5. Dragnea vs. USR, guvernele schimbate din stradă

parte din serialul:

Oamenii din umbra campaniilor electorale

• Ep. 1 – Anii 90-2.000 – autodidacții și primii consultanți străini
• Ep. 2 – Deceniul lui Băsescu, nunți, alegeri, cumetrii
• Ep. 3 – De la postaci la hashtagiști
• Ep. 4 – Statul paralel, cu linii care se întâlnesc

În septembrie 2015, Victor Ponta devenea primul șef de guvern în funcție trimis în judecată de DNA. Dosarul viza încasări de onorarii, pe care le făcuse ca avocat cu ani în urmă. Reacția sa a fost să se retragă de la șefia PSD, dar să rămână prim-ministru. În 2023, avea să fie achitat, iar în 2025, să primească și despăgubiri din partea statului.

Dar șahul dat de procurorii conduși de Laura Codruța Koveși deschidea calea preluării partidului de Liviu Dragnea, care avea deja conducerea executivă. La mijlocul lui octombrie e ales președinte al PSD aproape în unanimitate. Două săptămâni mai târziu, are loc tragedia de la Colectiv și Victor Ponta se retrage și de la guvern, în urma protestelor de stradă. E instalat guvernul „tehnocrat” condus de Dacian Cioloș și PSD-ul condus de Dragnea avea răgazul să crească în opoziție.

PSD câștigă detașat alegerile parlamentare din decembrie 2016, cu 45%. PNL prinde locul doi, cu 20%. Abia înființat oficial în vara aceluiași an, intră prima dată în parlament și USR, cu aproape 9%, condus de Nicușor Dan, care devenea deputat.

Fără o contra-pondere naționalistă în Parlament, USR se remarca printr-o virulență a mesajelor anti-corupție, îndreptată mai ales contra PSD. Aleșii săi au introdus obiceiul filmării cu telefonul în sala de plen, pentru transmisii live pe rețelele sociale; întreruperea discursurilor cu scandări și mesaje tipărite pe hârtii. Una din vedetele show-urilor din Parlament era Cosette Chichirău, între timp, măritată cu fostul șef al SIE și premier, Mihai Răzvan Ungureanu.

Sloganul „fără penali în funcții publice” insista pentru eliminarea competitorilor din partidele vechi, imediat ce li se deschidea un dosar. Idee cu care președintele Klaus Iohannis era inițial încântat să jongleze. Noul partid acționa și ca o falangă neoficială a binomului DNA-SRI chiar împotriva altor componente ale justiției, care complicau procedurile, precum Curtea Constituțională sau Înalta Curte. Era o parte mică din nucleul dur de pe vremea lui Băsescu dar și o generație care vota prima dată, și o făcea furios, mai dur decât votanții de odinioară ai PRM sau PPDD, etichetate ca partide „anti-sistem”.

USR se mai remarca și prin programul cosmopolit, întărit și de prezența unor nume exotice de expați instalați în România, ca Dominic Fritz și Clotilde Armand. (Primarul Timișoarei activase în Partidul Verzilor din Germania, radical ecologist și neo-marxist.) Ca deputat, Nicușor Dan apare între alți inițiatori și la „Legea antițigănismului”, care practic plagia prima lege a lui Silviu Vexler, de combatere a antisemitismului. Entuziasmul pentru federalismul european era completat cu toleranța pentru agenda LGBT.

Dar și PSD e dispus să avanseze nume exotice. Împiedicat de condamnarea cu suspendare să fie o propunere acceptabilă pentru Iohannis, Dragnea a încercat să acționeze prin interpuși. Sevil Shaideh a fost prima propunere de premier, respinsă de Iohannis, care acceptă să îl numească pe Sorin Grindeanu, pesedist conectat temeinic la statul paralel.

protestele de stradă

Grindeanu a rezistat doar o jumătate de an la Palatul Victoria, din ianuarie 2017, după tentativa de modificare a unor legi ale justiției prin Ordonanța 13. Era o încercare de schimbare a prevederilor din Codul Penal privitoare la amnistie. Controversa a stârnit un val uriaș de proteste #rezist, mai ales cu USR ca vârf de lance, dar și oameni neafiliați, mobilizați pe rețelele sociale contra celor care încercaseră să dea ordonanța „noaptea ca hoții”. Președintele Iohannis a participat și el la un miting, îmbrăcat în geacă roșie, care întărea aparența unei revoluții colorate.

Mișcarea #rezist pornea de la preocupări legitime anti-corupție, dar ducea violența de limbaj la cote nemaiîntâlnite. Filosoful Gabriel Liiceanu chiar teoretiza scandarea porcoasă la adresa PSD, ca „înjurătura care ne unește”. Protestul s-a transformat într-o serie maraton, care a avut probabil sute de mii de participanți în stradă în momentele de vârf. Fenomenul era amplificat de vedete diverse devenite militanți, ca: Mihai Șora, Andrei Caramitru, Tudor Chirilă, Oana Pellea, Mircea Cărtărescu, Delia și alții.

Violența de limbaj adusă de noul val reformist nu se mărginea la politicieni. Ci se revărsa pe rețelele sociale chiar împotriva oamenilor simpli, care aveau alte păreri politice, chiar convingeri religioase, sensibilități patriotice. Era exacerbată și o falie între generații și clase, în care pensionarii erau batjocoriți ca știrbi, vinovați de cum arată țara și că votează cu PSD, iar săracii erau făcuți asistați social de corporatiști. Un adevărat paradox: același curent care pleda pentru corectitudinea politică, era neînfrânat în propria exprimare online și în stradă. Suporterii puterii nu rămâneau datori la înjurături, astfel că spectacolul electoral în era internetului se prezenta mai degradat decât pe vremea televizorului.

Dar numărul mare din stradă nu schimba și cealaltă perspectivă: că USR și PNL, care susțineau protestul maraton, nu luaseră decât o treime din mandate împreună. Și pretindeau să obțină prin presiunea străzii genul de guvern pe care și președintele l-ar fi vrut. O vreme, propaganda acelei mișcări a folosit mitul diasporei, care ar fi fost în integralitate ultra-progresistă. Care, chipurile, nu se putea întoarce acasă din cauza guvernării PSD, și pe care partidele „pro-europene” ar fi reprezentat-o în exclusivitate.

Acea fantasmă avea să fie risipită de la alegerile din 2020 încolo, când diaspora începea să voteze polarizat între noile curente progresist și suveranist. (Sărind complet vechiul centru.) Iar apoi tot mai apăsat pentru zona naționalistă, confirmând că are o componență socială și de opinii la fel de diversă ca majoritatea din țară, nefiind un monolit cu o singură convingere politică.

Seria marilor proteste se încheie cu așa zisul „Miting al Diasporei” din 10 august 2018. Protestul a degenerat în violențe, după ce unii participanți au aruncat cu pietre, borduri și sticle în jandarmi, iar aceștia au răspuns cu gaze lacrimogene și tunuri de apă. Doi jandarmi, între care o femeie, au fost bătuți cu bestialitate, la un pas de a fi linșați în mulțime. Peste 400 de mitingiști au fost răniți sau au avut nevoie de îngrijiri din cauza gazelor.

referendumul familiei

Primul marș LGBT avusese loc în București în 2005, la câțiva ani după ce Adrian Năstase abrogase articolul 200, care nu se mai aplica. Primele ediții au fost cu participare restrânsă. Și au iscat contra-manifestații, ca „Marșul Normalității”, tot cu participare de ordinul sutelor. Noua Dreaptă era între asociațiile care organizau acele mitinguri. Pentru ambele, interesul opiniei publice era limitat, mai mult un fapt divers pentru știri insolite.

În 2017, Coaliția pentru Familie reușeștă să strângă milioanele de semnături necesare unei cereri de referendum, venită fără ajutorul partidelor. Demersul, început prin 2015, își propunea să prevină legalizarea căsătoriilor homosexuale de către noile partide progresiste, prin clarificarea definiției familiei din Constituția României, ca uniune între o femeie și un bărbat. Limbajul oficios, moștenit din comunism, formulase în 1991 sintagma „între doi soți”, fără să-și fi imaginat cineva, la data respectivă, că s-ar putea referi la doi soți de același sex. Deci nici nu era propriu-zis o schimbare a spiritului Constituției, cât o limpezire suplimentară, care să prevină abuzul.

Coaliția avea o componentă eteroclită. În fruntea demersului erau activiști civici absolut decenți, ca Mihai Gheorghiu și avocata Ana Corina Săcrieru. Lor li s-au alăturat o serie de personalități, care au pledat pentru un vot Da la referendum: Dan Puric, Iulian Capsali, rapperii Tudor Sișu și Cedry2k, doctorul Leon Dănăilă, Aurelian Surulescu, Sorin Lavric, Vlad Miriță, Adrian Papahagi. Chiar și strategul campaniilor lui Băsescu și Iohannis, Felix Tătaru, s-a pronunțat pentru.

O parte din semnături s-au strâns în parohiile ortodoxe, dar exista o puternică mobilizare a cultelor protestante, reprezentate de Peter Costea, între alții. Protestanții aveau conexiunea cu mișcările evanghelice din Statele Unite, votanți de bază ai republicanilor și ai lui Donald Trump, care fusese ales președinte la finele lui 2016. Nu e exclus să fi existat și un impuls din acea zonă americană, chiar cu intenția de a pregăti o viitoare mișcare de tip conservator, care lipsea pe scena noastră politică.

Chiar înainte să aibă loc, referendumul a făcut o victimă neașteptată. În 2017, Nicușor Dan demisionează de la conducerea USR, după ce Biroul Național votase să se opună referendumului, profilându-se ca răspicat pentru politica LGBT. Dan considera că partidul ar fi trebuit să rămână deschis și zonei conservatoare, pentru a nu-și periclita șansele de creștere la publicul general. În locul lui e ales Dan Barna.

USR și cele mai multe din vedetele #rezist au îndemnat la boicotarea referendumului, lansând diversiunea că „scapă Dragnea”. Care a convins mulți simpatizanți să stea acasă, deși altminteri aveau vederi tradiționaliste. Și partidul creat pentru Victor Ponta, Pro România, a boicotat atunci. PNL s-a declarat neutru, îngroșând rândul neparticipanților.

PSD s-a declarat pentru referendum. Dar, în fapt, și-a ținut acasă activiștii, boicotând subteran referendumul, care nu era văzut cu ochi buni de Internaționala Socialistă din care face parte, și de restul ambasadelor occidentale. A fost una din cele mai semnificative trădări, căci aveau de ales între bazinul lor de votanți, preponderent conservatori, și direcția dată din afară.

Votul a fost de 91% pentru Da, însă participarea de doar 21% nu permitea validarea. Era totuși o masă critică de aproape 4 milioane, care înțeleseseră însemnătoatea acelei teme, pentru care românii nu erau pregătiți. Niște milioane, care erau și un rezervor potențial pentru o mișcare conservatoare, care nu avea corespondent în oferta partidelor parlamentare. Abia ulterior, însemnătatea subiectului a început să fie înțeleasă la firul ierbii.

fuga lui Ghiță

Lupta pentru controlul media se dădea fără menajamente prin justiție și servicii secrete, în paralel cu cea politică. Sebastian Ghiță fusese, la un moment dat unealta binomului SRI-DNA în preluarea ostilă a postului Realitatea TV de la Sorin Ovidiu Vântu. Care, anterior, avusese o susținere uriașă ce mergea până la fostul șef al Securității, Iulian Vlad, la șeful SRI, Radu Timofte, care îi permisese să controleze un număr important de parlamentari. Dar căzuse în dizgrație.

Televiziunea sa, România TV, era o platformă dedicată PSD, mai ales Victor Ponta având o prietenie strânsă cu patronul. În vara lui 2015, Ghiță e trimis în judecată de DNA pentru dare de mită, cât timp amicul său era la șefia guvernului. În alte dosare, era acuzat că a obținut comisioane de zeci de milioane de euro de la firme care primeau contracte de stat în domeniul IT.

În alt dosar, DNA îl acuza pe Ghiță că și-a cumpărat locul de parlamentar PSD plătind 220.000 de euro pentru aducerea lui Tony Blair în România, în sprijinul campaniei lui Victor Ponta. (Dosarul a fost clasat în 2022, după 6 ani.)

Dar Ghiță se hotărăște să joace tare. În septembrie 2016, se autodenunță că ar fi participat la măsluirea raportului de plagiat legat de teza șefei DNA, Kovesi. În decembrie 2016, Sebastian Ghiță fuge din țară într-un mod spectaculos. Cu o seară înainte, participase la o vilă de protocol a SRI, în calitate de membru în comisia de control, la o recepție unde a fost și șeful SRI, Eduard Hellvig. Aflat sub control judiciar, Ghiță păcălește echipa de filaj, care păzea locuința și dispare din țară cu câteva ore înainte să se emită mandatul de arestare pe numele lui.

Din Serbia, Ghiță începe să facă dezvăluiri video la adresa generalului SRI, Florian Coldea, care e demis, și a Laurei Codruța Koveși. Ghiță a susținut că se întâlnea cu cei doi la mai multe sedii conspirative ale SRI, chiar și de două ori pe săptămână, în perioada 2010 – 2014. Și că acolo participau șefii centralei CIA în România, Karl Schwab și ulterior Eric Easley, care i-ar fi avut în subordine pe cei doi.

În 2017, Sebastian Ghiță a fost reținut în Serbia, țară care nu l-a extrădat, ci l-a ținut în arest la domiciliu. Timp în care, omul de afaceri a continuat să își piloteze televiziunea și să obțină importante victorii în justiție. În 2019, a fost achitat de Înalta Curte în dosarul de mită. În 2025, presa nota că Ghiță a scăpat de 5 dosare penale și al șaselea era în drum spre prescripție.

contra-manifestația

Dezvăluirile despre caracterul selectiv și politizat al războiului contra corupției au erodat treptat încrederea unei părți din societate în autorități. Dosarele au început să fie percepute ca o măciucă prin care erau loviți și eliminați politicieni incomozi, pe care unii o aplaudau, alții o deplângeau, după simpatiile de vot.

În 2018, SRI a desecretizat la presiunea media protocoalele de colaborare cu DNA și Parchetul din 2003 și 2009. Actele arătau o colaborare cu echipe mixte de agenți secreți și procurori, metodă care amintea de fosta Securitate. Antena 3, România TV, Lumea Justiției și alte publicații prezentau tot mai multe dovezi de abuzuri. Câțiva procurori de la DNA Ploiești apar în stenograme, în care presează martorii să dea declarații contra unor politicieni. Unul se laudă că i-a făcut cuiva dosar din răzbunare și l-a distrus: „l-am ars după 10 ani că m-a înjurat de mama. L-am paradit.”

Acel procuror a și fost arestat, acuzat de represiune nedreaptă, fabricare de probe, abuz în serviciu. Ulterior a fost achitat împreună cu un coleg, scăpând și de o sancțiune administrativă. Procurorul poreclit „Portocală” instrumentase dosarul în care îl acuza pe Victor Ponta de cumpărarea voturilor în Republica Moldova cu tigăi oferite alegătorilor, iar pe Ghiță de aducerea lui Tony Blair. A susținut și în presă că Ponta ar fi beneficiat de 2,5 milioane de dolari de la Ghiță în campania contra lui Klaus Iohannis.

În iunie 2018, sute de mii de oameni, veniți din toată țara în cămăși albe, participă la cel mai mare miting organizat de PSD. Imaginile de ansamblu arătau o prezență chiar mai numeroasă decât la cel mai mare miting #rezist. Au vorbit Liviu Dragnea, Viorica Dăncilă, Călin Popescu Tăriceanu

Tăriceanu demisionase din PNL în februarie 2014, rămânând în guvernul Ponta. După ruptura de partidul condus de Crin Antonescu, Tăriceanu a avut o apropiere de partidul lui Dan Voiculescu, cu care a creat ALDE, și de PSD, cu care viza continuarea unei alianțe de tip USL. ALDE a fost reabsorbit în PNL în 2022.

Acel miting gigant a fost un momentul în care Liviu Dragnea ar fi putut ține un discurs istoric, similar cu cel din 1968, al lui Nicoale Ceaușescu. Era la apogeul puterii și popularității, putând încerca o declarație de recuperare a independenței, față de marile puteri. Dar a preferat să rămână la nivelul răfuielii interne cu ceea ce numea „statul paralel”, denunțând protocoalele de colaborare și abuzurile din justiție.

La acea dată, Dragnea beneficia de serviciile consultanților israelieni, care îl relansaseră pe Viktor Orban. Și începuse să îi preia, cu întârziere, câteva din teme. Vorbea de „rețeaua Soros” din ONG-uri și instituții, vorbea de impozitarea corporațiilor multinaționale. (Darius Vâlcov, arhitectul acelui plan economic, a fost și el arestat de DNA pentru corupție.)

Dar premierul maghiar era deja la un deceniu în față, cu confruntări deschise cu conducerea Uniunii Europene pe tema migrației și suveranității. Era deja recunoscut pe plan mondial ca vedetă conservatoare, prieten cu Trump și Netanyahu. Pe când Dragnea era ignorat sau receptat negativ de străinătate.

În acea lună, Liviu Dragnea a primit o nouă condamnare cu executare, de 3 ani, în dosarul firav al angajării celor două secretare din Teleorman. A făcut apel și mai avea mai puțin de un an în libertate.

refuzați la export

Nu doar că Dragnea avusese el însuși propriile apropieri de acel „stat paralel”, dar și premierii pe care îi propunea ca intermediari erau din aceeași zonă, mai ales Grindeanu și Mihai Tudose, sau nu răspundeau neapărat comenzilor.

Din ianuarie 2018, în fruntea guvernului fusese instalată Viorica Dăncilă, care părea a avea profilul unei marionete ideale. Deși includeau feminismul între valorile progresului, suporterii #rezist din presă și online nu s-au sfiit să aplice împotriva ei o campanie de ridiculizare, cu cele mai brutale aprecieri la adresa capacităților ei intelectuale.

Eforturile echipei Dragnea-Dăncilă de câștigare a susținerii externe au avut un rezultat modest. În martie, Viorica Dăncilă vorbește la conferința AIPAC din Statele Unite. În fața celui mai mare grup de lobby geopolitic, premierul promite noi despăgubiri și pensii speciale pentru supraviețuitorii Holocaustului. Altă promisiune era mutarea ambasadei de la Tel Aviv la Ierusalim, promisiune pe care a reluat-o și Călin Georgescu după câștigarea turului 1 la prezidențiale.

În iunie 2019, Dăncilă renunță la cei trei consilieri israelieni aduși de Dragnea, conduși de Asaf Eisin. În același an, prim-ministrul, care fusese instalată și șefă la PSD, a funcționat ca sparing partner pentru Klaus Iohannis, care doar profita fără vreun merit de campania negativă la adresa ei.

Cădereea în dizgrație a Vioricăi Dăncilă a fost legată de unii de ezitări în a aplica fidel ordinele de la Washington în domenii cu aplicabilitate economico-miliară ca energia nucleară și tehnologia 5G. Pe care SUA le consideră neoficial o linie roșie pentru vasalii săi.

În 2019, Sorin Grindeanu îi cerea public premierului Dăncilă să aplice memorandumul pentru tehnologia 5G cu Statele Unite. (America lui Trump impunea țărilor UE să boicoteze compania chineză Huawei, care era lider în domeniu.) Tehnologia e legată nu doar de comunicațiile telefoniei mobile, dar și de culegerea de date pentru „internetul tuturor lucrurilor”, supravegherea prin rețeaua de camere și inteligența artificială. Punctul legat de 5G îi fusese trasat lui Klaus Iohannis și la întâlnirea cu Donald Trump, de la Casa Albă, când i se îndesase șapca MAGA pe cap. (Cu mesaj modificat: „Make Romania Great Again”.)

În mai 2019, Nuclearelectrica semnase un contract cu China pentru construcția reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă. În vară, Iohannis primea indicațiile de la Trump la vizita de la Casa Albă. În septembrie, Viorica Dăncilă semna un acord pe subiect cu secretarul de stat american pentru energie. Și deja se vorbea de ruperea contractului cu chinezii. Contractul cu China a fost anulat în 2020, sub guvernul Orban.

Septembrie 2019: se dezbate o lege privind redevențele companiilor occidentale, care concesionaseră exploatarea gazelor din Marea Neagră. Așa zisa „Lege Dragnea” întâmpina opoziție serioasă în parlament și în presa care se arăta mai interesată de prezervarea intereselor occidentale. Povestea gazului din Marea Neagră începea cu un aliat al său.

Premierul Călin Popescu Tăriceanu și ministrul Economiei, Varujan Vosganian, au acordat pe nimic drepturile de explorare unei firme din Canada, cu puțin înainte de alegerile din 2008. (Sub președinția lui Traian Băsescu.) La acea dată, granița era incertă, având să fie trasată în favoarea noastră la procesul cu Ucraina pentru Insula Șerpilor, câștigat la Haga.

Canadienii au vândut perimetrul Neptun Deep către americanii de la Exxon și austriecii de la OMV Petrom. În 2022, corporața americană iese din afacere, vânzând către firma de stat Romgaz jumătatea sa. Încasa un miliard miliard de dolari fără să facă nimic, vânzând statului român ceva ce cumpărase pe 39 de milioane, de la canadienii, care îl primiseră gratis.

trădarea

O grupare din PSD bine conectată la serviciile secrete a lucrat subteran și apoi public pentru debarcarea lui Dragnea. În septembrie 2018, o scrisoare deschisă semnată de Gabriela Firea și Paul Stănescu îi cerea demisia din partid. Conclavul anti-Dragnea a crescut treptat, cu Sorin Grindeanu, Mihai Tudose, Robert Negoiță, apoi însăși Viorica Dăncilă și Marcel Ciolacu.

Gruparea, care avea să captureze partidul, viza abandonarea direcției cu tentă naționalistă, de confruntare a dominației apusene prin corporații și a răfuielii cu binomul SRI-DNA. Ideea lor era alinierea la progresismul partidelor noii stângi din Europa.

Alegerile europarlamentare din 2019, dublate de un referendum pe tema justiției, au readus unele teme naționaliste, dar cu care PSD-ul condus de Dragnea nu convinge. Partidul ia 22% din voturi, la egalitate cu USR. Rețeta populismului găunos a fost mult mai bine speculată atunci de PNL, care ia 27% cu vedeta postului Realitatea TV, Rareș Bogdan, cap de listă. Partidul lui Ponta și PMP-ul lui Tomac (Băsescu) iau fiecare câte 6%, ca UDMR.

A doua zi după înfrângerea de la urne, Liviu Dragnea primește respingerea apelului și e dus la închisoare. Partidul o instalează pe Dăncilă în frunte, care se dezice de fostul protector.

În toamnă, Viorica Dăncilă pierde finala prezidențială, după ce Klaus Iohannis inaugurează o premieră rușinoasă: Refuză să se prezinte la dezbaterea finală, cu pretextul că Dăncilă ar fi mult sub nivelul lui intelectual. (Deloc adevărat.) E rapid eliminată de la guvern și partid de echipa lui Marcel Ciolacu, dar recuperată într-o sinecură bine plătită la Banca Națională.

(va urma)