Ghiduri pentru înțelegerea mai în profunzime a Marii Resetări
(continuarea analizei despre partidul AUR)
I-am spus așa, deși senatorul pare a fi lăsat singur în offside de restul partidului, mai atent să aibă dosar bun și loc pe liste pentru pensie specială, decât grijuliu cu simbolurile. De când a fost ales, fostul doctor și filosof și-a făcut o datorie de onoare din a cinsti memoria unor martiri ai închisorilor comuniste. În fiecare săptămână, Sorin Lavric a omagiat câte o personalitate națională, în fața unei săli pline cu descurcăreți veniți la chiverniseală. I-o fi mișcat în vreun fel, le-o fi crăpat obrazul? Spre rușinea mea, nici eu nu auzisem de unii din cei omagiați. E un act de educație și civism. S-au auzit nume de călugări schingiuiți, deportați în Siberia, la Canal, luptători în munți, duhovnici și poeți trecuți prin reeducare, români care și-a dat viața pentru țară și credința creștină.
Gestul ar trebui să fie firesc, aproape banal, într-un stat care se pretinde refondat după o revoluție anti-comunistă. Dar pare insolit pentru că alte oficialități ale statului nu l-au făcut niciodată în ultimele 3 decenii și manualele școlare au tratat superficial spre deloc fenomenul rezistenței spirituale anti-comuniste. În schimb, extremiștii neo-marxiști au vituperat împotriva simplei amintiri, ca atinși de aghiasmă la o exorcizare. Iată cum reflectă gestul G4 Media, site-ul lui Tapalagă și Pantazi, plecați de la Hotnews.
Deci în opinia junilor roșii, toată Asociația Foștilor Deținuți Politic (AFDPR) e compusă din infractori condamnați, pentru că tehnic ei toți au avut sentințe pronunțate de statul comunist. Abia așa ceva mi se pare dovadă de extremism: să răstălmăcești trecutul încât să condamni victimele a doua oară, pentru a-i scoate basma curată pe călăii comuniști.
Strategic și cinic, subiectul trecutului nu aduce voturi de la un popor fără memorie istorică. Doar că e o problemă de onoare mult mai importantă decât le pare unora. Pentru că dacă nu îți recuperezi dreptul de a-ți judeca singur propriul trecut, despre ce idee de suveranitate mai poate fi vorba!? Dacă te lași intimidat cu etichete aberante, cum vei face față la guvernare, când se va pune problema să iei decizii ferme pentru prezent și viitor? când ești amenințat chiar cu războiul…
Acest gen de insulte la adresa unor cărturari, care n-au omorât pe nimeni, se va extinde cu siguranță și asupra altora. Se va trece la Goga, Blaga, Ion Barbu, Emil Cioran, Eliade, Noica, până se va ajunge la Eminescu. Varianta cea mai prostească ar fi ca și „dreapta” să concureze cerând epurarea altor personalități, pe motiv că au fost comuniști, deci complici ai unui regim criminal. Ar putea dispărea în contrapartidă Mihail Sadoveanu, Adrian Păunescu, Marin Preda, Fănuș Neagu, Nichita Stănescu. Și tot așa, din purificare în purificare, până rămânem doar cu scrisoarea lui Neacșu.
Pe lângă personalitățile culturale, e vorba și de cele politice. La urma urmei, ce împiedică apariția unui ONG, care să-și spună „Institutul Ataturk de Combatere a Islamofobiei”? Și care să ceară schimbarea numelor de bulevarde și școli pentru Constantin Brâncoveanu, Mihai Viteazul, Ștefan cel Mare, Dimitrie Cantemir… Ar fi „negaționist” cine ar contesta că n-au avut legătură cu victime din rândul musulmanilor. Ba unii au avut și moșii cu robi! De la interdicția de a pomeni numele se va ajunge rapid la dărâmări de statui cum s-a pus problema în America pentru generalii sudiști sau chiar Lincoln și Franklin, ori în Anglia pentru Churchill.
Un partid, care vrea restaurarea libertății de exprimare, ar fi trebuit nu să se scuze, ci să ceară anularea celor 5 legi care instituie cenzura și pedepse cu închisoarea pentru opinii și cercetări istorice. Nu a făcut așa ceva nici măcar Sorin Lavric, care și-a rostit toate acele evocări de la tribuna Parlamentului, unde e apărat de imunitatea parlamentară pentru declarații politice, spre deosebire de cineva care ar scrie cărți, articole de presă sau postări pe rețele sociale.
Într-o privință au totuși dreptate cei de la G4 Media: Sorin Lavric se profilează și ca ideolog al partidului. Zilele trecute și-a lansat și un canal de YouTube unde ține un podcast, în care explică teme de natură doctrinară. Ca pregătire intelectuală, e clar că e o diferență mare între el și Simion sau Georgescu. În primul episod al podcastului a disecat interesant tema naționalismului, arătând că optează (practic) pentru o formă de etno-naționalism, care respinge formulele înșelătoare ale „patriotismului constituțional”, ale „identității construite”. Deci merge pe o linie organică de înțelegere a naționalismului precum Carl Schmitt sau Oswald Spengler, într-o versiune moderată. În schimb, mi s-a părut bizară remarca de la final privind rolul salvator pe care l-ar putea juca AUR – o exaltare, care nu-și are rostul și nu i se potrivește.
Deși AUR are o conducere bicefală, presa îi spune „partidul lui Simion”. Claudiu Târziu vine dintr-o zonă cu mai multe pretenții intelectuale decât activistul de stradă Simion. Dar e mai puțin activ în auto-promovare. E naționalist creștin cu ștate vechi, valori pe care le-a promovat prin Editura Rost. Dar a revenit de mai mulți ani la o linie prudentă, anti-pesedistă. În fine, și eu am crezut în lupta anti-corupție, până s-a dovedit o farsă sub zgomotul căreia statul era destructurat.
Dar după ce li s-a aruncat cartoful fierbinte al acuzelor de minimalizare a Holocaustului, Simion și Târziu au reacționat cam la fel. S-au lepădat în grabă de orice umbră a istoriei și au insistat că au fost greșit înțeleși. O tentativă normală de a drege busuiocul și reveni la teme mai avantajoase pentru partid.
Claudiu Târziu i-a scris ambasadorului Israelului și a dat vina pe Alexandru Muraru de la PNL că l-ar fi mințit pe ambasador.
„Am întreaga compasiune pentru poporul evreu care a suferit ororile sinistre ale regimului nazist și sînt fem convins că avem cu toții, împreună, nu numai dreptul și datoria, ci chiar obligația să păstrăm vie memoria victimelor sălbăticiei totalitare, fie ea nazistă, fie comunistă.”
Într-un dialog cu Sorin Lavric, același președinte Claudiu Târziu a avut niște poziționări notabile. Merge pe ideea, fantasmagorică în opinia mea, că nu există un centru al eșichierului politic și că nu există nici extremă dreaptă, pentru că extremismul e numai de stânga. Astea sunt niște idei născocite de falsa dreaptă americană de tip neocon sau libertarian. Au fost vehiculate la noi și de site-ul În Linie Dreaptă. (Inclusiv eu am fost convins de argument în perioada când dădeam dreptate libertarianismului.) Raționamentul ar fi că fascismul și nazismul ar fi mișcări de stânga pentru că erau colectiviste, iar una se intitula „partid național socialist (al muncitorilor”, atribut uitat de Târziu).
Dacă mergem pe teoria asta, ajungem la individualism, ca ideal al libertății, opus colectivismului. De asemenea, e o linie care în Occident a sfârșit prin a privilegia economicul, de fapt favorizând capitalul trans-național în numele apărării „pieței”, deci printr-un stat neutru, arbitru în retragere. Este o linie divergentă față de înțelegerea organică a națiunii pe care o promovează Lavric. De istorie nu te poți spăla pe mâini așa simplu spunând: cei răi au fost ai voștri, noi suntem cei buni. Fascismul și nazismul au fost de extremă dreaptă, mișcări cu grade diferite de violență și diferențe, pe care nu e locul să le analizăm aici. Erau la dreapta spectrului în raport cu alte formațiuni existente atunci, dar nu sunt singura formă de a fi de dreapta. (Dacă e musai să fii de stânga sau dreapta.)
Tocmai că există mereu un centru politic simbolic, dar acel centru e în mișcare. Centrul de azi părea extremă stângă acum un secol. Problema unui partid nu e să fie de stânga sau de dreapta, ci să aibă valori ferme, puncte cardinale nenegociabile. Că dacă peste 10 ani rămân doar partide, care susțin unul pedofilia iar altul poligamia și te plasezi la centru între ele, nu înseamnă că ești moderat; și monogamia ar fi extremistă.
Oricum genul ăsta de eschivă nu convinge pe mulți. Mai cinstit este să spui că orice idei, chiar și cele bune, pot fi duse la extrem și pot avea consecințe nefaste. Să spui că dezavuezi violența de orice fel. Dar să remarci și că la acest ritual al disculpării de curente și persoane istorice de acum o sută de ani stânga nu e niciodată supusă. Acest dublu standard îți arată că există un standard fixat de intelectualitate liberală (în sens american), în care ți se impune să te înscrii. E parte din noul totalitarism global, care te numește „iliberal” dacă pui gard pe graniță.
E o chestiune cheie. Așa zișii conservatori americani și europeni au ajuns sub dominația corectitudinii politice să se disculpe și să concureze cu stânga la „liberalism”. Se întrec cine e mai „tolerant” și fac pe milițienii unii cu „intoleranța” altora. Se tem așa mult să nu fie etichetați de presă, încât nu mai dau înapoi nimic din pașii pe care stânga îi face spre propria ei extremă, când conduce. Ce mai conservă republicanii americani sau conservatorii englezi? Ce mai apără multiculturala Merkel din ființa națiunii germane? Ce apără Macron, că și el e teoretic la dreapta unor forțe într-o Franță în care există inclusiv un ditamai partid al comuniștilor? Actualitatea nu sunt partidele de acum o sută de ani, ci cele de azi, care se împart în globaliste și anti-globaliste. Care globalism are arome și de stânga (progresismul, social democrația, laburismul) și de dreapta (libertarianismul, zisa creștin-democrație), dar duce tot în același punct.
Cu toată lipsa lui de alonjă doctrinară, George Simion are marele merit de a fi structurat un partid cu activ mai închegat decât PPDD. Ba chiar aș spune și decât PRM. Nu știm dacă această mașinărie nu i-a fost livrată de alții, dar să zicem că-i meritul lui. Activul de fani e real și loial. Au filiale, nu e un one man show.
La el, lipsa lecturilor se vede repejor. Vrea mai mult decât poate. Dar e foarte iscusit în a se lipi de orice eveniment, pe care apoi televiziunile i-l atribuie. Mă rog, se poate face politică și din instinct, doar i-am văzut pe cei cu „doctorate” ce mare brânză au făcut.
În scandalul cu materiile școlare pe „subiecte minore”, instinctul i-a spus să bată în retragere și să ia poziția ghiocel. Poziționarea lui a fost aceeași cu a celuilalt președinte, Târziu.
„Am prieteni mulți în Israel, iubesc poporul evreu, o să merg în America la Muzeul Holocaustului și invit românii să meargă la Muzeul Holocaustului din Sălaj, eu am fost, am fost și la Birkenau Auschwitz.”, a spus George Simion.
Apoi George Simion a anunțat că se va întâlni și cu fostul premier Beniamin Netanyahu și că e în aceeași familie politică cu partidul Likud.
„Îi anunț că familia europeană din care facem parte conține și partidul lui Benjamin Netanyahu, cu care am și stabilit o întâlnire, în luna aprilie, nu am stabilit încă data exactă.”
Știrea a produs vâlvă. G4 Media a sărit să o infirme, Jerusalem Post a scris că un lider Likud a făcut apel la Netanyahu să nu se vadă cu cei de la AUR. Deci creanga de măslin e deocamdată ruptă. Maeștri ai artei negocierii, politicienii din Israel pot și presa pentru a obține mai multe dovezi de pocăință de la Simion & Co.
La televizor a fost citat și „medicul lui Netanyahu” din Guvernul României, Herman Berkovits, care infirmă întâlnirea. N-a întrebat nimeni pe cine tratează „medicul lui Netanyahu” în Guvernul României? Că înțeleg că e neclintit de acolo de pe vremea Vioricăi Dăncilă. În total sunt 24 de consilieri ai generalului Ciucă, unii foști ofițeri SRI, alții cetățeni și ai altor state, au acces la toate discuțiile secretizate din Executiv și la toate deciziile. O țară deschisă.
Strategia împăcării a fost încercată și de Corneliu Vadim Tudor. După ani de pamflete, i-a ridicat un bust lui Yitzak Rabin, l-a cooptat în PRM pe afaceristul penal Nati Meir. Nu știu ce efect electoral a avut mișcarea. Dintr-o coincidență, PRM a încercat atunci și o tabloidizare și liderul a pierdut credibilitate în scandaluri cu familia Zăvoranu și în apariții la emisiuni mondene. Despre morți numai de bine, dacă AUR avea un lider cu talentul oratoric al Tribunului, în pandemie cu așa restricții, corupție și dezastru economic, acum era la 80%.
Dar nu e singurul partid din Europa, care a ales calea reconcilierii. Un caz evident e diferența dintre Le Pen, tatăl și fiica. Sigur că nu trebuie să provoci ură, conflicte inutile și să ai grijă la sensibilitățile celorlalți. Dar ca reprezentant al românilor, trebuie să pui pe primul plan sensibilitățile românilor.
Dincolo de subiectul Holocaustului sunt și alte grupuri foarte active de lobby, care au și ele sensibilitățile lor. Vedem ce s-a petrecut cu partidele zise conservatoare, care s-au pliat pe toată agenda progresistă și a revoluției sexuale. Centrul acceptabil s-a deplasat mereu spre stânga radicală, cu dreapta adoptând cu o întârziere de 10-20 de ani pozițiile cele mai de stânga.
De pildă, recent Macron a spus că valorile LGBTQ sunt valorile Uniunii Europene. Nu erau în tratatul de aderare, dar uite că acum ți se impun. Ce poziție adoptă partidul, dacă i se va spune că e „fascism” să refuzi adopțiile de către cuplurile de același sex?
Confruntat ieri cu un nou scandal, după interviul lui Călin Georgescu la Sinteza zilei, George Simion s-a lepădat sumar de propunerea de premier sau prezidențiabil.
„În România este o lege, nu ai voie să vorbești în termeni elogioși despre mareșalul Ion Antonescu. Domnul Georgescu a încălcat o lege. Cu siguranță domnul Georgescu mai bine expunea proiectul „Hrană, Apă, Energie”, în loc să-și spună părerea despre istorie. (…) În România, în 2001 s-a dat o lege, de domnul Năstase, potrivit căreia mareșalul Ion Antonescu este criminal de război”, a declarat George Simion, pentru Antena 3.
Întrebat dacă AUR va renunța să-l propună pe Georgescu președinte de onoare al partidului, George Simion a lăsat de înțeles că acest aspect trebuie dezbătut în cadrul formațiunii, între lideri.
„O să vedem, era o propunere”, a mai precizat Simion, care a recunoscut apoi că declarațiile lui Călin Georgescu în legătură cu Codreanu și Antonescu nu au fost potrivite. (conform R3Media)
Așadar, Călin Georgescu pare pe făraș, înainte de a intra efectiv în partid. Și linia AUR e că istoria e cea fixată de legea lui Adrian Năstase.
Păi legi sunt și cele date de guvernul Orban, în pandemie, pe acelea de ce mai încearcă să le schimbe? Legi pot fi și cele privind vaccinarea obligatorie sau a neprimirii în instituții, în magazine sau la locul de muncă a celor cu mai puțin de 2, 3, 4 … n doze periodice de vaccin experimental. Legi sunt și cele care te obligă să mergi legat la gură – la propriu, de astă dată.
Ele sunt date pe același principui: au hotărât experții. Medicii s-au pronunțat, istoricii au dat verdictul, așadar Știința – medicală sau istorică – și-a spus cuvântul, iar politicienii au aprobat sancțiunile. Deci vorbitul se interzice. De fapt se interzice vorbitul de bine și devine obligatoriu vorbitul de rău. La fel ca la vaccin: nu ești obligat să-l faci, dar ai de suferit dacă nu-l faci.
Iată că alte țări, cu partide tot conservatoare, de dreapta, acceptate pe plan internațional, ca Polonia sau Ungaria, au putut să dea legi și de apărare a imaginii țării și a onoarei sale istorice în fața defăimării. Așa ceva nu intră în vederile AUR, care ține mai mult la steluțele din steagul UE de pe siglă.
Se ratează astfel o discuție, care privește inclusiv clarificarea ideologiei lui Nicolae Ceaușescu. Personaj la fel de controversat, dar despre care sunt încă îngăduite păreri nuanțate, emisiuni, interviuri memorialistice. Dar poate nu vor mai fi. Și ce ne spun azi părinții despre el va fi caz de pușcărie deceniul următor. Personaj față de care partidul AUR pare la fel de confuz, tratând întreaga epocă 44-89, ca un bloc unitar. Realitatea face ca „domnia” lui Ceaușescu să nu mai poată fi extirpată din istoria naționalismului românesc.
În genere, rămâne de văzut ce fel de naționalism va fi acela, care va conține bip-uri peste numele personajelor din trecut. Pentru că, repet, dacă mergem pe principii, așa cum a dat Adrian Năstase o lege, va da și Dacian Cioloș sau Dan Barna, sau Bulai și Caramitru o lege „mai bună”, prin care va trece la index și voievozi sau miniștri și scriitori. Deocamdată se aplică un principiu, care seamănă izbitor cu cel din pandemie: doar o boală contează. Doar pentru cine are Covid ținem spitalul, cine are ulcer, cancer, pietre la rinichi, e lăsat să moară la porți. Cam așa și cu pedepsirea opiniilor despre un personaj sau eveniment istoric: deocamdată e doar unul, dar e doar începutul. Ca vaccinul.
Partidul AUR nu are o televiziune. (Deși nu urmăresc, înțeleg că mai au oarece mediatizare la România TV, nu mi-e clar dacă pozitivă sau negativă.) Au o bună prezență online, pe rețele. Iar site-ul R3Media s-a profilat ca o platformă apropiată de partid. N-o spun peiorativ, așa a existat și ziarul Dreptatea pentru PNȚ. Site-ul a fost pornit de Mihai Șomănescu, tânăr ziarist pe care îl respect, care a însuflețit și ActiveNews anterior. În pandemie a fost un site curajos și implicat.
Citind printre rânduri, putem observa și de pe R3Media poziționarea partidului. De pildă, îl vedem între colaboratori pe Mihail Neamțu, în ultima vreme, un posibil transfer al partidului. (Dacă nu cumva a picat după scandalul Călin Georgescu.) S-a chinuit să scrie cartea aia despre Trump, care și-a lăsat adepții baltă, iar acum ar fi păcat „să rămâie fără coledzi”.
La știrea cu întâlnirea presupus antamată cu Netanyahu, un cititor lasă un comentariu nemulțumit. Poate deplasat. Spune că îi e antipatic. (Nu știu dacă e voie.) Pe care redactorul șef Mihai Șomănescu sare să îl liniștească: e OK, pentru că e de dreapta. Păi „de dreapta” se declară și USR, să fuzioneze atunci.
Alin Coleșa, deputat AUR, completează și el cu un comentariu, care ne informează că e vorba de „partide patriotice” din Parlamentul European. Iată o surpriză a aderării la Uniunea Europeană, la fel ca în chestiunea migrației, afli că ai aderat și la alte continente.
Foarte frumos că un partid își face relații internaționale, că încearcă apropieri prietenești față de toate țările. Dar te întrebi, nu cumva acest gen de reacție arată teamă de represalii? Dacă, de exemplu, ar fi criticat Masoneria, sau Forumul Economic de la Davos al lui Klaus Schwab, sau pe Bill Gates, mai ieșeau să dea atâtea dovezi de bune intenții? Cum ar fi sunat o declarație a lui Simion: „eu am prieteni masoni, o să mă văd cu Marele Maestru cât de curând…” Pentru că, dacă nu știți, și un număr însemnat de masoni au murit în Holocaust.
În urmă cu o săptămână, Călin Georgescu a fost invitat oficial să fie președinte de onoare al AUR. Tehnic, încă n-a intrat în partid nici ca membru, nici n-a fost votat de congres în această funcție. Practic, partidul defilează cu el de peste un an ca potențial premier și candidat prezidențial. Tot practic, după delimitarea de azi a lui George Simion, pare mult mai probabil ca partidul să se descotorosească de el.
Din capul locului, omul părea dubios. Venea cu 17 ani petrecuți la ONU și cu activitate în Clubul de la Roma, organizație mega-globalistă a elitelor malefice ale planetei. Cum în cele două nu se ajunge fără recomandări și verificări temeinice, s-a presupus (din nou, doar la nivel de zvon fără dovezi) că ar putea avea legături ba masonice, ba securistice.
A coordonat scrierea unor versiuni locale de documente globaliste – Strategia Națională de Dezvoltare Durabilă a Guvernului din 2008, aplicarea Agendei 21 privind administrația locală și alt plan privind Dezvoltarea Durabilă la ONU încă din 1999. Puțini știu, dar unii au început să afle în pandemie, cam ce se ascunde în spatele „Agendei 21” și sintagmei „dezvoltare durabilă”. E un desfășurător de control total al resurselor planetei și al demografiei, în perspectiva viitorului guvern mondial. E ce a făcut OMS în domeniul medical, dar extinsă în restul economiei sub pretextul schimbărilor climatice.
Tot trecutul îl recomanda ca o variantă de opoziție controlată, la dispoziția căruia să se pună tot efortul activiștilor AUR de până acum. Naționalist de dată recentă, căruia haina patriotului îi stă șui, Călin Georgescu promitea să ne ducă pe piste false cu „hrana bio”, „energie verde” și altele. Peste acestea, deși acum vorbește apăsat despre țară și creștinism, mai are și ecouri New Age ori masonice despre cum „bisericile țin captive mințile oamenilor”, credința lui Zamolxe, vibrație sau citate din Osho. Să fie doar un ciudat convertit sincer la naționalism sau un veleitar în căutarea unei nișe?
Spre sfârșitul anului trecut, a inclus într-o enumerare de personaje pozitive și pe Corneliu Zelea Codreanu și pe Ion Antonescu, pe care i-a numit eroi. Era o filmare proprie, pregătită, nu o întrebare capcană întinsă de un ziarist. Înregistrarea a devenit cunoscută abia la interviul de pomină luat de Răzvan Dumitrescu la Antena 3.
(min. 3)„Neamul românesc niciodată nu a trăit prin sclavi. Ci a trăit prin Ștefan cel Mare, prin Mihai Viteazul, prin Horea, prin Avram Iancu, prin Cuza, prin Kogălniceanu, prin Corneliu Zelea Codreanu, prin mareșalul Ion Antonescu și mulți, mulți alți eroi. Prin ei a trăit istoria națională.” (Călin Georgescu, noiembrie 2021)
Pus să explice poziția în emisiune, invitatul nu a dat înapoi, ci a plusat.
(min. 5) „Toți au făcut și fapte bune și altele mai puțin bune, dar în general un lider autentic este cel care spune adevărul. Și dacă nu spui adevărul, n-ai cum să fii lider. Ori, din acest punct de vedere, mai trebuie menționat că istoria a fost mistificată și sunt foarte mulți oameni fabricați, iar cel puțin în ultima perioadă, puterea a fost luată pe bani și nu pe leadership.”
(min. 6) „Cred că e bine să păstrăm un echilibru… istoria este a noastră. Repet: au fost și fapte bune și fapte pe care nu le pot comenta, dar istoricii trebuie să dovedească acest lucru. Și este treaba lor, nu treaba noastră. Din punctul meu de vedere, față de martiri nu pot să am păreri. Dar pot să spun, repet, că sunt parte din istoria noastră și rămân în istoria noastră națională.”
Întrebat de Holocaust de moderator:
(min. 7) „Poporul român nu este anti… nimic. Discutăm de un echilibru și discutăm de faptul că trebuie să ai respect oriunde suferința este pe această planetă. Însă în fața suferinței poporului român, eu îngenunchez. (..) Noi nu am cunoscut cuvântul toleranță, dar am cunoscut mila creștină, am cunoscut ospitalitatea și am cunoscut prietenia. (..)
Biblia a fost scrisă la Ierusalim, nu la Chiajna. Noi suntem un popor creștin. Iar Iisus Hristos Însuși S-a născut la Betleem, nu la Fălticeni… cum spunea Țuțea. … Nu doar că suntem pentru un popor prieten, dar suntem pentru o poziție justă și clară din punct de vedere al istoriei lumii. Știți, N. Steinhardt spunea așa: sunt 100% evreu, dar sunt 1000% român. Asta a înnobilat poporul român. (..) Ce s-a întâmplat, s-a întâmplat… noi acum discutăm de anul 2022. Suntem într-un moment în care corabia umanității se scufundă și cred că sunt probleme mult mai importante și stresante, în care România trebuie să participe intens la salvarea acestei lumi.”
Întrebat dacă președintele Israelului s-ar mai întâlni cu el după aceste declarații:
(min. 11) „Pacea trebuie să domine. Și toți avem nevoie unii de alții. Eu sunt primul, care sunt gata să îmi asum această responsabilitate (..) nu ne putem vindeca decât împreună. Și atunci nu putem decât să ne îmbrățișăm și să-i spun celuilalt: iartă-mă, frate, dacă eu am greșit! Asta este tot.”
Dan Andronic l-a întrebat: „Ce gest eroic a făcut Zelea Codreanu?” și a răspuns laconic: (min. 27) „Moralitatea ființei umane. Pentru asta s-a luptat.”
D.A.: „S-a luptat pentru moralitatea ființei umane?”
CG: „Sigur că da! Vă rog să verificați istoria.”
Întrebat de Holocaust și de Dan Andronic, Georgescu a spus „crimele comunismului au adus 60 de milioane de morți în România.” (Era vorba de Europa, dar nici cei doi ziariști nu l-au corectat.)
Am redat cu precizie fragmentele, pentru ca oricine să le cântărească în context. Impresia mea e că omul încearcă să își intre într-un rol și a făcut, din cauza asta excesul de zel al proaspătului convertit. Cred că sub aerul solemn cu care se prezintă e un personaj nu mai puțin rudimentar decât George Simion și cu o spoială de cultură. Motiv pentru care a produs declarații care îl pot scoate din viața politică înainte de intrare.
A încălcat legea, așa cum s-a antepronunțat George Simion? Greu de spus, pentru că a pomenit și de fapte rele, deci va fi probabil la mâna judecătorilor. Un politician ar putea cere schimbarea unor legi, care promovează cenzura, nu să le încalce. În tot cazul, nu putem pune pe același plan figuri istorice precum Codreanu, Antonescu, Ceaușescu, de care se leagă și pierderi de vieți omenești, cu victimele din închisorile comuniste, cărora li se reproșează doar o convingere politică. Toți trei au sfârșit după procese înscenate, asasinați cu sau fără pluton de execuție, de către regimuri de dictatură, de ocupație sau auto-proclamate.
Dar iată că, în loc să vorbim de actuala dictatură medicală, ne trezim vorbind tot de dictaturile de acum 80 sau 30 de ani.
Dacă declarațiile despre istorie au fost neașteptat de dârze, pe cât de inoportune, pe temele de actualitate, Călin Georgescu s-a prezentat lamentabil. Pur și simplu delirează sloganuri patriotarde când trebuie și când nu trebuie. Nu pare a avea nicio idee concretă pentru economie și conducere. O demagogie, care nu știu cât de departe poate răzbate.
https://www.youtube.com/watch?v=2p2Zj-PiEnc
A durat cel puțin o zi până ca liderii AUR să aibă o reacție pe internet. (Posibil să fi răspuns în direct televiziunilor, dar online a trebuit să aștept reacții de la ei pe marginea scadalului.) Semn că a fost o criză internă, care i-a lăsat perplecși. Târziu, a apărut pe R3 Media reacția lui Simion de condamnare, citată mai sus. Iar Mihai Șomănescu a revenit cu un comentariu și mai explicit despre prioritățile partidului.
Nu e momentul. Nu mai prezintă interes istoria. Calcul electoral corect. Dar așa au gândit și partidele, care nu au comentat dicteul experților medicali în atâtea țări. Tocmai că instituirea prin lege sau prin presiune mediatică a legii tăcerii pe o gamă de subiecte a adus azi Occidentul (și pe noi după el) la un grad de auto-cenzură comparabil cu perioada când se asculta Europa Liberă pe furiș. Exact asta au devenit site-uri proscrise în pandemie. Așa am și ajuns să ne îndreptăm spre compatibilitate cu sistemul chinezesc, dar cu mai puțină industrie. Păi cum mai râdem de „corectitudinea politică”, dacă o acceptăm ca strategie? Când va fi momentul pentru discuții istorice? Când vor fi ocupați cu guvernarea? Nici atât!
Victor Grigore
