a plătit prezența și aplaudacii la conferința AmFest. Ben ar fi făcut o criză de nervi când a văzut o postare a ei, în care spunea doar atât: „genocidul e mereu rău”.

„Când te vezi ca un stăpân de sclavi, pe care îi biciuiești public… Și sclavul supraviețuiește… Cam asta e relația lui Ben Shapiro cu mine. De când m-au concediat (cei de la Daily Wire) nu s-au oprit. Au luat legătura cu sponsorii, au încercat să mă falimenteze, să mă dea în judecată. Au inițiat trei acțiuni în instanță contra mea, pentru lucruri pe care le-am zis. Au conlucrat cu Bari Weiss. E abuz de drept.

M-au dat în judecată și pentru că am intervievat un supraviețuitor de pe USS Liberty. Și pretinzi că ești pentru libertatea cuvântului!? Ești un impostor, Ben! Ești pe scena aia pentru că știi donatori, care pot amenința că nu mai dau bani.”

Negresa a încheiat și cu o înjurătură, zisă cu sete, pentru „Ben și poneiul pe care călărește”. (Imagine care a devenit rapid o memă.) A râs de angajații de la Daily Wire, care trebuie să îl aplaude pe șeful Ben Shapiro:

„Dar restul lumii nu te suportă. Ești enervant, nu ai valori, în afara celor din Talmud. Te descrii ca un evreu talmudist. Și am aflat ce scrie în cartea aia. Și îi încurajez pe toți să se intereseze, ca să aflați ce gândește Ben despre voi. Pentru că Ben nu mă urăște doar pe mine. Vă urăște pe toți. Și pe tine, om alb… și toți oamenii negri. Asta, dacă urmează indicațiile din Talmud.

Ei cred despre noi că suntem animale. Că au dreptul să ne dețină. Că au dreptul să ne facă să-i venerăm. Că au dreptul să ne mintă. Că au dreptul să ne dea în judecată și să ne ia tot ce avem. Că au dreptul să ne înșele. Că îl poate trata pe Charlie, cum îl trata cât trăia. După care să păcălească publicul că face parte din moștenirea lui. Că îi păsa de Charlie și să-i protejeze pe cei de la TP USA. (..)

Vă implor să vă treziți asupra celor care se cred stăpâni pe voi. Îi provoc pe negrii americani să se trezească la realitatea istoriei lor adevărate. Pentru că n-aveți a vă certa cu omul alb. Realizați cine publică aceste cărți, cine vă pune să vă certați între voi: creștini contra creștini, creștini contra musulmani… Treziți-vă și aflați adevărata istorie a sclaviei! Care nu era tocmai un sport al albilor. Evreii ne vindeau. Ei controlau comerțul cu sclavi. Au îngropat povestea, dar se poate găsi.”

Această ultimă remarcă face parte dintr-o privire critică asupra perioadei sclavagiste a Statelor Unite. Subiectul a fost investigat la nivel academic de cercetători de culoare, ca Tony Martin, care vorbesc despre rolul dominant evreiesc în comerțul cu sclavi peste Oceanul Atlantic, dinspre Africa spre cele două Americi. Intrarea comunității de culoare, cu propria sa istorie traumatică, în dezbaterea politică republicană, e un fenomen aparte și neașteptat al politicii din SUA.

replica lui Tucker Carlson

Fostul prezentator de la Fox News a avut un discurs memorabil, probabil cel mai bun din întreaga conferință. Prin care a depășit stadiul polemic cu Ben Shapiro, pentru a teoretiza întoarcerea la valorile liberei exprimări, dar și la individualismul liberal. Fără ocol, și-a început cuvântarea cu anunțul că îl susține pe JD Vance pentru alegerile din 2028.

Charlie Kirk a avut dispute cu sponsorii tocmai ca să nu fiu invitat să vorbesc, și-a amintit Tucker. Care e iritat că fraza „taci din gură, rasistule!” a ajuns să se audă și la dreapta, nu doar la stânga:

„Dacă ai ceva de spus, ar trebui să poți să o explici calm, celor care nu sunt de acord cu tine. Nu să recurgi imediat la: „taci din gură, rasistule!”. Fraza asta m-a convins să îl votez pe Donald Trump. Pentru că mi se acrise să o aud (împotriva lui, n.t.). În primul rând, dacă eram rasist, aș fi spus-o. Trăim în America, ai voie să crezi orice. Dar nu sunt. Mă opun sincer acestei concepții. Mă opun și suprimării discuției cu etichete.”

A descris apărarea liberei exprimări ca esența eforturilor lui Charlie Kirk.

„Dreptul oricărei persoane de a spune ce crede e înrădăcinat în credința creștină. Credem că oamenii trebuie să poată spune ce gândesc pentru că au un suflet. Sunt ființe umane, create de Dumnezeu. Nu sunt sclavi, nu sunt animale, nu sunt obiecte. Nu poți spune altei persoane să tacă din gură.”

Tucker Carlson a povestit și cum s-a ales cu eticheta de „antisemit”, doar pentru că s-a opus public unui război contra Iranului. Între timp, după discurs, Tucker a primit și premiul „Antisemitul anului”, din partea unui ONG. O etichetă dusă în derizoriu, de aplicarea ei tuturor celor care au vorbit contra genocidului.

De pildă, între nominalizați, a fost și o evreică din Brooklyn, Ms Rachel, o vedetă a emisiunilor pentru copii, cu 18 milioane de urmăritori pe YouTube. Vina ei a constat în aceea că a avut în emisiune copii palestinieni. Iar o secvență sfâșietoare, cu o fetiță cu proteză, care se străduiește să danseze, a devenit virală pe internet.

Tucker s-a referit la acest subiect delicat, atât de fierbinte în politica mondială:

„Nu doar că nu sunt antisemit. Și aș spune, dacă aș fi. Nu sunt antisemit, pentru un motiv foarte precis. Nu pentru că e impopular, sau donatorilor mei nu le place. Nu am donatori. Nu sunt antisemit, pentru că antisemitismul e imoral în religia mea. E imoral să urăști oamenii pentru cum s-au născut. Punct!”

„Dar acesta nu e un principiu limitat, e un principiu universal. Se aplică tuturor ființelor umane de pe planeta Pământ. Îți e interzis de religia creștină să urăști oamenii pentru cum s-au născut. Pentru că Dumnezeu i-a creat, cu scânteia Lui și în imaginea Lui. Pentru că au suflete. Poți să nu fi de acord, să le urăști ideile. Și să te pomenești, că-i urăști pentru o clipă. Recunosc. Dar nu-i poți urî pe toți care sunt asemenea lor.”

„Nu poți pedepsi oamenii pentru crime, pe care nu le-au comis. E baza sistemului nostru judiciar și baza eticii creștine. Avem ce se numesc „drepturile omului” – se aplică fiecărui om, nu doar grupului tău sau al meu. Pentru că nu îi luăm ca grupuri, îi considerăm indivizi, așa cum i-a creat Dumnezeu.”

„Acest principiu include și alte grupuri, atacate de decenii. Asta include și bărbații albi. Care așa s-au născut. Și dacă ai o problemă cu unul din ei, să zicem, Donald Trump, nu înseamnă că poți să-i pedepsești pe toți. Totuși, asta au făcut liderii noștri: administrația Biden, toate marile corporații, facultățile au depus un efort sistematic să rănească bărbații albi, pentru ceea ce sunt. E un rasism la fel de rău ca antisemitismul, dar mult mai răspândit și mai dăunător.”

Tucker s-a referit la foarte influenta organizație ADL (Liga Împotriva Defăimării), creată de lobby-ul israelian să combată antisemitismul, care a îmbrățișat în ultimele decenii și alte cauze ale stângii radicale. ADL a devenit o instituție de intimidare și impunere a cenzurii corectitudinii politice, impunând scoaterea din viața publică a numeroase personalități. Organizația practică o critică selectivă a rasismului îndreptat împotriva minorităților, cuplată cu atacuri la adresa mișcărilor afirmative ale albilor, pe care le asociază invariabil cu neo-nazismul.

Carlson consideră că ADL „a făcut galerie urii împotriva albilor” timp de decenii; a atacat pe oricine a vorbit împotriva fenomenului. Vedeta TV invită faimoasa organizație să se alăture cauzei liberale a TP USA și să condamne și discriminările la adresa albilor.

„Veniți de partea noastră, de partea umanității. Spuneți cu voce tare: ura împotriva albilor e la fel de rea ca ura împotriva evreilor. E un principiu universal, sau nu e un principiu, e doar o preferință. E doar politica identității și ne-am săturat de asta.”

Spre jumătatea discursului, a ajuns și la intersecția dintre geopolitică și teologie:

„Dumnezeu nu e de partea unei țări. Anumite țări pot decide să fie de partea lui Dumnezeu. Și e valabil și pentru persoane. Dumnezeu nu are o afiliere partizană sau etnică. Și v-aș atrage atenția asupra prohibiției din Noul Testament de a ucide nevinovați. (…)

Uciderea unor oameni, care nu au comis crime, e imorală. Cei care o fac și națiunile care sprijină asemenea acte vor fi pedepsite. (…) Dacă un om comite o infracțiune, îi omorâm copiii? Nu contează dacă e în Minneapolis sau Gaza. (..) Dacă mă opun, nu înseamnă că urăsc, înseamnă că mă opun urii.”

replica lui Nick Fuentes

În mod surprinzător, tirul lui Nick Fuentes nu s-a concentrat pe Ben Shapiro, ci pe retorica de mai sus a lui Tucker Carlson. A fost o despărțire a apelor, care arată o divergență profundă de concepție între cei doi, nu una limitată la o „nepotrivire de caracter”. Ci una ideologică, între liberalism și etno-naționalism. A avut replici și la intervențiile lui JD Vance și Vivek Ramaswamy, efervescente. În special delimitările de Tucker și Vivek clarifică mult poziționările.

În transmisiunea în direct, discursul e între 1:52 și 3:34. Nick a descris conferința AmFest ca manifestarea cea mai importantă de la intrarea lui Trump în politică și efectul inevitabil al contradicțiilor interne ale mișcării MAGA, în ultimul deceniu. A fost contradicția între ce a promis Trump și ce a livrat administrația lui, în cele două mandate:

„E vorba de două probleme: genocidul alb și concentrarea puterii în mâinile oligarhilor evrei, cu o organizare la nivel global. Când duci (mișcarea) „America pe primul loc” la concluziile ei logice, ajungi la două concluzii: Că America e sub un atac prin migrația în masă, care schimbă demografia și profilul rasial al țării.

Iar dacă înțelegi America drept o națiune, un popor, nu o națiune a unor idei, înțelegi că schimbarea țării exclusiv prin imigrație din lumea a treia, e atacul cel mai periculos la existența ei, din toată istoria. E mai rău decât 11 Septembrie (2001), e mai rău decât al doilea război mondial, e mai rău decât războiul civil, toate la un loc.

Pentru că, dacă America e o națiune, și națiunea înseamnă poporul, iar acel popor e înlocuit, și nu va mai exista, înseamnă că națiunea aceea moare odată cu el. America a fost distrusă și înlocuită cu altceva. E un atac la adresa Americii și la americani. E o amenințare existențială.

Cum putem să mai zicem că „punem America pe primul loc”, că „facem America grozavă din nou”…. Dacă America nici nu va mai exista!?

Al doilea aspect e: cum putem pune America pe primul loc, dacă puterea economică și de alt fel e concentrată în mâinile unor oameni, care nici nu se identifică drept americani? Se consideră evrei, și ca evrei, pun națiunea evreiască deasupra. Nu mă refer la statul Israel, ci la națiunea globală, care se consideră o națiune în sânul mai multor națiuni. Dacă ei pun acea nație și statul Israel pe primul loc, atunci cum putem zice că elitele noastre pun America pe primul loc? (..)

Vedem rezultatele în Orientul Mijlociu și în politica internă în ultimii 50-60 de ani. Nu iubesc America, nu le pasă de ea, ba chiar o disprețuiesc.”

Acest gen de critică radicală trece dincolo de opoziția la mișcarea sionistă, tot mai populară între alegătorii stângii americane. (Nu și între liderii și activiștii Partidului Democrat, care sunt pe același aliniament ca Partidul Republican în politica externă.) E o discuție, care comportă riscurile generalizării, subliniate de Tucker Carlson mai sus. Însă ilustrează o simplificare a discursului politic odată cu înlocuirea presei scrise și televiziunii de către internet.

Reinterpretarea abuzivă a conceptului de „antisemitism” în ultimii ani, de cercuri radicale ale noii stângi, face o asemenea discuție imposibilă. Pentru că pune semnul egalității între criticarea acțiunilor unui grup, mai curând a unor lideri de opinie din grup, și prejudecățile la adresa întregului grup. Se presupune astfel că nu pot exista conflicte de interese între grupuri, în competiția pentru resurse. Și e dictată ca obligatorie o concepție utopică, în care nu există competiție, nu există războaie pe glob, doar gândire încă necorectată politic, care trebuie stârpită cu forța cenzurii și represiunii. Ceea ce, paradoxal, e o dovadă palpabilă a exercitării puterii unora contra altora.

Capturarea administrației Trump de curentul neocon, care militează pentru pornirea unui nou război în Iran, pune în conflict interesele naționalismului profesat de Donald Trump în campanie, cu interesele unui stat străin.

Din această perspectivă, poziția lui Ben Shapiro i se pare previzibilă și de înțeles. E o poziție identitară, care cere cenzură în interesul propriului grup.

„Spre meritul lui, Shapiro e îndrăzneț în apărarea poporului lui. (…) O face într-un fel înșelător, plin de trucuri, dar o face pentru ai lui. Și trebuie să înțelegem ce e: un partizan pentru un alt trib. (…) De-asta a creat Daily Wire, care nu critică niciodată Israelul. E misiunea lui să avanseze interesele unei alte țări, unei alte religii, în interiorul țării noastre.

Se vorbește mult de antisemitism. Nu îl urăsc. Nu îl urăsc pentru că e evreu. Nici că își apără interesele în sânul Americii. Nu îl urăsc pentru nimic din acele lucruri. Nu îl urăsc, pentru că e o ființă umană și pentru că îl înțeleg. E de înțeles ce face. E logic. Face ce crede că e bine, în acord cu opinia lui subiectivă. (…) Sunt mult mai dezamăgit de ai noștri.”

Miezul discursului lui Fuentes e răspunsul polemic la pledoaria lui Tucker Carlson, despre valori universale. Pentru că fosta vedetă TV descrisese în esență un program liberal, al individualismului, în care identitatea colectivă e inexistentă. Cu alte cuvinte, meciul dintre Ben Shapiro și Tucker Carlson era unul între un identitar, care își apără interese colective, și un liberal, care propune renunțarea cu totul la interesele grupului propriu.

În critica lui Fuentes, acest ideal liberal, în care ești judecat exclusiv pentru faptele proprii, e atins doar într-un tribunal. Dar principiul nu e aplicat, în practică, unei țări întregi și nici măcar unor comunități, despre care emitem și opinii la modul general.

„Grupăm oamenii tot timpul, după vârstă, când îi ducem la școală, după generații (boomers, mileniali), îi grupăm după sex, avem toalete și sporturi dedicate pentru bărbați și femei (…) când descrii un făptaș poliției, incluzi și trăsături rasiale.” (…)

„Suntem indivizi la tribunal, dar e cam singurul loc unde suntem doar indivizi. Tribunalul e singurul loc, care seamănă cu Raiul. Pentru că ce se întâmplă când mori? Ajungi la judecată. Stai în fața unui Judecător, îți auzi acuzațiile și își primești sentința. (..) Doar în fața unei instanțe individualismul funcționează.

Dar în afara ei, ești fiul sau fiica unor părinți și le primești genetica, aspectul, atributele. Primești și o educație, din felul cum te-au crescut.

Ideea că noi, ca societate, nu putem trage concluzii despre popoare, în funcție de obiceiuri și comportamente (..) se cheamă ideologie liberală. (..) Sigur că putem emite păreri despre ce e bine pentru civilizația noastră, în baza unor observații de-a lungul timpului. Și nu e nimic imoral în asta. Nu ne contrazice religia.”

Fuentes îl acuză pe Tucker că folosește argumentul omului de paie, atunci când ilustrează critica la adresa lobby-ului israelian ca pe o pornire violentă și viscerală împotriva evreilor. Pentru că acea poziție nu e susținută de nimeni relevant. Nimeni nu susține pedepsirea evreilor pentru păcatele străbunilor lor, nici pedepse colective, în genere. Și nimeni din liderii dezbaterii americane actuale, nu susține violența sau discriminarea contra evreilor.

Teoria lui Fuentes e că Tucker Carlson acționează ca un cal troian, prin popularitatea pe care o are în rândul votanților lui Trump, pentru a-i convinge să renunțe la „politica identității”. Și să îmbrățișeze individualismul de tip libertarian, de care naționalismul economic al lui Donald Trump promitea să se îndepărteze, în campania electorală din 2016.

Politica ADL e explicată ca izvorâtă din ura față de majoritatea albă. De la reprezentarea unor interese etnice, precum combaterea antisemitismului, a fost extinsă la susținerea relaxării condițiilor de emigrare în Statele Unite; la susținerea „acțiunii afirmative” (promovarea preferențială a minorităților de culoare și sexuale); la susținerea BLM (mișcarea revanșardă a negrilor contra acțiunilor poliției, socotite ca rasiste, și pentru obținerea de despăgubiri pentru perioada sclavagistă).

„Lupta împotriva albilor a devenit un scop în sine”, crede Fuentes. Care descrie țelul final al stabilimentului ca formarea unei societăți tip mozaic, cu albii ca minoritate și o multitudine de alte minorități. Societate care să poată fi controlată de grupul cel mai bine organizat, în jurul unei intense solidarități etno-religioase.

Nick Fuentes e în dezacord cu Tucker Carlson, potrivit căruia „politica centrată pe identitate va distruge America”. (Pentru că o va sfâșia într-un război civil al tuturor contra tuturor.) Opinia lui e că pericolul e transformarea prin migrația în masă, care necesită o conștiință identitară, pentru a i te opune.

„Alte grupuri invadează Statele Unite și folosesc America pentru interesele triburilor lor, pentru țările lor (de origine), pentru zeii lor. Care e pericolul real aici? Politica identității în sine? Sau că toate celelalte grupuri invadează țara…? Și ei nici nu îi zic „politica identității”. Îi spun „a lua ce li se cuvine”. Ei spun că își țin partea. Că fac ce e bine pentru ei.

Și chiar e. E cel mai bine pentru indieni să colonizeze Statele Unite și să își aducă semenii din aceeași castă. E în interesul africanilor să vină aici. Și să aducă islamul. E în interesul afro-americanilor să militeze pentru reparații. Și să oprească poliția să aresteze oameni, pentru că nu se pot abține să nu facă infracțiuni. Fac ce e în interesul lor ca grup.

Iar acum că albii își țin partea lor și zic: nu mai vrem emigrație, nu mai vrem alți indieni, haitieni sau somalezi. Nu-i vrem aici, nu avem nevoie de ei, nu îmbunătățesc țara. Nu sunt ca noi și nu vrem să fim depășiți numeric de ei. Cu siguranță, nu vrem să fim conduși de ei. Nici copiii noștri nu vrem să fie conduși de ei.

Acum Tucker urcă pe scenă și ne spune să punem frână: „cel mai rău lucru ar fi dacă și albii ar juca politica identității…” Eu pot să mă gândesc la un milion de lucruri mai rele decât asta. (…) Politica identității e singura care poate salva America.”

implicații filosofice

Deși probabil Fuentes nu știe că a existat o dezbatere în Evul Mediu scolastic despre nominalism, polemica în care e angajat cu Tucker Carlson e o provocare intelectuală, ce depășește registrul ideologic. A fost ce s-a numit „cearta universaliilor”, o dispută între călugări catolici pasionați de filosofie, ale cărei ramificații curg în istoria ideilor de la Socrate până la postmoderniști.

Nominalismul susține că nu pot exista categorii universale, care ar fi generalizări forțate. Pentru că există doar ipostaze individuale, irepetabile, cu trăsături particulare. De exemplu: nu există „omenire”, există doar exemplare ale speciei om. Pe cale de consecință, nu există nici Binele și Răul universal, nu există nici o idee generală despre dreptate, frumusețe și adevăr. Există doar noțiuni, etichete aplicate lucrurilor, nume date lor (în latinește „nomina”).

Noțiunile respective pot exista în mintea fiecăruia, sub forma conceptelor. Dar nominaliștii erau de părere că nu e o corespondență între noțiunile din mintea cuiva și lucrurile din realitatea propriu-zisă, la care se referă ele.

Abordarea lor e considerată o ciudățenie, care face gândirea filosofică imposibilă. E respinsă implicit sau explicit de toți marii filosofi, de la Platon la Heidegger. Chiar miezul concepției lui Platon era că realitatea e o reflectare a Ideilor, care există înaintea realității și independent de ea. În același fel, în care ideea unei case există pentru arhitect, înainte să o deseneze pe o planșă; sau, în tot cazul, înainte ca imobilul să fie construit.

În ultimele decenii, nominalismul a găsit adepți neașteptați între intelectualii noii stângi, prin deconstrucția identității și a coerenței, practicată de Jacques Derrida. Atributele unor concepte precum identitate națională, cetățenie, bărbat, femeie, normalitate au fost reinventate, „demitizate” sau „de-construite”. Trecutul și chiar existența unor popoare întregi au fost negate, ca „ficțiuni” create de naționaliști prin secolul XIX. Activiștii stângii au impus relativismul total ca normă, un subiectivism generalizat. Și au încercat prin coerciția corectitudinii politice să oblige întreaga societate să se conformeze noilor definiții, create de ei.

Între politologii contemporani, Alexandr Dughin a lansat teza că întreg liberalismul, de la iluminism încoace, e un curent nominalist, fără să o știe. Respectiv, că premisele liberale sunt individualiste și duc inevitabil la deconstrucția identităților colective, religioase, naționale sau statale. Mai mult, chiar aberațiile confuziei de gen din politica ultimului deceniu, n-ar fi accidente de parcurs, ci consecințe logice ale mentalului liberal.

JD Vance și Vivek Ramaswamy îl atacă pe Nick Fuentes

De la înălțimile rarefiate ale unor asemenea discuții filosofice, trebuie să plonjăm „în noroiul greu al prozei…”. Culmea, asta se întâmplă tocmai din cauza vice-președintelui american JD Vance, care a sărit și el în cearta de la TP USA. Dar a făcut-o la un nivel suburban, cu un atac sordid la același Nick Fuentes.

Într-un interviu, vice-președintele Statelor Unite a răbufnit violent la adresa celor care râd de soția lui, indiancă. (Termenul peiorativ folosit la adresa ei și a indienilor în general, în argoul american, e intraductibil în limba română. Cuvântul e folosit de Fuentes și alții, să se refere la Usha Vance.) JD Vance s-a dezlănțuit și contra fostei purtătoare de cuvânt a lui Joe Biden, Jen Psaki, spunând: „Oricine îmi atacă soția, că e Jen Psaki, sau Nick Fuentes, poate să mănânce rahat! Asta e poziția mea oficială, ca vicepreședinte.”

Riposta lui Fuentes a fost în același registru scabros, cu ironii despre festivalul indian al bălegarului de vacă. A presupus că e o invitație la cină, în familia lui Vance, la ceva de la vacă, pregătit de soție.

Totuși, s-a amuzat că, dincolo de acea ieșire, JD Vance încearcă să fie tolerant cu groyperii. Vrea să aibă de partea lui și sponsorii, care-l susțin pe Trump, ca Miriam Adelson, dar vrea și voturile naționaliștilor.

A avut și o glumă mai inteligentă, cu subînțeles:

„Cred că știți ce urmează: JD, n-o să te iau vicepreședintele meu peste 10 ani!”.

Scandalul a continuat cu analiza discursului lui Vivek Ramaswamy, alt politician republican influent, de origine indiană. Acesta a scris și un editorial în New York Times (tribuna stângii), intitulat: „Groyperismul nu e conservatorism, e anti-americanism”. Punct de vedere reluat și în cuvântarea lui de la conferința TP USA. Iată câteva pasaje:

„Vom vorbi de credință astăzi. Nu atât despre credința în Dumnezeu sau în religie, cât de credința civică în țara noastră. O credință civică în Statele Unite ale Americii. Ca să o înțelegem, trebuie să vedem cine suntem, ca americani. E chestiunea timpului nostru. Ce înseamnă să fii american în anul 2026?

Există trei viziuni concurente în țară, acum. Și merită să le cunoaștem. Două sunt greșite și, în opinia mea, a treia e corectă fără îndoială. Prima vine de la stânga woke. Stânga spune că identitatea ta se bazează pe rasă, pe gen, sexualitate sau genetică. Că, dacă ești negru, femeie, sau minoritate sexuală, ești oprimat, într-un fel sau altul. Dacă ești bărbat alb normal ești privilegiat. (…)

Dacă te opui, în ultimii ani, ești etichetat rasist, homofob, bigot. Ceea ce a creat o cultură a fricii în țară, care s-a răspândit ca o epidemie. Frica ne-a înlocuit cultura libertății de exprimare în America. Și a fost ne-americană. Am învins acea frică anul trecut la urne, când l-am trimis pe Donald Trump înapoi la Casa Albă.”

A doua țintă a atacului lui Ramaswamy a fost mișcarea groyerilor, spectrul mai larg al opoziției de dreapta la actuala administrație:

„E o viziune diferită, care se naște în anumite coridoare ale dreptei online. Care spune că identitatea ta, ca american, se bazează pe descendență. De cât timp ești în țară, de cât de legat ești de sângele și pământul țării. E o idee bazată pe moștenirea americană. Spune că adevărata formă de american are strămoși în Revoluția Americană sau mai înainte. (…)

Cred că ideea unei moșteniri americane e la fel de trăsnită ca teza stângii woke. Niciun american nu e mai american decât altul. (..) Dacă crezi asta, înseamnă că Donald Trump e mai puțin american decât Joe Biden, pentru că mama lui Trump e emigrantă. (…) E pentru nebuni. Ca a crede că eu sunt mai puțin american decât transgenderul, care l-a împușcat pe Charlie Kirk. (..)

Mă voi lupta contra acestei idei. Pentru că a fi american înseamnă să crezi într-un ideal. Asta suntem. Credem în ideile de la 1776, în merit, că postul îl primește cel mai bun, indiferent de culoarea pielii. (…) Credem în domnia legii. O spun ca fiul mândru al unor emigranți legali în această țară. De-asta am închis granița la sud, pentru că nu poți pătrunde încălcând legea.

Credem în dezbatere liberă și cu cei care nu sunt de acord cu noi. Mai înseamnă și că poți să îți spui părerea liber, că te cheamă Nick Fuentes sau Jimmy Kimmel. (Prezentator al unei emisiuni de comedie, la o televiziune de stânga, n.t.) Că poți deschide gura fără ca guvernul să te cenzureze.”

Ramaswamy a criticat și izolaționismul, vorbind de „destinul manifest” al Americii de a se implica în problemele internaționale. Citându-l pe Ronald Reagan, a spus și că există și o altă trăsătură unică americană:

„Poți să te duci în Italia, și nu ești italian. Poți să te muți în Germania, și nu vei fi german. Poți să îți faci bagajele pe viață pentru China sau Japonia, dar nu o să fii chinez sau japonez. Dar poți veni din oricare acele țări în America și vei fi american, dacă juri credință idealurilor din acel steag. Dacă muncești, îți obții cetățenia, ești la fel de american ca unul ce scoboară de pe nava Mayflower. (Corabia sosită din Anglia la 1620. n.t.) Se numește visul american.

Iar a fi conservator, înseamnă că vrem să conservăm acele idealuri, care au definit țara.”

replica naționalistă

Nick Fuentes a avut în același discurs și o replică la pledoaria lui Vivek Ramaswamy. (Segmentul începe la 2:50.) El a ținut să sublinieze câteva din trucurile retorice, la care au recurs vorbitorii conservatori la conferința TP USA. Au încercat să reducă nemulțumirile tinerei generații de dreapta, la o simplă problemă electorală, apărută doar în ultimii cinci ani, pe vremea guvernării Biden. Când e clar că sunt efectele unei politici postbelice, vizibilă cel puțin după „revoluția culturală” progresistă din anii 60.

Alt artificiu retoric al taberei actualei puteri de la Washington (dar masiv folosit și de stânga) e psihanaliza derogatorie. Adică transformarea unor nemulțumiri obiective privind direcția societății, privind împărțirea resurselor, într-o chestiune de frustrare personală. Nemulțumirea ar fi semnul slăbiciunii, tipică celor care n-au reușit în viață. O formă arogantă de a persifla obiecțiile societății de pe poziția puterii.

„Când se întreabă: de ce e Nick Fuentes așa popular? De ce e urmărită emisiunea lui? Sunt confuzi și panicați. Cum de e acest tip provocator, care pare rasist, sexist, antisemit, așa popular între cei de vârste diferite, de rase diferite, de ambele sexe? Le place unor negri, unor femei, unor mămici… În loc să se uite la idei și să conchidă că ideile au meritul lor, se gândesc că e o scamatorie. Zic: e de la boți, e că a murit Charlie…

Apoi merg mai departe și zic: e o patologie, o problemă psihiatrică. (…) Înseamnă că sunt amărâți și furioși. De ce? Pentru că stânga era anti-albi.

Dar poate albii nu vor să devină o minoritate în țara lor. Și asta e un lucru rezonabil. Poate nu trebuie să fii ofticos, furios, cinic, frustrat, un bătrân retrograd ca să vrei asta. Nici măcar nu trebuie să fii alb. Poți accepta conceptul?”

Fuentes explică opoziția la colonizarea cu indieni și emigranți de pe alte continente ca o poziție rațională. Care nu se bazează pe rasism și ură, ci pe dorința de a păstra un stil de viață american. Acel deziderat e împărtășit și de mulți afro-americani și chiar de imigranți la prima sau a doua generație, care înțeleg că o imigrație infinită ar face să dispară țara în care s-au instalat. E un obiectiv pragmatic, care nu izvorăște din prejudecăți, nici din opoziție față de stânga.

„Eu, și oricine are strămoși în America înainte de 1965, vrem să trăim într-o țară care seamănă cu America anilor 40. Ar fi ideal. Poate și într-una care seamănă cu cea din anii 60, 8o sau chiar anii 90. Dar a început să se înrăutățească după aia. Și e din ce în ce mai rău. De fiecare dată când te duci la magazin, la aeroport, în parc, oriunde e gratuită intrarea, orice loc de recreere e mai rău decât era.”

Nick a disecat și idealul asimilării în esența americană:

„Potrivit lui Vivek, nu trebuie să fii creștin ca să fii american. Nu trebuie să vorbești limba engleză. Nu e nevoie să crezi în Dumnezeu. Trebuie să crezi doar în statul de drept. O sintagmă, care n-are greutate când aduci oameni, care n-o au ca tradiție. Am încercat să aducem statul de drept în Irak. A funcționat!? Sunt suficiente meritocrația, libertatea de conștiință și Constituția. Care se poate schimba oricând.”

Mesajul lui pentru Ben Shapiro și Vivek Ramaswamy a fost calm, dar dur:

„Cred că e timpul să vă duceți la voi acasă. Asta e casa mea. Am fost născut aici, părinții mei s-au născut aici, bunicii mei s-au născut aici. Bunicii mei au luptat în al doilea război mondial. Sunt catolic. Am fost botezat și împărtășit, sărbătoresc Crăciunul și Paștele. Vorbesc engleza, nu ca a doua limbă, ca limbă maternă. Joc baseball, mănânc hotdog. Asta e țara mea.

Vă primim aici ca musafiri, dacă ne respectați moștenirea, tradițiile, identitatea. S-ar putea să vă dăm și cetățenie nepoților, dacă sunt patrioți americani. (…)

Și ai dreptate, Vivek, groyper-ismul nu e conservatorism. E americanism.”

Nick Fuentes și-a propus câteva răfuieli politice 1 la 1. Oprirea lui Vivek Ramaswamy în cursa pentru funcția de guvernator în Ohio în 2026 și contracararea nominalizării la prezidențiale a lui JD Vance. 90% dintre votanții Partidului Republican sunt albi. Și e decis să îi mobilizeze împotriva preluării lui de partizani ai înlocuirii demografice. Chiar dacă asta înseamnă o șansă în plus pentru rivalii de la Partidul Democrat. Spune că e dispus să voteze și o femeie de la democrați, și o evreică, doar ca să piardă Vivek.

Situația arată alternativa grupării dreptei identitare americane. Poate susține un program maximalist, presând liderii republicani să țină cont de electoratul majoritar. Dar riscă să creeze un avantaj stângii. Sau poate alege să rămână în logica electoralistă „stânga vs. dreapta”, și să voteze republicani reformați, care guvernează la fel ca stânga.

(va urma)

Ep. 15: Simulacrul semi-suveranist. La ani lumină și lumina a fost stinsă