10. Fetele și agentele din noua dreaptă

Episoadele anterioare:

Candace Owens nu e singura prezență atipică în noul val al dreptei americane. E doar cea care a dus mesajele contestatare către cea mai mare audiență. Culoarea i-a dat privilegiul de a contesta aberațiile mișcării BLM, fără a primi etichetele, care le-ar fi fost aplicate altora.

Recent, când o reporteriță de la CNN a întrebat-o dacă nu se apropie prea mult de teoriile „conspiraționiste” ale „naționaliștilor albi”, atunci când spune că guvernul american e „ocupat de sioniști”, a putut să izbucnească în râs, în loc de răspuns. Dacă se năștea diferită, n-ar fi scăpat așa ușor, pentru că, aparent, naționalismul nu le e îngăduit tuturor.

Cei care se opun celor două partide mari și culturii dominante au trebuit să se exprime prin sub-cultura internetului și să accepte emisari ciudați, ca rappperul (deseori cretin) Kanye West. Sau să se simtă răcoriți de caricaturiști ca Ben Garrison și Scott Adams. Cu totul remarcabile pe acest segment sunt caricaturile lui Stonetoss, care reușește să arate ridicolul prezentului, cu un umor subversiv foarte concentrat. O satiră inteligentă, prin care compensează monopolizarea comediei de propagandiștii stângii.

Sunt arme inofensive, într-un război cultural disproporționat. Nu trebuie pierdut din vedere că politicul e acum parte din industria divertismentului, și chiar temele grele ajung la public în acest format. Toate știrile ajung la public prin buzele unor femei superbe, care știu să manipuleze, inclusiv prin tonul vocii sau ridicări de sprâncene. Un public tot mai frivol și mai superficial e ghidat ce concluzii să tragă despre fiecare eveniment sau personaj menționat, din felul cum vedeta preferată citește știrea cu îngrijorare, revoltă sau încântare. Prezentatoarele, care vorbesc de război pe Fox News, bifează tot mai multe din stereotipurile site-urilor pentru adulți. Cu un deceniu în urmă, ar fi fost considerate prea îndrăznețe pentru rubrica Meteo.

În dreapta alternativă, există și prezențe feminine, care au atras atenția, într-o mișcare preponderent masculină și deseori anti-feministă. De exemplu, Lana Lokteff, o ziaristă din presa alternativă radicală. E americancă, are oarece origini rusești, ochi albaștri sticloși și o voce sexy răgușită. Ar fi avut toate datele să devină o vedetă TV, fiind o prezență telegenică și cu umor. Dar televiziunile preferă să promoveze succesul feminin cu botox și cont pe Only Fans. N-ar invita-o vreodată, căci încalcă toate tabu-urile imaginabile de pe lista corectitudinii politice.

Are trei copii, împreună cu partenerul ei de emisiune, de origine scandinavă, Henrik Palmgren. Cei doi au creat un fel de televiziune online, Red Ice TV, care atinsese ceva popularitate pe YouTube și Facebook, până să fie interzisă. Mai emite pe platforme obscure, ca Rumble, Telegram și X, cu audiențe modeste pentru efortul logistic alocat. Opozanții de acest tip nu ajung nici să fie menționați critic de media mainstream. Li se aplică o cenzură totală, prin ignorare.

Temele lor predilecte se referă la combaterea migrației în țările occidentale și opoziția față de schimbările culturale promovate prin LGBT și feminism. Contrar aprecierilor făcute de ONG-urile de monitorizare, care îi acuză de toate extremismele cunoscute, tonul programelor nu e nici agresiv, nici violent, nici isteric. Doar că acum simpla reflectare a efectelor adverse ale multiculturalismului, în metropolele Europei, e catalogată ca intoleranță. Oglinda (e drept, selectivă) pusă în fața utopiei moderne, e insuportabilă.

simptomele unei crize spirituale

Cuplul de la Red Ice cochetează și cu moștenirea păgânismului nordic, contrapus unei așa zise slăbiciuni creștine. E o idee marginală prezentă și în trecut la dreapta extremă sau în mișcările de contestare a modernității. Putem include aici și popularitatea pe care o are regatul dacilor în rândul unor naționaliști români. Cu intensități diferite, care merg de la simpatia romantică pentru niște legende, la invocarea misterioasei religii a lui Zamolxe. În ambele cazuri, germanic și dacic, e posibil să fie doar o frondă și un accesoriu estetic. Credințele pre-creștine sunt extincte și mai mult imaginate decât cunoscute. Nu se pune problema să fie practicate.

Totuși, un alt aspect e de remarcat. Creștinismul apusean a trecut printr-o îndelungată subversiune, care a produs alienare. Cultele protestante „evanghelice” au luat o coloratură neocon, cu o idolatrie fanatică dedicată Israelului; care figurează în viziuni apocaliptice politico-mistice. Vechiul Testament l-a înlocuit pe cel Nou, cultul războiului imperial, pe cel al păcii. Altă versiune neo-protestantă face furori prin tele-predicatori carismatici, milionari cu avion privat, care promit binecuvântările „Evangheliei prosperității”. Foarte departe de porțile închise, pe care tinerii le găsesc în realitatea imediată.

Catolicismul și-a mutat centrul de greutate din Europa în America Latină și Africa. I-a cam abandonat pe europeni, ca un caz rezolvat sau o cauză pierdută. Papii săi progresiști din ultima jumătate de secol s-au transformat în apărători ai migranților, egalitariști, care condamnă rasismul și încălzirea globală. Iar anglicanii au devenit subiect de glume cu preotesele lor, care cunună homosexuali și îi ceartă pe englezi pentru intoleranță.

Tinerii anti-sistem, care descoperă tot mai mult un stat potrivnic, nu găsesc sprijinul tradițional în congregațiile multor culte. Care îi fac să se simtă trădați și debusolați. E un peisaj diferit de răsăritul ortodox, încă tradițional, dar posibil cooptat la vârful ierarhiei lumești. La noi, Biserica e încă dușmanul cel mare al extremei stângi neo-marxiste și subiect de atacuri constante din partea presei. În Occident, nu există nimic comparabil cu Sfinții Închisorilor sau mănăstiri care să cultive memoria rezistenței anticomuniste din munți.

Înstrăinarea de religia strămoșilor, într-o societate secularizată, care nu mai suportă simbolurile creștine, e un fenomen aparte în underground-ul dreptei. Și un paradox, pentru un curent tradiționalist și conservator. Uneori, merge până la excese lamentabile, ca la activistul Adam Green, transformat în militant anti-creștin, după teorii conspiraționiste firave, care răstălmăcesc două milenii de istorie. Teza lui, inspirată de ocultiștii secolului trecut, descrie creștinismul ca o conspirație semită împotriva lumii păgâne. Teoria e fantezistă și presupune vreo două milenii de masochism colectiv, în care un grup să fi susținut subteran o credință adversă, pentru a-i asigura atât răspândirea pe glob, cât și demolarea, pe parcursul acestor mii de ani.

Revolta împotriva religiei, ca sursă a decadenței și imoralității, e o „pastilă neagră”, a pesimismului total. Dar un fel de a arunca și copilul odată cu apa din albie. Ceva, care contribuie la dezorientarea și demoralizarea, pe care pretinde că le combate.

filosofia pisicuței

Universul picant al Alt Right nu duce lipsă de diversitate. Cu ani în urmă, era activă în zona respectivă și o blondă elegantă, cu lecturi rafinate, care se prezenta pe YouTube cu pseudonimul Philosophycat. Am și scris acum cinci ani despre un eseu video al ei, în care vorbea despre cum ar trebui să fie un bărbat. Specialitatea ei e popularizarea unei figuri legendare a dreptei interbelice, Julius Evola. Un autor care are câțiva fani, mai ales după ce a fost invocat de mai mulți, de la Alexandr Dughin la Richard Spencer.

Între timp, domnișoara cu pisici a revenit la lucruri mai „femeiești”. Se ocupă mai mult de astrologie, New Age și ezoterism. Chiar a intrat în clinciuri cu „groyperii” lui Nick Fuentes, pe care îi acuză, nu fără temei, că au o atitudine toxică și contra-productivă față de femei. E un critic al sub-culturii „incel”, a celibatarilor pe care îi face „plângăcioși” și izolați din vina lor.

Italianul Evola, pe care îl face cunoscut, a fost filosoful curtat de Mussolini, dar un critic al fascismului „dinspre dreapta”. Între ideile lui (prizate de actuala dreaptă) e aceea că trăim în „kali yuga”, o perioadă a decadenței spirituale, opusă pe axa timpului unei epoci de aur primordiale. După cum observați, e o perspectivă cu totul răsturnată față de cea a progresului continuu. Julius Evola a glorificat eroismul, onoarea, virilitatea forței, chiar o mistică a violenței, punând casta războinică pe un plan similar cu cea sacerdotală.

Evola a reușit misterios să supraviețuiască epurărilor postbelice și să publice pentru un cerc restrâns. A cochetat cu tot felul de mistici orientale, inclusiv tantra yoga. A fost un critic nemilos al tuturor trăstărurilor lumii moderne, al egalitarismului și liberalismului. Gânditorul italian a purtat discuții cu toți liderii dreptei europene dintre cele două războaie. Dar a fost cel mai impresionat de întâlnirea avută la București cu Corneliu Zelea Codreanu, despre care a scris apoi un reportaj-eseu admirativ.

prezențe suspecte

„Conspiraționismul” e o acuză frecventă adusă mișcărilor reacționare actuale de tot felul; de la cele anti-politicianiste, anarhice, la cele foarte de dreapta. E o exagerare, care vrea să suprime și cele mai inofensive investigații de presă sau bănuieli despre: medicină, finanțe și politică. Dar are și un sâmbure de adevăr. Într-adevăr, cei care sunt refractari la direcția establishment-ului sunt mai înclinați să vadă înțelegeri de culise și intenții malefice peste tot.

În nicio altă zonă politică nu e mai răspândită suspiciunea că liderii proprii ar putea fi agenți dubli, infiltrați de servicii secrete, cumpărați, șantajați sau cooptați de adversari. Printr-o coincidență, această înclinație se potrivește foarte mult cu un reflex generalizat între români, de a suspecta lucrături ale Securității peste tot. Temere deloc lipsită de temei, dar greu de dovedit pe deplin. Infiltrarea FBI în mișcările radicale e și ea documentată. Dar nu poți ști niciodată când acuza nu e aruncată gratuit, ca formă de discreditare. Ceea ce duce la o spirală nesfârșită a neîncrederii, prin care e împiedicată coagularea.

Una din primele vedete feminine ale Alt-Right a fost canadiana Lauren Southern. Ea a fost propulsată de tribuna Rebel News, patronată de Ezra Levant, canadian de origine evreiască. A fost sprijinită de Breitbart și a câștigat faimă și din colaborările cu insolitul Milo Yiannoupulos, unul din puținii homosexuali asumați din cercurile dreptei extreme.

Tânăra blondă a avut câțiva ani de glorie online, atingând subiecte ca „marea înlocuire”, cu o combinație de conservatorism libertarian. E încă prezentă pe YouTube, dar a renunțat la subiectele controversate, după ce a anunțat de mai multe ori că se retrage. A căzut în dizgrația publicului mai radical, care a scos tot felul de bârfe în ce o privește.

Pe unele le-a alimentat chiar ea, cu o poveste rămasă neprobată, despre cum l-a vizitat pe Andrew Tate în România; au avut o apropiere romantică și acesta ar fi violat-o. Scandalul a rămas fără urmări juridice, Lauren alegându-se doar cu alt val de insulte de la fanii macho-man-ului acuzat de proxenetism și abuzuri similare asupra altor femei.

E imposibil de știut cum au stat lucrurile. În ambele variante, e tot o poveste tristă: și dacă ea a fost o victimă batjocorită de public; și dacă s-a pretat să inventeze, ca să profite de celebritatea lui. Cum nu e singura, care i-a adus asemenea acuze, înclin să o cred, chiar dacă ea a fost cea care s-a dus după el în altă țară, cunoscând că existau acele dosare.

operațiunea Tate

Fac o paranteză pentru personajul Andrew Tate, care e inclus de mulți în tabloul noii drepte globale. E și nu e parte din poveste. Am mai scris despre el cu alte ocazii, spre iritarea fanilor lui. Nu e un secret că mi-e antipatic. Foarte pe scurt, adaug doar că am o teorie conspiraționistă proprie în ce-l privește.

Consider foarte suspectă întreaga lui ascensiune în online, care nu se putea petrece fără sprijin de la niște centri de putere. Are 11 milioane de urmăritori pe X, iar YouTube-ul e plin de povețele lui pentru bărbați. După propriile confesiuni, tatăl lui, un translator și șahist de culoare din Chicago, era agent al CIA.

Emisarul lui Donald Trump, Richard Grenell, a făcut trafic de influență pentru frații Tate pe lângă ministrul de Externe român, Emil Hurezeanu. Iar la câteva zile, justiția „independentă” din România s-a executat și i-a eliberat pe cei doi interlopi, care au fost duși cu un avion privat direct în America. A fost o operațiune tipică de recuperare din alte țări a unor agenți de către serviciile de spionaj.

Richard Grenell, homosexual căsătorit, a fost anterior ambasador în Germania, numit de Trump în primul mandat. Atunci, Jerusalem Post îl descria ca „ambasadorul cel mai semnificativ pentru Israel din Europa, o forță a naturii în combaterea antisemitismului și promovarea intereselor israeliene și occidentale”. Tot în Germania era atunci ambasador și Emil Hurezeanu, fostă vedetă a postului Europa liberă, finanțat de CIA.

Frații Tate nu spun lucruri originale, pentru a justifica audiența la care au ajuns. Proxenetismul virtual, prin studiourile de videochat, duce într-un final la cei care dețin industria de pornografie. Cei doi sunt cel mult niște sub-contractori buni de gură. Concurența pentru atenție, exploatând sexualitatea, e uriașă. Nu se poate răzbi doar cu asta, pe mapamond, fără investiții masive. Prezența lor e pompată pe platforma lui Elon Musk și pe Rumble, în care JD Vance și Peter Thiel au investit. Afacerea de videochat a fraților Tate îl avea drept coordonator din umbră pe un straniu ocultist, Miles Sonkin (Iggy Semmelweiss). Care însă n-a fost deranjat de investigațiile făcute în Marea Britanie și România.

Teoria mea e că fenomenul Tate a fost umflat pentru a eclipsa sau a deturna scandalul Jeffrey Epstein. Nu pot s-o dovedesc, luați-o ca simplă intuiție. Ai o rețea care șantajează sau corupe elitele politice, financiare și academice, în complicitate cu servicii secrete. Singurele dispuse să depună mărturie sunt femeile abuzate, dintre care vreo patruzeci își fac curaj să depună plângeri. Brusc, apar două fenomene, care captează atenția. Primul: dosarul Weinstein, cu vedete de la Hollywood și tinere care încercau să ajungă acolo, trecând prin patul impresarilor.

Harvey Weinstein e condamnat pentru acuze firave, inclusiv de la femei care continuau să îl caute și să îi spună că îl iubesc luni de zile după presupusul viol. E aprinsă moda #metoo. Se creează impresia că e o vânătoare de vrăjitoare, căreia bărbații îi pot cădea victimă fără dovezi. Că e impus principiul că femeile pot invoca răzgândirea ca dovadă de viol. Ceea ce determină o parte a publicului masculin să ia o atitudine defensivă, când justiția e dezechilibrată.

Au apărut discuții despre când se poate retrage consimțământul, în timpul și mult după un act sexual. Dacă e necesară exprimarea lui textual. Sau după câte decenii pot fi probate abuzurile. Controversele și-au făcut loc și în jurisprudența din Europa, Canada, SUA și în presă.

Al doilea fenomen e cel al fraților Tate. Care transformă femeile în „mijloace de producție”, pretind că ocupația de proxenet online e una onorabilă și dovadă de succes. Practic, răstoarnă feminismul extrem pe dos și aprind un conflict contra naturii între cele două sexe. Chipurile, pentru restaurarea bărbăției, e propagată o imagine degradată a femeii, ca obiect ce trebuie stăpânit, colecționat ca trofeu în competiția cu alți masculi. Sunt mesaje nocive, care au impregnat zone ale dreptei online sub o anumită vârstă. Și care, întâmplător, vin și în favoarea delegitimării dosarului Epstein, a cărui miză totuși e mai mult geopolitică decât sexuală.

vuvuzele și infiltrate

După revenirea în funcție, Donald Trump a mimat rezolvarea promisă a cazului Epstein. A chemat la Casa Albă o mână de „influenceri” aleși pe sprânceană și le-a înmânat cu mare pompă niște bibliorafturi voluminoase. În ele, s-a dovedit că erau hârtii irelevante, deja publicate. Toți cei selectați pentru acea ședință foto cu „desecretizarea” erau nu doar fanii lui Trump, dar și susținători înfocați ai Israelului. Între ei, Jack Posobiec și Mike Cernovich, ambii cu peste 3 milioane de urmăritori fiecare, adunați prin reclama în mainstream.

Erau și două prezențe feminine din aceeași gașcă, blonda Liz Wheeler, cu 1 milion de urmăritori și realizatoarea din spatele contului Libs of Tik Tok, cu 4,5 milioane de urmăritori. Pagina a făcut furori între simpatizanții dreptei, cu clipuri amuzante din cealaltă bulă, cu cele mai isterice stângiste woke, activiști LGBT, BLM, alții panicați de încălzirea globală sau de coronavirus. Presa a dezvăluit accidental identitate celei din spatele contului, ca fiind Chaia Raychick, credincioasă a unui cult hasidic.

Beniamin Netanyahu a avut și el întâlniri cu influenceri americani la New York, unele parțial publice, altele private. Cum a fost cea faimoasă, în care li s-a adresat ca un profesor, cu apelativul „clasă”, și le-a povestit de importanța cumpărării TikTok și strângerii prieteniei cu Elon Musk. Alți lideri întâlniți au fost realizatorii de podcast Tim Pool, Lex Fridman, Jordan Peterson și realizatorii Triggernometry.

femei războinice

Cei doi ani de genocid în Gaza au sfâșiat dreapta americană. Multe pagini populare în zona conservatoare, care câștigaseră mulți adepți prin opoziția de pe timpul lui Biden, au pierdut din credibilitate ca propagandiști pro-război. Au căzut ca victime colaterale inclusiv pagini de comedie, ca: Babylon Bee, condusă de Seth Dillon, Libs of TikTok, Clown World, Catturd, fiecare cu multe milioane de fani.

Armata statului Israel a folosit insistent fotomodele în uniformă, ca susținere a propagandei. Nu chiar atât de spectaculoase ca modelele Victoria’s Secret, pe care le reprezentau Jeffrey Epstein și Les Wexner. Dar botoxate, cu bucle pregătite de front sau în bikini și kalashnikov, ca în filmele de categorie B. Un fel de obscenitate a violenței, dar țintită spre milioanele de inceli de pe glob. Au și un cont dedicat, IDF Babes, cu „doar” 120.000 de urmăritori.

Fenomenul a atras atenția și presei, în mai multe rânduri. Războiul hibrid, în era internetului ia și această formă hormonală. Pentru a contracara imaginile foametei și sinistraților deloc fotogenici, armata apelează la tinere lascive, cu machiaj de front și fund bombat. Selecția e aproape exclusiv din cele cu aspect nordic sau slavic. Nu e exclus ca ședințele foto să fie mai ieftine cu fete din Ucraina. Tehnica a fost poreclită o „capcană pentru cei însetați”.

Efortul propagandistic a fost dat peste cap, pe alocuri, de perseverența unei singure ziariste amatoare, ajunsă o vedetă neașteptată a dreptei. Syrian Girl a adunat în ultimii ani peste o jumătate de milion de urmăritori pe X, pentru clipurile și știrile aduse vorbitorilor de engleză dinspre spațiul arab. Născută la Damasc, dar crescută în Australia, de unde „emite”, Maram Susli a compensat absența unor reporteri de război în Orientul Mijlociu. A relatat despre războiul din țara natală, ascensiunea ISIS și căderea dramatică a regimului Bashar al Assad, despre războaiele din Gaza, Liban și Iran, din surse ignorate de presa mainstream. Fata din Siria a fost acceptată neoficial în pestrițul peisaj al dreptei.

momeli unse cu miere

În administrația Trump, sunt mai mlte femei suspectate că și-au folosit frumusețea pentru a promova. Chiar că au avut o misiune de îndeplinit. Șefa Procuraturii, Pam Bondi, arată de parcă ar fi descins din serialul Baywatch. S-a achitat cu stângăcie de misiunea de a îngropa dosarul Epstein, după ce a luat-o gura pe dinainte și a spus într-un interviu că are lista clienților pe birou. Apoi n-a mai găsit-o.

Același lucru avea de făcut și indianul din fruntea FBI, Kash Patel. După promisiunile din campanie, și el a ajuns la concluzia că nu era nimic de găsit în dosarul Epstein. Lucru care a dat naștere altei „teorii a conspirației”. Soția lui, cântăreața country Alexis Wilkins, a dat în judecată pe cel care a lansat ideea că ar fi agentă Mossad, pusă să îl controleze pe Patel. Îi cere 5 milioane de dolari, pentru că a asociat-o cu sintagma „capcană cu miere”. Dovezile lipsesc. Dar internetul s-a distrat cu pozele, care arată totuși că Patel e cam bătrân și urât pentru ea.

Sunt și altele suspectate că fac un astfel de joc, păzind sursele de informare. Cum ar fi directoarea de la YouTube, până recent, Susan Wojcicki, sau cele de la Tik Tok și Prager U, ambele trecute prin serviciul secret al armatei israeliene, Unitatea 8200.

Dacă lărgim cadrul, vedem că ascensiunea unor conducătoare feminine e un fenomen internațional, inclusiv la centru-dreapta. Care oglindește moda conducătoarelor de guvern ultra-progresiste. În unele locuri, aceste prezențe insolite au gustul unui surogat, care promite mult și livrează puțin. Pe zona de centru-dreapta au apărut formațiui, care vorbesc de îngrijorările publicului despre migrație, dar sunt deschise la compromis: Georgia Meloni în Italia, Marine Le Pen în Franța, Alice Weidel în Germania.

Un caz aproape hilar e cel al Partidului Conservator al Marii Britanii, care a dat 20 de premieri la rând, care au pretins că iau măsuri de control al migrației. Dar au dus-o, în realitate, la cote uriașe, care au schimbat definitiv profilul țării. În ultimii ani, tema a ajuns să fie mimată de vedeta „conservatoare” Suella Braverman, cu aceleași origini indiene ca premierul său, Rishi Sunak. După căderea lui, partidul a fost preluat de Kemi Badenoch, o nigeriană cu codițe împletite. Tatăl ei lupta pentru drepturile minorității Yoruba, fiica luptă pentru conservarea națiunii engleze. Ceea ce arată că naționaliștii viitorului se vor putea transfera ca fotbaliștii, atâta timp cât naționalitatea e definită prin cetățenie.

Mi se șoptește că am uitat-o pe superba olandeză cu nume imposibil, Eva Vlaardingerbroek. Siuată ceva mai la dreapta lui Geert Wielders, dar cu multe asemănări. Aspectul și elocința au transformat-o într-un star cu peste 1 milion de urmăritori pe X. E o creație reușită de laborator, produsă pe aceeași rețetă ca Tommy Robinson. Mai puțin stridentă ca el în susținerea Israelului, dar la fel de concentrată pe combaterea imigrației islamice. A fost împotriva restricțiilor Covid și pentru încetarea înarmării Ucrainei.

În acord cu mentalitatea olandeză de acum, Eva e genul de conservator, care acceptă căsătoriile homosexuale. Criticile în privința asta sunt mărginite la ultimele adăugiri pe lista LGBT. Mai precis, e împotriva propagandei trans. A fost promovată de Elon Musk și de milionarul Bill Ackman, cel care a presat universitățile americane să reprime mitingurile pro-palestiniene. E prietenă și cu alt milionar influent, Dennis Prager. Îl admiră pe Viktor Orban, cu ale cărui politici e destul de aliniată.

Cea mai îndelungată infiltrare în sânul dreptei americane a fost reușită de Laura Loomer. A debutat prin reportaje cu camera ascunsă despre cum ar exista simpatizanți ISIS în America. A trecut pe la Project Veritas și Rebel News, al lui Ezra Levant, la fel ca Lauren Southerland. Reușise până recent să lege prietenii strânse în așa zisa extremă dreaptă, inclusiv cu Nick Fuentes. Își câștigase reputația în aceste cercuri, deși nu făcuse un secret din identitatea evreiască, de care e mândră, prin aceea că luase apărarea tuturor celor cenzurați. Inclusiv a celor acuzați de antisemitism.

Doar foarte recent a rupt violent relațiile cu aripa din MAGA care critică Israelul, devenind o apărătoare fără jumătăți de măsură a cauzei sioniste. Îi atacă insistent pe toți cei care critică ingerințele acestui stat în politica SUA. A candidat fără succes pentru un loc în Congres, dar a devenit o prietenă apropiată a lui Donald Trump, pe care unii susțin că îl și influențează. Are aproape 2 milioane de urmăritori pe internet.

Zona dreaptă începe să semenea cu distribuția din James Bond sau Îngerii lui Charlie. După asasinarea lui Charlie Kirk, marea organizație creată de el, TP-USA, a fost temporar preluată de superba lui soție, Erica Kirk. E o fostă miss, cu apariții memorabile, dar fără o viziune politică pe măsură. Și despre ea a apărut teoria conspiraționistă că avea rolul de a-l manevra pe Charlie. Nesusținută de dovezi.

În lipsă de alte locomotive, la conferințele TP-USA a fost adusă fosta vedetă Fox News, Megyn Kelly. O prezență vaporoasă, spectaculoasă, dar care nu s-a îndepărtat prea mult de linia mediocră a televiziunii respective, de când s-a apucat de podcast. Are peste 4 milioane de abonați pe YouTube și peste 3,5 pe X. În războiul dintre MAGA și MIGA e în cea de-a doua tabără. Doar foarte recent a început să facă unele critici moderate guvernului Netanyahu. Ieșiri din pluton, care au adus-o între cei criticați de cerberii de la Fox. Dar și o dovadă că sentimentul public se schimbă și pune presiune de jos în sus pe mass media.

(va urma)

Ep. 11: Când Nick Fuentes a trecut Rubiconul