Ghiduri pentru înțelegerea mai în profunzime a Marii Resetări

Preambul

(înapoi la cuprinsul serialului)

Nu doar că sunt presate decizii sub imperativul panicii, dar oamenii sunt lămuriți să ceară măsuri tot mai energice, din partea guvernelor, convinși că acele măsuri îi vor salva. Efectul acestor măsuri se va dovedi ruinător pentru cei care le aplaudă. Și pentru noi, ceilalți, care doar ne recunoaștem neputința de a reprezenta o opoziție. În final, ele fie vor prăbuși arhitectura statelor naționale, deschizând drumul pentru o nouă ordine mondială, concepută în laboratoarele globaliste. Fie doar vor mai amâna puțin acest deznodământ, reușind să îmbogățească spectaculos elita parazitară și să mărească disparitățile.

un deja-vu

Imaginea camioanelor militare, încolonate de armata italiană, pe o stradă întunecată, mi-a amintit imaginea coloanei de blindate de pe Magheru, din noaptea de 21 decembrie 89. Sau, dacă vreți, coloanele de jeep-uri Nissan (noi-nouțe) filmate în deșert de ISIS. Ce rost practic putea avea o asemenea coregrafie, la care marșau niște generali italieni? Transportul unor cadavre se putea face cu orice fel de vehicule, prezente în mod curent în dotarea autorităților civile. Și, în tot cazul, într-un flux oarecare, dinspre diferite puncte din oraș, pe măsură ce se ivea câte o nenorocire. Încolonarea lor (ca și pregătirea unei parade) presupune un oarecare efort logistic și e chiar contra-productivă prin aglomerare. Dar are un efect cinematografic terifiant.

Știm (sau bănuim) acum la ce a folosit marele spectacol al terorii din zilele Revoluției: trasoarele, blindatele, zvonurile, pericolul unui dușman nevăzut. Efectul a fost să mute revoluționarii din stradă în propriile case. Să-i facă să accepte, fără chestionarea legitimității, preluarea puterii de către un grup de foști activiști, securiști și agenți ai altor țări, cu rol salvator. Și „războiul împotriva terorii”, declarat cu două decenii în urmă, a avut destule similarități și a fost folosit pentru importante mutări geopolitice pe harta lumii. Măsurile de control social și supraveghere, luate atunci, nu au mai fost anulate. Au devenit normalitate.

pe partea economică

Nu mă voi lansa în niciun fel de teorii ale conspirației, legate de boala în sine. Nu știu dacă a creat-o sau folosit-o cineva ca armă biologică, dacă o țară e mai vinovată decât alta. Nici dacă e mai aproape de guturai sau de ciumă, ca pericol pentru omenire. Nu îndemn pe nimeni să nesocotească avertismentele medicilor, să sfideze precauțiile sanitare. Mă refer strict la implicațiile economice ale acestei crize.

Să admitem că tot ce ni se spune la televizor e corect din punct de vedere medical. Că epidemia e cât se poate de reală și pericolul de mare, că e ivit pe cale naturală. Teza mea, că evenimentul e folosit pentru schimbări economice și politice de mare amploare, nu exclude în niciun fel că evenimentul e real, neprovocat, extrem de periculos. Remarc doar că faptul medical și emoția, grijile mărunte legate de proverbiala rolă de hârtie igienică, sunt mediatizate disproporționat, până la punctul de a fi folosite ca perdea de fum, față de marile decizii economice, cu impact pentru generațiile următoare.

(continuare: episodul 1, sau inapoi la cuprinsul serialului)

evadare.ro
April 4th, 2020
Mai multe despre: Politica
#Facebook | #război | #pandemie | #economie | #globalism | #Spengler | #presa | #demografie | #comunism | #marea resetare | #nationalism | #cărți | #transumanism | #filme documentare | #politică | #geopolitică | #spiritualitate | #muzica | contact