13. Bătălia pe moștenirea lui Charlie Kirk

Episoadele anterioare:

Pe 10 septembrie 2025, Charlie Kirk a fost împușcat în timp ce vorbea unei mulțimi, la tradiționalele întâlniri ale organizației sale, Turning Point USA. Avea doar 31 de ani. Lăsa în urmă doi copii, o soție foarte frumoasă, fostă miss, și cea mai influentă fundație politică de dreapta din America. TP USA aduna 85 de milioane de dolari anual, din donații, și mobiliza decisiv electoratul tânăr republican, la fiecare rundă de alegeri.

Credibilitatea și forța ei de tracțiune erau, însă, în cădere liberă. Pierduse războiul subteran cu groyperii lui Nick Fuentes, fiind văzută ca o anexă vândută a partidului de guvernământ, prea lașă să se refere la capturarea clasei politice de către lobby-ul israelian. Financiar, stătea bine, dar moral era în faliment, prin susținerea tacită a genocidului.

Marele rival al tineretului TP USA a fost stângismul woke, politica statului, a universităților și corporațiilor din ultimele decenii. Dar acel inamic dispăruse din prim-plan, prin tăierea fondurilor, de către noua administrație Trump. Mai grav, de la instalarea, la începutul anului, Trump declanșase o operațiune dură de poliție politică în universități. Studenții străini, care participaseră la mitingurile anti-genocid, erau arestați și deportați, școlile lor suportau pedepse bugetare. Era un pas grav spre anularea Primului Amendament, dreptul la liberă exprimare.

TP USA nu se mai putea prezenta ca formă de rezistență contra corectitudinii politice. Devenise un ONG pro-guvernamental, îngrășat de oligarhie, căruia regimul îi arestează oponenții simbolici.

Crima avea loc în preziua aniversării a 24 de ani de la atentatele din 11 Septembrie. Dar sentimentele alegătorilor republicani erau cu totul altele decât pe vremea lui Bush jr, când susțineau entuziast „războaiele contra terorismului”. Cu două luni în urmă, avusese loc „războiul de 12 zile”, loviturile aeriene date de Israel și Statele Unite asupra Iranului. Operațiunea a fost primită cu opoziție fermă dinspre liderii de opinie din tot spectrul dreptei, de la Thomas Massie, la Tucker Carlson, Steve Bannon și Nick Fuentes.

Era un baraj al opiniei publice, care respingea ambalarea unui mare război în Iran în ceva patriotic. Dimpotrivă, era văzut ca un act de trădare, un sacrificiu în slujba celor care păpușează politicienii americani. Favorabilă era doar gruparea „pro domo”, MIGA, ilustrată de Ben Shapiro sau Laura Loomer, tot mai izolați de mase. S-au dus vremurile când republicanii puteau fi mobilizați contra islamiștilor din țări îndepărtate…

Asasinatul a șocat națiunea, devenind subiect de controversă în lunile următoare. Țin minte primul gând, pe care l-am avut când am aflat vestea. (Era destul de paranoic, încât nici nu l-am spus nimănui.) M-am temut că a fost actul unui nebun dintre groyperi, sau chiar o înscenare, care să fie pusă în seama mișcării lui Fuentes. Un pretext, real sau fabricat, care să fie folosit pentru a zdrobi și opoziția dinspre dreapta, după modelul reprimării mitingurilor din campusuri. Ceva, ce ar fi pus capăt fenomenului, cum se întâmplase în 2017, după incidentele de la Charlotesville.

Dar efectul a fost exact pe dos. FBI anunță că asasinul a fost arestat, în persoana lui Tyler Robinson, un student care avea o relație cu un transsexual. Versiunea oficială a devenit că acela e făptașul, motivat de ideologia LGBT a stângii radicale. Versiunea e pusă la îndoială de o parte a disidenței online, în frunte cu Candace Owens.

Nick Fuentes susține versiunea oficială despre asasinat. În paralel, are loc o fulminantă ascensiune a sa în media mainstream, prin apariția la unele din cele mai mari podcasturi timp de o lună. Fapt ce hrănește o contra-teorie a conspirației. Micul rival intern al lui Kirk devine, ironic, moștenitor al torței tineretului de dreapta și un lider de opinie între republicani. Cele două povești sunt în derulare și în paralel, așa că vom încerca o rememorare cronologică pentru ambele.

o prietenie imposibilă

În iulie 2025, Candace Owens îl invită pe Nick Fuentes pentru un interviu. Deja era un pas mare spre „mainstream”. Erau de aceeași parte a baricadei, dar el o mai „împunsese” de la distanță. Interviul e publicat de Candace doar pentru abonați, cu unele secvențe gratuite. Nu a ieșit cu scandal, dar chimia a părut imposibilă. El a insistat să fie necruțător, aducând în discuție statisticile despre IQ-ul negrilor, ca explicație pentru problemele lor. Vorbe neplăcute, pe care ea le-a suportat cu stoicism și tact.

După interviu, el își reia atacurile la adresa ei, râde de cum citește, îi pune la îndoială judecata. Or fi lucruri care fac audiență, dar incapacitatea lui Nick de a lega prietenii se vede ca un impediment pentru evoluția mișcării lui. În alt interviu, la Piers Morgan, Fuentes avea să spună că n-a fost niciodată îndrăgostit până la circa 28 de ani, cât are. E ceva neomenesc și profund în neregulă, dacă e adevărat.

Luna următoare, Candace e invitată la Tucker Carlson la o șuetă. Tam-nesam, amândoi se lansează într-o mică bârfă, stil linșaj, despre Nick Fuentes. Până atunci, Carlson îl ignorase cu desăvârșire, pretinsese că n-a auzit decât accidental de el. Într-un stil necaracteristic, Tucker a recurs direct la un atac sub centură.

Vorbește condescendent, ca de „un băiețaș gay”, care stă cu părinții și transmite din camera de la demisol a mamei lui. Cel mai mult, pe teleast îl supărase că îi invocase și apartenența la CIA a tatălui. De care Carlson pretindea că aflase doar în preajma înmormântării, din martie. Insinuează chiar o teză conspiraționistă: că Nick e plantat ca să dezbine, pentru a ataca personalități de la dreapta, făcând astfel jocul stângii.

răspunsul nuclear

O replică era de așteptat. Dar ce a urmat, a fost epic. E puțin spus că Nick Fuentes i-a răspuns lui Tucker Carlson. A intrat în el ca un buldozer! L-a făcut zob, într-un monolog de două ore și jumătate, cu clipuri doveditoare, referințe istorice și o vervă de nestăvilit. Capacitatea de a corobora date, în teorii închegate, și stăpânirea artei oratorice, ne dau o sugestie de cum ar arăta într-o dezbatere cu un adversar politic.

Fuentes a oferit dovezi convingătoare că Tucker știa de apartenența tatălui la CIA mai demult. O pomenise în trecut. Dar nu s-a oprit aici. A inclus acel detaliu biografic într-o teorie vastă, despre crearea unei opoziții de dreapta, care să critice Israelul cu moderație, susținută de părți din statul profund american. Conspirația îl includea, desigur, pe Peter Thiel de la Palantir și pe creația lui politică, JD Vance. Tehno-oligarhii și elitele din presă se uneau pentru a crea în media o organizație surogat, de tipul TP USA.

Ce uimea încă mai mult decât documentarea solidă, a multor ițe din culisele puterii, era măiestria lui Fuentes de a percuta la nivel emoțional. Lua vorbele cele mai stânjenitoare aruncate asupra lui, pentru a se victimiza și a-și construi un statut autentic. O mișcare de arte marțiale. În rezumat, pirueta retorică suna cam așa: Da, e adevărat că n-am o carieră strălucită și o viață privată prea împlinită. Dar sunt probleme, în care se zbat mulți de vârsta mea, tocmai de-asta suntem furioși pe sistem. Nu sunt gay, dar nu sunt nici un copil de bani gata, n-am avut pile. Pe când voi, Tucker și Vance, veniți din rândul elitelor și pretindeți că vă pasă de greutățile noastre. Vreți să fiți populiști, dar din când în când masca vă cade și ne arătați că ne disprețuiți, de fapt.

Chiar și pe canalul lui de pe Rumble, replica sărise de 600.000 de vizualizări. Era inevitabil ca Tucker să îi acorde șansa unei întâlniri față în față. Care avea să se producă pe 25 octombrie, când l-a invitat la un interviu, ce a decurs uimitor de prietenește. Doar că, între timp, se petrecuse asasinarea lui Charlie, care a deraiat scena și interesul.

speculațiile despre asasinat

Reacția lui Fuentes la dispariția marelui său rival, a fost neașteptat de diplomatică și decentă. Din nou, suna ca un politician versat. Charlie Kirk murise fără să îi mai acorde șansa unei dezbateri față în față, de care fugise în ultimul deceniu. Dar asta nu mai conta, fusese un adversar, nu un dușman. Deplângea drama familiei, îi recunoștea post-mortem meritele în promovarea valorilor creștine și conservatoare. Făcea apel la suporterii proprii să nu se lase provocați, să nu răspundă cu arma la violența stângii. O calmare necesară a situației. Poate se temuse și el să nu intre în colimatorul FBI pentru radicalizarea fanilor.

În schimb, Candace Owens a luat cazul ca pe o misiune personală. Charlie îi fusese prieten și coleg în tinerețea petrecută la TP-USA. Susținătorii văd în perseverența ei zelul unei Vitoria Lipan. Criticii văd o exploatare ca în serialul Elodia de la OTV, a setei publicului pentru intrigi polițiste și crime neelucidate.

Cele mai solide dubii au fost furnizate pentru tabăra „conspiraționistă” de experimentele balistice ale unor amatori bine calificați. Testele m-au convins că o armă de asemenea calibru ar fi spulberat victima. Glonțul n-avea cum să rămână în gât, deviat de trahee, așa cum sună versiunea oficială.

Alte inadvertențe sunt circumstanțiale. Robinson se presupune că a tras de pe un acoperiș ușor de observat, unde a montat și demontat arma, pe care a abandonat-o pe un câmp. Demontarea și asamblarea erau prea complicate pentru un debutant în ale crimei; neplauzibile în secundele care se deduc între cadrele de pe camerele de supraveghere. Programul suspectului din ziua crimei și ascunderea puștii sub haine sunt problematice, dar nu imposibile.

Totuși, se naște întrebarea: cum ar fi putut un serviciu secret să nu aibă armurieri, care să știe din capul locului ce arme să planteze!? Cum puteau face greșeli atât de grosolane?

Candace a combinat investigația scrupuloasă cu speculații și interpretări fanteziste, care i-au afectat credibilitatea. La un moment dat, a spus că l-a visat pe Charlie transmițându-i un mesaj. A mediatizat tot felul de conexiuni năstrușnice, cu servicii secrete franțuzești și israeliene, conspiratori, care ar fi purtat toți tricouri vișinii în ziua respectivă. Nu o ajută nici că familia defunctului înclină spre versiunea oficială. Alte speculații, în care s-a aventurat în trecut, ca faimosul scandal privind sexul soției lui Macron, îi pun în discuție seriozitatea.

Totuși, are suporteri, care consideră că e pe o pistă validă și cazul ar trebui să fie tratat ca ancheta morții lui Kennedy. Între ei, popularul Jimmy Dore și jurnalistul amator Ian Carroll, excelent documentat și credibil. Carroll a început să îl provoace pe Fuentes pentru refuzul de a investiga versiunea oficială. Consideră un compromis cu puterea să nu cercetezi cazul.

reabilitarea lui Charlie Kirk

Tot Candace a dezvăluit publicului o serie de mesaje particulare, ale lui Charlie Kirk, în grupul de la TP USA. Inițial, au fost puse la îndoială, dar autenticitatea lor a fost acceptată de cei implicați.

Din mesaje reiese că liderul TP USA era supus unor presiuni uriașe din partea unor sponsori, care îi impuneau să își mențină orientarea pro-Israel, în ciuda genocidului. Erau în joc sume foarte mari, de milioane de dolari.

„Tocmai am pierdut încă un mare donator evreu. Două milioane de dolari pe an, pentru că nu vrem să renunțăm la Tucker.” (…) Donatorii evrei confirmă stereotipurile. Nu-mi lasă altă cale decât să renunț la cauza pro-Israel.”

Owens a plusat, pretinzând că mai mulți colaboratori ai lui Charlie i-au mărturisit că acesta se temea că va fi omorât.

După dispariția prematură, au existat două operațiuni simultane de transformare a lui Charlie Kirk într-un erou, din motive diferite. Prima a fost cea derulată de cercurile Partidului Republican, în acord cu văduva și colaboratorii de la TP USA. Motivația republicanilor (reprezentați la funerarii chiar de Donald Trump) era politică. Un suporter al lor de marcă a fost eliminat de tabăra adversă. Cinic, erau puncte de câștigat.

Motivația urmașilor trecea dincolo de dragostea firească a unor apropiați. Ridicarea unei statui de tip „Martin Luther King al conservatorilor” a ajutat ONG-ul să câștige o sută de mii de noi membri în ultimele trei luni și sume uriașe de bani. Cât timp fusese condus de Charlie Kirk, ONG-ul strânsese aproape 400 de milioane de dolari. Doar o privire sumară în scriptele organizației a scos la iveală o donație de 13 milioane, neraportată anterior.

Erika Kirk a adunat cu certitudine 10 milioane de dolari după deces. Candace Owens pretinde că sunt venituri de 80 de milioane, incluzând și o strângere de fonduri la Mar a Lago. Alte surse de presă cred că organizația va depăși un buget de 100 de milioane pentru anul curent.

Văduva a intrat într-un conflict la distanță cu Owens, care nu a fost invitată la marea conferință de anul acesta. Au avut o discuție în particular de peste patru ore, în care e posibil să fi fost și oarece amenințări cu procese.

Erika Kirk e un star telegenic, dar a părut dispusă să exploateze tragedia. E superbă, dar are ceva nesincer și artificial. Doliul l-a ținut pe scene cu artificii și efecte pirotehnice, ca niște lansări de campanie electorală. Apare în roșu, roz sau costume de sclipici, cu toate degetele acoperite în ghiuluri grele de aur. E ori o persoană foarte tare, care își duce admirabil suferința, ori suspect de veselă. Politic, insistă pentru continuarea direcției pro-Israel a organizației, pentru care nu are nici carisma, nici viziunea politică necesară.

A doua operațiune de reinventare post-mortem a lui Charlie Kirk a venit de la „conspiraționiști”. Aceștia au insistat să facă din el un martir, care încerca să se rupă din chingile oligarhilor pro-Israel. Un personaj tragic, care vrea să spună adevărul, conștient de riscuri, și e lichidat pentru că nu mai răspunde la comenzi.

Tabăra respectivă, condusă de Candace, a scos la iveală toate nuanțele critice, pe care le avusese de-a lungul timpului. Cum ar fi dubiile exprimate despre lipsa de intervenție a armatei israeliene în ziua atacului Hamas de la 7 octombrie. Sau opoziția față de un război în Iran, deși insista pentru presiuni împotriva programului nuclear iranian.

Sincer, mie ambele operațiuni mi se par nejustificate, bazate pe cosmetizări ulterioare ale faptelor. Am scris după asasinat un articol, intitulat: Charlie Kirk, the gatekeeper. Îmi mențin integral părerile de atunci, chiar dacă au apărut unele semne de întrebare convingătoare, asupra versiunii oficiale despre asasin.

Charlie Kirk n-a fost nici un martir pentru adevăr, nici un erou al unor convingeri. A fost o rotiță bine plătită, într-o mașinărie de propagandă politică. Avea rolul să filtreze dezbaterea și să țină tinerii într-un țarc partizan. Făcea oficiile respective în folosul unor politicieni corupți, nu pentru binele țării. După dispariție, aflăm că avea procese de conștiință, că era măcinat de compromisurile pe care le făcea. Dar erau mustrări legate de scăderea încasărilor, pentru că se hotărâse să fie puțin mai vertical.

Nu apucase să facă mare lucru, concret. Și nici nu cred că era de neînlocuit, ca să justifice o eliminare atât de violentă. Nu toate misterele trebuie să aibă neapărat și o conspirație în spatele lor. Uneori, explicațiile simple sunt suficiente. Eu sigur nu sunt de la FBI, și nu sunt parte din cine știe ce joc. Așa că n-aș sări să conchid că oricine crede versiunea oficială e automat „de partea sistemului”.

față în față

Interviul lui Tucker Carlson cu Nick Fuentes, de la sfârșitul lui octombrie 2025, a fost subiect de Breaking News. A adunat peste 25 de milioane de vizualizări, doar pe cele două canale personale ale lui Carlson, de pe X și YouTube. Presa a urlat, scandalizată.

Dar interviul, în sine, n-a fost memorabil. Nu merită cine știe ce atenție. Nu s-au atins cele mai picante subiecte, a fost mai mult în stilul celor amicale, de promovare a unor politicieni. Sau a fost un gest de generozitate, din partea lui Tucker, care și-a lăsat invitatul să se prezinte, fără inchiziția tipică pentru multele declarații scandaloase. Subiectul Israel a lipsit aproape complet. În schimb, discuția a ajuns pe final la alt tabu, apropiat de generația crescută cu internet. S-a vorbit despre pornografie și consumul de marijuana, dialog în care familistul Tucker a putut lua un aer superior, aproape patern, cu o compătimire subînțeleasă.

A părut o prietenie spontană între cei doi și o simpatie reciprocă. S-au amuzat spunându-și: credeam că tu ești de la FBI! Și eu la fel despre tine!.

A doua zi, Carlson l-a avut invitat pe fiul republicanei neocon Nikki Hailey. Cea care e o suporteră atât de feroce a statului Israel încât, când a vizitat o unitate IDF, care bombarda în Gaza, a scris pe bombe: „Terminați-i!”. Aparent, fiul acestei bestii e și el un fel de „suveranist”. E pe jumătate indian și vrea, ca Dinesh De Souza, să reprezinte naționalismul american.

De la Tucker, Fuentes a făcut turul emisiunilor de pe internet, devenind „frecventabil” pentru orice mai jos de televiziuni. Dar prietenia n-a ținut mult. Tucker Carlson insistă să spună, cu orice ocazie, că nu împărtășește toate opiniile invitaților. (Firesc, pentru un om de presă.) Despre Fuentes, spune că îi displace rasismul și antisemitismul lui. Practic, îl invocă pe post de exemplu de extremist. Așa că înjurăturile la distanță s-au reluat dinspre fostul invitat.

O bătălie de idei mult mai interesantă avea să se desfășoare zilele trecute la conferința TP USA. Acolo au fost invitați să țină discursuri greii dreptei americane, care s-au atacat reciproc. Iar cei neinvitați, dar menționați, au dat și ei replici acide. Dar despre asta, în episodul următor.

(va urma)

14. Războiul civil din sânul MAGA s-a reaprins