Să nu uităm cine a susținut primul obligativitatea vaccinării de Covid

Ce erau anul trecut „minciuni destinate să creeze panică”, „teorii ale conspirației”, azi e susținut deschis de președinți, premieri, conducători ai Uniunii Europene, ziariști, „lideri de opinie”. Memoria consumatorilor de televizor și Tik Tok e de doar câteva zile. Unii poate nu mai țin minte că era o vreme când nu auzeai asemenea lucruri înfiorătoare, spuse pe șleau și ca și cum ar fi parte nu doar din „noua normalitate”, ci și din vechea. Dar a existat o vreme când nicio persoană importantă nu susținea așa ceva.

Din cauza asta țin bine minte cum Alan Dershowitz a șocat spunând că nu ai dreptul constituțional să nu fii vaccinat. La acea dată, era vorba nu doar de un avocat foarte faimos, dar și de avocatul președintelui Statelor Unite ale Americii, Donald Trump. Nu știu câți din fanii frenetici ai lui Trump, care „aveau încredere în plan”, îl mai văd ca pe salvatorul planetar. Sau câți sunt dispuși să recunoască rolul înșelător pe care l-a jucat în operațiunea Warp Speed. Sau comedioara jucată când a sistat finanțarea către OMS, pentru a da bani la GAVI – „Alianța pentru vaccin”. Cu ajutorul donației de la administrația Trump, SUA au ajuns pe locul 3 finanțatori ai GAVI. După Marea Britanie și Fundația Bill & Melinda Gates – care a dat 1,5 md $.

Se întâmpla pe 19 mai 2020. De ce e importantă data? Pentru că atunci oficial nu exista un vaccin viabil pentru Covid. Vă reamintesc că între 15 martie și 15 mai (aproape) toată populația României a fost închisă în case în așa zisul „lockdown”. Oficial, măsura fusese luată tocmai pentru că nu exista alt leac și nici vaccin, și se spera că stând izolați, virusul nu se va mai răspândi de la om la om și va înceta presupusa pandemie. Vaccinul era o speranță într-un viitor îndepărtat. În 80 de ani de la semnalarea unui coronavirus, nu se reușise crearea unui vaccin viabil. Iar durata obișnuită pentru aprobarea unui vaccin era de 10-15 ani.

Bun, să zicem că aveai toată încrederea în știință și în cercetare. Dar de ce să pui problema obligativității? Un vaccin se presupunea că „te imunizează”. De ce să îți imaginezi că se va găsi un vaccin, dar va fi unul nefuncțional!? Sau de care oamenii vor fugi. Subliniez, suntem la 4 zile după ce-am fost scoși din case în primăvara pandemiei. Oficial, nu apăruse nicio variantă. Nici Delta, nici Omicron. Nu se punea problema să repeți dozele.

Vaccinul a fost, ca prin farmec disponibil în decembrie 2020. Și timp de câteva luni după, știrile oficiale erau despre cum unii se bagă în față la vaccinare, sunt cozi la vaccinare, nu ajung destule doze în țările sărace, suntem lăsați la urmă…. Plus știri despre cum: la 14 zile de la vaccin ești imun și te întorci la normal sau cum se va atinge imunitatea de turmă în scurt timp. Niciun motiv să vorbești de obligativitate, nu?

Totuși, Alan Dershowitz ieșea cu următoarea declarație.

„O spun foarte direct, nu ai niciun drept constituțional să pui în pericol publicul și să răspândești o boală, chiar dacă nu ești de acord.
Nu ai dreptul să NU fii vaccinat!
Nu ai dreptul să NU porți o mască!
Nu ai dreptul să îți deschizi afacerea!
Și dacă refuzi să fii vaccinat, statul are puterea să te ducă cu forța la un doctor, să-ți înfigă un ac în mână!”

La câteva zile după, am consemnat pe site declarația, împreună cu secvența video, tocmai pentru că era ceva inedit. Și am coroborat-o cu altceva la fel de straniu: că președintele SUA spunea că imediat ce se va găsi un vaccin, armata se va ocupa de distribuție. Iarăși: de ce să conducă armata operațiunea!? Sugestia inițială era puerilă (și tot în contradicție narativă cu obligativitatea). Anume că ar fi fost o cerere așa de mare de la toată populația, că doar armata putea duce cutiile la timp peste tot. Absurd! Rețelele poștei, curierilor, magazinelor, farmaciilor, spitalelor, sunt mult mai bine echipate pentru distribuția rapidă. Nu! Armata era legată de operațiune tocmai pentru că are în plus argumentul forței.

Acum că e banal să le auzi pe Merkel sau Ursula von der Layen vorbind nonșalant de obligativitate, am putea crede că ideea a existat dintotdeauna. Că nu e așa, o dovedește inclusiv un articol din revista de știință Nature din 27 noiembrie 2019, unde citim următorul pasaj:

„Guvernele nu pot niciodată să forțeze pe cineva să se vaccineze el sau copiii lui – e un principiu de bază al eticii medicale, că trebuie să existe consimțământ pentru orice procedură medicală. Decizia de a face vaccinarea obligatorie e de aceea o decizie de a impune unele forme de pedepse împotriva celor care nu respectă legea.”

Ceea ce aduce în discuție ideea șantajului material sau social, care contrazice logic consimțământul liber.

Între timp, enciclopediile și ziariștii au început să scormonească tot felul de situații obscure din trecut. Au existat tentative de a forța vaccinarea încă de acum 200 de ani. Dar acelea erau înainte de 2020 exemple de abuz ale statului, nu modele de urmat. Și cam toate eșuaseră. Mai existau și situații marginale, cum ar fi călătoriile în țări africane cu risc epidemiologic de boli grave. Sau schemele de vaccinare pentru copii, cu vaccinuri testate anterior zeci de ani.

În efortul de reprogramare mentală, a fost schimbată și definiția pentru vaccin.

Înainte de Covid, ideea vaccinării cu forța mai fusese tatonată și sub alte pretexte. Dar, din nou, părea apanajul unor țări cu democrație discutabilă. Americanii, de pildă, trăiau cu impresia că sunt apărați de Constituția lor. De exemplu, în mai 2017, Klaus Iohannis pleda deschis pentru vaccinare obligatorie. La data respectivă, puțină lume a băgat în seamă declarația, care părea o aberație ieșită din creierul odihnit al sasului:

Tot atunci, Mihai Tudose, premierul PSD-ist, venea cu proiectul de lege privind vaccinarea obligatorie. Timp de 4 ani, proiectul de lege a stat în Parlament în diverse stadii. Și în tot acest timp, Iohannis și pesediștii jucau o operetă a inamicilor ireconciliabili. Într-un final, „dușmanii” despărțiți de „principii” și-au dat mâna și pe față. Iar acum, susțin mai discret, mai deschis vaccinarea obligatorie.

Primii care au devenit conștienți de pericolul introducerii obligativității au fost protestatarii pentru libertate. Care erau făcuți „paranoici”, „plătiți de Moscova”, nebuni și toate celelalte. Așa cum am remarcat într-un articol din martie 2021:

• „Cele mai gogonate relatări de la proteste”

În martie 2021, cu legea obligativității trecută de una din camerele Parlamentului, propagandiștii regimului încă mințeau fără sfială că obiectul protestului de stradă nu există. Iată, de pildă, ziaristul mitoman Cristi Citre, de la G4 Media:

La fel mințea și ziarista de la Libertatea lui Tolontan, Iulia Marin. Care introducea informația falsă că legea a fost amendată. Deci fusese obligativitate, dar chipurile se scosese și protestul nu mai avea obiect. Iar minciunile răspândite deliberat de cadrele sistemului din presă au fost preluate de mulți oameni obișnuiți de pe internet, care erau convinși că pericolul forțării e fantasmagoric.

De altfel, în toate sondajele făcute, românii se opun vaccinării obligatorii. Ei votează cu propriul corp, respingând vaccinul în majoritate. Dar votează și la nivel de principii. O dovedesc și sondajele succesive organizate de vacciniștii de la Hotnews, la distanță de câteva luni, cu o insistență nemaiîntâlnită.

cine e personajul Alan Dershowitz

Dar, cum spuneam, în pandemia de coronavirus din 2020, „meritul” de a aduce atât de tranșant pledoaria pentru obligativitate îi aparține lui Alan Dershowitz. Avocatul a obținut o mare notorietate și în afara cercurilor juridice prin clienți renumiți ca OJ Simpson, Julian Assange, Donald Trump, dar și prin implicarea în politică.

Întrucât s-a manifestat ca adept al stângii și de partea lui Obama, Hillary și Biden în campaniile electorale, Dershowitz a surprins atunci când i-a devenit apărător lui Trump în procesul de suspendare.

Și mai picante au fost implicările sale ca apărător în cazurile lui Harvey Weinstein și Jeffrey Epstein. Harvey Weinstein a fost condamnat pentru hărțuire sexuală a unor tinere ambițioase, care își doreau o carieră în film. În timpul procesului producătorul de film a fost acuzat și că a convins în același fel și unele din cele mai frumoase și bogate actrițe de la Hollywood, declanșând „epidemia” de dezvăluiri #metoo.

În timpul procesului, Harvey Weinstein a apelat și la firma Black Cube să îi urmărească și intimideze pe jurnaliștii și actrițele care ar fi putut face dezvăluiri despre el. Numele firmei de spionaj a ajuns cunoscut și în România după un proces în care Laura Codruța Koveși acuza că e urmărită de spioni israelieni și de un fost colonel SRI, Daniel Dragomir. A rămas neclar cine erau cei care au contractat serviciile firmei (putea fi vorba de încă un episod din războiul fratricid dus de Benny Steinmetz și George Soroș, dar și de comanditari locali din fruntea PSD sau oligarhi ca Dan Adamescu). Black Cube a avut în conducere 2 șefi ai Mossad, Meir Dagan (decedat între timp) și Efraim Halevy, dar și alți generali de armată și de poliție, precum și foști agenți secreți. Firma a avut parteneriate la nivel înalt cu instituții din Israel.

Miliardarul Benny Steinmetz a fost client al firmei și în alt dosar, similar cu Roșia Montană, vizând niște mine din Brazilia, de asemenea contestată de rețeaua Soroș. Tot împotriva lui Soroș, Black Cube a fost implicată și în campania electorală din Ungaria, de partea lui Viktor Orban.

Și rețeaua lui Jeffrey Epstein a fost acuzată că ar fi o operațiune a Mossad, prin care persoanlități politice, mediatice și de afaceri sunt înregistrate în ipostaze compromițătoare, pentru a putea fi șantajate ulterior. Jeffrey Epstein s-a remarcat inițial ca subordonat al lui Les Wexner, patronul Victoria’s Secret, care adună la prezentările sale de lenjerie intimă unele din cele mai frumoase femei de pe planetă. Wexner l-a luat sub aripa lui pe Epstein încă din anii 80, l-a făcut director financiar și i-a făcut cadou vila din New York, în care aveau să intre ulterior și președinți ai SUA. De altfel, Epsein se folosea de prestigiul Victoria’s Secret pentru a racola fete, care nu atinseseră încă majoratul în rețeaua lui de șantaj.

Alan Dershowitz a fost în pericolul de a se transforma din apărător în inculpat în dosarul Epstein. Atunci când s-a aflat că mergea regulat pentru „masaj” la proprietățile lui Epstein, Dershowitz s-a apărat într-un mod bizar: „am avut tot timpul chiloții pe mine în timpul ședințelor de masaj”. 

Prin casele (și insula privată a) lui Jeffrey Epstein s-au perindat cel puțin doi președinți ai SUA, Bill Clinton și Donald Trump, un prinț moștenitor al Marii Britanii, vedete de cinema și miliardari ca Bill Gates. Recent s-a aflat că la Casa Albă, Epstein a fost de 17 ori doar în mandatul lui Bill Clinton. În vila sa, Epstein avea și un bizar tablou cu Bill Clinton în rochia albastră a Monicăi Lewinski și altul cu George Bush junior jucându-se cu avioane de hârtie, într-o caricatură a evenimentelor de la 11 septembrie.

(Două tablouri găsite acasă la Jeffrey Epstein, sursă foto în incinta unde FBI a găsit și filmări făcute în secret, dar nedifuzate publicului.)

Toate celebritățile au căutat să se disocieze ulterior de Epstein. Bill Gates a stârnit râsul experților în comunicare non-verbală când a încercat să se disculpe. Justificarea lui pentru prietenia cu Jeffrey Epstein e stranie – cel mai bogat om din lume la data aceea pretinde că încerca să obțină donații de la Epstein și intrarea la divere persoane cu bani.