29. Depopularea e felul în care îmbătrânesc civilizațiile

„Marea cotitură apare exact în momentul când gândirea vulgară a unei populații foarte civilizate descoperă „rațiunile” pentru existența copiilor. Natura ignoră aceste rațiuni. Oriunde există viață reală, domnește o logică organică internă, un dat impersonal, un instinct, care sunt absolut independente de lanțul cauzal, nelăsându-se întrezărite în procesul vital.

Numărul mare de nașteri la populațiile aborigene este un fenomen natural, pe care nimeni nu se gândește să întemeieze existența și, cu atât mai mult, foloasele sau inconvenientele. Acolo unde în problemele vitale intervine rațiunea, viața însăși devine o problemă.” (pag. 126, vol. II, Declinul Occidentului, Oswald Spengler, Editura Baladi)

La începutul anilor 20, Margaret Sanger înființa Planned Parenthood, cu finanțare de la John D Rockefeller, și prima clinică de control al nașterilor. Convingerile ei privind selecția eugenică erau împrumutate de la Francis Galton, vărul lui Charles Darwin. Din anii 40, prezervativul începe să fie produs în cantități mari (oficial, era interzis de Germania până în 44.) Începând din anii 1960, pilula contraceptivă, creată de Federația Americană de Planificare Familială, devenea disponibilă în lumea vestică. Din 1967, întreruperea de sarcină era legalizată de primul stat al SUA. De la sfârșitul anilor 60, acestea contribuiau la declanșarea revoluției sexuale, alături de schimbarea legislației privind divorțul, promovarea pornografiei și deviațiilor sexuale.

Cele două volume ale cărții lui Spengler au fost publicate în 1918 și 1922, deci cu decenii bune înaintea respectivei revoluții a moravurilor. Totuși, aflăm din ea că alarmantul declin demografic, pe care îl trăiește mai ales Europa, mascat doar de imigrație, nu e un fenomen exclusiv al modernității. L-au trăit și alte civilizații, care nu aveau respectivele invenții, n-aveau cinematograf, televiziune, internet și probabil nici mișcări feministe. Stingerea demografică ar fi legată de un stadiu greu de evitat, care își face apariția încă de la trecerea din cultură în civilizație. Și care distinge civilizațiile tinere de cele bătrâne.

„Aici începe restricția științifică a numărului de nașteri, pe care Polybiu o deplângea deja ca o fatalitate a Greciei; aceasta însă se practica de mult timp în marile orașe, iar în vremea romanilor a luat proporții înspăimântătoare, mai întâi explicabile prin mizeria materială, dar imediat după aceea nemaiîntemeindu-se pe nimic. Alegerea „tovarășei de viață” (țăranul, ca orice om originar, o alege pe mama copiilor lui) începe deci să devină o problemă spirituală.” (pag. 126, vol. II)

Fenomenul biologic se însoțește cu o scădere a creativității pe toate planurile. O cultură matură își epuizează marile frământări, cei mai mari pictori, muzicieni, fizicieni își încheie operele. Îi urmează doar erudiți, care fac sinteze sau le comentează scrierile din unghiuri tot mai specializate. Arta și filosofia devin preocupări elitiste, separate de sensibilitatea maselor, pe care nu le mai mișcă.

„Dacă întreaga pondere originară este redată prin cuvântul sterilitate, vom denumi astfel destinul integral al omului-creier al marilor orașe, iar una din trăsăturile cele mai semnificative ale acestei cotituri simbolice este faptul că ea exprimă nu numai extincția artei majore, a formelor sociale importante, a marilor sisteme filosofice, a stilului în genere, ci și, într-o modalitate totalmente psihologică, absența forței de proliferare și moartea rasei în straturile sociale civilizate, dezrădăcinate, fenomen ușor de remarcat și deplâns în epoca imperială din Roma sau China, dar o necesitate imposibil de stăvilit.” (493 vol. I)

La fel ca intrarea în stadiul de cultură, și trecerea în cel de civilizație se face tot eșalonat, începând cu grupul cel mai avansat. Dat fiind că există încă pături încă nealiniate la aceeași mentalitate sau pentru că există nou veniți din alte culturi, fenomenul nu e direct izbitor. Să ne gândim dacă statisticile oficiale actuale ar fi defalcate doar pentru populația urbană, cu studii universitare sau doar pentru atei, ori doar pentru populația mai veche a Europei și Americii.

„Pe această treaptă a tuturor civilizațiilor începe etapa multiseculară a depopulării alarmante. Întreaga piramidă a umanității capabile de cultură se prăbușește chiar de la vârf: mai întâi metropola (orașul mondial), apoi orașele obișnuite de provincie și, în sfârșit, satul care mai întârzie câteva momente depopularea prin exodul constant și nelimitat al celor mai buni oameni ai săi. Până la urmă nu mai rămâne decât sângele primitiv, dar golit de elemente fecunde și sănătoase. Reapare tipul fellahului.” (127 vol. II)

„De aceea găsim în toate civilizațiile, orașe provinciale abandonate și, la sfârșitul evoluției, orașe gigantice pustii, în a căror masă de piatră trăiește un popor de fellahi, asemenea oamenilor epocii de piatră în peșteri și în colibele lor de crengi.” (129 vol. II)

Vorbim de o contra-selecție eugenică. Iar în cazul României (căreia i se prezice o populație de 15,5 milioane de locuitori în 2050), cred că putem deduce că suflul unei civilizații îmbătrânite a fost internalizat. Ca un copil, care în loc să meargă la grădiniță și școală, ar crește într-un azil de bătrâni. Va deveni bătrânicios, expert în pastile și dureri de șale.

Istoria mică, de care a fost vorba în episodul precedent, învinge istoria mare. Aceasta din urmă depinde de „istoria în miniatură”, care se joacă în fiecare familie. Tipul solitar, individualist devine predominant și gândul la dăinuirea unui neam în sens național pare naiv, anacronic. Totuși acea tradiție asigura o împlinire care e în firea omului, o rațiune misterioasă. Ideea de a trăi prin urmași atenuează grozăvia morții. Dimpotrivă, sofisticarea, care face din existență o problemă de calcul prudent, nu anulează tragismul.

„Pentru omul de rasă există numai moartea fără moștenitori, care este moartea adevărată și înspăimântătoare.” (398 vol. II)

Ecoul dramelor neștiute la nivel mic e dezolarea unui apus civilizațional.

„În secolul V, Roma avea populația unui sat, dar palatele imperiale erau încă locuibile.
În acest fel ia sfârșit istoria orașului. Trecând de la piața de mărfuri la orașul de cultură și de aici la metropolă, el sacrifică sângele și sufletul creatorilor lui pentru o evoluție grandioasă și pentru înflorirea ultimă – spiritul civilizației – și totul se încheie cu sinuciderea sa.” (129 vol. II)

Ep. 30: Despre țăran, omul etern din afara istoriei
(cuprinsul serialului)