Oligarhii din Ucraina cumpără fabrici și deschid afaceri în România

De ani de zile, România susține cu sume secretizate efortul de război al Ucrainei, îndatorându-se și pentru acest „ideal” trasat nouă de Statele Unite și Uniunea Europeană. Susținem, desigur, și sutele de mii de refugiați năpăstuiți de război. Iar roadele încep să se vadă. Fostele fabrici construite în comunism încep să fie transferate unor magnați din țara vecină, care își extind afacerile sau își pun la adăpost o parte din avere. Cei mai grei sunt implicați chiar la vârful puterii de la Kiev și bine conectați cu cercuri internaționale.

Începem cu o știre prezentă ieri și azi în ziare. Fabrica de țevi AMTP din Roman (fosta Petrotub) a fost cumpărată de compania de profil din Ucraina, Interpipe, aparținând lui Viktor Pinchuk. Uzina din Roman a fost înființată în 1951 și e specializată în țevi fără sudură, folosite și în industria de petrol și gaze, inclusiv pentru foraje marine. Fabrica e cumpărată de la grupul indian Arcelor Mittal, care o deține din 2003.

Cum se știe, grupul indianului Lakshmi Mittal a ajuns să controleze fostul combinat siderurgic Sidex din Galați, din 2001, prin privatizare pentru o sumă recuperată din profitul primului an de exploatare. Neoficial, privatizarea a fost parte din prețul plătit pentru intrarea în Uniunea Europeană. Guvernul Adrian Năstase a câștigat astfel sprijinul pentru aderare din partea lui Tony Blair, al cărui sponsor electoral era Mittal. (La acea dată, Marea Britanie era un membru cheie al UE și printre ultimii oponenți ai aderării României.)

Între timp, siderurgia europeană în ansamblu a fost devastată de scumpirea energiei și restricțiile ecologice, astfel că mai multe grupuri de profil au ajuns să închidă sau să restrângă operațiunile. Peste nici două decenii, Mittal a vândut Sidex către alt indian (Sanjeev Gupta) pe o sumă de peste 10 ori mai mare decât la achiziție. Cândva cea mai valoroasă piesă a industrializării României, Sidex era pe timpul lui Ceaușescu al doilea combinat siderurgic din lume, cu 55.000 de salariați, practic mare parte din familiile din Galați.

Sub noul nume, Liberty Galați, a ajuns doar o umbră în insolvență și cu 3.300 de angajați în șomaj tehnic. Luna trecută, s-a ținut o licitație pentru vânzarea la 690 de milioane de euro, dar nu au fost oferte și se discută o altă strigare de la 400-450. Între cei care au cumpărat caietul de sarcini au fost și cel mai bogat om din Ucraina, Rinat Ahmetov, precum și liderul asfaltatorilor din România, Dorinel Umbrărescu. Au mai dat târcoale combinatului alt grup din India și cel mai mare constructor din Turcia. Probabil se așteaptă prăbușirea și mai mult a prețului, profitând de criză.

Fosta Petrotub din Roman aparținea de Arcelor Mittal, care ar fi avut șansa de a integra un întreg lanț de producție siderurgic, prin deținerea și altor fabrici ca: Siderurgica Hunedoara și combinatul de țevi Tepro Iași.

Pinchuk, noul Soros al Ucrainei

Ginerele fostului președinte al Ucrainei, Leonid Kucima, Viktor Pinchuk e între cei mai bogați oligarhi evrei din Ucraina. Compania sa Interpipe e o adevărată multinațională, prezentă în 70 de țări, cu 9500 de angajați în Ucraina, în mai multe fabrici de țevi și oțelării.

Nu doar țara vecină e răvășită de războiul prelungit, dar și grupurile de interese, care au făcut-o vestită pentru corupție încă mult înainte. Luptele dintre cele mai importante grupări și alianțele lor internaționale sunt descrise într-un studiu excelent documentat de 70 de pagini, realizat de Martin Dusch, de la grupul elvețian New Strategic Concept, din care voi folosi mai multe informații în cele ce urmează.

Deși e legat de vechiul regim, al primului președinte de la declararea independenței Ucrainei în 1991, Pinchuk a reușit să pivoteze cu succes spre occident. El e prezentat ca un aliat al lui George Soros și susținător al mai multor cercuri globaliste favorabile stângii democrat-liberale din SUA. Cu aceștia, ar fi reușit să învingă gruparea lui Ihor Kolomoisky, determinant în lansarea inițială a lui Volodimir Zelensky ca vedetă media la televiziunea lui. Investigatorul elvețian e de părere că Ihor Kolomoisky ar fi aliniat cu aripa Chabad Lubavitch, cu Ronald Lauder, și ar fi căzut în dizgrație, fiind lichidat prin anchete anticorupție.

Viktor Pinchuk a fost și parlamentar în două legislaturi în Rada din Ucraina și cel mai important patron de presă din țară. A fost asociat cu fundația lui George Soros, International Renaissance Foundation, brațul ucrainean al Open Society.

Kolomoisky l-a acuzat de căpușarea unei firme aparținând Naftogaz, firma de stat, din care ar fi extras 5 milioane de dolari lunar. Același grup era și un client preferențial al țevilor sale. Pinchuk a ripostat cu dezvăluiri despre cum Kolomoisky ar fi furat un fond de campanie de 100 milioane de dolari al socrului său, Leonid Kucima. Și cu alte anchete, care au dus la încarcerarea fostei șefe a guvernului, Yulia Timoșcenko.

Viktor Pinchuk a fost aliat cu Rinat Ahmetov pentru privatizarea unui combinat siderurgic de 800 de milioane de dolari, deci comparabil cu Sidex. Afacerea a fost declarată ilegală după „Revoluția Portocalie”, orchestrată de Victoria Nuland de la Departamentul de Stat. Și combinatul respectiv a ajuns, ironic, la grupul Arcelor Mittal pentru 4,8 miliarde.

Încă din 2004, Pinchuk a devenit un suporter al aderării Ucrainei la Uniunea Europeană. Fundația creată de el în acest sens a avut evenimente cu participare la cel mai înalt nivel, cum ar fi: soții Bill și Hillary Clinton, Tony Blair, Dominique Strauss Khan (fostul șef al FMI), Larry Summers (fostul șef al Trezoreriei SUA, prieten cu Jeffrey Epstein). Cu schimbarea de regim, Pinchuk a devenit contributor și la campania lui Donald Trump.

După modeleul lui Soros, Viktor Pinchuk a încercat să își cultive imaginea unui filantrop, generos în cauze politice, culturale și umanitare. După cum consemnează Wikipedia, l-a sponsorizat pe Stephen Spielberg să facă un film despre Holocaustul din Ucraina, a susținut întâlniri ale Forumului Mondial de la Davos, fundațiile lui Tony Blair și Bill Clinton. A plătit concerte gratuite cu Paul McCartney și Elton John, petreceri de familie cu Cirque du Soleil. A semnat și promisiunea de donare în viitor a averii, cum au promis Bill Gates și Warren Buffett.

În documentarea lui Martin Dusch, Pinchuk apare în conexiuni multiple cu grupuri globaliste ca Institutul Aspen (care a fost condus la noi de Mircea Geoană) și Atlantic Council (pe care îl susține cu până la o jumătate de milion pe an). Se află și în consiliul director al Brookings Institute, grupul care a conceput Planul Marshall de reconstrucție a Europei cu capital american. Oligarhul din Ucraina ar fi partenerul altui evreu din Statele Unite, Larry Fink, care conduce Blackrock și a semnat un celebru acord de gestionare a datoriilor Ucrainei pentru reconstrucția postbelică, prin garantarea cu active strategice ale țării. Un pariu de 800 de miliarde de dolari.

Cel puțin în guvernarea Biden, de această preluare colonială a ucrainei se ocupa Penny Pritzker, ministrul Comerțului și reprezentant special pentru Reconstrucția Ucrainei. La fel ca familia Victoriei Nuland, căsătorită în clanul neocon Kagan, familia Pritzker e originară din Ucraina, acolo unde strămoșii ei au avut fabrici de zahăr cu două secole în urmă. Dar au emigrat în Statele Unite pentru alte oportunități și în atmosfera presărată cu pogromuri a epocii. Vasta familie Pritzker e în top 10 cele mai bogate familii din SUA, cu membrii în domenii finaciare și în fundația Hillary Clinton.

Viktor Pinchuk a deținut o bancă, Kredit Dnipro Bank, în conducerea căreia l-a avut pe fostul șef al FMI, Dominique Strauss Khan (căzut în dizgrație în urma scandalului de viol) și pe Jean Pierre Saltiel, președinte al Rotschild Council International. În aceeași bancă îl regăsim și pe italianul Giovanni Salvetti, reprezentant de 12 ani al casei Rothschild în Ucraina, dar și conducător al firmei de dulciuri Roshen, a fostului președinte Petro Poroshenko, despre care revenim mai jos.

Actualul prim-ministru din Republica Moldova, Alexandru Munteanu, fost economist la Banca Mondială, a fost și el un partener de afaceri al lui Pinchuk multă vreme. Practic, din 2007 până la recenta preluare a guvernului moldav, premierul și-a desfășurat activitatea în finanțele din Ucraina. Potrivit CV-ului oficial, în 2007, a intrat în Dragon Capital din Kiev, ocupându-se de supravegherea achizițiilor în regiune. Dragon Capital se laudă pe site-ul ei cu investițiile lui George Soros în fondul său din Ucraina.

Banca lui Viktor Pinchuk l-a numit pe Munteanu să se ocupe de fondul offshore European Virgin Fund, creat pentru investiții în Ucraina și Moldova de la Dragon Capital. Acesta a fost un scandal care a marcat nominalizarea sa la preluarea guvernului de la Chișinău, când chiar presa progresistă (G4Media) nota că a fost reprezentant în paradisul fiscal din Insulele Virgine Britanice, prin firme consiliate de același avocat cipriot, care îl reprezintă pe oligarhul rus Alisher Usmanov. Doar pentru că a devenit prim-ministru, Munteanu și-a suspendat prezența în acel fond de la Kiev.

Rinat Ahmetov, achiziție în oglindă la Iași

Probabil cel mai bogat om din Ucraina, Rinat Ahmetov e mai cunoscut românilor ca patron al clubului de fotbal Shahtior Donețk, de pe vremea când ajungea la gloria Champions League, cu antrenorul Mircea Lucescu. Recent, grupul Metalinvest a făcut o achiziție similară, cumpărând Arcelor Mittal Tubular Products din Iași.

Fosta uzină de țevi Tepro Iași a făcut obiectul unei privatizări dubioase cu decenii în urmă, cu niște investitori din Cehia. În anul 2.000, liderul de sindicat Virgil Săhleanu, care se opunea distrugerii fabricii, a fost asasinat la comandă în scara blocului, de agenți ai firmei de pază angajate de patronat. Cei șase români implicați au făcut închisoare, dar patronul ceh, care instigase omorul, a rămas nepedepsit prin tertipuri judiciare. Fapta a fost prescrisă anul trecut.

Rinat Ahmetov e ucrainean de religie musulmană, cu oarece ascendență tătară. În zorii tulburi ai tranziției post-sovietice, a fost acuzat că practica metodele de tip mafiot ale rakeților, dar între timp și-a cizelat imaginea pentru domenii financiare, energie, metalurgie și minerit. Fostul său președinte de club a pierit într-un atentat cu bombă.

Ahmetov a fost parlamentar și artizanul Partidului Regiunilor, socotit pro-rus. Dar a pivotat spre occident după așa zisa Revoluție Portocalie din 2014, când a fost acuzat că e susținător al președintelui Yanukovici. După acea cotitură, afacerile sale au avut de suferit o vreme, pierzând jumătate din avere.

Din anii 2000, l-a angajat pe sume foarte mari (aproape 13 milioane de dolari în cinci ani) pe lobby-istul american Paul Manafort, drept consilier. Manafost a fost conducător al campaniei lui Donald Trump din 2016 și una din piesele importante din lungul scandal privind „influența rusă” în alegerile de atunci. Manafort a fost condamnat în două dosare inclusiv pentru fraude fiscale și a fost grațiat de Donald Trump în 2020.

În 2021, Volodimir Zelenski l-a acuzat pe Ahmetov că ar fi în spatele unei tentative de a-l răsturna de la putere. Numele lui Ahmetov apare în Panama Papers, ca un client al Trident Trust, prin care și-a ascuns o parte din avere. O investigație din 2022 nota amplele sale legături cu băncile din Olanda, ca ING, ABN Amro și divizia locală a Deutsche Bank, care îl creditează cu miliarde de dolari.

Printr-un offshore înregistrat în Olanda, Rinat Ahmetov a devenit și cel mai mare investitor în energia solară din România. Ahmetov susține cu donații anuale de până la 1 milion de dolari organizația globalistă Atlantic Council, care înclină spre Partidul Democrat din SUA.

ciocolata fostului președinte

Bucureștenii, care au ieșit să admire luminițele de Crăciun, acum câteva luni, au fost impresionați de fațada cu globuri și reni luminoși din capătul bulevardului cu fântâni arteziene, ce duce spre Casa Poporului. Puțini dintre ei știu că magazinul cu dulciuri aparține fostului președinte al Ucrainei, Petro Poroshenko. Într-un fel, e o întoarcere acasă, având în vedere că Poroshenko e născut în România Mare, într-un sat din Izmail, la nord de Delta Dunării.

Prin privatizarea unor fabrici sovietice de dulciuri, unite în grupul Roshen, Poroshenko a devenit „regele ciocolatei” și unul din cei mai bogați afaceriști din Ucraina. Și-a creat și un imperiu media, cu ajutorul căruia s-a lansat în politică, acoperind cu investiții și alte domenii din industrie, cum ar fi construcția de mașini.

Petro Poroshenko a devenit parlamentar încă din 1998 și a schimbat tabăra de la primul președinte Kucima, către așa zisa revoluție portocalie, care l-a propulsat pe Viktor Yuscenko președinte. (Cel otrăvit cu o toxină, care i-a mutilat fața.) A fost președinte din 2014 până în 2019, când a pierdut finala pentru realegere în fața lui Zelenski.

În campania electorală, promisese că își va vinde afacerile. Dar după ce a preluat funcția, le-a încredințat unui trust gestionat de Rothschild & CIE. Activele Roshen se găseau nu doar în Ucraina, dar și în Germania, Lituania, cu fabrici de bomboane în Ungaria și Rusia. Director din partea Rothschild era Giovanni Salvetti, deja amintit în conexiune cu banca lui Viktor Pinchuk. Grupul Roshen apare în Panama Papers cu firme offshore din Insulele Virgine Britanice, create pentru a ascunde operațiunile prezidențiale.

Ca președinte, Poroshenko a încuviințat în 2016 preluarea de către stat a băncii Privat Bank a lui Ihor Kolomoisky, atunci susținător al lui Zelenski, în cadrul nesfârșitelor răfuieli între oligarhi. Actualul prezident nu i-a rămas dator, ordononând percheziții la sediul lui Poroshenko în 2019. Iar în 2021, l-a acuzat de trădare pentru că a continuat să cumpere cărbune din regiunile separatiste. Zelensky l-a trecut și pe el și pe Kolomoisky pe lista neagră a sancțiunilor anul trecut.

Dat fiind numărul mare de ucraineni stabiliți la noi în țară, există și alte afaceri, mai modeste, ale unor antreprenori mai puțin cunoscuți. Agenția de turism Join Up! a realizat venituri de 20 de milioane de euro în primii doi ani de prezență pe piața din România. S-au mai extins aici, Nova Post, cea mai mare firmă de curierat din Ucraina, și altele din ho-re-ca, sau comerț agricol. Unele au nume cu sonoritate românească precum Bucovina Nuts, o firmă de conserve de legume și fructe.