Sunt mogulii industriei porno eroi ai libertății de exprimare?

Dispariția lui Larry Flint e semnalată de presă ca stingerea unui erou al libertății de expresie. Fondatorul revistei Hustler a fost aproape la fel de faimos ca Hugh Hefner, de la Playboy. Flint e elogiat ca un erou, care a schimbat societatea în bine, călcând tabu-uri și impunând dictonul că „libertatea de exprimare înseamnă să accepți tocmai acele idei care nu îți plac”.

Interesant cum această formulă nu se aplică niciodată ideilor incorecte politic. Nu auzi niciodată de „extremiști” reabilitați public nici măcar post-mortem, pentru meritul de a împinge societatea să își depășească presupuse limite mentale. Dimpotrivă, desensibilizarea la vulgaritate și șoc emoțional, la violență, a crescut concomitent cu apariția unei forme noi de puritanism. Chiar mai strict decât cel victorian.  În paralel cu această dezinhibare a societății, sensibilitatea la anumite cuvinte absolut decente a crescut până la paroxism. S-a ajuns la așa numită „cultură a anulării” – excludere din spațiul academic, excludere din forul public (care e acum reprezentat de rețelele sociale), excludere din presa de largă circulație.

La fel de interesant e cum poliția din întreaga lume pare incapabilă să lichideze fenomenul pornografiei infantile. Care se regăsește inclusiv pe site-uri obișnuite, unde vârsta minorelor e prezentată eronat. În schimb, autoritățile sunt foarte prompte în pedepsirea unor „derapaje” de exprimare, în destructurarea unor „celule extremiste”, inclusiv formate doar din minori. Al căror terorism constă în scrieri incendiar-teribiliste pe internet.

Se spune că anumite acte de comunicare trebuie cenzurate pentru că produc victime. De exemplu, criticile la adresa unor vaccinuri și medicamente, „minimalizarea pericolului” unor epidemii. Sau că anumite idei extremiste au justificat crime în trecut. OK, dar asta ar presupune că industria pornografică ar fi o activitate fără victime. Ceea ce e foarte departe de adevăr. Industrializarea sexului e motorul principal al sclaviei moderne, prin traficul de ființe vii. Așadar anumite vorbe pot atrage o cenzură drastică pentru că ar fi rasiste și ar aproba ororile sclaviei din secolele trecute, dar fapte din prezent, care implică sclavie, ar fi echivalente cu progresul.

Industria pornografică produce victime sub multe forme. De la ratele mari ale sinuciderii și consumului de droguri în rândul protagonistelor, la depresia, izolarea socială, infertilitatea, pe care le produc în rândul consumatorilor. De altfel, izolarea socială pare să fie un efect deliberat, de vreme ce televiziunile au făcut reclamă unor site-uri de profil, care lansau reduceri speciale pentru Italia, când țara era sub cea mai dură carantină de pe continent. Și când școlile și bisericile, teatrele, bibliotecile erau închise publicului ca forme „neesențiale” ale vieții sociale.

Nici nu e prima dată când presa centrală promovează discret forme soft ale industriei de profil în seriale și știri. Așa au făcut vogă referirile la personajul monden Hugh Hefner și „iepurașii săi”, care roiau în fundul gol prin fața bătrânelului în halat de casă. Sau la averile pe care tinerele „libere și independente” le pot face și în pandemie pe site-uri de videochat ca „Onlyfans”.

o industrie corporatistă

Un alt aspect neglijat de presă e caracterul cvasi-monopolist al industriei sexului pe internet. Flint și Hefner sunt doar doi afaceriști, care au făcut averi considerabile din imaginea femeii. Fără să scandalizeze prea mult feministele, care chiar au preluat de la Playboy moda unor proteste-șoc, precum cele în sânii goi – pentru apărarea animalelor, a dreptului la avort sau oprirea încălzirii globale. Dar cei doi au fost jucători de talie medie, față de alți magnați niciodată prezentați de presă, și care își împart între ei o piață de peste 100 miliarde de dolari anual. În același fel în care e tranșată piața între studiourile de film de la Hollywood sau producătorii auto.

Vivid Entertainment, fondată de Steven Hirsch (alintat Donald Trump al industriei de profil) era la un moment dat cea mai mare corporație producătoare pornografie hard de pe internet, cu venituri de peste 100 milioane de dolari.

Unii distribuitori de pornografie sunt parte din mari trusturi media, cum ar fi News Corporation, fondată de Rupert Murdoch, care deține și televiziunea „conservatoare” Fox News, dar și ziare respectabile ca The Times sau tabloide precum The Sun.

Playboy, condusă de Ben Kohn după moartea fondatorului Hugh Hefner, se adresează unei nișe mai soft, chiar se prezintă ca revistă de cultură populară, și avea cu un deceniu în urmă venituri de 215 milioane de dolari. Ca și alte firme de profil, Playboy e cotată pe bursa electronică Nasdaq.

Dar Playboy face parte din „vechea gardă”, deja socotită un divertisment inocent, în comparație cu giganții actuali de pe internet. Un jucător de calibru (probabil liderul actual) corporația MindGeek (care deține site-uri gigant ca Pornhub, RedTube, Youporn, Brazzers. MindGeek avea în 2018 venituri de 460 milioane de dolari și 1400 de angajați permanenți (care nu se referă la „colaboratoare”). Firma a fost fondată în Canada de Feras Antoon (născut în Siria), David Marmorstein și Bernard Bergemar. Corporația e condusă printr-o rețea complicată de firme offshore, înregistrate în Insulele Virgine Britanice (o ironie), Cipru, Luxemburg, Mauritius, Olanda, SUA și Marea Britanie. Doar unul din site-urile deținute de firmă avea deja un miliard de vizitatori pe lună, cu ani în urmă.

Înainte să devină ceea ce e acum, gigantul MindGeek a suferit numeroase metamorfoze și schimbări de nume de firmă. Dezvoltarea ei e legată de Fabian Thylmann, care a cumpărat activele unui alt producător de profil, căruia poliția germană îi sechestrase conturile. Cu baza de producție preluată de la Stephane Manos și Ouissam Youssef, investitorul Thylmann a făcut pasul în lumea mare a finanțelor. El a primit un împrumut de 362 milioane de dolari de la Colbeck Capital, o firmă fondată de doi foști angajați ai Goldman Sachs, Jason Coldone și Jason Beckman. Fără acest gen de investiții de pe Wall Street, e greu de crezut că firma ar fi ajuns la o asemenea poziție dominantă pe internet. Thylmann s-a retras din afacere pentru 73 milioane de dolari, la doar 35 de ani.

Fabian Thylmann a încercat să cumpere celălalt gigant al pornografiei de pe internet, WGCZ, pentru a avea un monopol al acestei activități. Aceasta din urmă e o companie fondată în Franța de Stephane Michael Pacaud și Deborah Malorie Pacaud, firmă actualmente transferată în Cehia. WGCZ deține mai multe companii precum XVideos, Penthouse, BangBros, Xnxx, Private Media. Site-urile corporației au în fiecare lună 3 miliarde de vizitatori. De altfel, industria pentru adulți produce mai mult trafic online decât site-uri ca Twitter, Ebay, Instagram.

Alt jucător de calibru pe piața pornografiei e corporația Vixen, care deține Blacked, Tushy și alete site-uri cu conținut explict. Vixen a fost fondată de regizorul Greg Lansky, supranumit „Spielberg al industriei porno”, autorul unora din cele mai de succes filme de gen.

Pe lângă acești giganți sunt multe site-uri de talie medie, care au și ele sute de milioane de clienți, multe ascunse în tot felul de companii aprent decente de „servicii de internet”, „publicitate” sau reprezentate doar de câte un avocat, care e interfața de business a activității.

nume respectabile

Numele de companii „respectabile”, implicate în afaceri cu industria pornografică, s-ar putea să vă surprindă. Potrivit unei sinteze făcute de PBS, lanțurile hoteliere Hilton și Marriott participă la distribuția de materiale video pentru adulți, din care încasează mai mulți bani decât din vânzările de la minibarul din cameră.

Comcast a preluat de la alt gigant, AT&T, canalul de filme pentru adulți. Comcast e o mare multinațională, care înglobează televiziuni ca MSNBC, Sky, studioul de film Universal Pictures, studiouri de animație ca DreamWorks. Comcast e condusă de Brian Roberts, Michael Cavanagh și David Cohen, având venituri de peste 100 md $.

Și General Motors a deținut o televiziune porno, Direct TV, dar a vândut-o către News Corporation.

personaje de legendă

Larry Flint și Hugh Hefner nu sunt singurii elogiați de presă pentru contribuțiile lor la progresul mentalităților. Al Goldstein a beneficiat de un ferpar plin de aprecieri în New York Times ca un „critic social, care a făcut istorie”. El a fondat reviste mai dure decât Playboy, precum Smut, Bitch Magazine, Screw, Death West. Prieten cu Larry Flint, Goldstein făcea afirmații scandaloase în interviuri, cum ar fi că se consideră Dumnezeu și că face pornografie pentru a submina morala creștină, citez: „Singurul motiv pentru care evreii sunt în pornografie e pentru că credem că Hristos e nașpa. Catolicismul e nașpa. Nu credem în autoritarism. Pornografia devine astfel un mod de a pângări cultura creștină și, pe măsură ce penetrează inima Americii obișnuite (și e fără îndoială consumată de WASP (anglo-saxoni albi protestanți)) capătă un caracter tot mai subversiv.”

Tot o celebritate a industriei a fost și Reuben Sturman, alintat de Wikipedia „Walt Disney al pornografiei”, unul din primul producători de jucării erotice.

resursa umană

„Forța de muncă” utilizată în cel mai propriu sens al cuvântului de consumul industrial de pornografie trece prin agenții de recrutare și manageriat, întocmai ca agențiile de modelling sau casting de film. Cea mai mare agenție din lume e socotită acum Spiegler Girls, patronată de omul de afaceri Mark Spiegler. El e omul care negociază cu producătorii filmelor contractele fetelor și termenii colaborării. Într-un reportaj Hollywood Reporter, se notează că agentul se ocupă inclusiv de detalii la care privitorii probabil nu se gândesc, gen: dacă semnează într-un contract că „actrița” va fi pe platoul de filmare la 8 dimineața, trebuie să se asigure că ea e trezită la 4:30 și are făcută clismă pentru a filma sex anal.

E genul de detaliu, care nu transpare în prezentarea „glamoroasă” a industriei de către presă. Tinerele folosite în filmări sunt denumite în mod curent „actrițe”, iar cele mai faimoase primesc numere de staruri porno. Unele, într-adevăr, au averi fabuloase, de zeci de milioane de dolari și devin ele însele patroane pe afaceri mai mici și site-uri. Dar acelea sunt exemple rarissime, la scara industriei. Cele mai multe au o viață nu foarte diferită de a prostituatelor, întrucât nu au un cuvânt de spus în alegerea partenerilor de la filmări, pe care deseori îi întâlnesc cu doar câteva minute înainte. Presa insistă să le repare măcar imaginea cu formula „lucrătoare sexuale”, dar problemele de sănătate și psiho-emoționale cu care se confruntă nu pot fi „coafate” la fel de simplu.

Rarele studii, care s-au făcut cu așa numitele „lucrătoare sexuale” relevă o prezență sporită a consumului de droguri, a depresiei, dar și multe boli, de la tuberculoză, probleme ale dentiției. Alt studiu remarcă o mai deasă prezență a tendințelor spre suicid.

victimele de acasă

De cealaltă parte a ecranului sunt alți oameni, a căror dependență e exploatată, și la care nu ne gândim prea des ca la niște victime. Dar datele sunt absolut șocante, acum că fiecare copil are acces la un telefon mobil cu internet și când chiar școala a fost transformată într-o experiență online:

• 51% dintre copiii între 11 și 13 ani au fost expuși la pornografie;
• 66% dintre cei între 14 și 15 ani
• 79% dintre minorii între 16 și 17 ani.

Cu toate aceste, 75% dintre părinți trăiesc cu impresia că ai lor nu au văzut încă așa ceva. Un alt aspect notabil e că dintre adolescenții expuși la pornografie, se estimează că doar o minoritate (19% au căutat ei înșiși acele materiale), restul fiind expuși accidental, navigând pe internet sau primind materiale necerute de la alții.

O meta-cercetare a 22 de studii a constatat că expunerea la pornografie crește semnificativ agresivitatea sexuală, atât verbală cât și fizică, deopotrivă la băieți și fete. Aproape jumătate dintre cei interogați au mărturisit că în urma consumului s-au îndreptat spre forme mai violente de pornografie, care anterior nu îi interesau sau chiar îi dezgustau.

Copiii sunt nu doar expuși la materialele pentru adulți dar, și mai grav, chiar victime ale pornografiei infantile. În 2018, erau estimate la 45 de milioane, imaginile cu acest gen de abuz, disponibile pe internet.

Dependența de pornografie e considerată o boală psihică, la fel ca dependența de jocurile de noroc. Între 3 și 6% din populație suferă deja de această dependență, potrivit unui studiu din 2019. Această adicție afectează motivația și concentrarea, alterând regiuni ale creierului, intens stimulate de afluxul de dopamină. Ea face ravagii inclusiv în cuplurile căsătorite, unde scăderea satisfacției sexuale e asociată cu consumul de pornografie de către unul sau ambii parteneri. Alt studiu nota similaritatea între dependența de pornografie și cea de substanțe precum cocaina, alcoolul, antidepresivele sau tutunul.

Deși noile generații sunt practic inundate de sexualitate pe toate canalele, și își trăiesc o bună parte din viață în spațiul virtual, rezultatul e unul neașteptat. De la o generație la alta, tinerii fac mai puțin sex. Iar fenomenul ia proporții catastrofice în cele mai avansate și tehnologizate țări. În Japonia, o treime dintre tinerii singuri, cu vârste între 18 și 34 de ani, sunt virgini în 2005. Un deceniu mai târziu, procentul crescuse la 43% și mulți nici măcar nu erau interesați să aibă un partener. Nici cei căsătoriți n-aveau o viață erotică mai palpitantă: 47% recunoșteau că n-au făcut sex în ultima lună.