Ghiduri pentru înțelegerea mai în profunzime a Marii Resetări
AUR înregistrează o creștere spectaculoasă în sondaje. În ultimul barometru INSCOP, s-a detașat ca al doilea partid din România, cu peste 20%. Pe podium, îl încadrează două partide, care riscă să mai scadă, pentru că fac parte dintr-o coaliție de guvernare care nemulțumește populația. Iar USR, rivalul ideologic și de opoziție parlamentară, tocmai a ieșit din guvern și susține atât austeritatea, cât și restricțiile pandemice. Deci toate trei nu au, teoretic, aceleași perspective de creștere față de un partid care încă nu a guvernat niciodată.
Dar socoteala din sondaje nu se potrivește mereu cu cea din urne. S-au mai văzut baloane dezumflate înainte de votare (cum a fost ApR-ul lui Meleșcanu, sau partidele rupte de Tăriceanu sau Ponta tot din altele vechi).
Un risc în plus pentru AUR e și dacă presa atașată puterii (chiar încasatoare de la buget) va reuși să impună printr-o campanie negativă eticheta de „partid extremist”. E o sabie cu două tăișuri. Poate să fie percepută de public ca nedreptate și să aducă voturi prin victimizare – cum a funcționat pentru Trump, cât a funcționat. Lui Viktor Orban i-a mers de minune. Sau te poate elimina ca nefrecventabil – și există numeroase exemple în Europa.
Mai mult, nu știm ce competiție va avea. Partidul lui Dragnea pare eșuat la lansare. Dar pot apărea altele – serioase sau iepuri – care să rupă felia de electorat. De pildă, Diana Șoșoacă e liberă de contract.
Sursele de creștere sunt dolofane; contextul îi oferă AUR șansa să bată niște penalty-uri, pe care e vinovat dacă le ratează.
1) În primul rând, are tot dosarul social, pe care îl poate moșteni de la PSD, intrat la guvernare. Sunt teme reale: criza economică vine în directă legătură cu încătușarea economiei în pandemie, decizie la care AUR s-a opus. Facturile și scumpirile produc disperare și în bazinele tradiționale PNL și PSD.
PSD a huzurit decenii doar din exploatarea demagogică a temei sărăciei, evitând temele ideologice. A reușit astfel să fie progresist la Bruxelles, în Internaționala Socialistă, dar populist și pseudo-conservator acasă. AUR poate opta liniștit pentru această variantă cinică. Să nu se mai bage în alte discuții și doar să încaseze nemulțumirea recesiunii iminente. Ar face rocada cu PSD. Dar și populismul cere talent. Așa cum e o linie fină între a fi seducător și a fi libidinos în ochii unei femei, și alegătorul simplu poate să interpreteze diferit grija pe care spui că i-o porți.
2) A doua oportunitate majoră e antipatia restricțiilor, efectele lor păguboase material pentru mulți și mental pentru orice om normal. Aici, iar are culoar generos, din motivul menționat. În tot Parlamentul, AUR nu are competitor alt partid pe tema asta; excepția doamnei Șoșoacă, „pe persoană fizică”. Ba nici măcar în afara Parlamentului nu are încă un rival memorabil. Ai, de data asta, chiar și un public cu înclinații liberale, cei care vor să fie lăsați în pace. Ai peste jumătate din țară, care a rezistat vaccinării și un procent mult mai mare, care se opune obligativității și certificatului.
3) Și apoi vin temele simbolice, multe și sensibile. Are, în primul rând, nișa conservatoare, milioanele care au votat la referendumul pentru familia tradițională. E întreaga nebuloasă a revoluției culturale neo-marxiste – sexualizarea programei școlare, aberații progresiste importate tot mai agresiv. E o temă care deja începe să fie conștientizată și la noi și are susținători. AUR se folosește binișor dar discret de tematică.
4) O temă complet absentă din preocupările AUR e imigrația. Găsesc halucinantă situația. Un partid, care se drapează în tricolor, ignoră elefantul din cameră: schimbarea galopantă și ireversibilă a demografiei României. E un fenomen izbitor, pe care îl observi mergând pe stradă. Sunt și cifre oficiale de la Ministerul Muncii privind importul în masă de forță de muncă, plus contingentele de refugiați. E subiectul principal al partidelor „anti-sistem” din Europa, dar pentru partidul AUR e un tabu, pentru care a alocat zero inițiative. E drept că și opinia publică e somnolentă și total ignorantă pe subiect sub hipnoza televiziunilor. Dar faptul că AUR nu trage alarma pentru cea mai importantă transformare pentru destinul României, îl arată ca un oportunist, care speculează curente de opinie, nu le generează.
5) Cu aceeași dibăcie evită și subiectul delicat al integrării țiganilor și al confuziei rom – român, promovată pe plan internațional chiar de instituții ale statului. E drept că partidul lui Simion măcar a scăpat de eticheta de rasist de la presa ostilă. Nici măcar când a existat o mică revoltă populară la Bolintin, după lapidarea unei persoane, AUR nu a aruncat gaz peste foc. E posibil chiar să își dorească felia de electorat minoritar, care altfel tinde să fie familist, deci tradiționalist, și anti-restricții. Bun, promovează pacea interetnică. Dar partidul nu se remarcă nici în subiectul, care nu e neapărat etnic, al micii infracționalități, gen clanuri de interlopi, rețele de prostituție și cerșetorie. Adică îi lipsește deocamdată componenta „lege și ordine”, care e proprie dreptei pe alte meridiane.
6) În schimb, prin Dan Tanasă, AUR acoperă subiectul separatismului maghiar și al excluderii minorității românești din secuime. E o temă la care românii sunt tot mai indiferenți. Dar care se poate reaprinde dacă UDMR forțează noi concesii în coaliție sau dacă Budapesta continuă să pompeze în proiectul secesionist al „transilvănismului”. Tot vag popular, din păcate, dar acoperit simbolic de AUR, e și subiectul reunificării cu Moldova. Deși Simion s-a lansat cu „Basarabia e România”, n-a reușit să intre la inimile basarabenilor. E singurul partid românesc parlamentar, care are o versiune la Chișinău, dar care n-a reușit intrarea în Parlament.
7) Tema amplă globalizare vs. suveranism e doar vag schițată. AUR luptă să alunge două etichete contradictorii date de presă: de operațiune rusească și nostalgie legionară. Așa că a insistat deocamdată că e atașat UE și NATO. Cu greu poate fi încadrat măcar în curentul euro-sceptic al grupului de la Vișegrad.
8) În foarte strânsă legătură e și dosarul economic – care, fără pandemie, ar fi ocupat primul loc. Aici AUR nu pare să aibă deocamdată specialiști sau idei. E atât de timorat de presă cu eticheta (încă nedovedită în vreun fel) de partid pro-rus, că nu a intrat deloc în tematica statutului colonial al economiei românești. Deocamdată nimic despre cedarea resurselor, acapararea piețelor strategice de multinaționale, evaziunea fiscală a suveicilor off-shore, cheltuielile pentru înarmare și autostrăzi fictive.
Pentru moment, nimic concret pentru țărani în competiția cu subvențiile din alte țări Euro, nimic despre profesiile liberale, despre uberizarea forței de muncă, despre bănci, despre imposibilitatea realistă a pornirii de mici afaceri familiale. Nimic, așadar, pentru pături mari de potențiali votanți de dreapta. Practic, aici riscă să repete păcăleala dată de pseudo-stânga, care a lăsat de izbeliște problematica muncitorilor pentru a se ocupa de LGBT. O pseudo-dreaptă naționalistă poate lăsa și ea globalizarea să-și urmeze cursul, bătând în gol toba unui naționalism abțibild.
Cea mai de răsunet campanie AUR a fost tentativa de suspendare a președintelui Iohannis. Spun „a fost”, pentru că nu e clar dacă n-a fost abandonată după intrarea PSD în guvern. Ar fi avut suficient sprijin popular.
Pe site-ul partidului există consemnate 33 de inițiative legislative. Acestea sunt activitatea concretă, dincolo de discursuri și interviuri, care arată prioritățile AUR.
Se mai întâmplă la prima legislatură. Dar concluzia e limpede: nici vorbă de vreun bau-bau extremist. Strategia partidului e să preia bazinul PSD, ca partid social, și să capitalizeze restricțiile dictaturii sanitare. Aici a punctat bine, deși tot cu moderație și fără nimic radical la adresa marii farse mondiale. Pe propuneri concrete, nu pare nici de dreapta nici de extrema dreaptă, ci ușor de stânga. O explicație tactică ar fi că votul naționalist îl consideră garantat, din lipsă de opțiuni, și încearcă să se extindă spre spațiul larg popular.
Această strategie „pragmatică” e în ton și cu apariția ca strateg de campanie a lui Adrian Thies, un personaj bizar, mason și pretins amfitrion pentru întâlniri Bielderberg. Combinatorul s-a lipit de mai mulți politicieni, de la Sorin Oprescu la Traian Băsescu sau Dan Diaconescu.
Dar adevărata răspântie e dată de o provocare venită din afara partidului. Anume, campania negativă de presă, forțează AUR să se lămurească pe tema istoriei secolului XX și implicit a identității naționale. Aici se remarcă 4 personalități, cu poziționări diferite, fiecare având potențialul de a se impune.
(Despre aceasta, în partea a doua a acestei analize: „Cele 4 opțiuni de lider pentru AUR” și scandalurile lor delicate.)
Victor Grigore
