Marea înlocuire a ajuns la Chișinău
Mi-aș fi dorit să ajung mai demult la Chișinău, dar așa s-a nimerit să îl vizitez acum pentru prima dată. Impresiile au fost cele așteptate, un oraș cu multe lucruri frumoase de arătat, pe alocuri cu o bogăție greu de explicat față de partea rurală a micii republici. Oameni civilizați, tot români de-ai noștri, cu bune și rele, ca dincoace de Prut. Prețuri cam ca la noi, cu benzină mai ieftină cu aproape 20%.
Dar un lucru m-a frapat. Numărul neașteptat de mare de tineri din afara Europei: africani, arabi, indieni. O invazie în toată regula, greu de explicat. Asta pentru mitomanii, care încă mai răspândesc minciuna că nu vor să vină în România sau că nu vor rămâne aici, că se mai întorc acasă sau se vor înghesui toți în metropolele cele mai scumpe din Vest.
Iată, Moldova nu e în UE, n-au nici măcar această scuză că le-a impus Ursula (Comisia Europeană) cote de migranți, că e un magnet prin salarii și prin accesul la zona Schengen. Nu am apucat să aflu dacă sunt aduși cu vize de studiu, ca studenți, ca refugiați prin tratate bilaterale ori cu UE, sau ca lucrători. Dar e dincolo de orice dubiu că e o colonizare decisă politic, nu economic.
Nu mi-e antipatică Maia Sandu, mereu mi s-a părut înduioșătoare spre hilară. Dar pentru acest act de trădare națională, nu merită iertată în veci! Pentru că nu e dovadă mai mare că-ți detești poporul, decât să vrei să-l schimbi cu alții aduși de aiurea. Nu o obligă nimeni, dar puterea de la Chișinău a decis această mare schimbare ireversibilă, la fel cum au decis guvernele ultimilor 10 ani din România. (Dacă e obligată din afară, atunci să spună.) Ideologic, e ușor de ghicit. Maia Sandu se pozează cu Alex Soros și a instalat un premier, Alexandru Munteanu, care a lucrat la Banca Mondială și la un fond din Ucraina, în care a investit George Soros. Linia proverbială a „filantropului”, care nu îndrăgește europenii, nu se dezminte.
Doar că Moldova e o țară foarte mică, afectată de depopulare. Un oraș cum e Chișinău, de o jumătate de milion de locuitori, poate fi înghițit rapid de migrația necontrolată de pe continente cu 5 miliarde ca Asia sau 1 miliard, ca Africa, unde se nasc 85% din copiii acestui an. Până să ajungem să ne unim, s-ar putea să nu mai existăm nici noi nici ei, ca popoare viabile. Și o să se unească Pakistanul cu Nepalul, prin noi.
Am trecut și dincolo de Nistru, unde încă domină statuile lui Lenin și tancurile sovietice sunt expuse ca statuile. Nu știu câți sunt români rusificați și câți ruși sadea pe acolo. E o problemă spinoasă moștenită de Moldova, acel dar otrăvit, de care nu se îndură să se despartă. Și care ne poate atrage într-un conflict de care n-avem nevoie, pentru ceva ce nu-i al nostru. Părerea mea e că ar trebui să le recunoască autonomia și să scape de o grijă, pentru că acel teritoriu e între impedimentele din calea unirii.
Așadar, nu îl ofer ca exemplu pozitiv, Transnistria e o lume rusă, în care nici nu m-a deranjat cineva, nici nu am avut sentimentul că sunt acasă. Ar trebui lăsați în pace. Dacă faci abstracție de prezența soldaților înarmați ca trupele speciale, oamenii de rând mi s-au părut la fel de cumsecade. În schimb, prin Tiraspol nu am văzut decât o singură africancă. Fenomenul migrației în masă nu există acolo. O fi și complicat de statutul bizar al unui teritoriu nerecunoscut, dar cu frontiere și aflat între Moldova și Ucraina, cu care nu se are bine.
E relevant dintr-o privință. Dacă te iei după statuile lui Lenin și singurul drapel cu seceră și ciocan, care mai există, Transnistria e un bastion comunist. Dar în realitatea imediată e cât se poate de capitalistă, deținută în mare parte de patronul de la Sheriff Tiraspol. În Europa, America, Australia, Canada, capitalismul a jucat un rol esențial în marea înlocuire, în tandem cu ideologia noii stângi, a „progresului”. Oare capitalistul ăsta comunist de ce nu și-a adus forță de lucru exotică pentru supermarketurile lui!? Oare pentru că o percepe ca pe feuda lui și vrea să o lase moștenire, ca un bun feudal? E doar o presupunere.
Oricum problema schimbării demografiei Moldovei dintre Prut și Nistru e una gravă, pe care nu mă așteptm să o găsesc și m-a întristat mult.
