Războiul pe al optulea front

Presa noastră freamătă ce face Nicușor Dan la „Consiliul de Pace”, unde a ales un loc de observator. Măcar ne scutește de taxa de 1 miliard de dolari, pentru repararea pagubelor produse de bombardamente. Deocamdată. Dacă e băgat în seamă de Trump, dacă a intrat într-un colț de poză sau a mai făcut vreo gafă. Între timp, premierul unei țări de zece ori mai mică s-a întâlnit deja de șase ori cu președintele american anul acesta, în mai puțin de două luni.

Nu dăm direct miliardul, dar susținem ambele tabere, deci mai rău decât în Ucraina, dar la o scară mai mică. În urmă cu câteva ore, președintele Nicușor Dan, aflat la Washington, a confirmat că punem umărul la operațiunea de eupurare etnică în Gaza și la reconstrucția spitalelor și școlilor bombardate, din generosul nostru buget de Sănătate și Educație:

„Putem crește numărul de zboruri pentru a evacua copiii bolnavi și pentru a-i trata în spitalele românești. Am făcut deja acest lucru și putem oferi asistență pentru 1.000 de copii și 4.000 de membri ai familiilor acestora.

În al doilea rând, putem oferi expertiză valoroasă în sistemele de intervenție în situații de urgență, precum serviciile de ambulanță și cele de pompieri, și putem contribui la reconstrucția acestor sisteme, putând totodată dona echipamente.

În al treilea rând, oferim deja burse de studii studenților palestinieni și putem extinde acest program, contribuind și la refacerea și reabilitarea școlilor din Gaza.

În al patrulea rând, și consider că acesta este aspectul cel mai important, deținem și o anumită experiență instituțională. Putem contribui la reconstrucția instituțiilor, precum poliția, justiția și administrația publică. Am realizat acest lucru și în alte părți ale lumii, astfel că dispunem de experiența necesară. Putem contribui cu experți și cu formatori.” (Nicușor Dan)

Se înțelege că atât cei evacuați ca răniți cu familiile lor, cât și studenții nu vor mai reveni în locul de origine, pe care Trump visează să îl facă stațiune de lux. Vor fi încetățeniți, ca Raed Arafat, expertul pe care se bazează președintele să reconstruiască instituții pe alte continente. Pentru că, ați citit bine, suntem experți în cum ne administrăm instituțiile. În plus, se știe pe tot mapamondul că suntem buni la făcut spitale și școli noi.

Indirect, țara noastră finanțează și partea care distruge acele spitale și mutilează acei copii. Cu o zi în urmă, firma israeliană Elbit a mai primit un contract de 277 milioane de dolari pentru dotarea armatei cu turele pentru blindate. Aceeași companie furnizează MApN drone de supraveghere, de 400 milioane de dolari.

Altă companie militară din Israel, Rafael, încasează sume chiar mai mari de la România. Sistemul lor de rachete cu rază mică de acțiune (SHORAD) a luat 4,2 miliarde de euro din programul licitat de MApN din 2025. Anul trecut a fost lăudat ca „anul înzestrării”, cu 6,5 miliarde de euro pentru avioane F-35 de la americani, 3,7 md euro pe vehicule blindate ATBTU (unele de la turcii care fac și autobuzele Otokar din București, cu defecte frecvente), 1 miliard de $ pe tancuri Abrams tot din Statele Unite, 375 milioane de euro pentru modernizarea navelor purtătoare de rachete.

primele 7 fronturi

Beniamin Netanyahu e și cel din cauza căruia se organizează așa zisul „Consiliu al Păcii”, un ONU mai restrâns care să adune ceva din demolările pe care le face în Gaza de peste doi ani. De la Netanyahu și Trump omenirea așteaptă emoționată și să afle dacă au de gând să declanșeze al treilea război mondial, printr-un conflict pe scară mare contra Iranului, care ar putea antrena direct sau indirect alte state din regiune sau din blocul BRICS. În prima zi a discuțiilor despre pace, Teheranul a mai primit un ultimatum de 10 zile. (Dacă nu se supune, atât mai ține pacea…)

Donald Trump s-a lăudat că ar fi „făcut pace în 8 războaie în 8 luni”. O declarație fantezistă, pusă la îndoială de presă. (Numărătoarea lui include și conflictul de 12 zile cu Iran, lansat chiar de cei doi amici. Include altele încă neterminate, ca lupta Israelului în Gaza. Unele care nu erau propriu-zis războaie, ca între Egipt și Etiopia, Serbia și Kosovo, sau între Tailanda și Cambodgia; un semi-război de patru zile între India și Pakistan, altele care erau deja încheiate, ca între Azerbaidjan și Armenia, în fine, altele mai vechi, neîncheiate, ca între Rwanda și Congo.)

În schimb, Beniamin Netanyahu spune frecvent că e implicat într-un război pe 7 fronturi, cu ceva mai multe argumente că așa e. Primul e cel din Gaza, relansat în octombrie 2023, un măcel impropriu numit război. Al doilea e cel din Siria, unde Israelul a profitat de prăbușirea regimului Assad pentru a anexa un teritoriu consistent, până aproape de capitala Damasc. (Fără opoziție din partea noului regim al fostului lider ISIS, Al Julani.)

În Liban, a avut de asemenea incursiuni și operațiuni care au schilodit organizația Hezbollah. Contra grupării Houthi din Yemen au avut mai multe schimburi de rachete. Cu Iran au avut acel război de 12 zile, pe care încearcă să convingă Statele Unite să îl reia. De mai mică amploare sunt operațiunile din Irak, contra unor grupări aliniate cu Iran. În fine, ofensiva din Cisiordania (West Bank) e una de durată și sofisticată, cu demolări de case, lichidări și avans al coloniilor. Deși beneficiază de mai puțină mediatizare, 1.000 de palestinieni au fost uciși și în această regiune în ultimii doi ani.

războiul mediatic

În una din vizitele sale recente la Washington, Netanyahu a vorbit și de un al optulea front, de care e preocupat. De astă dată, e unul global, și e un război pentru mințile privitorilor occidentali. A fost formulat la vedere ca atare, cu ocazia achiziției forțate a filialei americane a TikTok. Mai neclar e cine e inamicul, în acest război, din perspectiva israeliană.

În Statele Unite, e cel mai fierbinte subiect al momentului, de care se vorbește intens de peste un an, atât pe rețelele sociale, cât și în presa mare. E vorba de influența considerabilă pe care lobby-ul israelian o are asupra politicii interne americane și presiunile pe care le face pentru o reflectare exclusiv pozitivă în presă și în opiniile exprimate de simpli cetățeni pe internet. Pentru Europa, e încă un mare tabu, deși ea discută de zor despre „războiul hibrid” dus de Rusia în țările Europei. Acela nu e tratat ca o teorie a conspirației, dimpotrivă, alegeri au fost anulate sau candidați eliminați sub pretextul că ar fi fost atinși de acel război informațional rusesc.

De România, ce să mai comentăm? Ea e absorbită de pantomima războiului între falșii pro-europeni și falșii suveraniști pro-americani pentru stăpânii favoriți. Dar ambele tabere partinice sunt de acord să își țină gura când vine vorba de al treilea pol de putere, care cam umilește și SUA și UE.

Oricât de dificil ar fi de abordat acest subiect delicat, suntem datori să o facem. Pentru că tocmai această tăcere a permis desfășurarea unui genocid fără precedent, acoperit de elitele politice și mediatice. E o discuție geopolitică fundamentală, care privește spre decidenți care chiar au putere și influență la nivel mondial. Nu spre personaje marginale, ajunse din hazard să ocupe o funcție, care le vine pe ochi ca o pălărie prea mare.

Un canal media alternativ, MoonBase Live, a reușit să suprindă în mai puțin de 15 minute un unghi provocator asupra subiectului, fără să adauge niciun cuvânt. E un colaj de declarații publice făcute de personaje importante în ultimul an. realizat de Harrison Hill Smith, de la InfoWars, care insistă că e o perspectivă artistică asupra politicii, în genul cinematografic ciné-vérité.

Dacă îl vom aborda în stilul verificatoarelor de adevăr, putem spune că declarațiile în sine sunt autentice. Se poate obiecta că sunt scoase din context sau că sunt opinii particulare, nereprezentative pentru țările sau etniile celor care au replici în acest colaj. Un alt reproș ar fi că e un material părtinitor, care nu își propune o neutralitate rece, de tip jurnalistic.

În funcție de opiniile fiecăruia, se poate considera și că părtinirea e folosită în scop manipulator, pentru a induce o anumită impresie. Mai cu seamă că aspectele ce țin de viitor sunt imprevizibile. Genul filmelor de anticipație e mereu deschis spre alte desfășurări. Totuși, scurt-metrajul e puternic și bine construit, punând din perspectivă americană problema viitorului tehnologic în era inteligenței artificiale și al relațiilor de putere informale în societăți democratice.

noua Romă

Colajul foarte alert începe cu vocea lui Beniamin Netanyahu, despre schimbările revoluționare ale viitorului. E o secvență extrasă de la o conferință despre tehnologie, deci în alt context decât cel politic, care suntem lăsați să credem că ar fi.

Apoi e un mic fragment cu premierul israelian pe culoarele Capitoliului din Washington. Un reporter îl întreabă ce citește în clipa de față. Iar el răspunde: „Evreii contra Romei”. Titlul exact al cărții lui Barry Straus era „Evreii vs. Roma. Două secole de rebeliune contra celui mai mare imperiu”. Subiectul ei e chiar ce îi indică titlul, antichitatea de acum două milenii, care include cucerirea romană, denumirea provinciei Palestina, evenimentele evanghelice atât de importante pentru creștini, demolarea templului din Ierusalim, răscoalele lui Simon Bar Kokhba și restul.

Netanyahu adaugă optimist: „am pierdut acel război… trebuie să îl câștigăm pe următorul.” Deci se înțelege că vede istoria respectivă ca neîncheiată și cu o revanșă contemporană, ce îl include. Într-un cu totul alt context, e la o conferință de presă alături de Mike Pompeo, fostul vice-președinte al SUA și șef al CIA, unde vorbește de cum „s-au ciocnit Roma și Ierusalim pentru valori”. E o temă culturală destul de răspândită. Uneori, e adăugată și Atena într-un triunghi al marilor surse de idei ale civilizației europene. Atena, ca simbol al artei clasice, originii democrației și filosofiei; Roma, ca simbol al organizării politice, juridice și militare; Ierusalimul, ca punct de iradiere al ideii monoteiste.

Tema apare și în cartea lui Moses Hess din 1862, „Roma și Ierusalim”, pe care am prezentat-o cu mai mulți ani în urmă, pe la începuturile seriei despre globalism. E perspectiva unui gânditor politic, ce l-a influențat și pe Karl Marx, care unifica două curente în formare atunci, comunismul și sionismul. La conferința respectivă (care era, desigur, cordială, nu belicoasă), Netanyahu identifica Statele Unite cu Roma. Iarăși, o analogie care s-a făcut de multe ori, prin natura imperială a celor două.

O altă declarație cheie a sa e extrasă de la conferința cu influencerii favorabili, când le-a vorbit de necesitatea de a prelua TikTok.

„Armele se schimbă cu timpul. Nu mai poți lupta cu săbii, nu mai funcționează. (…) Trebuie să folosim arme aplicabile bătăliei în care suntem angajați. Iar cea mai importantă e rețeaua de socializare.” (B.N.)

Apoi dintr-un interviu luat de comentatorul de la Fox News, Mark Levin, descrierea făcută de același premier:

„Acesta e frontul 8, campania de dezinformare”.

programe pentru tineri

Între ele, e intercalată o declarație a lui Jonathan Greenblatt (conducătorul ADL – Anti-Defamation League), una din organizațiile cele mai influente în Statele Unite în monitorizarea opiniilor critice. ADL și-a extins în ultimele decenii spectrul de la combaterea antisemitismului la promovarea unei agende progresiste de tip woke, în susținerea și altor minorități etnice și sexuale. Într-o conferință de presă în Israel, Greenblatt a lăudat operațiunea pagerelor explozive ale Hezbollah:

„Avem nevoie de geniul pagerelor Apollo, care a permis infiltrarea Hezbollah mai bine de un deceniu, ca să ne pregătim de această bătălie. (…) Pentru că viitorul război se va decide și în funcție de cum Israelul și aliații săi performează online, ca și offline.” (J.G.)

Același șef al ADL își expune activitatea:

„Monitorizăm (mediul) online, platforme de socializare, aplicații de mesagerie, jocuri video, cripto-monede, podcasturi, clipuri scurte, Wikipedia, LLM (limbajele de inteligență artificială, de tipul Chat GPT, n.t.). Monitorizăm acești oameni și împărtășim datele cu FBI.” (J.G.)

Într-o ședință din noiembrie 2023, Jonathan Greenblatt fusese înregistrat în timp ce se plângea colaboratorilor de creșterea de popularitate a rețelei TikTok în rândul tinerilor americani:

„Avem o mare, mare problemă generațională. Subiectul susținerii pentru Israel în Statele Unite nu e de stânga sau de dreapta, e între tineri și bătrâni. Chiar avem o problemă (numită) TikTok. (..)

Comunitatea noastră trebuie să pună acea minte la contribuție, care a produs Taglit. Aceeași minte, care ne-a dat alte inovații, să punem energie în asta. Dar repede, pentru că am urmărit această împărțire stânga-dreapta. E jocul greșit. Adevăratul joc e generația următoare.”

Taglit, menționat mai sus, e programul „Birthright Israel” (care s-ar traduce ca „dreptul din naștere”). Acesta oferă o excursie gratuită de 10 zile în Israel și teritoriile ocupate ca Înălțimile Golan pentru tinerii de origine evreiască de pe glob între 18 și 26 de ani. Între finanțatorii programului lansat în 1999 au fost miliardari din „Mega Group”, inclusiv Les Wexner, sponsorul lui Jeffrey Epstein, Ronald Lauder, Sheldon Adelson și văduva lui, Miriam, sponsori majori ai lui Donald Trump, Charles Brofman. Peste 900.000 de tineri au făcut aceste excursii, într-un ritm de circa 45.000 de persoane pe an.

Pentru turismul israelian, programul e o sursă de venit de miliarde de dolari. Dar există și critici, care consideră că e o formă de îndoctrinare și propagandă. Circa 20% din tinerii evrei americani au trecut prin acest program. El are și o versiune similară pentru politicienii americani invitați de AIPAC, al cărei refuz, foarte rar, e luat ca un afront și lipsă de colaborare. Ungaria a dezvoltat un program similar destinat tinerilor maghiari din diaspora, deci mai ales România.

lecția înțeleasă „greșit”

Discuția despre „problema TikTok” avea loc în contextul protestelor contra genocidului din universitățile din SUA. Și a fost urmată de cumpărarea rețelei de un grup condus de Larry Ellison de la Oracle. De pierderea influenței asupra tinerei generații se plângea și Sarah Hurwitz, autoarea discursurilor lui Obama, pe vremea când era la Casa Albă:

„Cred că din 7 octombrie (2023), dar de fapt mai dinainte, au fost schimbări majore în America legate de cum îi percep oamenii pe evrei și Israelul. Cred că e adevărat mai ales în privința tinerilor. Acum ne luptăm cu o nouă diviziune generațională. Cred că e adevărat mai ales pentru că „social media” sunt acum sursa noastră de informare.

Pe vremuri, media din America era americană și destul de mainstream. Nu exprima, în general, păreri extreme contra Israelului. Trebuia să te duci la o bibliotecă ciudată să găsești media globală și extremă… Dar azi avem social media, care sunt un mediu global. Algoritmii ei sunt modulați de miliarde de oameni de pe glob, care nu prea iubesc evreii.

În anii 90, un tânăr nu ar fi găsit Al Jazeera sau pe cineva ca Nick Fuentes. Azi, acele platforme îi găsesc ele pe ei pe telefon. E și o presă tot mai post-alfabetizată. Mai puțin text, mai mult video. Ai TikTok, care sparge creierii tinerilor cu videoclipuri despre carnagiul din Gaza.

Și de-asta nu mai putem avea o conversație zdravănă cu evreii tineri. Pentru că orice încercăm să le spunem, ei o aud prin acest perete de carnagiu. Eu vreau să le dau date și informații, fapte și argumente. Iar ei văd în mintea lor carnagiul. Și eu sun (ca și cum a fi) obscenă.

Mai cred, din păcate, că lucrul inteligent, pe care l-am făcut cu educația despre Holocaust (să funcționeze ca educație contra anti-semitismului) în acest mediu nou, începe să se destrame un pic. Pentru că: educația despre Holocaust e absolut esențială. Dar poate da idei confuze tinerilor. Pentru că învață de naziști mari și puternici, care rănesc evrei slăbănogi. Și zic: a, deci antisemitismul e ca rasismul împotriva negrilor. Albi puternici, contra negri slabi.

Deci, dacă văd toată ziua pe TikTok israelieni puternici, care rănesc palestinieni slabi, numai piele și os, nu e surprinzător că zic: a, știu, lecția Holocaustului e că te lupți cu Israel. Te lupți cu cei puternici, care îi rănesc pe cei slabi.” (Sarah Hurwitz)

Colajul realizat de Harrison H Smith introduce apoi alt subiect important: modificarea definiției IHRA asupra antisemitismului. Prin redefinire, sfera cuvântului a fost extinsă pentru a acoperi multe forme de critici legitime adresate acțiunii conducătorilor statului Israel, sau pentru a cuprinde inclusiv convingeri religioase ale creștinilor. Între efecte, e și punerea semnului egalității între anti-semtism și anti-sionism. Ceea ce duce la pedepsirea unei poziții critice față de o ideologie, contestată și de numeroși evrei, din motive religioase, politice sau de conștiință.

o lume distopică

Jonathan Greenblatt de la ADL e introdus în montaj povestind despre intervențiile pe care organizația sa le face pe lângă mari corporații: Alphabet (firma ce include Google și YouTube), Open AI (fundația care produce Chat GPT, condusă de Sam Altman), Anthropic (firma care produce Claude AI), Meta (compania mamă pentru Facebook, WhatsApp, Instagram), Microsoft (producătorul Windows). Scopul colaborării cu acestea e acea de „a antrena LLM-urile”. (Softurile de inteligență artificială, capabile să dialogheze cu utilizatorii – engl. large language model)

Desigur, subiectul inteligenței artificiale e unul vast și preocupă pe toată lumea, nu o singură etnie. SUA și China sunt în fruntea acestei curse, anticipată cu speranță de unii și cu multe îngrijorări de și mai mulți. Declarațiile lui Larry Ellison de la Oracle despre necesitatea ca toate datele să fie puse la dispoziția firmelor de tehnologie, pentru a hrăni AI-ul, erau făcute într-un alt context, fără legătură cu originea sa.

„Trebuie să iei toate datele din sistemul de sănătate, diagnosticele tale, datele tale genetice. Să luăm toate aceste date, pe care le avem în țară. Și să le mutăm într-o singură platformă unificată.” (Larry Ellison)

În cu totul alt context, același patron al Oracle lăuda beneficiile unei societăți total supravegheate. Fără a numi China, era ceva ce semăna cu descrierea sistemului de credit social:

„Cetățenii se vor comporta cât se poate de bine, pe măsură ce înregistrăm și raportăm tot ce se întâmplă. Și nu poți să scapi: mașinile au camere montate (..) Și folosim AI să monitorizăm (capturile) video. Dacă e o problemă, AI-ul va raporta problema autorităților: șerifului sau șefului (poliției) sau la cine e nevoie, ca să ia controlul situației. Avem drone. Dacă se întâmplă ceva într-un centru comercial, o dronă ajunge mai repede decât o mașină de poliție. Nu mai e nevoie de urmăriri în viteză între mașini. Pui o dronă să urmărească mașina. O generație nouă de drone autonome. (Larry Ellison)”

Declarațiile lui Ellison din 2024 au fost privite cu îngrijorare de presă în 2025, când s-a implicat nu doar în achiziția TikTok, dar și într-un nou program de cercetare genetică, lansat de Donald Trump, cu promisiunea că se va găsi un „vaccin” pentru cancer, personalizat după ADN-ul fiecăruia.

studenții, pedepsiți pentru proteste

Fanteziile lui Ellison despre o societate a controlului – în genere – au fost mixate cu o declarație a lui David Friedman, fost ambasador al SUA în Israel:

„Guvernul – al Statelor Unite, sau al Franței, sau oricărei alte țări – are puterea să intervină asupra antisemitismului într-un mod mult mai eficient. Și oamenii zic: statul n-ar trebui să se ocupe de schimbarea felului în care gândesc oamenii. Asta e adevărat. Dar după gândirea mea, cei mai mulți oameni, care sunt antisemiți în libertate…

Nu vom putea să câștigăm mințile și inimile antisemiților, pentru că ei nu au minte și n-au inimă. N-avem de ce să ne gândim că îi vom putea convinge vreodată. Dar îi putem deporta, îi putem băga la închisoare, le putem face viața mizerabilă, le putem tăia finanțarea. Și asta face administrația Trump pentru prima dată.

Am tăiat sute de milioane de dolari de la universitățile cele mai de elită, dar și cele mai antisemite. Am început să deportăm străini ilegali care urăsc evreii și cer distrugerea Israelului.”

Din această pledoarie deloc diplomatică a diplomatului american, putem vedea nu doar la ce abuzuri se poate deda administrația Donald Trump. Dar și cât de abuzivă e folosirea noțiunii de „antisemitism” pentru suprimarea gândirii libere. Ambasadorul include fără niciun temei între exemplele de antisemitism cele mai faimoase universități din Statele Unite.

Lista lor include: Harvard, care a pierdut peste 100 de milioane de dolari; Yale, care a pierdut 76 de milioane de la buget; Universitatea Columbia din New York a pierdut 400 de milioane în granturi, fiind epicentrul protestelor anti-genocid; John Hopkins, care a pierdut masiv din sistarea progamului USAID, care avea un total de 800 milioane; UCLA din California a avut și ea reduceri de 584 de milioane de dolari în granturi.

Vi se pare că așa arată o listă a extremei drepte sau a locurilor de unde se propaga antisemitismul!? Sau că e o folosire ridicolă a termenului în cauză, pentru a cenzura manifestările tineretului de stânga? Până nu demult, Harvard era așa de „antisemită”, că era condusă de Larry Summers, prietenul lui Jeffrey Epstein din înregistrările recent dezvăluite. Tot acolo preda și Alan Dershowitz, avocat atât pentru Mossad cât și pentru Jeffrey Epstein.

Remarcabil e și că acest aspect – al persecuției marilor universități pentru că au permis mitingurile pentru pace – nu e deloc consemnat de criticii recenți ai lui Donald Trump din Europa. Nici de cei care pretind că vor pace în Ucraina, sau de elitiștii pentru care știința și lumea academică erau repere de necontestat până foarte recent și impuneau comportamentul tuturor în „pandemie”.

vânați tot restul vieții

Scurt-metrajul realizat de Harrison Smith introduce apoi o femeie care vorbește la fel de amenințător la adresa criticilor. Faptul că vorbește de la un pupitru, pe care scrie Ambasada Israelului, poate lăsa impresia falsă că ar fi chiar ambasadoarea. Însă e vorba de activista Liora Rez, care conduce un ONG foarte influent: Stop Antisemitism. Acesta e specializat în realizarea de dosare de tipul celor ale fostei Securități pentru criticii Israelului, aflarea datelor personale și divulgarea (în engleză, doxing). Grupul contactează angajatorii, pentru a-i distruge pe cei care comit crime de gândire nepedepsite de legea americană.

Invitată în Congresul Statelor Unite, Liora Rez s-a lăudat că organizația ei a făcut fișe pentru 1.000 de americani și a reușit ca 400 dintre ei să fie concediați de la serviciu. ONG-ul pune semnul egalității între antisemitism și criticarea guvernului din Israel sau protestele pentru pace. Așa se face că în vastul clasor de pe site-ul organizației, apar personalități din cele mai neașteptate: ca ecologista Greta Thunberg, actrița Susan Sarandon, fotomodelul palestinian Bella Hadid, comicul Dave Chapelle, Joe Rogan sau Roger Waters de la Pink Floyd. Același ONG acordă și „premiul” de „Antisemitul anului”, câștigat de ziariști de primă mărime la nivel mondial: Candace Owens în 2024 și Tucker Carlson în 2025.

În secvența aleasă, Liora Rez amenință:

„Vom pune o lumină asupra ta, care te va urmări pentru tot restul vieții. Când îți cauți un loc de muncă, atunci când îți cauți o soție, sau când cauți o bonă, când cauți orice…”

Acțiunile ei sunt completate de șeful ADL, Jonathan Greenblatt, la fel de mândru:

„În ultimele 12 luni, ADL a intentat mai multe procese decât în ultimii 112 ani.”

cum a apărut ADL

Organizația a fost înființată în 1913, ca urmare a scandalului de proporții în jurul lui Leo Frank, un lider al lojei B’nai Brith. Leo Frank era patronul unei fabrici de creioane în Atlanta, care angaja adulți și copii, plătiți cu 7, până la 10 cenți pe oră, pentru un program de 55 de ore pe săptămână. Adică 16 dolari și 20 de cenți pe lună. Sclavia abia fusese abolită în 1865 în acel stat sudist, ca în toată America. Dar industrializarea adusese femeile pe piața muncii în condiții nu cu mult mai bune. Abuzurile sexuale asupra angajatelor erau o practică aproape generalizată la cumpăna dintre secole.

Leo Frank a fost condamnat la moarte pentru uciderea fetiței Mary Phagan de 13 ani, care lucra în fabrica lui. Dar avocații săi au încercat să dea vina pe un angajat de culoare, paznicul care a găsit cadavrul în subsol. Cinci instanțe diferite i-au confirmat vinovăția lui Frank, începând cu o curte cu jurați din localitate, apoi alți magistrați, care au judecat recursuri până la Curtea Supremă. Totuși, comunitatea evreiască a considerat că Leo Frank e victima prejudecăților antisemite și că e defăimat. Astfel a luat ființă organizația ADL (Liga Împotriva Defăimării).

Mișcarea de lobby făcută de ei a reușit să îi obțină de la guvernatorul din Georgia comutarea sentinței de la pedeapsa capitală, la închisoare pe viață. Localnicii furioși au considerat că e vorba de corupție și au luat cu asalt penitenciarul, unde l-au spânzurat pe Leo Frank. A fost un act de linșaj. ADL și Wikipedia consideră și azi că Frank a fost victima unei erori judiciare și a intoleranței americanilor. Între cei de cu totul altă părere sunt și autori de culoare, ca în acest foarte documentat audiobook, care citează mai multe cărți pe subiect. Autorii își pun întrebarea: de ce ar fi ales jurații rasiști din statul sudist să facă scăpat un negru, pentru a condamna un nevinovat? (Chiar în acel oraș, Atlanta, și în acel an a fost reînființat după proces temutul Ku-Klux-Klan.) Să zicem că opiniile sunt împărțite pe subiect.

coordonare inter-continentală

Revenim la colajul video, pe care îl analizăm critic. Una din cele mai șocante secvențe din material e părerea exprimată de activista Sofia Emuna. În defavoarea alegerii se poate spune că e o opinie care nu reflectă sentimentele generale ale israelienilor pe subiect. De astă dată nu se poate invoca scoaterea din context, întrucât contextul era chiar mai rău decât am crede din montaj. Sofia Emuna se afla la granița Fâșiei Gaza împreună cu alți militanți care încercau să oprească trecerea camioanelor cu alimente și medicamente către palestinieni. În reportajul Middle East Eye, ea spune:

„Când e un război, nu contează cine e inamicul tău. Trebuie să le distrugi urmașii, ca să îi împiedici să mai facă alți urmași.”

E o definiție scurt și la obiect a genocidului. În colaj, secvența e urmată de intervenția lui Beniamin Netanyahu, care explică importanța dezumanizării unei populații, ce urmează a fi măcelărită. Desigur, se referea la felul în care evreii au fost dezumanizați în urmă cu un secol, înainte de Holocaust. Din păcate, cele două tablouri au ajuns confundabile, prin acțiunile lui, încât e nevoie de asemenea precizări.

Fără legătură cu acest șir de replici e introdusă în film vice-președinta ADL, Susan Heller Pinto. Care relatează despre coordonarea eforturilor de combatere a antisemitismului, duse la nivel internațional:

„Grupul G7 e compus din cele mai mari șapte comunități din diaspora. Ne întâlnim în fiecare săptămână să împărtășim informații și cele mai bune practici. (..) Avem întâniri publice sau private cu lideri mondiali, în care ne spunem îngrijorările comunității și solicităm acțiuni.”

Nu e vorba de o teorie a conspirației. Pe site-ul ADL sunt comunicate de presă despre aceste colaborări frecvente între organizațiile corespondente. Cele 7 organizații ale comunității din grup sunt din: Statele Unite, Canada, Marea Britanie, Franța, Australia, Germania și Argentina. Cel mai recent comunicat dat de acest G7 e cel în care e condamnată raportoarea ONU Francesca Albanese, pentru mărturiile sale legate de genocidul în desfășurare.

impunerea cenzurii

Una din afirmațiile cele mai amenințătoare vine de la miliardarul israelian Shlomo Kramer, care vorbește deschis de limitarea primului amendament al Constituției Statelor Unite, cel referitor la libertatea de exprimare. Opinia a fost emisă în decembrie 2025, într-un interviu pentru televiziunea de business Forbes, dar a fost preluată și de MSNBC și de Fox News. Kramer investește în domeniul războiului cibernetic. Are o firmă numită Check Point de securitate cibernetică, prezentă în 60 de țări. (Una din filiale e la București.) Compania are parteneriat cu Forumul Economic de la Davos, condus de Klaus Schwab.

Înainte de a intra în afaceri, Shlomo Kramer a fost angajat în Unitatea 8200, structura de informații a armatei. Unitatea e subordonată serviciului de informații al IDF, pe care l-a condus Ehud Barak, unul din cei mai apropiați colaboratori ai lui Jeffrey Epstein, înainte de a deveni premier și ministru al Apărării. Iată declarația mai amplă făcută în acel interviu de Kramer:

„AI-ul revoluționează războiul cibernetic. De la infrastructura critică, la țesătura societății și a politicii, pe care le va submina, dând avantaje nedrepte guvernelor autoritare împotriva celor democratice. Genul celor care au Primul Amendament.

Se întâmplă deja, vedem polarizarea, în țări care permit și protejează Primul Amendament. Care e grozav. Și știu că e dificil să auzi: dar e timpul să limităm Primul Amendament ca să-l protejăm. Repede, până nu e prea târziu.

Trebuie să controlăm platformele sociale, să verificăm autenticitatea fiecărei persoane care se exprimă online. Și să luăm controlul asupra a ce spun ei, bazat pe acel clasament (cotație, pentru fiecare cetățean, n.t.). Guvernul ar trebui să facă asta. Și trebuie să educăm oamenii împotriva AI. Și guvernele să dezvolte programe de război cibernetic la fel de sofisticate ca atacatorii. (..)

Trebuie să folosim tehnologia ca să stabilizăm sistemul politic. Să facem ajustări care poate nu sunt populare, dar necesare.” (Shlomo Kramer)

Propunerea sa pare a se apropia foarte mult de sistemul creditului social chinezesc, în care fiecare cetățean are un scor de bună purtare. Dar imediat după îl auzim pe Jonathan Greenblatt de la ADL vorbind nu despre propuneri pentru viitor, ci de ce face deja organizația lui cu instituțiile de forță din Statele Unite. Colaborarea cu ADL ar fi una de tradiție, demarată de la formarea FBI în anii 1930:

„Monitorizăm adepți ai islamismului politic și naționaliști creștini. Și apoi formăm cadre. Suntem cea mai mare instituție de pregătire pentru oamenii legii din America pe subiectul (discursului) urii. Antrenăm 20.000 de ofițeri în fiecare an.”

Acțiunile de influențare a deciziilor electoratului duse de AIPAC sunt întărite și de Ronald Lauder, președintele Congresului Mondial Evreiesc:

„Orice candidat, care se înscrie în cursa pentru un loc în această clădire, pentru Congres sau Senat… îl vom ținti, cum ne țintesc și ei pe noi. Vom porni un fond să susținem contra-candidatul lor…”

un alt centru global

Un aspect foarte interesant al scurt-metrajului e prezentarea ambiției câtorva eminențe cenușii de a face din Israel un pol de putere globală, care să preia din influența financiară a unor mari puteri occidentale în declin. Dezvoltarea tehnologiilor înalte e o strategie importantă a guvernelor israeliene, care au reușit performanțe remarcabile. Peste 100 de companii israeliene sunt listate în NASDQ, bursa de tehnologie din New York, în domenii precum: vehicule autonome, cloud, genetică și securitate online.

Unul din cei mai entuziași de perspectivele viitorului e Michael Eisenberg, investitor născut în Statele Unite, dar stabilit în Israel. Compania lui a cumpărat, între altele, Kodak, cândva un gigant al fotografiei.

„Vom deveni o nouă capitală financiară”, spune el. „Vom bate Londra într-un deceniu. Va fi New York, ca o poartă spre America, Hong Kong, spre China, Dubai, o poartă spre Asia de Sud-Est, și Israel, ca o poartă spre restul părților lumii. (…) Și puteți decide: rămâneți în New York, într-un imperiu în declin. Sau puteți veni în Israel, care e parte dintr-un centru al lumii în ascensiune, centru care se mută la sud și la est. Asta vă încurajez.”

Privirea asupra viitorului e completată de activista și jurnalista Melanie Philips, care a colaborat în carieră cu The Guardian, Times și Jerusalem Post. În ultimele decenii, a devenit o voce foarte critică la adresa islamului și prezenței sale în Europa. Ea pune problema în termeni existențiali.

„Cultura occidentală, care stă împotriva evreilor e în cădere. Vestul va supraviețui doar dacă decide să se iubească pe sine și să ne iubească pe noi, poporul evreu.”

Deși suna ca un avertisment, fraza respectivă mi se pare că ar fi dat un final într-o notă pozitivă. Îmi place să cred că iubirea respectivă e una reciprocă și într-adevăr salvatoare. Pentru cariera în presă, Melanie Philips a fost încununată și cu Premiul George Orwell. Cum nu se poate mai nimerit pentru ce tocmai am văzut.