Legea vaccinării obligatorii, un abuz în curs de aprobare
Unui sceptic cu judecată, ideea unei legi a vaccinării obligatorii, propusă încă din 2017, pe când nu era nicio pandemie, i-ar ridica semne de întrebare privind premeditarea. Totuși, propagandei, acest detaliu îi slujește pentru a deruta lumea că e o lege veche și neimportantă, prăfuită prin sertare. Inițiativa a avut-o în 2017, premierul cu privire bahică Mihai Tudose, un răsfățat al serviciilor plantat în PSD. (Ulterior trecut prin partidul lui Ponta, ca să înțelegem că demersul e unul trans-partinic, cu o comandă mai de sus.)
Trecem peste anii de dezbateri și proteste din partea societății civile, pentru a sări în vremea pandemiei. Încă din martie 2020, când public nu știa nimeni că va exista un vaccin pentru gripa nouă, a început un nou asalt cu vechea lege. Atunci trece de comisia de Sănătate a Senatului (în vechea componență.) În aprilie, Alexandru Rafila, alt jucător cu rădăcini securiste, parașutat de OMS în PSD, pleda pentru marea necesitate a legii cu un pseudo-argument că „a stat prea mult în Parlament”. De parcă așa ar trebui să se facă renunțarea la drepturile naturale, după ce pornești cronometrul și trece destul timp. (La data respectivă, Rafila juca rolul tehnocratului imparțial, încă nu intrase el însuși în respectivul parlament.)
Între manipulările numeroase făcute în sprijinul acestui act, merită notată una, din ianuarie. Atunci Mediafax se făcea ecoul ministrului Vlad Voiculescu, titrând: „avem vaccin, căutăm lege”. Diversiunea venea pe fondul demarării campaniei publicitare a sosirii în țară a dubiței de înghețată cu vaccinuri la bord. Cei slabi de minte puteau deduce de aici că mult așteptatul vaccin, de la care sperau de aproape un an izbăvirea, nu poate fi administrat poporului din lipsa legii din 2017. Evident, o inepție. De zeci de ani se fac vaccinări în țara noastră, și sub monarhie, și sub dictatură militară, și sub dictatură comunistă, și în democrație. N-a împiedicat absența unei legi a obligativității vaccinării oamenii care au dorit să își injecteze toate leacurile posibile.
Același Rafila revine în 2021 cu noi diversiuni, de data asta mai grosolane. E vorba de pretenția că vaccinarea nu ar fi obligatorie, de fapt. Adică totul ar fi un foc fără fum. Minciuna directă e semnalată de Activenews și de alte publicații, care subliniază încă din titluri că e vorba de obligativitate. Un istoric mai în detaliu și referiri la articolele în litigiu se găsesc în comunicatul Asociaței Medicilor pentru Consimțământ Informat, ONG care a luptat de mulți ani în acest război pentru drepturile pacienților.
Cu toate acestea, propaganda, prin Hotnews, continuă să mintă cu jumătate de gură că legea și ar fi și nu ar fi despre vaccinul obligatoriu. Dacă nu ar fi, nu s-ar mai povesti. Dar nici legea nu și-ar mai avea obiect, dacă nu ar aduce noutăți în materie. Dar decât să ne bazăm pe asigurările înșelătoare al presei guvernamentale, haideți să vedem legea direct la sursă. Pe site-ul Senatului, există proiectul de lege cu tot istoricul. Derulând jos de tot, penultimul link e legea vaccinării obligatorii în format PDF, cum a fost ea adoptată de Senat.
Se poate vedea dincolo de orice dubiu că există nu una, ci 4 categorii de persoane pentru care vaccinarea va fi obligatorie. Sau poate deveni obligatorie foarte ușor, printr-o hotărâre de guvern, dată peste noapte. E vorba de copii, cărora li se poate suplimenta lista cu vaccinuri din Calendarul de vaccinare. De întreaga populație, în situații de urgență – cum e cazul în România de aproape un an de zile, fără să existe o limită (legală sau a bunului simț) când aceste urgențe și alerte nu mai pot fi prelungite. E vorba de personalul medical, atât de la stat, cât și de la privat, care poate fi șantajat cu pierderea locului de muncă, de pildă, dacă refuză un vaccin aflat în stadiul de experiment (sau de aviz temporar, de urgență.) Dintre toate punctele, pare cel mai grav, întrucât nu lasă decizia nici măcar celor mai calificați cetățeni, de a refuza pentru propriul corp în cunoștință de cauză.
În fine, enumerările de la punctul 4 lasă loc tuturor abuzurilor imaginabile, chiar și dacă nu s-ar declara stare de urgență ori epidemie. Pentru că orice funcționar sau simplu angajat de la stat va putea fi concediat cu acest pretext. Iar firme private, care lucrează cu publicul, pot acoperi absolut orice. De la săpat șanțuri, la comerț, la fabrici sau ferme agricole, e greu de imaginat o activitate economică în care să nu fie implicat ori contactul direct cu publicul, ori indirect, prin produsele pe care le livrează sau prin simpla adunare a unui număr semnificativ de angajați. Chiar și într-un birou se poate dicta că există un pericol pentru sănătatea publică prin adunarea angajaților într-o cameră.
Acestea sunt doar unele aspecte, care sar în ochi. Nici nu mai discutăm de capitolele, care vorbesc de vaccinurile recomandate sau opționale. Drepturile părinților asupra copiilor, cărora le-au dat viață, se volatilizează și ele, copiii fiind practic confiscați în stilul autorităților din Norvegia sau Finlanda.
Toate obligațiile cad în sarcina părinților. (Cum știm, prin alte legi, producătorii de vaccinuri primesc imunitate penală și civilă, adică nu își asumă niciun risc pentru efectele ulterioare.) Acordul se prezumă acordat de la sine.
