Venezuela, un nou moment revelator pentru colonia mentală românească

Eclipsele permit astronomilor să observe mai bine coroana solară și să facă o serie de alte experimente științifice. Există și în istorie acest gen de evenimente paradoxale: cu cât mai tulburi și mai întunecoase, cu atât mai mare e claritatea cu care putem observa niște reacții și poziționări. Exemplul suprem a fost lunga operațiune pandemică, urmată de războiul din Ucraina și genocidul din Gaza. Cel mai recent eveniment marcant pe plan intern a fost „momentul Vexler”, petrecut în Parlament.

Răpirea lui Nicolas Maduro de către forțele americane, la ordinul lui Donald Trump, e un astfel de eveniment. Deși e departe de noi, ne spune multe despre cum văd politica și lumea cei implicați activ în fenomen, sau care îl comentează.

Palpitanta acțiune, demnă de filmele americane, e încă în desfășurare. Nu știm dacă va fi urmată de o acțiune armată la sol, încheiată de o ocupație clasică. Sau dacă vor urma doar lovituri aeriene cu drone și bombardiere.

Pentru moment, puterea fost preluată de adjuncta sa, Delcy Rodriguez, care afirmă că Maduro e singurul președinte legitim și va continua lupta împotriva ingerințelor „americane și sioniste”. Primul său discurs arată o continuitate măcar retorică. Dar nu putem ști dacă operațiunea atât de bine executată nu a avut complici în interior, care să păstreze doar aparențele că rezistă în continuare, sau care să profite de ocazie să preia puterea.

E ușor de bănuit ținta de a instala un guvern marionetă, sub presiunea armatei sau sancțiunilor. O variantă, care să mențină retoric o linie „suveranistă”, ar putea fi chiar mai eficientă decât una evident parașutată. Cum e cazul laureatei Nobel, Maria Corina Machado. Va trebui să ne limităm doar la răpirea în sine.

un act banditesc

Răpirea omologului său din Venezuela de către Trump aduce politica internațională la nivelul unei răfuieli între gangsteri. Oricine aplaudă așa ceva se dezonorează – ceva ce majoritatea liderilor Europei au făcut previzibil, fără multă jenă. Ce face și mai vulgar gestul sunt referirile fără perdea la cum SUA pune mâna pe cele mai mari rezerve de petrol din lume, pe lângă alte bogății în gaze naturale, aur și minerale.

Deasupra tâlhăriei, sunt fluturate cu stângăcie tot felul de pretexte tot mai penibile despre: „aducerea democrației”, lupta împotriva „drogurilor”, a terorismului (împreunate într-o nouă găselniță – narco-terorism) sau acuza că Maduro atacă SUA cu migranți scoși din pușcării. Ultima e pentru cei din urmă votanți MAGA, cu creierul atrofiat, celelalte pentru ultimii naivi ai globului. Cine repetă genul ăsta de pretexte pe un ton serios e ca și cum ar relua mantrele despre „vaccinul sigur și eficient” sau slăvirea Ucrainei.

Fie și numai prin asta poți să vezi un galopant declin de creativitate al propagandei americane. Comparați asta cu fabuloasa poveste a atacurilor de la 11 Septembrie: ce producție, ce dramă, ce impact emoțional, ce fraze s-au putut declama! S-au ținut vreo șapte războaie circa două decenii doar din acea super-producție. Acum parcă am trecut de la blockbuster produs de Hollywood la clip filmat cu telefonul pentru TikTok.

Tandemul israelo-american are dificultăți tot mai mari în a controla narațiunea fără cenzură. Nu mai reușește să convingă și să producă emoție, să atragă de partea sa opinia publică mondială. Cum a constatat John Mearsheimer încă de pe vremea lui Biden, America nu mai are propriu-zis o diplomație. Nu convinge, nu negociază, nu formează coaliții, ci impune, amenință cu forța militară sau economică. Are doar servitori și dușmani de căsăpit.

Scenariul e atât de prost, că până și sarmalagiul Lucian Mândruță începe să își dea seama că e ceva ce nu poate vinde celor care-l urmăresc. (Deși aceia nu sunt chiar cele mai strălucite minți.)

 

jaful petrolului

Dacă de adus democrația și drepturile omului era vorba, Donald i-ar fi atacat pe bulibașii din Arabia Saudită. Aceia sunt buni să joace cu săbiile, un fel de dans al democrației. Nu se obosesc nici să trucheze alegeri.

Trump a făcut în repetate rânduri referiri la petrolul din Venezuela. Are și o teorie despre cum țara e încă datoare pentru naționalizarea de petrol de pe vremea lui Hugo Chavez. La un moment dat, l-a certat pe Biden că plătește pentru petrolul din Venezuela. Mai recent, a capturat niște vapoare petroliere, act pe care Maduro l-a descris ca piraterie. După răpire, Trump spune că va păstra acel petrol pur și simplu – nu că l-ar returna poporului „eliberat”.

Americanul cumpără acum benzina la pompă cu 3,6 lei litrul. Iar asta deja li se pare scandalos de scump, față de vremurile bune, când era doar puțin mai scumpă decât apa. Petrolul poate susține dolarul pe plan internațional, poate susține bula AI, care deja înghite energie fără a se ști când va putea fi monetizată. Sau poate servi ca armă în controlul prețului în competiția cu Rusia. Sau, și mai important, poate complica accesul Chinei la resursa indispensabilă de energie. (Poate fi și o carte de negociere contra altor atu-uri, ca mineralele rare.)

câteva dintre reacții

De această dată, consider mai puțin importante reacțiile americanilor la eveniment. Pentru că aceia au multe motive să fie subiectivi. Unii se pot ghida după dictonul My country, right or wrong. Majoritatea sunt victimele propagandei interne și chiar trăiesc cu impresia că America ține în spate restul omenirii, cu acele ajutoare externe și programe tip USAID. N-au capacitatea să înțeleagă beneficiile imperiului și statutului aparte al dolarului. În fine, există și americani al căror naționalism are o nuanță imperială, natural diferită de naționalismele țărilor mici. (Am ilustrat acest aspect într-unul din episoadele despre Nick Fuentes, într-un discurs elocvent în care vorbea anul trecut de atacarea Venezuelei.)

Tot puțin interese prezintă și reacția țărilor BRICS sau a altor critici previzibili ai politicii americane. Iarăși, nimic spectaculos. Acolo, mai de interes ar fi de am putea afla dacă au existat înțelegeri de culise prealabile. Sau măcar informări ale intențiilor legate de Venezuela. Nu se pot exclude nici împărțiri ale unor sfere de influență. Dar în lipsă de dovezi, trecem peste.

Nici reacția Europei nu e interesantă din cale afară, pentru că UE începe să nu mai aibă cine știe ce politică externă, la fel ca România. Din blocul european, Emanuel Macron a încercat o zvâcnire de bărbăție. Ministrul său de Externe a criticat intervenția pentru încălcarea legalității internaționale. După care, parcă l-ar fi plesnit Brigitte peste gură și i s-a schimbat sexul politic. S-a aliniat la poziția UE, care vituperează împotriva dictatorului Maduro. Premierul Spaniei, Pedro Sanchez, a condamnat cu tărie intervenția americană.

Prietena Ursulei, „suveranista” Georgia Meloni, nu a ratat momentul să se afirme iar ca majoreta lui Donald Trump. În schimb, Marine Le Pen a avut o poziție nuanțată, prin care a condamnat atât operațiunea americană, cât și regimul dictatorial al lui Maduro. Premierul slovac, Robert Fico a făcut notă discordantă în UE și a condamnat intervenția americană. Pe unii nu-i potolesc nici gloanțele, se pare.

Viktor Orban o scaldă, a dat doar un mesaj că n-a fost rănit niciun ungur, fără o poziție politică, așa cum îi place lui, între mai multe bărci. În Portugalia, conducerea e în linia UE. Dar toți candidații la prezidențiale au condamnat intervenția americană. Cu o excepție: liderul opoziției, Andre Ventura, care coduce un partid zis de extremă dreaptă (Chega), anti-migraționist și anti-țigănist, dar foarte pasional pro-Israel. Ventura laudă aducerea libertății de către Donald Trump.

Nicușor Dan tace de-a dreptul, dar nu e nimeni frământat ce gândește el. Bolojan a sărit umil să dea un șut „dictatorului” răpit, amintind că nu-i recunoștea legitimitatea. Oana Țoiu, frumoasa din coșmarul diplomației noastre, a ținut să repete linia cea mai ineptă americană, despre cum a fost combătut traficul de droguri prin răpirea unui președinte dintr-o țară petrolieră. Îl laudă pe marele cârmaci că l-ar fi adus pe Maduro „în fața justiției”. Care justiție!? Aia care-l caută pe Netanyahu, poate.

 

Cum spuneam, n-are rost să insistăm, pentru că în Europa vasalizată diagnoticul e clar. Avem de-a face cu țări supuse, cu elite capturate, care nu mai au autonomie nici de gândire, da-apăi de acțiune. Acești papițoi sunt instalați și ținuți la putere în țările lor ca să se poată exercita stăpânirea de tip colonial. Să se poată extrage ce e de extras de peste tot. Sunt colonizați și la nivelul creierului, nu doar prin supunerea evidentă la ordine.

De-asta mult mai important e fenomenul suveranist și a sublinia caracterul de surogat al acelor lideri, care pretind că reprezintă o alternativă, când în realitate oferă continuitatea.

conserve și progresiști

De fapt, mai zăbovim puțin în arcul guvernamental, pentru a mai sublinia ceva ușor de priceput. „Pro-europenii” (UE în general) n-au niciun fel de convingeri etice. Frazele lor despre democrație și drepturile omului sunt apă de ploaie, nu le cred nici ei, nici cei care încă îi mai urmează. Iar presa pro-guvernamentală și influencerii lor nu sunt departe. Majoritatea, dacă nu toți, sunt plătiți de-a dreptul sau stimulați prin accesul la avantaje materiale. Nu e nicio surpriză că aplaudă banditismul internațional. Iarăși, n-am de ce să insist.

Sigur, putem să râdem de ei, de ipocrizia lor. Cei care acum o lună două erau iarăși fierți pe „statul de drept”, pe justiție, lege și ordine, că văzuseră un documentar Recorder, inevitabil intră în dispozitiv și aplaudă dreptul forței. Mălin Bot era extaziat de operațiune și deja o interpreta ca o palmă dată de Fratele mai Mare rușilor, suveraniștilor și nostaligicilor lui Ceaușescu. Mircea Marian e la fel de încântat, ca o tocilară de tupeul unui golan, care n-are ochi pentru ea.

Andrei Caramitru e și el încântat de puterea Americii, care a depășit în mintea lui nevoia de petrol. Petrolul mai e pentru dictaturile înapoiate, ca Iran, Rusia, Venezuela, care se prăbușesc de la sine… Pantazi și Tapalagă de la G4 Media tac mâlc. Cătălin Tolontan dă doar știri seci, se abține de la vreun eseu deontologic de data asta. Ciocu mic și joc de glezne.

Dacă vă gândiți că s-a produs o mare ruptură între pro-europeni și pro-americani, vă înșelați. Sau îi supra-estimați. Repet, e vorba de niște vânători de sinecuri, nu de unii care ar avea cine știe ce convingeri. 

 

Iarăși, nu contează că unii din ei mai flutură totuși steagul legalității internaționale. Cumva e firesc, pentru că asta era refrenul lor, că Occidentul trebuie slujit necondiționat pentru că ne oferă domnia legii, pace, democrație, spre deosebire de „autocrații” iliberali. Caraghios e când întorc foaia și cântă partitura cinismului. Un caz aparte de Cristian Tudor Popescu. Pentru că a deplâns intervenția și a lăsat impresia cititorilor superficială că iese din dispozitivul propagandei.

Postarea lui CTP de pe Facebook s-a transformat într-un editorial intitulat: „Epoca umanistă s-a încheiat, începe Epoca de Piatră Nucleară”. În text, Popescu bagă și din propaganda americană:

„Maduro a fost un dictator, un ticălos, un criminal și traficant de droguri.”

(În 22 decembrie 89, Iliescu zicea în prima intervenție la TVR despre Ceaușescu că a fost și „fără creier”.) Ce dovezi are marele ziarist Popescu să spună că era traficant de droguri? Pe alocuri își mai revine la realitate. Deplânge că Trump „a luat pur și simplu în stăpânire Venezuela, transformând-o în afacerea lui personală. SUA o va guverna, îi va exploata resursele, în primul rând petrolul, pe care îl va vinde țărilor interesate, după tarifarul Trump.” (Deci nu după „traficantul de droguri” s-au dus!?)

La final, CTP trântește o concluzie grandioasă:

„Caracterul istoric al acestei zile constă în sfârșitul unei epoci începute tot în America, acum 250 de ani, pe care aș numi-o Epoca Umanistă și începutul a ceea ce va fi Epoca de Piatră Nucleară.”

Precizăm că Popescu va împlini anul acesta 70 de ani. Nu e născut ieri. Totuși, vrea să-și convingă urmăritorii că doar de alaltăieri America nu mai e imaculată. Pur și simplu nu a auzit de Iugoslavia, Afganistan, Irak, Siria, Yemen, Iran… Cum stătea CTP într-o infantilă convingere că SUA n-ar face una ca asta, a venit Trump și a stricat 250 de ani de umanism american!

Din moment ce postează pe Facebook, presupun că Popescu are acces la internet. Îi sugerez o sursă inedită, ceva de care n-a auzit multă lume, îi zice Wikipedia. Acolo găsiți o pagină „Implicarea SUA în schimbări de regim”. Aveți grijă că e mult de citit. Doar după al doilea război mondial, am numărat 63 de sub-capitole ale acelei statistici!

Așadar, e mult mai importantă poziționarea „suveraniștilor” pe subiect. Pentru că ei se presupune că sunt alternativa la acest gen de slugărnicie decerebrată. Înainte să ne uităm în bula respectivă, să mai aducem o nuanță, căci vorbim de suveranismul kosher, o specie aparte a vechiului naționalism.

Israelul cere bis

Cum spuneam, adjuncta lui Maduro, care i-a preluat fotoliul de lider, a ținut să spună încă din primul discurs că va continua să se bată cu „sioniștii”. O precizare aparent deplasată și ieșită din context. Ei bine, la ei în dictatură, se discutau de mulți ani niște lucruri de negândit pentru provinciala noastră colonie obedientă.

Hugo Chavez luase puterea în 1999, ocazie cu care alungase companiile occidentale, anunțând că petrolul va fi exploatat de popor. Și-a numit mișcarea Revoluția Bolivariană, subliniind caracterul de luptă împotriva dominației de tip colonial. 

Relațiile cu Israelul au fost inițial normale, până la declanșarea unei operațiuni războinice în Liban. Atunci Chavez a protestat vehement și a amenințat cu întrerupera legăturilor. În ianuarie 2009, Hugo Chavez a rupt relațiile diplomatice cu Israelul, în semn de protest față de cele 20 de zile de atacuri asupra populației din Gaza. Maduro era ministru de Externe când s-a luat această decizie. Același lucru făcea și aliatul său din Bolivia, Evo Morales. În același an, Venezuela a recunoscut Palestina ca stat și a cerut aducerea în fața Tribunalului Penal Internațional a conducătorilor israelieni. Deja de pe vremea aia îi acuza de genocid.

În 2013 vine la putere Nicolas Maduro. În același an, declara unor publicații israeliene, care deja îl numeau „antisemit”, că buncii lui sunt evrei sefarzi, mauri convertiți la catolicism. După unele tentative de împăcare, divergențele au fost reaprinse după octombrie 2023. Maduro a condamnat fără echivoc genocidul și era una din cele mai critice voci din America Latină în acest sens.

Una câte una, țările regiunii au început în ultimii ani să își schimbe conducătorii, cu unii care sunt tot de aceeași origine (ca în Mexic), aproape convertiți la iudaism (ca în Argentina) sau chiar cu o pasiunea surpriză (ca noul președinte din Chile, care e fiul unui nazist, dar susținător declarat al Israelului). Practic, Brazilia a rămas ultimul susținător semnificativ al cauzei palestiniene din cele două continente americane. Lidera opoziției din Venezuela, Corina Machado, promitea să reia legăturile cu Israel și să mute ambasada la Ierusalim.

E ușor de observat că Donald Trump e aplaudat nu doar de la Ierusalim, ci de mai toți suporterii Israelului, care speră că va declanșa o operațiune similară și contra puterii de la Teheran.

Între timp, în Iran au loc mitinguri pentru „democracy”, plutește în aer o atmosferă de revoluție colorată. Pe fostul director al CIA și ministru de Externe în primul mandat Trump, Mike Pompeo, l-a luat gura pe dinainte.

În mesajul de Anul Nou, Pompeo a urat la mulți ani „fiecărui iranian ieșit în stradă și fiecărui agent Mossad de lângă el.” Nici revoluțiile colorate nu mai sunt ce erau odată…

păcăleala libertariană

Am păstrat la final poziționările mai interesante pe subiect. La fel ca în pandemie, filosofia libertariană se dovedește o ancoră prea slabă în momente de criză. De fapt, e o amăgire pentru adolescenți întârziați, lansată de unii care nu o aplică. În ea sunt blocați cei care au rămas cu impresia că falia importantă a prezentului e între socialism și capitalism, nu între globalism și naționalism.

Bogdan Glăvan, țuțerul lui Ludovic Orban în pandemie, e în extaz de admirație pentru marea ispravă a lui Donald Trump. Fărădelegea americană e aplaudată, pentru că America a ținut cu altcineva la alegeri. Deci așa ești îndreptățit să schimbi toate guvernele din orice punct al planetei: declari înainte că nu le recunoști.

Probabil asta le predă sinecuristul studenților de la ASE. Apoi face și apologia jafului, explicând cum petrolul n-are valoare în sine, că doar capitaliștii știu ce să facă cu el, că ei au capital și, dacă investesc, trebuie să aibă și profit. Libertarienii nu pot să țină nici măcar de propriile lor principii – alea cu „neinițierea violenței”. Le aplică tot selectiv. Mentalitate de gangsteri: intră în grădinile oamenilor, ca să le ia ce cred că pot administra mai eficient.

Evident, peste tot în tabăra aplaudacă s-a amintit că dictatorul cel rău ținea Venezuela în sărăcie, cu bogăția sub picioare. Nicio vorbă despre sancțiunile, care îi împiedicau să își vândă marfa la prețul corect, în minunata „piață liberă”.

„suveraniștii”, ca brazii

Adevăratul spectacol l-a dat tabăra suveranistă, sfâșiată între populiști și trumpiști. Poziționarea cea mai radicală a venit, cum era de așteptat, de la Diana Șoșoacă. Șefa SOS a povestit că a fost la ceremonia de învestitură a lui Maduro și cere eliberarea celor doi ostatici de către Statele Unite. Consideră că Trump a fost obligat să ia o astfel de decizie de statul paralel. (Da, săracul, e mic, nu știe ce face…)

Comparația cu felul în care au fost răsturnați soții Ceaușescu au făcut-o și alții. E probabil o imagine, ce s-a impus de la sine nu doar nostalgicilor Epocii de Aur. Vom vedea dacă doamna Maduro va para acuzațiile de trafic de droguri la proces ca Elena Ceaușescu, cerând „dovada!” (cu palma fluturată spre acuzatori). Judecătorul a fost deja desemnat în persoana lui Alvin Hellerstein, evreu tradiționalist, în vârstă de 92 de ani, numit de Bill Clinton.

Ar fi fost situația ideală cerută de Călin Georgescu, să fie judecat de cineva din America și Israel. Dar și la acest moment cheie, Călin Georgescu a ales tăcerea. Măcar să fi ieșit și el cu o declarație, să laude geniul lui Trump. Și să adauge: și al lui JD Vance, nu uitați de JD Vance! (Actualizare la final, declarație de la Călin Georgescu pe subiect.)

Aceeași tăcere, deocamdată și de la George Simion. Practic, orice votai la ultimele alegeri, te alegeai tot cu un mut în fruntea țării. Că la fel tac și Nicușor, și Georgescu și Simion. Dar cei din jurul lui Simion vorbesc și e semnificativ ce spun.

Petrișor Peiu, propunerea de prim-ministru din partea AUR a ieșit la rampă amintind că „România are un parteneriat strategic cu Statele Unite”. Mai mult, a încercat o răsucire vicleană a ziarului de alba-neagra:

„Președintele Maduro și-a pierdut legitimitatea și credibilitatea internă în cursul crizei din 2018, atunci când și-a eliminat o parte din contracandidați utilizând proceduri similare cu cele utilizate de puterea de la București în decembrie 2024.”

Ați prins figura? Maduro era ilegitim, ca Nicușor, deci America e pentru AUR un fel de erou salvator. Nu s-a sinchisit ea de anularea alegerilor de la noi, de eliminarea unor candidați, dar parcă ne-a făcut și nouă „dreptate” răpindu-l pe Maduro. Mă mir că n-a zis și că l-a răzbunat astfel pe Georgescu pentru turul 2.

Anul trecut, același Petrișor Peiu ținea discursul solemn din Parlament, de Ziua Prieteniei cu Israel (sărbătoare anuală ce a înlocuit Ziua Victimelor Comunismului). În cuvântarea lui (de la minutul 40), Peiu lăuda „singura democrație în sensul clasic din regiune”. În plin genocid, se emoționa chemându-l pe Netanyahu să îl povățuiască pe viitorul premier (care speră că va fi el însuși):

„Aș vrea să închei într-o notă de optimism, exprimându-mi speranța că viitorul prim-ministru al României, indiferent cine va fi el, îl va invita în România, la București, pe premierul Beniamin Netanyahu. Și inclusiv să ne vorbească liber de la tribuna acestui parlament. În speranța că acea zi va veni cât mai curând, și eu spun la mulți ani statului Israel de 77 de ori.”
(Precizare: Petrișor Peiu nu a rostit propriu-zis de 77 de ori urarea, ci doar o singură dată. A fost o figură de stil.)

Nu au fost departe de această linie, nici deputatul Mihail Neamțu, autorul unui volum omagial pentru Trump. Tocmai realiza o emisiune cu HD Hartman – care ține să ni se adreseze mereu patetic cu „frați români”. Amândoi păreau la fel de încântați de isprava yankeilor în ale răpirii de șefi de stat. Admirația forței bate valorile „conservatoare”.

Apropo, la noi nimeni nu amintește că regimul lui Maduro era unul conservator din punct de vedere social. Cam cum a fost și socialismul naționalist al lui Ceaușescu. Interzisese cămătăria, prostituția și propaganda LGBT. Lucruri apreciate de Tucker Carlson, dar respinse ca irelevante de Ben Shapiro. O poziție similară a avut și Jeffrey Sachs, care a condamnat răpirea. Dar ne-am obișnuit să nu avem în România genul de analiști nealiniați.

Noul ideolog al AUR în materie de geopolitică e Dan Dungaciu. Și el are un volum de omagiu pentru Trump, la fel ca Mihai Neamțu. Și l-a pus și la poza de fundal pe Facebook. Pare o carte de neratat: „Discursurile istorice ale lui Donald Trump”. Vorba aia, s-au ars la Revoluție cărțile despre Ceaușescu, trebuia să le înlocuim cu ceva!

Dungaciu e un caz cu totul aparte, pentru că reușește să facă teoria penibilului, în timp ce linge în aer fundul lui Trump, de care îl desparte un ocean. Și care nici n-a aflat de existența lui. Cică liderii de la Paris și București s-ar face vinovați față de Trump, deși nu e clar cu ce-l supără concret pe șeful de la Washington. Prin tăcere? Dungaciu îl citează pe mentorul lui Călin Georgescu, dinozaurul comunist Mircea Malița, ca să ne spună că moralitatea n-are ce căuta în relațiile internaționale:

„În relațiile internaționale se folosesc doar acele norme morale, de care este nevoie la un moment dat.”

Apoi adaugă de la el:

„Noi nu iubim Statele Unite pentru că iubim America. Noi iubim America, pentru că iubim România. Cu alte cuvinte, noi am crezut și credem că doar într-un parteneriat strategic cu Statele Unite, România își poate garanta securitatea.”

În altă intervenție, Dan Dungaciu ne explică Doctrina Monroe. Care însemna cu totul altceva la data enunțării ei, nu controlul direct al oricărui guvern din cele două continente americane și furtul resurselor oricărei țări de acolo. Și chiar dacă ar fi însemnat asta… Ce importanță avea că o țară și-a scris într-un program că restul țărilor îi aparțin!? „Scrie în doctrina lor…” sar să ne dea cu argumentul în cap și Dungaciu, și Glăvan și Caramitru.

În fine, Dungaciu ne anunță că AUR vrea să proclame anul 2026 Anul American în România. Vom sărbători întreaga țară 250 de ani de la Proclamarea Independenței lor. Nu e cool? Nu mai avem independența noastră și n-o mai sărbătorim în niciun an, dar o sărbătorim pe a altora, ca să arătăm cât suntem de suveraniști!

În 2012, o știre pricăjită ne anunța că Dan Dungaciu va preda împreună cu Iulian Fota la un curs de master al SRI. Nu singuri, ci alături de faimosul Larry Watts și „cadre ale SRI”. În 2020, site-urile care scriau adevărul despre farsa pandemică erau vânate de un așa zis verificator de adevăr, numit LARICS. Ulterior, acel grup și-a schimbat obiectul de activitate în combaterea „războiului hibrid” și a narațiunilor rusești. (Ar trebui să sune cunoscut celor care cer turul 2 înapoi.)

Apărătorii adevărului oficial de la LARICS erau o gașcă interesantă. Îi regăsim acolo pe: Lucian Mândruță, Dan Dungaciu, Petrișor Peiu, Iulian Chifu, Sergiu Celac, Ion M Ioniță, Bogdan Ficeac și Cristian Diaconescu. Sergiu Celac, primul ministru de Externe în guvernul Petre Roman, membru al Clubului de la Roma, a avut o influență și asupra carierei lui Călin Georgescu.

Marius Lulea, sponsorul principal al AUR și fostul patron al lui George Simion, e și el pornit cu vuvuzeaua. Partidul ăsta pare că n-are alt rost pe lume decât să dovedească tuturor că nu e de partea rușilor, că iubește America și Israelul.

Dacă partidul e așa dus cu sorcova (sau cu Halloween-ul), nici tribuna semi-suveranismului reprezentat de Georgescu și AUR nu putea fi departe. Pe Activenews e un festival al odelor închinate geniului războinic american, aducător de „democracy” și „liberty”. Păcat de atâtea momente onorabile ale publicației, care a combătut curajos Legea Vexler. (În contrast cu Solid News al lui Cozmin Gușă, care a mers pe burtă față de acel subiect cheie.)

E o ploaie de articole de glorificare a acțiunii americane pe Activenews. Aflăm (de la Valerian Stan) că „America are vocația de a lupta împotriva regimurilor dictatoriale și a globalismului fără Dumnezeu.”. Același Valerian Stan laudă și apelul lui Georgescu de a fi judecat de Trump, Vance și Netanyahu. Maduro e beștelit că era comunist, dictator, nelegitim, băga lumea la pușcărie pentru „discursul urii”.

Poate s-a băut mai multă șampanie decât era cazul de sărbători la ActiveNews, că Victor Roncea a ajuns chiar la o concluzie aiuritoare. Articolul se intitulează: „Lecția Venezuelei pentru România: Românii au ocazia să își elibereze frații din Ucraina conform doctrinei Trump.” Iar textul spune exact asta. Cică avem o șansă istorică acum să-i scăpăm de sub asuprire pe 500.000 de bucovineni persecutați în Ucraina.

„Ce ne oprește să ne apărăm cei peste 500.000 de români înjosiți zilnic de regimul Zelenski?

În plus, am integra automat o parte din actuala Ucraina în Uniunea Europeană și NATO, ceea ce, trebuie să recunoaștem, din punct de vedere politic și strategic ar fi extrem de folos comunității europene în ansamblul ei, pentru că am putea să creăm o autentică centură de securitate în fața Rusiei, mai ales că avem și arme de miliarde cu care să o facem, conform Defense Express.”

Nici nu știu dacă e glumă sau e o propunere serioasă. Poate nu sesizez ironia. Mai spusese și Georgescu lucruri de genul despre cum o să ne alegem noi cu bucăți recuperate din destrămarea Ucrainei. De data asta, ce vrea să însemne? Că ne băgăm în războiul, în care Ucraina abia mai suflă, ca să o aducem în UE și NATO!? Sau că trimitem un comando să-l răpim pe Zelenski la București?

Post Scriptum:

Călin Georgescu a comentat răpirea lui Maduro

Luni, fostul candidat la prezidențiale și-a spus părerea despre evenimentele din Venezuela, amintind de o declarație a sa făcută cu șase luni în urmă:

„Am spus că Statele Unite ale Americii se vor întoarce la doctrina Monroe. Şi azi se confirmă acest lucru prin documentul de politică externă emis de Casa Albă de curând şi prin ceea ce s-a întâmplat în Venezuela. Pentru că preşedintele Trump, poate nu s-a ştiut asta, este un om de acţiune şi care nu admite furtul de alegeri şi ca o ţară să fie confiscată de mafia şi de reţeaua globalistă. (..)

Sigur că, în plus, Caracas însemna centrul de mafia drogurilor. Dar teza principală reprezintă furtul de alegeri şi rețeaua globalistă care a acaparat o ţară. Azi în Venezuela, mâine, poate în Europa de Vest, în Europa de Est, înainte ca soarele să răsară”

Trump apare, soarele răsare! După cum se observă, specialistul nostru în apă, hrană și energie nu amintește nimic de petrol și gaze, când vine vorba de Venezuela. Georgescu adoptă cu toată convingerea două justificări ale administrației Trump pentru lovitura de stat. Ambele, fanteziste: Că problema erau drogurile și „democrația”. Cum spuneam, dacă de alegeri era vorba, yankeii ar fi lovit în: Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Qatar, Kuweit, Kazahstan sau Azerbaidjan, ca să le găsesc doar câteva exemple cu petrol, cum le place lor. Trump n-a lămurit nici propriile acuzații despre furtul alegerilor de către Biden în 2020, la el în țară.

Și cum adică Venezuela lui Chavez și Maduro era capturată de o rețea globalistă!? De cine, de Soros!? Că era izolată de restul lumii prin sancțiunile americane și la polul opus al globalismului. Dar are și Georgescu dreptul să viseze. Deci „omul de acțiune”, care e Trump, urmează nu doar să aducă democrația la Caracas, o va aduce „poate” în Europa de Vest și de Est. Azi în Venezuela, mâine în toată lumea!

Nu zic că n-ar fi palpitant să-l vedem pe Nicușor Dan urcat în Delta Force, cu escală pe aeroportul Mihail Kogălniceanu. Din partea mea, n-au decât să-l ia și să scoată pușcașii marini diploma de licență de la el la Guantanamo.

A revenit și CTP cu o postare pe subiect. Și mai critică la adresa „conquistadorului Trump”, pe care îl acuză că a încălcat legile interne (sfidând Congresul) și pe cele internaționale. Popescu are și o spaimă:

„Rusia e capabilă să întreprindă o „operațiune Maduro”, potrivit strălucitului exemplu american. De pildă, poate să trimită un comando prin Transnistria, care să o răpească, sau mai rău, pe președinta Maia Sandu, sub motivul că e dușman al Rusiei.”

Mie mi-e frică să nu ne-o ia pe Oana Țoiu. Că așa e omul, în momente de panică, se gândește la ce-are mai scump. Și într-adevăr, după Zelenski, Maia e cea mai scumpă pentru noi toți. Acel „sau mai rău”, strecurat de Popescu mă îngrijorează de-a binelea, că nu știu ce scenarii ale în cap cinefilul. Poate detaliază cu altă ocazie cum crede că și-ar putea face mendrele bestiile lui Putin cu biata noastră Maia. Vă dați seama că tremură Rusia de Maia și armata ei teribilă.

Totuși, sper să nu afle și Putin ce debitează Popescu și Georgescu. Pentru că, dacă Maduro a fost răpit că nu ținea alegeri corecte, nu stă bine nici Maia, la câte partide, candidați și televiziuni a interzis.